Din când în când, după cum dictează întâmplările vieții de zi cu zi, în prim planul opiniei publice apare câte un personaj care captează toată atenția o vreme. Azi aceste personaj este ciobanul român. Altădată au fost alții: rockerul tânăr, patriarhul BOR, pompierul corupt, Raed Arafat, medicul care ia șpagă, primarul hoț, medicul care salvează vieți. Și de fiecare dată judecata publică este extrem de tranșantă: unii ridică în slăvi personajul zilei, ceilalți îl calcă în picioare.
În societatea românească există fără îndoială o dorință extrem de mare de absolutizare. Nu lucrăm cu jumătăți de măsură. Despre oricine am vorbi nu‑l putem considera decât fie înger, fie drac. Ori îl împodobim artificial cu toate calitățile din lume și‑l așezăm pe piedestalul unei admirații necondiționate, ori îl terfelim prin cel mai gros noroi, îl scuipăm și‑l înjurăm vulgar, declarându‑l cel mai odios personaj. Nimeni nu se poate afla între aceste două extreme, deși — dacă am raționa nițeluș — am realiza îndată că toți suntem un amestec de calități și defecte.
Din când în când fac acest exercițiu de sondare a modului de a gândi al românilor: nu scriu nici în favoarea personajului, nici în defavoarea lui. Pur și simplu inventariez plusurile și minusurile sale și pun o întrebare. Așa am procedat și cu ciobanul român, cel care azi e în centrul atenției din cauza nemulțumirii sale față de legea vânătorii, recent promulgată de parlament. Personal cred că legea e proastă. Cred de asemenea că tradiția oieritului este ceva ce face parte din cultura noastră națională și, atâta timp cât putem s‑o practicăm într-un mod inteligent, fără să distrugem alte valori precum pădurile și fauna lor, e bine să o continuăm. Și mai cred că în sprijinul acestei tradiții ar trebui să ne gândim cum putem să ajutăm ciobanul autentic să producă și să vândă brânza în mod profitabil pentru el, astfel ca această activitate să poată continua. Dar în egală măsură trebuie să‑l facem să înțeleagă că trebuie și el la rândul său să respecte niște reguli, iar aceste reguli trebuie stabilite printr-un dialog rațional între el și societate.
Însă nu am exprimat explicit aceste opinii. În schimb am pus câteva întrebări:
Ce viitor are pășunatul animalelor în România? Îl vrem desființat? Vrem să producem laptele în ferme semiindustrializate ca să evităm distrugerea naturii și să lăsăm vânatul să trăiască netulburat? Sau vrem să susținem tradiția oieritului și să o promovăm ca pe o parte a culturii noastre naționale? Ni se pare important să producem lapte și brânză în cel mai natural chip cu putință? Iar dacă da, cum împăcăm această îndeletnicire și consecințele ei cu nevoia de a proteja și conserva natura?
Reacția multor români a fost cea așteptată, adică una dezamăgitoare. Pentru că n‑avem obișnuința dezbaterii raționale, în opinia lor a pune întrebări despre ceva reprezintă o formă de a denigra. Nu este acceptabil să ai îndoieli, să reflectezi asupra unui subiect, este obligatoriu să le dai dreptate. Prea puțini se opresc o clipă asupra întrebărilor ca să mediteze ce ar fi de făcut, judecând fără părtinire bunele și relele oieritului de azi. Cei mai mulți dintre cei ce simt imboldul de a reacționa se reped ca niște berbeci (că tot vorbim de oi) și încep să înșire tot felul de argumente, unele lipsite de logică, altele pur și simplu ridicole, în susținerea propriului punct de vedere. De data asta se întâmplă ca aceste opinii să fie favorabile ciobanului. Vă fac un scurt rezumat al lor:
După cum spuneam, personajul zilei ciobanul a fost transformat într-un înger. El este trimisul strămoșilor daci, poartă tradiția noastră și tot ce face el este eco, bio și pro natură. Produsele lui sunt cele mai bune, manierele lui sunt cele mai alese. El nu se poate face vinovat de nici o greșeală, este în afară oricăror bănuieli și poate fi luat drept model de comportament. Dacă nici astea nu‑s exagerări, nu știu care ar mai putea fi.
Iar pentru că li se pare că aș fi de altă părere, pentru că nu afirm răspicat că sunt necondiționat de partea ciobanilor, mi se spune să plec în occident, că sunt postac ignorant, că nu știu despre ce vorbesc și că merit o bătaie “ciobănească”. Aș face pariu că 95% din cei ce îmi spun lucrurile astea n‑au habar cine sunt, ce am făcut până acum în viață, ce aia o stână, cum merg lucrurile acolo și ce se întâmplă cu adevărat în oierit. Au însă opinii ferme.
În limba română cuvântul cioban are și niște conotații mai puțin pozitive. Se spune uneori, când cineva e lipsit de minime maniere sociale, că se poartă ca un cioban. Dar zău că, privind la ce fac ciobanii români de azi prin comparație cu acești comentatori arțăgoși și inculți, îmi vine să cred că în ziua de azi cei ce se poartă ca niște ciobani nu sunt ăia de la stână.
Lasă un comentariu