Cu ceva timp în urmă, să fie poate vreo două luni, eram la sală și aler­gam pe bandă. Pe ecra­nul apa­ra­tu­lui meu nu erau de­cât in­for­ma­ți­ile teh­nice: dis­tanța par­cursă, vi­teza, tim­pul tre­cut de la start. Dar aș fi pu­tut alege să văd un pro­gram TV sau să ur­mă­resc ceva pe Yo­u­Tube, să na­vi­ghez pe in­ter­net sau să mă amuz cu un joc. Pro­pri­e­ta­rii să­lii ne-au răsfă­țat cu apa­rate mo­derne, co­nec­tate la in­ter­net. De­si­gur, când alergi e nițel mai greu să ai pre­ci­zie atunci când scrii ceva sau te joci pe un ecran tac­til. Poate doar dacă mergi, deși am în­cer­cat asta de cu­ri­o­zi­tate și n‑am re­u­șit. N‑oi fi eu des­tul de îndemânatic.

Eram deci pe bandă, cum vă zi­ceam. Apa­ra­tul de ală­turi a fost la un mo­ment dat ocu­pat de o fe­tiță de vreo 8–9 ani care și‑a pus pro­so­pul pe un mâ­ner și a pur­ces la ale­ge­rea unui joc. Tră­geam cu coada ochiu­lui spre ea pen­tru că eram cu­rios să văd cum o să joace în timp ce merge sau aleargă — o fi mai pri­ce­pută ca mine, mă gân­deam. Însă după ce și‑a ales jo­cul, banda nu s‑a miș­cat din loc. Fe­tița nu avea de gând să facă miș­care, ci să se dis­treze pe ecra­nul tac­til, unde tră­gea cu bile lan­sate dintr-un fel de praștie după niște ches­tii în miș­care. Era com­plet prinsă de joc, stră­du­indu-se cu miș­cări fe­brile să nu scape nici o oca­zie de face puncte.

Sala s‑a aglo­me­rat și trep­tat toate apa­ra­tele au fost ocu­pate. La un mo­ment dat un tip s‑a apro­piat de fe­tița care se juca și a întrebat‑o dacă fo­lo­sește banda. Ea a în­tors nițel ca­pul, in­tri­gată că e de­ran­jată în tim­pul jo­cu­lui și a răs­puns peste umăr: da, tu nu vezi? Păi atunci por­nește banda, dacă o fo­lo­sești. Dacă nu, elibereaz‑o pen­tru că al­ții vor să o fo­lo­sească, a con­ti­nuat ti­pul. Nu vreau, e banda mea acum, a re­pli­cat im­per­ti­nent fe­tița. De un­deva din spa­tele lor, suit pe o bi­ci­cletă la care pe­dala de zor, ta­tăl fe­tiței a in­ter­ve­nit: do­m’ne, lasă-mi co­pilu’ în pace! fo­lo­sește banda cum vrea ea, eu nu te în­treb pe dum­ne­ata dacă mergi, alergi sau ce faci pe bandă! am ocupat‑o, o fo­lo­sesc cum vreau!

Po­ves­tea de­ve­nea ab­surdă. Mă gân­deam dacă ar fi bine să re­ac­țio­nez la in­so­lența ta­tă­lui, cu atât mai mult cu cât trans­mi­tea co­pi­lu­lui o foarte greșită lec­ție de com­por­ta­ment. Dar ti­pul ne­mul­țu­mit s‑a ho­tă­rât să-și ca­ute drep­ta­tea sin­gur și a ple­cat la re­cep­ție să ceară aju­to­rul per­so­na­lu­lui. Prin gea­mu­rile mari ale să­lii îl ve­deam cu ges­ti­cula agi­tat în fața unei du­dui care îl pri­vea oa­re­cum ne­a­ju­to­rată. Nu au­zeam ce dis­cută, dar era evi­dent că per­soana de la re­cep­ție n‑avea nici cea mai vagă idee cum să re­zolve un con­flict in­tre doi cli­enți. Din ges­tu­rile ei se în­țe­le­gea clar că nu va in­ter­veni în nici un fel. Fe­tița se oprise din joc și ur­mă­rea cu aten­ție dis­cu­ția de din­colo de sti­cla gea­mu­ri­lor — va veni ci­neva să o dea la o parte de la apa­rat? Când s‑a con­vins că nu, s‑a în­tors spre ta­tăl ei și i‑a zis: ai vă­zut, tati, ce s‑a agi­tat fra­ieru’ ăla?

