Uite Schengen, nu e Schengen

Ideea unei lib­ertăți totale de miș­care în Europa este foarte seducă­toare pen­tru cetățenii oricărei țări din uni­une. Să nu mai fie nevoie să te oprești la ver­i­ficări de fron­tieră, să nu mai existe con­troale oblig­a­torii ale trans­por­turilor este ten­tant deopotrivă pen­tru cei ce vor să folosească această lib­er­tate pen­tru a cir­cu­la legal, dar și pen­tru cei care ar prof­i­ta de ea pen­tru a comite ile­gal­ități. Și pen­tru că în unele țări europene pro­cen­tul de infracți­u­ni de acest gen este mai mare (de pildă Româ­nia), iar autoritățile ade­sea nu lup­tă împotri­va infrac­to­rilor, ci sunt com­plicii lor (vezi poliția de fron­tieră, vameșii), e cât se poate de firesc ca includ­erea lor în spați­ul Schen­gen să fie con­sid­er­ată riscantă pen­tru secu­ri­tatea con­cep­tu­lui.

Dar spați­ul Schen­gen n‑a fost nicio­dată chiar 100% sig­ur, iar ofi­cialii europeni prob­a­bil că ști­au din­tot­deau­na asta. Includ­erea Gre­ciei în acest spațiu a fost o mare con­ce­sie făcută ideii de secu­ri­tate colec­tivă, pen­tru că a însem­nat acceptarea conș­tien­tă a unei imense breșe în fron­tierele țărilor Schen­gen: arhipeleag­ul insulelor gre­cești. Fiecare insuliță din Marea Egee, Ion­ică și Medit­er­ană — și sunt câte­va mii de ast­fel de insule — reprez­in­tă o poartă de intrare spre spați­ul Schen­gen. În plus Gre­cia are de păz­it aproape 14.000 km de coastă mar­itimă — efor­tul logis­tic este desig­ur uri­aș, iar stat­ul grec nu este toc­mai faimos pen­tru efi­ciența sa admin­is­tra­tivă. Aș zice că dim­potrivă.

Și atun­ci nu ar tre­bui să simțim o anu­mită frus­trare când vedem că grecii au fost incluși în spați­ul Schen­gen, dar noi nu? Într‑o anu­mită măsură, da. Însă grecii au fost întot­deau­na favoriții ves­tu­lui, în timp ce noi nu prea. Poate pen­tru că ei au dăruit lumii o cul­tură de impor­tanță cap­i­tală pen­tru popoarele europene, chiar dacă gen­er­ați­ile actuale nu se mai ridică la înălțimea stră­moșilor lor. Poate pen­tru că sunt noro­coși. Ori poate pen­tru că, la vre­mea tratat­u­lui de la Yal­ta, la finele celui de-al doilea război mon­di­al, erau foarte mulți bri­tani­ci care aveau pro­pri­etăți în Gre­cia, așa că Churchill și Roo­sevelt s‑au bătut cu Stal­in ca Gre­cia să rămână de partea cap­i­tal­istă a cortinei de fier. Alt­minteri, con­traz­iceți-mă dacă puteți, grecii par mult mai încli­nați spre social­is­mul de tip “să ne dea stat­ul”, iar orto­dox­ia lor majori­tară e tare pri­etenă cu cea ruse­ască.

Așadar, cu toate prob­lemele lor, pen­tru gre­ci s‑au putut face derogări și excepții, pen­tru alții nu. Însă iată că lucrurile se schim­bă. Puși în fața sus­pendării spați­u­lui Schen­gen din cauza prob­lemelor imi­grației, lid­erii europeni încep să dev­ină prag­mati­ci. Spați­ul Schen­gen e totuși una din com­po­nen­tele esențiale ale proiec­tu­lui euro­pean — poate nu cea mai impor­tan­tă eco­nom­ic, dar cu sig­u­ranță foarte impor­tan­tă la niv­el de per­cepție. Dacă între țările europene va tre­bui ară­tat pașa­por­tul, ideea de lib­er­tate a mișcării va avea mult de sufer­it. Ce se poate face? Poate că în loc să fie sus­pendat întreg­ul spațiu Schen­gen, s‑ar putea închide doar aco­lo unde peri­colele sunt mai mari. Aus­tria a pus dege­tul pe rană: să scoatem doar Gre­cia din Schen­gen.

De jur împre­ju­rul Gre­ciei sunt numai țări care nu fac parte din spați­ul Schen­gen. Sin­gu­ra cale de a tra­ver­sa din Gre­cia către Europa fără nici un con­trol de fron­tieră este pe apă, către Italia. Un imi­grant ile­gal ar tre­bui să ajungă cum­va, în mod clan­des­tin, în vreo insulă gre­cească locuită, apoi cu bacuri să tra­verseze până pe con­ti­nent și de aco­lo, peste Marea Ion­ică până la Brin­disi. Foarte sim­plu. Și ade­vărul e că la fel de sim­plu este să insti­tui con­troale de fron­tieră între Gre­cia și restul spați­u­lui Schen­gen. Să fie asta soluția? Vor accep­ta grecii aces­te tem­po­rare restricții de drag­ul secu­rității Europei? Sau vor reacționa pre­cum ungurii și vor protes­ta că nu doresc ca imi­granții să rămână blo­cați pe ter­i­to­ri­ul lor? Rămâne de văzut.

Până una-alta spați­ul Schen­gen se înde­părtează și mai mult de noi. Știu că mulți se plâng de fap­tul că nu sun­tem admiși în spați­ul Schen­gen, dar pe cuvânt că e mai degrabă un fel de orgoliu rănit decât vre­un incon­ve­nient real. Ba într-un fel e chiar mai bine, căci ultim­ul lucru pe care mi l‑aș mai dori ar fi să‑i aud pe unii și alții acuzân­du-ne că trec imi­granții prin fron­tierele noas­tre ca prin brânză. Pre­fer să stăm un pic la coadă la ieșirea din țară. N‑om muri. Zic și eu.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu