Superioritatea educației românești

Dez­baterea despre cazul Bod­nariu con­tinuă și con­tinuă să stârnească pasi­uni. Niște par­la­men­tari români s‑au gân­dit să se ducă în Norve­gia și să dis­cute cu familia de români, așa cum explică presa, ignorând con­de­scen­dent că familia respec­tivă este în egală măsură și norve­g­iană. Nu știu exact ce speră să obțină sti­mații par­la­men­tari prin această viz­ită, dar cel mai prob­a­bil e că vor să atragă atenția asupra lor în per­spec­tiva nu prea înde­păr­tatelor alegeri de anul ăsta. Între timp un avo­cat norve­g­ian care pretinde că și‑a pier­dut licența din cauza luptei sale cu Barn­ev­er­net — ser­vi­ciul norve­g­ian de pro­tecție a copilu­lui — găsește prile­jul să-și rea­d­ucă în prim plan opini­ile pro­prii. O lec­tură în diag­o­nală a infor­mați­ilor apărute în presă despre dom­nul avo­cat mă face să cred că există o mare prob­a­bil­i­tate să fie doar un sim­plu șar­la­tan, dor­nic de atenția pub­licu­lui.

În spatele aces­tor ges­turi dec­o­ra­tive se află, desigur, opinia pub­lică. Cea din Norve­gia pare rel­a­tiv impa­si­bilă la situ­ația în sine, prob­a­bil pen­tru că sunt obișnuiți cu ast­fel de cazuri. Cea din Româ­nia este mai degrabă infla­mată, gru­pată în jurul unei idei expri­mată sim­plu: nu poți să le iei copiii unor părinți. De ce nu poți? E limpede: pen­tru că sunt ai lor.

În Româ­nia, dar nu numai, există o foarte larg răspân­dită cul­tură a fam­i­liei bazată pe deținerea rec­i­procă în pro­pri­etate a mem­brilor săi. Copiii aparțin unor părinți. Este mult puțin impor­tant dacă părinții sunt niște buni edu­ca­tori sau dacă ceea ce fac este în intere­sul copi­ilor, pre­supunerea gen­er­ală fiind că iubirea părin­tească este sub­înțe­leasă și este garanția unei bune edu­cații. Ceea ce con­tează este drep­tul de pro­pri­etate al părinților asupra pro­pri­ilor prog­en­i­turi, jus­ti­fi­cat în mare măsură prin falsa impre­sie a unei con­ti­nu­ități bio­log­ice: copilul e carne din carnea părinților, e sânge din sân­gele lor. Real­i­tatea ști­inți­fică e, desigur, destul de difer­ită, dar per­cepția e mai put­er­nică decât ade­vărul. Părinții își privesc copiii ca pe o con­tin­uare firească a pro­pri­u­lui lor corp, sunt o exten­sie a pro­pri­u­lui organ­ism devenită mirac­u­los autonomă. Copiii sunt tot ei, într‑o vari­antă mai tânără. Așadar, pen­tru că nimeni nu te poate opri să-ți arzi sigur o palmă peste ochi, nimeni nu-ți poate interz­ice să-ți câr­pești educa­tiv copilul devreme ce el este pre­lun­girea ta extra­cor­po­rală.

Edu­cația, nici o sur­priză, nu este defici­tară doar în priv­ința creș­terii copi­ilor. Există o foarte slabă pre­ocu­pare în soci­etatea românească și în priv­ința educării viito­rilor părinți. Majori­tatea per­soanelor care pro­cre­ează nu au nici un fel de idee despre ce urmează să pre­supună creșterea unui copil și, dacă e să recunoaștem cin­stit, cei mai mulți fac copii mânați de dor­ința unei sat­is­facții per­son­ale. Facem copii pen­tru că NOI vrem un copil. De vreme ce noi l‑am dorit și noi l‑am con­ceput, e al nos­tru, e pro­pri­etatea noas­tră. Puțin importă că din lipsa noas­tră de pregătire ped­a­gog­ică îl trau­ma­tizăm pe viață, că ajungem la pedeapsa fiz­ică pen­tru că sun­tem noi înșine vic­time ale unor slăbi­ci­uni și prejudecăți — copilul, cu toată nevi­novăția cu care vine pe lume, este obligat să îndure con­secințele directe și indi­recte ale nepri­ceperii, nești­inței sau nepăsării părinților săi.

