Uite Schengen, nu e Schengen

Ideea unei lib­ertăți totale de miș­care în Europa este foarte seducă­toare pen­tru cetățenii oricărei țări din uni­une. Să nu mai fie nevoie să te oprești la ver­i­ficări de fron­tieră, să nu mai existe con­troale oblig­a­torii ale trans­por­turilor este ten­tant deopotrivă pen­tru cei ce vor să folosească această lib­er­tate pen­tru a cir­cula legal, dar și pen­tru cei care ar prof­ita de ea pen­tru a comite ile­gal­ități. Și pen­tru că în unele țări europene pro­cen­tul de infracți­uni de acest gen este mai mare (de pildă Româ­nia), iar autoritățile ade­sea nu luptă împotriva infrac­to­rilor, ci sunt com­plicii lor (vezi poliția de fron­tieră, vameșii), e cât se poate de firesc ca includ­erea lor în spațiul Schen­gen să fie con­sid­er­ată riscantă pen­tru secu­ri­tatea con­cep­tu­lui.

Dar spațiul Schen­gen n‑a fost nicio­dată chiar 100% sigur, iar ofi­cialii europeni prob­a­bil că știau din­tot­deauna asta. Includ­erea Gre­ciei în acest spațiu a fost o mare con­ce­sie făcută ideii de secu­ri­tate colec­tivă, pen­tru că a însem­nat acceptarea conș­tientă a unei imense breșe în fron­tierele țărilor Schen­gen: arhipeleagul insulelor gre­cești. Fiecare insuliță din Marea Egee, Ion­ică și Medit­er­ană — și sunt câteva mii de ast­fel de insule — reprez­intă o poartă de intrare spre spațiul Schen­gen. În plus Gre­cia are de păzit aproape 14.000 km de coastă mar­itimă — efor­tul logis­tic este desigur uriaș, iar statul grec nu este toc­mai faimos pen­tru efi­ciența sa admin­is­tra­tivă. Aș zice că dim­potrivă.

Și atunci nu ar tre­bui să simțim o anu­mită frus­trare când vedem că grecii au fost incluși în spațiul Schen­gen, dar noi nu? Într‑o anu­mită măsură, da. Însă grecii au fost întot­deauna favoriții ves­tu­lui, în timp ce noi nu prea. Poate pen­tru că ei au dăruit lumii o cul­tură de impor­tanță cap­i­tală pen­tru popoarele europene, chiar dacă gen­er­ați­ile actuale nu se mai ridică la înălțimea stră­moșilor lor. Poate pen­tru că sunt noro­coși. Ori poate pen­tru că, la vre­mea tratat­u­lui de la Yalta, la finele celui de-al doilea război mon­dial, erau foarte mulți bri­tanici care aveau pro­pri­etăți în Gre­cia, așa că Churchill și Roo­sevelt s‑au bătut cu Stalin ca Gre­cia să rămână de partea cap­i­tal­istă a cortinei de fier. Alt­minteri, contraziceți-mă dacă puteți, grecii par mult mai încli­nați spre social­is­mul de tip "să ne dea statul", iar orto­doxia lor majori­tară e tare pri­etenă cu cea ruse­ască.

Așadar, cu toate prob­lemele lor, pen­tru greci s‑au putut face derogări și excepții, pen­tru alții nu. Însă iată că lucrurile se schimbă. Puși în fața sus­pendării spați­u­lui Schen­gen din cauza prob­lemelor imi­grației, lid­erii europeni încep să dev­ină prag­matici. Spațiul Schen­gen e totuși una din com­po­nen­tele esențiale ale proiec­tu­lui euro­pean — poate nu cea mai impor­tantă eco­nomic, dar cu sig­u­ranță foarte impor­tantă la nivel de per­cepție. Dacă între țările europene va tre­bui ară­tat pașa­por­tul, ideea de lib­er­tate a mișcării va avea mult de suferit. Ce se poate face? Poate că în loc să fie sus­pendat întregul spațiu Schen­gen, s‑ar putea închide doar acolo unde peri­colele sunt mai mari. Aus­tria a pus dege­tul pe rană: să scoatem doar Gre­cia din Schen­gen.

De jur împre­ju­rul Gre­ciei sunt numai țări care nu fac parte din spațiul Schen­gen. Sin­gura cale de a tra­versa din Gre­cia către Europa fără nici un con­trol de fron­tieră este pe apă, către Italia. Un imi­grant ile­gal ar tre­bui să ajungă cumva, în mod clan­des­tin, în vreo insulă gre­cească locuită, apoi cu bacuri să tra­verseze până pe con­ti­nent și de acolo, peste Marea Ion­ică până la Brin­disi. Foarte sim­plu. Și ade­vărul e că la fel de sim­plu este să insti­tui con­troale de fron­tieră între Gre­cia și restul spați­u­lui Schen­gen. Să fie asta soluția? Vor accepta grecii aceste tem­po­rare restricții de dragul secu­rității Europei? Sau vor reacționa pre­cum ungurii și vor protesta că nu doresc ca imi­granții să rămână blo­cați pe ter­i­to­riul lor? Rămâne de văzut.

Până una-alta spațiul Schen­gen se înde­părtează și mai mult de noi. Știu că mulți se plâng de fap­tul că nu sun­tem admiși în spațiul Schen­gen, dar pe cuvânt că e mai degrabă un fel de orgoliu rănit decât vreun incon­ve­nient real. Ba într-un fel e chiar mai bine, căci ultimul lucru pe care mi l‑aș mai dori ar fi să‑i aud pe unii și alții acuzându-ne că trec imi­granții prin fron­tierele noas­tre ca prin brânză. Pre­fer să stăm un pic la coadă la ieșirea din țară. N‑om muri. Zic și eu.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu