Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise a trecut în sfârșit de ultimul hop. Din 16 martie vom vedea primele sale efecte și nu mă îndoiesc că va urma un lung șir de povești despre cum este prost aplicată sau chiar încălcată. Mulți mi-au spus că ei nici nu cred că va fi respectată, că lumea va fuma în voie oriunde va dori și că lucrurile nu se vor schimba. Și, dacă te gândești la respectul românilor față de lege — așa, la modul general — ai toate motivele să crezi că chiar așa se va și întâmpla.
Poate din motivul ăsta autoritățile par să se gândească la o modalitate de a impune legea. Pentru că dacă nu reușim s‑o transformăm din constrângere în educație, atunci zadarnic ne-am străduit să o adoptăm. Știu, constrângerea nu e chiar cea mai plăcută formă de a repune rațiunea în drepturile sale, dar s‑a dovedit de‑a lungul timpului că e cea mai eficientă. Am o puternică bănuială că secole întregi de disciplină austeră, impusă prin coerciția pedepsei, adesea aplicată nemilos și fără prea multă judecată, au așezat civilizația occidentală pe temeiul ferm al respectării legii.
Spuneam că autoritățile se gândesc la o metodă de impunere. Ar fi destul de costisitor să instituie controale inopinate prin diversele locuri unde s‑ar putea fuma ilegal, dar există întotdeauna o cale mult mai lesnicioasă de a afla unde sunt problemele. Oamenii sunt pârâcioși. Le place să‑l toarne pe vecinul, dacă îl văd încălcând legea. Iar legea fumatului a stârnit niște pasiuni teribile în societate, pasiuni care încă nu s‑au stins și precis vor mai face valuri. De ce nu ne-am folosi de energia generată de această dispută socială pentru a înlesni aplicarea legii? Și uite așa aflăm că se va înființa telefonul unde poți să suni și să reclami că într-un spațiu public se fumează.
De partea cealaltă fumătorii sunt foc și pară, înjură mânioși și se jură că nu vor respecta legea pentru că e o discriminare la adresa lor. Am mai explicat o dată de ce cred că teoria lor e greșită, așa că nu mai reiau subiectul acum. Dar pentru că timp de 18 ani am fost fumător și am o oarecare înțelegere a disconfortului ce li se creează, m‑am oprit pentru o clipă ca să înțeleg ce îi mânie atât de tare. Și după ceva reflecție pe tema asta am dobândit ceva mai multă empatie pentru ei.
În fond, de ce fumează cineva? Există două potențiale motive: pentru că îi place foarte mult să fumeze sau pentru că a dobândit un nărav de care nu se poate lăsa. Mai toți fumătorii încep prin a‑l invoca pe primul, spun că fumatul le produce plăcere, că îi ajută să se concentreze, că e un excelent moment de socializare. Și nu mă îndoiesc că așa și este, eu însumi pot depune mărturie că așa mi se părea. Dar după scurtă vreme tabietul devine o dependență, plăcerea devine obișnuință, gestul devine reflex. De la punctul acela încolo țigara este adevăratul stăpân, iar socializarea devine un pretext, plăcerea dispare treptat înlocuită de rutina gestului. Respirația care emană mereu mirosul greu de tabac, gustul amar al dimineților când țigara se cere aprinsă înainte de a mânca, gâfâitul sufocant la orice efort susținut, toate sunt inconveniente pe care orice fumător le experimentează în timp. Însă minciuna trebuie continuată, căci e greu să admiți că ești prizonierul unui viciu care îți creează numai probleme și-ți oferă tot mai puține satisfacții. Și atunci continui să pretinzi că îți place să fumezi.
Însă restricțiile legii fumatului adaugă încă un motiv ca această plăcere să nu mai existe. Poate că vara o mai fi cum o mai fi, dar iarna sau în zilele ploioase de toamnă să stai în frig și vânt ca să fumezi numai plăcere nu se poate chema. Pentru că, amintiți-vă, legea spune că un spațiu public închis este acela care are minim doi pereți laterali și un acoperiș. Nici măcar o stație de autobuz nu se califică pentru fumat. Toate amenajările făcute în preajma clădirilor de business, cuștile alea de sticlă, vor trebui să rămână cu doar un perete și un acoperiș ca să se poată fuma. Însă doar un perete, în zilele când e frig și vânt și ploaie, nu e tocmai locul cel mai plăcut să-ți savurezi țigara.
Și pentru că nu mai pot invoca plăcerea fumătorii vor fi siliți să recunoască adevărul: fumează pentru că sunt dependenți de nicotină. Iar faptul că nu mai pot invoca nici o minciună în fața celorlalți, dar mai ales în fața lor înșiși, îi scoate din minți. Deci, dragii noștri fumători, fumați acum cât încă mai puteți să spuneți că vă place. În curând însă n‑o să vă mai creadă nimeni. Nici măcar voi înșivă.
16:02
@Felicia — Foarte fericit. Pentru ca daca o sa vreau sa intru in barul in fata caruia fumezi, n‑o sa miros otrava pe care alegi tu sa o tragi pe nas/ gura. Si fericit o sa ma simt si pentru ceilalti din bar in aceeasi situatie cu mine.
Si in continuare fericit o sa ma simt pentru ca Statul n‑o sa mai primeasca pomeni din accize pe vicii si o sa inceapa sa isi dramuiasca banii mai bine si sa ii obtina din surse normale, asa cum fac altii. Si daca n‑o sa poata asta, sa dea naibii odata faliment si sa lase pe altii care poate ar face treaba mai buna.
Cand o sa inteleaga oare o data fumatorii ca nu vor fi discriminati, ci abia acum se renunta la discriminarea nefumatorilor? Fumatul nu e o nevoie fiziologica, este o alegere (proasta) pe care ei au facut‑o si ei trebuie sa o suporte, nimeni altcineva.