O să spu­neți că e doar un caz în­tre multe al­tele în care un ne­sim­țit își educă co­piii ca pe niște vi­i­tori ne­sim­țiți, dar că sunt doar exem­ple izo­late. Așa am gân­dit și eu și m‑am ab­ți­nut să in­ter­vin atunci — era lim­pede că s‑ar fi lă­sat cu mare tă­ră­boi dacă por­neam o ceartă, mai ales că am o gură cam slo­bodă când iau pe ci­neva în co­li­ma­tor. Sâm­bătă, când am in­trat în sala de fi­t­ness, din opt benzi de aler­gare — toate ocu­pate — pe pa­tru erau co­pii care se ju­cau: fe­tița și încă alți trei. M‑am oprit pen­tru o clipă, des­cum­pă­nit și ne­ho­tă­rât în pri­vința fe­lu­lui în care ar fi tre­buit să re­ac­țio­nez. Știam deja că per­so­na­lul să­lii nu se bagă, știam că fe­tița are un tu­peu cât casa și că pă­rin­ții îi su­flă în pânze. Ce e de fă­cut? Să ce­dez. Dar nici asta nu vroiam.

În spa­tele meu au mai ve­nit alte două per­soane care și ele vro­iau să fo­lo­sească banda de aler­gare. Ne-am con­sul­tat din pri­viri ra­pid și eu le-am zis: hai­deți cu mine! I‑am dus țintă la tă­ti­cul spor­tiv, care pe­dala vo­i­ni­cește pe ace­eași bi­ci­cletă, m‑am ui­tat fix în ochii lui și i‑am zis: dacă nu-ți iei în mo­men­tul ăsta trupa de plozi ne­sim­țiți de aici, vă fa­cem noi să ie­șiți di­rect prin gea­muri! asta e sală de sport, nu de jo­curi! In­di­vi­dul s‑a blo­cat, ne‑a pri­vit o clipă, apoi s‑a dat jos și a stri­gat: hai, co­pii, mer­gem la pis­cină! gata, lă­sați jo­cu­rile! Și-au ple­cat. Ce do­vadă mai bună că o ati­tu­dine fermă și ho­tă­râtă poate să pună la punct pe cei nesimțiți?

Sau poate mo­ti­vul o fi fost că una din ce­le­lalte două per­soane era un tip cu un cap mai înalt de­cât mine, cu alura unui lup­tă­tor de greco-ro­mane și cu o fi­gură de re­cu­pe­ra­tor ucrainean. 😉


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    „La sala”. Pen­tru mine suna ca naiba. Un alt moft ame­ri­ca­nesc. Ni­mic nu poate fi sur­prin­za­tor in zona asta, por­nind chiar de la fap­tul ca banda de aler­gat e aso­ci­ata cu oferta me­dia, sau nu stiu cum s‑o de­nu­mesc ge­ne­ric, pe care tu o con­si­deri un „ras­fat” pen­tru clienti!?
    Daca voi spune ca nu in­te­leg ce ca­uti „La sala”, stiu, imi vei aduce o su­me­de­nie de ar­gu­mente teh­nice (ma­su­ra­to­rile alea gro­zave pe care ti le afi­seaza dis­po­zi­ti­vul) si ”am­bien­tale” (de exem­plu ca nu poti alerga in aer li­ber din ca­uza cai­ni­lor). Eu stiu multe lo­curi in Bu­cu­resti unde poti face li­nis­tit jo­gging si‑l pre­fer (tot obi­cei americanesc).
    Po­ves­tea cu re­volta or­ga­ni­zata de tine…Ca epi­sod dintr‑o po­ves­tire SF sau de aven­turi, in care, in mod cla­sic, bi­nele in­vinge raul tre­aca mearga…

    • Sorin Sfirlogea

      N‑am or­ga­ni­zat nici o re­voltă, am pro­fi­tat de un con­text. L‑am vă­zut pe ma­la­cul ăla ner­vos că n‑are unde să alerge și am pus cap la cap in­for­ma­ți­ile pe care le aveam. Dar tu, măi Ci­prian, tre­buie să te în­gri­jo­rezi de acre­ala asta per­ma­nentă. Prea ești ci­nic cu tot ce te în­con­joară. Nu sunt scu­tit nici eu de sen­ti­mente de an­ti­pa­tie ge­ne­rală, dar îmi mai trece din când în când.

      La sală nu mă duc nici din ar­gu­mente teh­nice și nici din ca­uza câi­ni­lor. Transpir foarte in­tens când fac efort și mai ales în zona ca­pu­lui. Dacă alerg pe afară mai tot tim­pul mă aleg cu ră­celi. Așa că “la sală” e foarte ok pen­tru mine. Im­por­tant e să fac miș­care, nu?

      Lo­cu­rile alea unde se poate face jo­gging au sa­ună și pis­cină? Nu? Atunci rămân la sală, dacă nu te de­ran­jează prea tare… 🙂

      • Anonymous

        Ai pus punc­tul pe I. Ma in­gri­jo­reaza acre­ala si ci­nis­mul meu. Mai grav e ca le con­si­der jus­ti­fi­cate in lu­mea asta in care traim…
        Dar ca sa nu mai fiu acru ci doar ci­nic: Cum te des­curci fara sa­una si pis­cina când mergi pe munte? Tare ne­pla­cut tre­buie sa fie…
        Nu ma de­ran­jeaza ca ra­mai la sala. Doar ma dezamageste.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.