Cazul Vianu

Cazul Vianu își stinge trep­tat ecourile în presă. Va mai răbufni de vreo câteva ori poate, ori va fi menționat în viitoare dez­ba­teri când fapte asemănă­toare se vor întâm­pla. Con­cluzi­ile nu sunt clare în priv­ința pro­fe­soru­lui, con­trolul min­is­teru­lui nu s‑a pro­dus încă din motive de vacanță. Însă eu nu cred că pro­fe­sorul și com­por­ta­men­tul său sunt cheia aces­tei povești — sunt aproape sigur că ancheta va dovedi că nu-și pune ele­vii să se roage în genunchi pen­tru un punct în plus. Cheia poveștii este războiul împotriva sis­temu­lui de edu­cație pub­lic.

Sunt unii care l‑au por­nit, ca pe o cru­ci­adă. Au hotărât că școala pub­lică nu e bună. Așa e, cal­i­tatea e slabă. Însă soluția lor e una rad­i­cală: s‑o des­fi­ințăm. S‑o radem de pe fața pămân­tu­lui. Și să începem, bineînțe­les, cu pro­fe­sorii. După ce îi vom fi făcut una cu pămân­tul, școala pub­lică va dis­părea de la sine. Alții li se ală­tură doar pen­tru că e la modă să vocif­er­ezi împotriva cuiva, de prefer­ință a stat­u­lui. Ca urmare puzderie de arti­cole au răsărit ca ciu­per­cile după ploaie despre cazul Vianu. Nimeni nu știe exact ce s‑a întâm­plat acolo, dar toți au o părere. Proastă, firește.

De partea cealaltă, can­ton­ați în bine­cunos­cuta lor inadec­vare socială, pro­fe­sorii protestează împotriva atacurilor la adresa breslei lor. Nu e drept să fie luați în șuturi. Nu sunt toți corupți și incom­pe­tenți. Iar atacurile împotriva școlii pub­lice sunt în real­i­tate o pro­movare a șco­l­ilor pri­vate și au ca rezul­tat des­fi­ințarea drep­tul la edu­cație gra­tu­ită. Tâm­pe­nia asta din urmă este capod­opera lui Vasile Ernu, care mai face o fentă de stânga, încer­când să ide­ol­o­gizeze o dez­batere mult mai impor­tantă decât miz­eri­ile politice din capul lui. Ernu e un spălat pe creier — nimic nou aici — care vrea să deturneze o dez­batere nece­sară despre edu­cație și învățământ prin for­mulări de genul "Dis­cred­itarea ideii de sis­tem pub­lic gra­tuit şi uni­ver­sal". A nu se con­funda prob­lema reală cu fițele de oraș ale unor părinți care cred că sin­gu­rul lucru pe care îl datore­ază copi­ilor se tra­duce în banii cu care le plătesc școala.

De fapt e o lipsă acută de dia­log între cadrele didac­tice și soci­etate. Primii nu vor să se miște de pe poz­iți­ile lor pen­tru că le e frică de schim­bare, ceilalți habar n‑au ce vor de la școală. Cred că primul pas pen­tru fiecare din­tre aceste părți e să recunoască aceste sim­ple ade­văruri. Nu rezolvă prob­lema, dar creează pre­m­iza unui dia­log. Căci absența aces­tui dia­log e motivul pen­tru care unii părinți se simt ten­tați să se îndrepte spre școala pri­vată. Pen­tru că acolo relați­ile sunt com­er­ciale, ceva ce ei pot înțelege și accepta ușor: plătești și ești servit cu un copil min­unat și un cer­ti­fi­cat de exce­lență în par­ent­ing. Ce poate fi mai recon­for­t­ant?

În ochii românu­lui școala face parte din statul defect și corupt și primește ace­leași crit­ici pre­cum sis­temul de sănă­tate, admin­is­trați­ile locale șamd. Iar opți­unea pen­tru pri­vat e recu­lul firesc în fața corupției și incom­pe­tenței: se duc acolo unde pot să pretindă cal­i­tate con­tra unei sume de bani, adică la școala pri­vată sau la clin­ica pri­vată. Că nici acolo nu primesc ce au nevoie, e o altă dis­cuție. Să nu ne amăgim că în șco­l­ile pri­vate pro­fe­sorii sunt altcineva decât foști pro­fe­sori de la stat care și-au tras un rân­jet peste scârba per­son­ală față de meserie și peste incom­pe­tență, de dragul ban­ilor pe care îi primesc.

Dar în real­i­tate nu e nici o cam­panie sis­tem­at­ică de den­i­grare a școlii pub­lice. Nu stă nimeni ascuns în vreun beci obscur și urzește pla­nuri malefice con­tra pro­fe­so­rilor din șco­l­ile pub­lice. Ati­tudinea asta de tip "sun­tem per­se­cu­tați" nu face decât să țină pro­fe­sorii în situ­ația în care se află: prost plătiți, lip­siți de for­mare pro­fe­sion­ală, cu man­uale făcute de șpă­garii care con­trolează sis­temul, lip­siți de respec­tul și recunoașterea soci­etății. Nimeni n‑a câști­gat vre­o­dată respect afir­mând că și con­curen­tul său e la fel de prost. Ca ben­e­fi­ciari ai unor sis­teme de edu­cație, pub­lice sau pri­vate, nu sun­tem intere­sați de o com­petiție între incom­pe­tențe.

Soluția e în egală măsură sim­plă și extrem de difi­cilă. Pro­fe­sorii ar tre­bui să se scoale din letar­gia în care se com­plac și să facă ceva con­cret. Să prop­ună niște lucruri fez­abile. Să vină cu o strate­gie cred­i­bilă gân­dită de ei. Să sta­bilească niște cri­terii după care îi vor elim­ina din sis­tem pe cei care sunt defin­i­tiv și ire­vo­ca­bil incom­pe­tenți. Și, în primul rând, să accepte că ei tre­buie să facă parte din soluție. Pen­tru că dacă nu fac parte din soluție, înseamnă că fac parte din prob­lemă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu