Oricât de repede și oricât de multe autostrăzi am construi în România, un lucru e sigur: vom avea în continuare drumuri naționale, județene și comunale. Nici nu se poate altfel, căci n‑o să construim autostrăzi între toate satele țării. Deci a șofa pe șosele clasice, cu câte o bandă pe sens, va rămâne o realitate cu care ne vom confrunta întotdeauna. Iar asta presupune să ne adaptăm stilul de condus și nivelul de prudență în funcție de drumul pe care circulăm și de priceperea pe care o avem în a stăpâni mașina. Primul criteriu e ceva mai ușor de apreciat căci calitatea asfaltului de sub noi, starea vremii și lățimea drumului nu sunt dificil de observat. Problema e cu priceperea proprie, despre care toții avem tendința de a o crede mai bună decât e în realitate.
Și nu‑i de ajuns că ne vedem pe noi înșine ca niște veritabili piloți de curse, mai e și tehnologia care ne promite siguranță și ne încurajează să riscăm. Pentru că avem ABS, și ESP, și DSC curajul de a apăsa pedala crește, kilometri curg mai iute și senzația de control perfect al spațiului și timpului ne îmbată. Și dacă ai noroc, micile incidente cauzate de excesul de viteză și de neatenție te lasă nevătămat, dar îți arată cât de ușor controlul se poate transforma într‑o înfricoșătoare degringoladă. E treaba ta apoi să tragi concluziile și să-ți reevaluezi priceperea, să înțelegi că niciodată nu ești în total control asupra unei tone și jumătate de fiare care alunecă în viteză peste asfalt.
Nu vorbesc din auzite. Din nefericire acum vreo cincisprezece ani am avut un accident grav din care am scăpat nevătămat în mod miraculos. M‑am răsturnat cu mașina din cauza propriei mele neatenții, fără să fiu jenat de trafic sau de condiții dificile de circulație — vara, pe vreme frumoasă, cu asfalt uscat, pe o șosea complet goală. O să ziceți că e imposibil — credeți-mă, nu e. Nu e nevoie decât de puțină neatenție combinată cu convingerea profundă că stăpânești perfect mașina. Am avut un noroc fantastic, eram singur într‑o Dacie break și m‑am răsturnat lateral. Mașina s‑a răsucit în aer până a ajuns cu roțile în sus, a lovit pământul cu partea dreapta față, apoi s‑a mai rotit în aer 180^o și a căzut pe roți. Toată caroseria era strâmbată, mai puțin porțiunea din dreptul șoferului. Din spatele mașinii au zburat pe lângă capul meu, prin parbriz, o bară de tracțiune metalică și o trusă de scule care cântărea peste 10 kg. În plus, am ieșit în decor exact pe deasupra unei rădăcini de copac — din aliniamentul de pe marginea drumului, ăla era singurul loc unde copacul lipsea.
Dacă studiați puțin accidentul în care a murit Iuliana Gătej, jurnalista de la Antena 1, o să constatați că a fost aproape același scenariu. În Dumbrăveni, între Râmnicu Sărat și Focșani, într‑o curbă la dreapta s‑a răsturnat spre interiorul curbei, ceea ce este foarte probabil rezultatul faptului că a virat excesiv și a prins criblura din marginea drumului. Era noapte și ea vorbea la telefon cu cineva din redacție, dând indicații despre ceva. Atenția ei era probabil la ceea ce discuta, nu la drum. Și din păcate n‑a avut norocul pe care eu l‑am avut.
Lumea a sărit în sus că nu sunt sigure drumurile. Așa e, n‑avem autostrăzi, dar — repet — chiar și dacă am avea tot ar rămâne zeci de mii de kilometri de drumuri obișnuite pe care trebuie să circulăm cu atenție. O cucoană din ministerul muncii, care se pare că e originară chiar din Dumbrăveni, vrea să facă rost de niște bani pentru comuna natală și face niște propuneri cel puțin năstrușnice, încercând să speculeze moartea jurnalistei. Jenant. Chiar dacă ceea ce cere ea ar fi existat deja, accidentul nu ar fi fost prevenit. Și ca să nu credeți că vorbesc din povești, priviți imaginile cu cele șase viraje din Dumbrăveni.
Cunosc zona aceea pentru că am circulat frecvent între Râmnic și Focșani. Înainte de Dumbrăveni e o lungă porțiune cu doar o bandă pe sens și linie continuă, șoseaua șerpuiește pe câmp și nu prea se poate depăși. Nerăbdarea șoferilor crește. Apoi se ajunge la statuia lui Suvorov și e primul viraj către stânga, chiar la intrarea în Dumbrăveni, drumul se lățește la două benzi și urmează o pantă accentuată care coboară spre albia pârâului Râmna. Toți accelerează acolo. Dar chiar înainte de pod se face o curbă accentuată la dreapta care te ia oarecum pe neașteptate și trebuie să reduci rapid viteza ca să nu ieși în decor. Când e noapte și nu ești atent nu e greu să greșești. Apoi e încă o curbă la dreapta, destul de înșelătoare și ea. Pe urmă, dincolo de apă, drumul se liniștește, virajele sunt largi, drumul are două benzi. Teoretic nu mai e motiv de îngrijorare. Teoretic.
Însă accidentul s‑a produs exact într‑o curbă din asta largă, ușoară, în al cincilea viraj, la magazinul mixt din centrul comunei — sunt aproape sigur pentru că m‑am uitat la filmarea de la locul accidentului. Acolo e singurul viraj la dreapta urmat de unul spre stânga (se văd la începutul filmării mașinile care vin din sens opus cum intră în cadru dinspre stânga) și unde există bălăriile laterale care se văd în filmare când se fac măsurătorile accidentului. Cum a fost posibil? Explicația e întotdeauna dezarmant de simplă: viteză și neatenție. Uitați-vă la al cincilea viraj: nu e nimic periculos în el. O curbă lină și largă spre dreapta pe o șosea cu câte două benzi pe sens.
Să nu dăm vina pe drumuri pentru accidente. Căci atunci când circulăm pe ele știm de la început care sunt pericolele potențiale, nu ne obligă nimeni să gonim ca pe autostradă și când se întâmplă ceva să căutăm țapi ispășitori. Adevărul e simplu: ne supraestimăm calitățile de șofer. Riscăm viața noastră și pe a celorlalți de pe șosea, suntem imprudenți. Iar norocul e capricios. Uneori îți surâde, dar de câte ori poți să‑l invoci în loc de înțelepciune și pricepere?
Lasă un comentariu