Cum scapi de nesimțiți

Cu ceva timp în urmă, să fie poate vreo două luni, eram la sală și alergam pe bandă. Pe ecranul aparat­u­lui meu nu erau decât infor­mați­ile tehnice: dis­tanța par­cursă, viteza, tim­pul tre­cut de la start. Dar aș fi putut alege să văd un pro­gram TV sau să urmăresc ceva pe YouTube, să nav­ighez pe inter­net sau să mă amuz cu un joc. Pro­pri­etarii sălii ne-au răs­fățat cu aparate mod­erne, conec­tate la inter­net. Desigur, când alergi e nițel mai greu să ai pre­cizie atunci când scrii ceva sau te joci pe un ecran tac­til. Poate doar dacă mergi, deși am încer­cat asta de curi­oz­i­tate și n‑am reușit. N‑oi fi eu destul de îndemâ­natic.

Eram deci pe bandă, cum vă ziceam. Aparatul de ală­turi a fost la un moment dat ocu­pat de o fetiță de vreo 8–9 ani care și‑a pus prosopul pe un mâner și a purces la alegerea unui joc. Trăgeam cu coada ochi­u­lui spre ea pen­tru că eram curios să văd cum o să joace în timp ce merge sau aleargă — o fi mai pri­cepută ca mine, mă gân­deam. Însă după ce și‑a ales jocul, banda nu s‑a miș­cat din loc. Fetița nu avea de gând să facă miș­care, ci să se dis­treze pe ecranul tac­til, unde trăgea cu bile lansate dintr-un fel de praștie după niște chestii în miș­care. Era com­plet prinsă de joc, străduindu-se cu mișcări febrile să nu scape nici o ocazie de face puncte.

Sala s‑a aglom­erat și trep­tat toate aparatele au fost ocu­pate. La un moment dat un tip s‑a apropiat de fetița care se juca și a întrebat‑o dacă folosește banda. Ea a întors nițel capul, intri­gată că e der­an­jată în tim­pul jocu­lui și a răspuns peste umăr: da, tu nu vezi? Păi atunci pornește banda, dacă o folosești. Dacă nu, elibereaz‑o pen­tru că alții vor să o folosească, a con­tin­uat tipul. Nu vreau, e banda mea acum, a repli­cat imper­ti­nent fetița. De undeva din spatele lor, suit pe o bici­cletă la care ped­ala de zor, tatăl fetiței a inter­venit: dom'ne, lasă-mi copilu' în pace! folosește banda cum vrea ea, eu nu te întreb pe dum­neata dacă mergi, alergi sau ce faci pe bandă! am ocupat‑o, o folos­esc cum vreau!

Povestea deve­nea absurdă. Mă gân­deam dacă ar fi bine să reacționez la insolența tatălui, cu atât mai mult cu cât trans­mitea copilu­lui o foarte greșită lecție de com­por­ta­ment. Dar tipul nemulțu­mit s‑a hotărât să-și caute drep­tatea sin­gur și a ple­cat la recepție să ceară aju­torul per­son­alu­lui. Prin gea­murile mari ale sălii îl vedeam cu ges­tic­ula agi­tat în fața unei dudui care îl privea oare­cum nea­ju­torată. Nu auzeam ce dis­cută, dar era evi­dent că per­soana de la recepție n‑avea nici cea mai vagă idee cum să rezolve un con­flict intre doi clienți. Din ges­turile ei se înțelegea clar că nu va inter­veni în nici un fel. Fetița se oprise din joc și urmărea cu atenție dis­cuția de din­colo de sti­cla gea­murilor — va veni cineva să o dea la o parte de la aparat? Când s‑a con­vins că nu, s‑a întors spre tatăl ei și i‑a zis: ai văzut, tati, ce s‑a agi­tat fraieru' ăla?

O să spuneți că e doar un caz între multe altele în care un nes­imțit își educă copiii ca pe niște viitori nes­imțiți, dar că sunt doar exem­ple izo­late. Așa am gân­dit și eu și m‑am abținut să inter­vin atunci — era limpede că s‑ar fi lăsat cu mare tărăboi dacă porneam o ceartă, mai ales că am o gură cam slo­bodă când iau pe cineva în col­i­ma­tor. Sâm­bătă, când am intrat în sala de fit­ness, din opt benzi de aler­gare — toate ocu­pate — pe patru erau copii care se jucau: fetița și încă alți trei. M‑am oprit pen­tru o clipă, des­cumpănit și nehotărât în priv­ința felu­lui în care ar fi tre­buit să reacționez. Știam deja că per­son­alul sălii nu se bagă, știam că fetița are un tupeu cât casa și că părinții îi suflă în pânze. Ce e de făcut? Să cedez. Dar nici asta nu vroiam.