Iar cutumele românești — sim­i­lare cu cele din multe alte popoare ale sudu­lui euro­pean — implică părinții în întreaga viață a copilu­lui. Relați­ile de fam­i­lie rămân strânse chiar și după ce copilul devine un adult inde­pen­dent. Mama româncă tradițion­al­istă — mai rar tatăl — își sufocă de obi­cei copiii prin omniprezența sa în toate etapele vieții lor, se insin­uează ade­sea în familia copi­ilor, influ­ențează decizi­ile, mor­al­izează și se implică direct. E desăvârșirea pro­priei capodopere pen­tru că fiul sau fiica reprez­intă cea mai sem­ni­fica­tivă realizare a vieții. Ce poate fi mai măguli­tor decât să te dedici com­plet suc­ce­su­lui pro­priei tale copii, să te glo­ri­fici pe tine însuți întru­pat în copilul pe care l‑ai pro­creat?

Impre­sia mea e că popoarele nordice au o con­cepție foarte difer­ită despre relați­ile lor cu copiii. Ei cred că nepri­ceperea, nești­ința sau nepăsarea părin­telui față de edu­carea copi­ilor tre­buie îndrep­tată de către soci­etate. Părin­tele nu este pro­pri­etarul copilu­lui, așa cum nici o ființă umană nu poate fi pro­pri­etatea cuiva. Pe cale de con­secință înde­părtarea copilu­lui din familia dis­funcțion­ală nu este ceva neo­biș­nuit sau revoltă­tor. Iar în cazul Bod­nariu — ca să revenim pen­tru o clipă la situ­ația lor con­cretă — tre­buie să ne ream­intim ceva esențial: chiar copiii au recunos­cut în fața autorităților că au fost pedep­siți fizic în mod repetat.

Privit prin ochii unui român, părin­tele norve­g­ian este dis­tant, rece și mai degrabă nepăsă­tor cu copiii săi. Le acordă doar o parte a atenției sale, îi lasă să social­izeze și să se dez­volte cât mai inde­pen­dent și reduce foarte mult conex­i­u­nile cu ei după ce au devenit adulți. Bucu­ria părin­telui nu este impli­carea sa per­ma­nentă în viața prog­en­i­turii, ci sat­is­facția autonomiei copilu­lui. Pen­tru un nordic a reuși să crești un copil înseamnă să nu depindă deloc de tine când e adult. La români (și, mai spun o dată, nu numai la ei) e invers: ai reușit atunci când ești strâns conec­tat cu el în fiecare zi a vieții sale.

Și cred că, înainte de a da ver­dicte per­son­ale în priv­ința cazu­lui Bod­nariu, e impor­tant să înțelegem aceste difer­ențe cul­tur­ale. Ceea ce pen­tru noi este inac­cept­abil, pen­tru norveg­ieni ar putea fi per­fect logic și nor­mal. Iar soluția nu este să le impunem prejudecățile noas­tre, care oricum con­travin fla­grant cu cul­tura lor, ci să înțelegem con­tex­tul de acolo și să‑i lăsăm să-și rezolve prob­lemele după reg­ulile lor. Iar familia Bod­nariu, dacă e în deza­cord cu statul norve­g­ian, nu are decât să găsească o cale legală de a‑și recăpăta copiii (sunt sigur că există niște căi prin care poți să demon­strezi că ți-ai schim­bat com­por­ta­men­tul și să ceri întoarcerea copi­ilor în fam­i­lie) și să se mute apoi în Româ­nia. Aici abuzarea copi­ilor e sport național.

Ar mai fi un aspect: care din­tre cele două cul­turi este mai efi­cientă în edu­carea copi­ilor, cea românească sau cea norve­g­iană? Răspun­sul, după cum bănuiți, e sim­plu și cât se poate de clar. Norveg­ienii poate că au o economie mult mai per­for­mantă, poate că au infracțion­al­i­tate mult mai scăzută, poate că au sis­teme de învățământ mai per­for­mante, poate că au un nivel de trai mult mai mare decât al românilor, dar ne sunt net infe­ri­ori. Noi avem olimpici inter­națion­ali. Vreo cin­cizeci.

PS O descriere a mod­u­lui de inter­venție a autorităților norveg­iene în spețele de pro­tecția copilu­lui, dacă vă intere­sează să știți cum raționează ei.

UPDATE:

Încer­cați să med­i­tați puțin asupra cauzelor care au pro­dus urmă­toarele recor­duri nedorite ale României:
— Cei mai mulți copii vân­duţi, daţi spre adopţie, trafi­caţi sau pier­duţi din gen­er­aţia nedorită pro­dusă de politi­cile demografice ale lui Nico­lae Ceauşescu
— Numărul cel mai mare de aban­donuri şco­lare per capita din motive mate­ri­ale, reli­gioase, per­son­ale
— Numărul cel mai mare de traf­i­canţi de carne vie pe Europa, numărul 1 în ultimul top Europol de săp­tămâna tre­cută.
— Numărul cel mai mare de plân­geri şi con­damnări la Curtea Euro­peană a Drep­turilor Omu­lui pen­tru rele trata­mente legate de fam­i­lie pe care statul nu reuşeşte să le con­troleze.

UPDATE 1:

Ia uite ce a descoperit și Moise Guran despre noi, ăștia care le dăm lecții norveg­ie­n­ilor despre cum să-și crească copiii: Detali­ile șocante ale ire­spon­s­abil­ității noas­tre


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Francois

    Imi place tex­tul. In ce priveste fap­tul ca in Roma­nia sunt mai multi copii olimpci, fata de Norve­gia, nu mi se pare rel­e­vant. Putem sa avem ori­cati olimpici, copiii norveg­ieni trai­esc mai bine. Alt­fel zis, Roma­nia da mai multi olimpici, dar pot ei sa faca car­nati din aceste olimpiade? Norveg­ienii dau insa olimpici la schi, la pati­naj etc. ceea ce Roma­nia nu. Deci este evi­dent ptr. toata lumea ca au nivel mai ridi­cat de trai si civ­i­liza­tie. Roma­nia tre­buie sa invete de la Norve­gia, ca are ce. Metroul lor e o biji­terie tehnica, merge sin­gur, automat, fara mecanic, asta zic si eu, in tre­cere. Copiii sunt edu­cati de mici sa dev­ina autonomi. Ca pasar­ile. Alta filo­zofie de viata. Nu ca sunt con­tra la ce e la noi, dar nici nu‑i judec pe ei. La noi un par­inte este fericit in gen­eral daca odrasla face o fac­ul­tate. O prostie. In multi ani de Occ­ci­dent nu am intal­nit nici maca o data un patron de firma care sa aiba diploma uni­ver­si­tara. Si multi din ei sunt multi-milionari. Mese­ria acolo e la loc de cin­ste. Ai nos­tri in prea mare masura pierd tim­pul si banii in fac­ul­tati INUTILE. In Occi­dent in gen­eral, fac­ul­tatea esta abor­data ca o afacere. In ea baga timp si bani numai daca stie ca la final scoate ceva din acea diploma. La noi fac si doua fac­ul­tati si pun ben­z­ina la masini sau lucreaza la ter­mopane. Nu cred ca se intam­pla asta in Norve­gia.

  2. Jurnal de bord

    Recor­durile României (spre înțelegere și reflecție per­son­ală):
    — Cei mai mulți copii vân­duţi, daţi spre adopţie, trafi­caţi sau pier­duţi din gen­er­aţia nedorită pro­dusă de politi­cile demografice ale lui Nico­lae Ceauşescu
    — Numărul cel mai mare de aban­donuri şco­lare per capita din motive mate­ri­ale, reli­gioase, per­son­ale
    ‑Numărul cel mai mare de traf­i­canţi de carne vie pe Europa, numărul 1 în ultimul top Europol de săp­tămâna tre­cută.
    ‑Numărul cel mai mare de plân­geri şi, respec­tive con­damnări la Curtea Euro­peană a Drep­turilor Omu­lui, pen­tru rele trata­mente legate de fam­i­lie pe care statul nu reuşeşte să le con­troleze.

