Le­gea care in­ter­zice fu­ma­tul în spa­ți­ile pu­blice în­chise a tre­cut în sfâr­șit de ul­ti­mul hop. Din 16 mar­tie vom ve­dea pri­mele sale efecte și nu mă în­do­iesc că va urma un lung șir de po­vești des­pre cum este prost apli­cată sau chiar în­căl­cată. Mulți mi-au spus că ei nici nu cred că va fi res­pec­tată, că lu­mea va fuma în voie ori­unde va dori și că lu­cru­rile nu se vor schimba. Și, dacă te gân­dești la res­pec­tul ro­mâ­ni­lor față de lege — așa, la mo­dul ge­ne­ral — ai toate mo­ti­vele să crezi că chiar așa se va și întâmpla.

Poate din mo­ti­vul ăsta au­to­ri­tă­țile par să se gân­dească la o mo­da­li­tate de a im­pune le­gea. Pen­tru că dacă nu re­u­șim s‑o trans­for­măm din con­strân­gere în edu­ca­ție, atunci za­dar­nic ne-am stră­duit să o adop­tăm. Știu, con­strân­ge­rea nu e chiar cea mai plă­cută formă de a re­pune ra­țiu­nea în drep­tu­rile sale, dar s‑a do­ve­dit de‑a lun­gul tim­pu­lui că e cea mai efi­cientă. Am o pu­ter­nică bă­nu­ială că se­cole în­tregi de dis­ci­plină aus­teră, im­pusă prin co­er­ci­ția pe­dep­sei, ade­sea apli­cată ne­mi­los și fără prea multă ju­de­cată, au așe­zat ci­vi­li­za­ția oc­ci­den­tală pe te­me­iul ferm al res­pec­tă­rii legii.

Spu­neam că au­to­ri­tă­țile se gân­desc la o me­todă de im­pu­nere. Ar fi des­tul de cos­ti­si­tor să in­sti­tuie con­troale ino­pi­nate prin di­ver­sele lo­curi unde s‑ar pu­tea fuma ile­gal, dar există în­tot­dea­una o cale mult mai les­ni­cioasă de a afla unde sunt pro­ble­mele. Oa­me­nii sunt pârâ­cioși. Le place să‑l toarne pe ve­ci­nul, dacă îl văd în­căl­când le­gea. Iar le­gea fu­ma­tu­lui a stâr­nit niște pa­siuni te­ri­bile în so­ci­e­tate, pa­siuni care încă nu s‑au stins și pre­cis vor mai face va­luri. De ce nu ne-am fo­losi de ener­gia ge­ne­rată de această dis­pută so­ci­ală pen­tru a în­lesni apli­ca­rea le­gii? Și uite așa aflăm că se va în­fi­ința te­le­fo­nul unde poți să suni și să re­clami că într-un spa­țiu pu­blic se fumează.

De par­tea cea­laltă fu­mă­to­rii sunt foc și pară, în­jură mâ­ni­oși și se jură că nu vor res­pecta le­gea pen­tru că e o dis­cri­mi­nare la adresa lor. Am mai ex­pli­cat o dată de ce cred că te­o­ria lor e greșită, așa că nu mai re­iau su­biec­tul acum. Dar pen­tru că timp de 18 ani am fost fu­mă­tor și am o oa­re­care în­țe­le­gere a di­scon­for­tu­lui ce li se cre­ează, m‑am oprit pen­tru o clipă ca să în­țe­leg ce îi mâ­nie atât de tare. Și după ceva re­flec­ție pe tema asta am do­bân­dit ceva mai multă em­pa­tie pen­tru ei.

În fond, de ce fu­mează ci­neva? Există două po­ten­ți­ale mo­tive: pen­tru că îi place foarte mult să fu­meze sau pen­tru că a do­bân­dit un nă­rav de care nu se poate lăsa. Mai toți fu­mă­to­rii în­cep prin a‑l in­voca pe pri­mul, spun că fu­ma­tul le pro­duce plă­cere, că îi ajută să se con­cen­treze, că e un ex­ce­lent mo­ment de so­ci­a­li­zare. Și nu mă în­do­iesc că așa și este, eu în­sumi pot de­pune măr­tu­rie că așa mi se pă­rea. Dar după scurtă vreme ta­bie­tul de­vine o de­pen­dență, plă­ce­rea de­vine obiș­nu­ință, ges­tul de­vine re­flex. De la punc­tul acela în­colo ți­gara este ade­vă­ra­tul stă­pân, iar so­ci­a­li­za­rea de­vine un pre­text, plă­ce­rea dis­pare trep­tat în­lo­cu­ită de ru­tina ges­tu­lui. Res­pi­ra­ția care emană me­reu mi­ro­sul greu de ta­bac, gus­tul amar al di­mi­ne­ți­lor când ți­gara se cere aprinsă îna­inte de a mânca, gâ­fâi­tul su­fo­cant la orice efort sus­ți­nut, toate sunt in­con­ve­niente pe care orice fu­mă­tor le ex­pe­ri­men­tează în timp. Însă min­ciuna tre­buie con­ti­nu­ată, căci e greu să ad­miți că ești pri­zo­ni­e­rul unui vi­ciu care îți cre­ează nu­mai pro­bleme și-ți oferă tot mai pu­ține sa­tis­fac­ții. Și atunci con­ti­nui să pre­tinzi că îți place să fumezi.

Însă res­tric­ți­ile le­gii fu­ma­tu­lui ada­ugă încă un mo­tiv ca această plă­cere să nu mai existe. Poate că vara o mai fi cum o mai fi, dar iarna sau în zi­lele plo­ioase de toamnă să stai în frig și vânt ca să fu­mezi nu­mai plă­cere nu se poate chema. Pen­tru că, amin­tiți-vă, le­gea spune că un spa­țiu pu­blic în­chis este acela care are mi­nim doi pe­reți la­te­rali și un aco­pe­riș. Nici mă­car o sta­ție de auto­buz nu se ca­li­fică pen­tru fu­mat. Toate ame­na­jă­rile fă­cute în pre­a­jma clă­di­ri­lor de bu­si­ness, cuș­tile alea de sti­clă, vor tre­bui să rămână cu doar un pe­rete și un aco­pe­riș ca să se poată fuma. Însă doar un pe­rete, în zi­lele când e frig și vânt și ploaie, nu e toc­mai lo­cul cel mai plă­cut să-ți sa­vu­rezi țigara.

Și pen­tru că nu mai pot in­voca plă­ce­rea fu­mă­to­rii vor fi si­liți să re­cu­noască ade­vă­rul: fu­mează pen­tru că sunt de­pen­denți de nico­tină. Iar fap­tul că nu mai pot in­voca nici o min­ciună în fața ce­lor­lalți, dar mai ales în fața lor în­șiși, îi scoate din minți. Deci, dra­gii noș­tri fu­mă­tori, fu­mați acum cât încă mai pu­teți să spu­neți că vă place. În cu­rând însă n‑o să vă mai cre­adă ni­meni. Nici mă­car voi înșivă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Florin

    @Felicia — Foarte fe­ri­cit. Pen­tru ca daca o sa vreau sa in­tru in ba­rul in fata ca­ruia fu­mezi, n‑o sa mi­ros otrava pe care alegi tu sa o tragi pe nas/ gura. Si fe­ri­cit o sa ma simt si pen­tru cei­lalti din bar in ace­easi si­tu­a­tie cu mine.
    Si in con­ti­nu­are fe­ri­cit o sa ma simt pen­tru ca Sta­tul n‑o sa mai pri­measca po­meni din ac­cize pe vi­cii si o sa in­ceapa sa isi dra­mu­iasca ba­nii mai bine si sa ii ob­tina din surse nor­male, asa cum fac al­tii. Si daca n‑o sa poata asta, sa dea nai­bii odata fa­li­ment si sa lase pe al­tii care poate ar face treaba mai buna.

    Cand o sa in­te­leaga oare o data fu­ma­to­rii ca nu vor fi dis­cri­mi­nati, ci abia acum se re­nunta la dis­cri­mi­na­rea ne­fu­ma­to­ri­lor? Fu­ma­tul nu e o ne­voie fi­zi­o­lo­gica, este o ale­gere (proasta) pe care ei au facut‑o si ei tre­buie sa o su­porte, ni­meni altcineva.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.