În spatele meu au mai venit alte două per­soane care și ele vroiau să folosească banda de aler­gare. Ne-am con­sul­tat din priviri rapid și eu le-am zis: haideți cu mine! I‑am dus țintă la tăticul sportiv, care ped­ala voinicește pe aceeași bici­cletă, m‑am uitat fix în ochii lui și i‑am zis: dacă nu-ți iei în momen­tul ăsta trupa de plozi nes­imțiți de aici, vă facem noi să ieșiți direct prin gea­muri! asta e sală de sport, nu de jocuri! Indi­vidul s‑a blo­cat, ne‑a privit o clipă, apoi s‑a dat jos și a stri­gat: hai, copii, mergem la piscină! gata, lăsați jocurile! Și-au ple­cat. Ce dovadă mai bună că o ati­tu­dine fermă și hotărâtă poate să pună la punct pe cei nes­imțiți?

Sau poate motivul o fi fost că una din cele­lalte două per­soane era un tip cu un cap mai înalt decât mine, cu alura unui lup­tă­tor de greco-romane și cu o fig­ură de recu­per­a­tor ucrainean. 😉


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Anonymous

    „La sala”. Pen­tru mine suna ca naiba. Un alt moft amer­i­canesc. Nimic nu poate fi sur­prin­za­tor in zona asta, pornind chiar de la fap­tul ca banda de aler­gat e aso­ci­ata cu oferta media, sau nu stiu cum s‑o denumesc generic, pe care tu o con­sid­eri un „ras­fat” pen­tru cli­enti!?
    Daca voi spune ca nu inte­leg ce cauti „La sala”, stiu, imi vei aduce o sume­de­nie de argu­mente tehnice (masur­a­to­rile alea grozave pe care ti le afiseaza dis­poz­i­tivul) si ”ambi­en­tale” (de exem­plu ca nu poti alerga in aer liber din cauza cainilor). Eu stiu multe locuri in Bucuresti unde poti face lin­is­tit jog­ging si‑l pre­fer (tot obi­cei amer­i­canesc).
    Povestea cu revolta orga­ni­zata de tine…Ca episod dintr‑o pove­stire SF sau de aven­turi, in care, in mod cla­sic, binele invinge raul treaca mearga…

    • Sorin Sfirlogea

      N‑am orga­ni­zat nici o revoltă, am prof­i­tat de un con­text. L‑am văzut pe malacul ăla ner­vos că n‑are unde să alerge și am pus cap la cap infor­mați­ile pe care le aveam. Dar tu, măi Ciprian, tre­buie să te îngri­jorezi de acre­ala asta per­ma­nentă. Prea ești cinic cu tot ce te încon­joară. Nu sunt scu­tit nici eu de sen­ti­mente de antipatie gen­er­ală, dar îmi mai trece din când în când.

      La sală nu mă duc nici din argu­mente tehnice și nici din cauza câinilor. Tran­spir foarte intens când fac efort și mai ales în zona capu­lui. Dacă alerg pe afară mai tot tim­pul mă aleg cu răceli. Așa că "la sală" e foarte ok pen­tru mine. Impor­tant e să fac miș­care, nu?

      Locurile alea unde se poate face jog­ging au saună și piscină? Nu? Atunci rămân la sală, dacă nu te der­an­jează prea tare… 🙂

      • Anonymous

        Ai pus punc­tul pe I. Ma ingri­jore­aza acre­ala si cin­is­mul meu. Mai grav e ca le con­sider jus­tifi­cate in lumea asta in care traim…
        Dar ca sa nu mai fiu acru ci doar cinic: Cum te des­curci fara sauna si piscina când mergi pe munte? Tare nepla­cut tre­buie sa fie…
        Nu ma der­an­jeaza ca ramai la sala. Doar ma deza­m­ageste.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu