În esența sa eco­no­mică, o bancă este o afa­cere. E drept, o afa­cere mai spe­cială, dar to­tuși o afa­cere. Și, dacă îi apli­căm le­gile imu­a­bile ale ca­pi­ta­lis­mu­lui — cel pe care chiar băn­cile l‑au con­struit prin fur­ni­za­rea ca­pi­ta­lu­lui ne­ce­sar por­ni­rii și de­ru­lă­rii afa­ce­ri­lor — în­țe­le­gem lesne că e per­fect po­si­bil ca o bancă să dea fa­li­ment. A face afa­ceri proaste este po­si­bil chiar și în do­me­niul ban­car, nu‑i așa? Multă vreme chiar așa a și fost, pe vre­mea când băn­cile lu­crau cu bani re­ali și nu pu­teau îm­pru­muta de­cât în li­mita ca­pi­ta­lu­lui pe care îl de­ți­neau sau îl ad­mi­nis­trau. As­tăzi, când ba­nii sunt doar niște ci­fre în com­pu­tere și doar câ­teva pro­cente din ei au un echi­va­lent fi­zic sub formă de banc­note, băn­cile nu mai dau fa­li­ment. Băn­cile au re­u­șit să elu­deze le­gile fun­damen­tale ale ca­pi­ta­lis­mu­lui si­tu­ându-se dea­su­pra lui. Prac­tic ele au de­ve­nit noul Dum­ne­zeu capitalist.

Cum e po­si­bil asta? Păi în prin­ci­piu prin fap­tul că ele pot INVENTA bani. Vrei să iei un îm­pru­mut? Nu se mai pune pro­blema fon­du­ri­lor dis­po­ni­bile în bancă. Există o sin­gură în­tre­bare la care tre­buie să răs­punzi mul­țu­mi­tor ca vi­i­tor de­bi­tor: cu ce ga­ran­tezi re­tur­na­rea ba­ni­lor? Pre­cum un că­mă­tar de la un ma­ga­zin de ama­net, ban­che­rul îți cân­tă­rește cu un ochi cri­tic ga­ran­ți­ile, le eva­lu­ează la o anu­mită sumă, te pune să sem­nezi că dacă ga­ran­ția se de­va­lo­ri­zează ai să mai aduci de acasă alte ga­juri și pe urmă îți spune: gata, acuma ai ba­nii! Ce în­seamnă asta? Că într-un com­pu­ter, într‑o bază de date el a scris un nu­măr în drep­tul con­tu­lui tău de cli­ent. Ba­nii nu exis­tau, dar au fost cre­ați pen­tru tine, pe loc.

Si­gur, unii îmi vor ține te­o­rii că nu‑i chiar așa sim­plu cu ex­plic eu, că există me­ca­nisme so­fis­ti­cate care re­glează masa mo­ne­tară și cur­sul va­lu­tar in­ter­națio­nal, că banca na­țio­nală are și ea ro­lul ei… știu că așa e, nu mă in­te­re­sează to­tuși de­ta­li­ile teh­nice. Re­a­li­ta­tea sim­plă e asta: ba­nii sunt in­ven­tați pe loc. Banca nu i‑a avut, dar îți dă drep­tul să chel­tu­iești suma res­pec­tivă atâta timp cât știe că ești sol­va­bil și‑i va pu­tea re­cu­pera. Iar tu îi plă­tești prin munca ta, zi de zi, lună de lună. Mun­cești și pri­mești bani pen­tru pres­ta­ția ta, iar ba­nii aceia sunt re­ali pen­tru că ei sunt echi­va­lați de efor­tul pe care l‑ai de­pus, fi­zic și in­te­lec­tual. Și duci ba­nii re­ali la bancă ca să plă­tești da­to­ria. Ast­fel ba­nii falși cre­ați de bancă se trans­formă în bani reali.

În Ro­mâ­nia gu­ver­nele din ul­ti­mii 25 de ani au vor­bit me­reu des­pre sti­mu­la­rea dezvol­tă­rii eco­no­mice, des­pre cum iau ei di­verse mă­suri care cre­ează lo­curi de muncă, șamd. Ade­vă­rul e însă unul foarte sim­plu: ca să cre­ezi sau să dezvolți o afa­cere ai ne­voie de ca­pi­tal. Tre­buie să te îm­pru­muți de la bancă. Iar băn­cile din Ro­mâ­nia nu se prea în­ghe­suie să fi­nan­țeze in­ves­ti­ți­ile com­pa­ni­i­lor, cu ex­cep­ția ce­lor foarte mari și mul­ti­na­țio­nale. Bă­taia peș­te­lui este pe cli­en­tul tip per­soană fi­zică, că­ruia i se oferă toate so­iu­rile de cre­dite po­si­bile: de con­sum, imo­bi­li­are, de va­canță, me­di­cale. Prea pu­ține pro­duse ban­care se pro­mo­vează pen­tru SRL-uri, iar mo­ti­vul e sim­plu: ga­ran­ți­ile unui SRL sunt li­mi­tate prin în­săși na­tura sa ju­ri­dică. Dacă fa­li­men­tează, asta e. Te poți duce în in­stanță după ad­mi­nis­tra­tor, dar pro­ce­du­rile sunt com­pli­cate și în­de­lun­gate. Cre­di­to­rul per­soană fi­zică e mult mai ușor de exe­cu­tat: i‑ai luat casa, ma­șina, sa­la­riul, îl lași în cu­rul gol și rân­jești fe­ri­cit. Ai recuperat.

Pen­tru că atunci când în­cepi să îm­pru­muți IMM-uri, ai ne­voie de mult mai mult de­cât ga­ran­ții. Tre­buie să în­țe­legi în ce in­ves­tește firma res­pec­tivă și să faci o eva­lu­are a pro­fi­ta­bi­li­tă­ții in­ves­ti­ției, ca să de­ter­mini dacă are sens sau nu îm­pru­mu­tul. Pen­tru asta îți tre­buie spe­cia­liști în in­dus­tria res­pec­tivă, oa­meni care să în­țe­leagă ti­pul res­pec­tiv de afa­ceri și să poată apre­cia vi­a­bi­li­ta­tea unui pro­iect. Iar asta e com­pli­cat și e cos­ti­si­tor. Plus că te face par­te­ner cu cel îm­pru­mu­tat, căci îm­pre­ună ați ana­li­zat in­ves­ti­ția și ați de­cis că e bună. Veți crede sau nu, cu toată eco­no­mia pla­ni­fi­cată a co­mu­nis­mu­lui, cam așa se fă­ceau lu­cru­rile în so­ci­e­ta­tea so­ci­a­listă mul­ti­la­te­ral dezvol­tată. Un in­spec­tor de cre­dite răs­pun­dea de un nu­măr de în­tre­prin­deri și toate in­ves­ti­ți­ile care se fă­ceau cu bani de la bancă erau ana­li­zate de acesta pen­tru a de­ter­mina vi­a­bi­li­ta­tea lor eco­no­mică. Par­ti­dul ce­rea să re­a­li­zezi pla­nul, dar nu-ți sta­bi­lea și cum să faci asta. Așa că o fa­brică sau un IAS avea un oa­re­care grad de li­ber­tate în a de­cide in­ves­ti­ți­ile pro­prii. Iar dacă in­ves­ti­ția nu re­turna va­loa­rea aș­tep­tată, nu doar con­du­ce­rea în­tre­prin­de­rii dă­dea cu sub­sem­na­tul, ci și in­spec­to­rul de cre­dit care sem­nase pen­tru împrumut.

Acum nu se mai în­tâm­plă așa. Sis­te­mul ban­car ca­pi­ta­list a evo­luat într-un mod care îl face să domnească ti­ra­nic peste eco­no­mia mondi­ală. Ma­rii fi­nan­țiști ai lu­mii, din ca­te­go­ria Rot­schild, Ro­c­ke­fe­l­ler și al­ții ca ei, au re­u­șit să îl aducă în prim-pla­nul de­ci­zi­i­lor po­li­tice — știm toți că azi toate de­ci­zi­ile im­por­tante sunt de­ter­mi­nate de in­te­rese fi­nan­ci­are, in­clu­siv cele care pri­vesc soarta unor po­poare. În­cet-în­cet ne-am obiș­nuit cu acest mod de a privi lu­cru­rile și nu mai fa­cem de­cât să câr­co­tim pe la col­țuri, ne­mul­țu­miți. Ceva însă pare să se schimbe.

Po­lo­nia face re­vo­lu­ție în bănci sau cel pu­țin asta anunță că in­ten­țio­nează. Un­ga­ria a fă­cut ceva si­mi­lar cu câ­tva timp în urmă. Iar în Ro­mâ­nia a apă­rut le­gea dă­rii în plată, deo­cam­dată ne­pro­mul­gată. După multă vreme ceva se pe­trece: o bancă poate să pi­ardă dacă nu-și ia mă­su­rile de asi­gu­rare ne­ce­sare. Și asta îi scoate din minți pe mulți. BNR e cea mai vo­cală și — dintr‑o per­spec­tivă pur in­sti­tu­țio­nală — în­țe­leg de ce. BNR nu ser­vește in­te­re­sele ro­mâ­ni­lor, ci ra­cor­dează Ro­mâ­nia la sis­te­mul ban­car mondial. Ale că­rui re­guli toc­mai le-am des­cris. Când le­gile se schimbă și în­cep să con­tra­zică in­te­re­sele ma­ri­lor gru­puri fi­nan­ci­are in­ter­națio­nale, BNR are da­to­ria să apere pe stă­pâ­nii cei mari. Nu poți ieși din rând pen­tru că te pasc pri­mej­dii mari — e des­tul să se apuce cine tre­buie de niște spe­cu­la­ții pe leul ro­mâ­nesc și în­treaga eco­no­mie ro­mâ­nească, și așa des­tul de fra­gilă, o ia la vale în doi timpi și trei miș­cări. De aceea, ne zice BNR (dar nu di­rect, ci cu meș­te­șu­gite cu­vinte), nu e bine să‑i su­peri pe cei mari. Mai bine plătim cât ni se cere, ac­cep­tăm orice do­bânzi la cre­dite, ac­cep­tăm ca bancă să-și ia în­tâi ea do­bânda și abia apoi să plătim cre­di­tul, ac­cep­tăm să adu­cem ori­câte ga­ran­ții ni se vor cere pen­tru ca ea să nu pă­gu­bească nici­o­dată. Iar dacă mu­rim, lă­săm da­to­ri­ile moș­te­nire, să le plă­tească co­piii și ne­po­ții noștri.

O pa­ra­digmă se schimbă. În­cet, cu pași mici, dar pare să se ex­tindă. Vom re­uși oare să ne în­toar­cem la nor­ma­li­ta­tea îm­pru­mu­tu­lui acor­dat cu bani re­ali și cu asu­ma­rea re­ci­procă a ris­cu­ri­lor? Sau poate că în­tre­ba­rea e alta. Se mai poate în­toarce lu­mea la func­țio­na­rea fi­rească a unei bănci? Pen­tru că une­ori mă tem că pre­țul ar fi tra­ver­sa­rea unui co­laps ge­ne­ral. Iar im­pli­ca­ți­ile sale nu le poate pre­co­niza nimeni.

PS Iată și niște con­tra­ar­gu­mente la dis­cur­sul băn­ci­lor în pri­vința le­gii dă­rii în plată.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Bogdan Mihail Gheorghiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Sorin Sfirlogea

    Nu ți-au zis la MBA des­pre asta, așa‑i? 🙂 Uită-te la do­cu­men­ta­rul ăsta, dacă n‑ai răb­dare în­cepe de la 4:00 pen­tru răs­pun­sul la în­tre­ba­rea ta…

    • Bogdan Mihail Gheorghiu

      La MBA am în­vă­țat să am mare grijă cu sur­sele de in­for­mare și cu re­fe­rin­țele că­tre ele. E și un pro­verb vechi de di­na­inte de yo­u­tube: “don’t be­li­eve eve­ry­thing you read on the Internet”

    • Sorin Sfirlogea

      Bo­gdan Mi­hail Ghe­or­ghiu Da, îmi în­chi­pui, nu te ne­căji, în fond treaba unui MBA este să te dre­seze ca să ser­vești sis­te­mul, nu să te facă să‑l în­țe­legi. De fapt ăsta e doar unul din mul­tele do­cu­men­tare pe tema asta. Dar — hei! — lu­mea e plină de ne­buni care au idei crețe. Cel mai sim­plu e să gă­sim cor­po­ra­ția per­fectă unde să em­biei­zăm fericiți. 😉

  2. Bogdan Mihail Gheorghiu

    Asta cu băn­cile care dau cre­dit fără să aibă la rân­dul lor fon­duri asi­gu­rate din di­fe­rite surse are o sursă si­gură de in­for­mare? Băn­cile au aco­pe­rire pen­tru su­mele cre­di­tate ast­fel: de­po­zite ale pro­pri­i­lor cli­enți, do­bânzi de la cre­dite în de­ru­lare, îm­pru­mu­turi pe piața in­ter­ban­cară lo­cală și in­ter­națio­nală, alo­care fon­duri de la banca mamă, etc. Toate as­tea sunt vir­tu­ale zici? Nu prea ține apă ideea asta.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.