    • Serea Eugen

      Cunoaştem lucrurile aces­tea, nimic nou sub soare. Dar Româ­nia şi Norve­gia sunt două extreme, ambele de nedorit: aici, la noi, e ţara nimănui, locul unde totul este posi­bil (dacă este spre rău) iar în Norve­gia, e ţara absur­du­lui kafkian, unde dacă stai să anal­izezi pen­tru ce se iau copiii unor familii, te întrebi dacă nu cumva întreaga ţară e un imens ospi­ciu…

    • Serea Eugen

      Mulţumesc lui Dum­nezeu că sunt năs­cut în 1968 şi fac parte din "gen­er­aţia nedorită", operă a lui Ceauşescu. Alt­fel, nav­igam fericit pe canal, tras de jetul de apă de le WC…

    • Gratacelo Construct

      cei mai mari traf­i­canti de carne vie sunt bel­gienii si olan­de­jii doar ca acest com­ert la ei are o acoperire cat decat legala ,in bel­gia de exem­plu pros­ti­tu­tia este ilegala,de ce ?fiindca nu este vre o lege sem­nata de Rege in care sa fie legal­izata pros­ti­tu­tia regele a refuzat de nenu­marate ori sa sem­neze o ast­fel de lege ,atunci par­la­men­tarii bel­gieni sa nu piarda ven­i­turile care provin din tax­ele pe aceste prac­tici au facut un fel de ordo­nanta de urgenta care e o semi lege si au spus ,bun regele nu poate semna ca e bol­nav si a sem­nat doar primul min­istru si min­istrii si gata tre­aba ,

  3. Jurnal de bord

    Să reca­pit­ulăm:
    Plân­geri soluţion­ate de CEDO în perioada 2013–2015, împotriva stat­u­lui:
    Româ­nia – 17.408
    Norve­gia – 338

    Hotărâri pro­nunţate de CEDO în perioada 2013–2015, în legă­tură cu un caz privind statul respec­tiv:
    Româ­nia – 492
    Norve­gia – 8
    Con­damnări dis­puse printr‑o hotărâre CEDO, în anul 2014, pen­tru cel puţin o încăl­care a drep­turilor pre­văzute în Con­venţia Euro­peană a Drep­turilor Omu­lui:
    Româ­nia – 74
    Norve­gia – 2

    Con­damnări dis­puse printr‑o hotărâre CEDO, în anul 2015, pen­tru cel puţin o încăl­care a drep­turilor pre­văzute în Con­venţia Euro­peană a Drep­turilor Omu­lui:
    Româ­nia – 60
    Norve­gia – 0 (zero)

  4. Ana Gateiu

    eu sint de acord cu acest arti­col.

  5. Serea Eugen

    Sis­temul scan­di­nav a ple­cat de la nece­si­tatea reme­dierii unor real­ităţi dure şi a ajuns la abuzuri şi atroc­ităţi. Mi‑e teamă că dacă va fi impor­tat la noi, corob­o­rat cu modul nos­tru orig­i­nal de a aplica orice, va fi un deza­s­tru cu mult mai mare decât ce se întâm­plă acolo. Oricum, ideea că un stat, o soci­etate, un sis­tem îţi poate lua copiii, că se pri­cepe el mai bine decât pro­prii părinţi, este una demnă de lit­er­atura SF de acum câteva decenii. Şi tema chiar a fost abor­dată cu suc­ces. Acum lucrurile doar încep să se ade­v­erească, pre­cum pro­feţi­ile cele de demult ale oame­nilor lui Dum­nezeu. Cu o sin­gură difer­enţă: real­i­tatea tinde să depăşească deja pro­feţi­ile ştiinţifico-fantastice. Către acolo se tinde, către un om luat de mic din fam­i­lie (din orice fel de fam­i­lie!) şi "edu­cat" de către sis­tem ca să ajungă un "pro­dus finit" per­fect, cu "zero defecte": un yesman la ser­vici, un credul al mass-media, un cetăţean obe­di­ent la orice lege, chiar dacă aceasta va încălca Legea lui Dum­nezeu. Pen­tru că, nu‑i aşa, lăsăm lib­er­tatea de cred­inţă liberă oricui, dar Dum­nezeu nu există…

    • Jurnal de bord

      Cred că exager­ați în sen­sul celălalt. Nimeni (deci nici norveg­ienii) nu ia copiii unei familii decât atunci când con­sid­eră că sunt rău tratați. Să nu trans­for­măm subiec­tul în ceea ce nu este, un fel de con­spir­ație împotriva fam­i­liei, împotriva indi­vidu­lui, pusă la cale de rep­tilieni și illu­mi­nati 🙂

    • Serea Eugen

      Nici nu am spus‑o în sen­sul acesta! 😀 Dar abuzuri există şi nu‑s puţine. Măr­turie stau famili­ile care au dat în jude­cată Barn­ev­er­ne­tul şi au câşti­gat.

    • Jurnal de bord

      Ceea ce mi se pare per­fect nor­mal și demon­strează că sis­temul funcționează. Nu există nici un fel de met­rică obiec­tivă pen­tru a apre­cia cal­i­tatea actu­lui de par­ent­ing, deci e nor­mal să existe un subiec­tivism. Justiția e cea care corectează ero­r­ile. Să nu uităm că și pre­lu­area minoru­lui din fam­i­lie este apro­bată de o comisie con­dusă tot de un judecă­tor. Deci nu e chiar așa, că vin ăia și-ți iau copilul din casă.

    • Serea Eugen

      Judecă­tor care se poate înşela, atunci când decide să-ţi ia copilul. Şi-ţi tre­buie bani, timp, zile libere de la ser­vici, înfruntarea opro­bi­u­lui pub­lic fiindcă eşti deja etichetat ca infrac­tor, spre a‑i da în jude­cată şi a‑ţi primi înapoi pro­prii copii, luaţi abuziv…

  6. Janos Papp

    in tara avem mai multe si mai impor­tanta prob­leme de rezol­vat !

  7. Cecilia Martin

    Suc­ce­sul olimpi­cilor romani are la baza mai multe com­po­nente: inteligenta cu care s‑au nascut, supor­tul (grija asta cu care ne-am nascut fata de copii) necon­di­tionat al par­in­tilor (inclu­siv mate­r­ial care nu e putin deloc) si nu in ultimul rand scoala romaneasca. Ramane de vazut ce face soci­etatea romaneasca, clasa polit­ica pen­tru acesti copii de excep­tie si nu numai.

    • Cecilia Martin

      Ai inte­les cumva ca soci­etatea romaneasca si clasa polit­ica are vreun merit? Inseamna ca nu ai citit atent ceea ce am scris. Crede-ma ca am avea mai multi olimpici daca cei trei fac­tori de suc­ces enu­merati de mine s‑ar intalni pe aceeasi "strada" in ace­lasi timp.

  8. Viorel Gongu

    con­cluzionând, care din­tre cele două ţări a dat lumii mai multe inteligenţe? Sis­temul norve­g­ian prob­a­bil că pledează pen­tru un sis­tem edu­caţional cen­tral­izat , de nivel naţional , sis­tem în care, ca într-un ţarc edu­caţional, după naştere copiii vor fi plasaţi de către gen­i­tori iar părinţii au oblig­aţia să facă alţii, copii pe care să nu‑i sufoce cu dragostea lor, să nu‑i ţină în braţa, să nu‑i pupe, să nu‑i aline ci să le spună să se des­curce cum îi duce capul. Urmă­torul pas este absolvirea unor cur­suri care să-ţi dea drep­tul să pro­cre­ezi. dacă nu ai diploma de părinte urmează cas­trarea, asta ca să nu spunem de even­tu­ala selecţie genet­ică a celor care pot avea drep­tul de a face copii!

    • Jurnal de bord

      Între­barea pe care tre­buie să ți‑o pui este dacă scopul unui nați­uni este să pro­ducă inteligențe (pe care oricum nu le urmează nimeni pen­tru că își alege în frun­tea ei hoți și min­ci­noși) sau un nivel de civ­i­liza­ție și cul­tură al fiecărui cetățean ast­fel ca pro­gre­sul să fie viz­ibil și con­stant. Asta e între­barea reală. Și eu cred că — din păcate — răspun­sul românilor e cel greșit.

  9. Adrian Grigoriu

    astia nu sunt români.

  10. Vasile Florian

    Par­la­men­tari români, sa ne uitam bine la ei …poate reusesc si dau o lec­tie soci­etatii norveg­iene ca la noi nu mai au nimic de rezol­vat !

  11. Chis Costel

    E sim­plu ! În Norve­gia copii sunt pro­pri­etatea statului.Așa ar tre­bui să fie și în Roma­nia .

    • Vasile Busecan

      Nici chiar asa!

    • Valentin Cotigã

      Pro­pri­etatea stat­u­lui? Dar tu ca om ești în pro­pri­etatea cuiva?

    • Viorica Manea

      La ce emit multi neb­uni de pe la noi .….Par­in­tii tre­buie aju­tati sa-si creasca pustii cu salarii decente ,locuri de munca ,insa nimeni nu‑i poate inlocui

  12. Vasile Busecan

    Sti­mati concetateni![vorba lu"nea Nelu]Nici un romanas n‑o sa poata gindi ca un norve­g­ian care s‑a nascut si cres­cut in Norvegia,chiar daca s‑a mutat acolo de la virsta de 25 de ani si are 10–15 ani vechime.Am cres­cut altfel.ne-am dez­voltat alte idei despre viata fata de ei.Nu avem cum sa intelegem modul lor de viata si gindire.Avind in vedere in ce sta­diu se afla ei fata de noi,nu putem decat sa le dam drep­tate.

  13. Gratacelo Construct

    in multe priv­inte sunt de acord dar sunt cazuri unde o per­soana poate si este pro­pri­etatea cuiva si poate fi van­duta exem­plu cluburile de fot­bal

    • Vasile Busecan

      Ori este vorba de o per­soana ori de un club de fotbal.Sint 2 lucruri distincte..Vinzi clubul[societatea],jucatorii pot sa sem­neze sau nu cu noul club.Nu poti vinde un juca­tor daca el nu este de acord.Ca il obligi sa plece este altceva.Paralela cu copii.este paralela,fara nici o ase­m­anare

    • Gratacelo Construct

      Vasile Buse­can cluburile vand juca­tori punct

      • victor

        nu juca­torul e vandut,doar drep­tul de a juca fot­bal si dor in com­peti­tii oficiale,altfel juca­torul e liber sa faca ce vrea ,sa joace fot­bal cu cine vrea,dar nu oficial…faceti con­fuzii grave !

        • Sorin Sfirlogea

          Aveți drep­tate, dar uite ce efecte pro­duce expri­marea cret­ină a jur­nal­iștilor sportivi. Ei ne vorbesc tot tim­pul de vân­zarea și cumpărarea jucă­to­rilor, de parcă ar fi tauri de prăsilă.

    • Jurnal de bord

      Mihai Fediuc Eroare. Cluburile cumpără ser­vici­ile unui sportiv. Fap­tul că în presă există o expri­mare cret­ină de genul "l‑au cumpărat pe X" nu tre­buie să dis­tor­sioneze ade­vărul. Nimeni nu e sclav, ca să fie cumpărat și vân­dut.

    • Gratacelo Construct

      Jur­nal de bord ser­vici­ile unui sportiv sunt numai si numai presta­tia aces­tuia la clubul cu care respec­tivul are con­tract ce incaseaza un club pen­tru ca cedeaza un juca­tor altui club este con­tract de van­zare cumparare intre cluburi si juca­torul nu vede nici un ban din acest con­tract clar.Deci juca­torul este intrade­var o MARFA

  14. Gabor Covaci Mariana

    Corect!

  15. Anonymous

    Ai nimerit la tinta. Bravo!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu