Un simplu povestitor

De când mă știu am fost fas­ci­nat de povești. Poate că totul a început cu aven­turile fur­nicii Ferda și bas­mele lui Hauff, cărțile de povești pe care am învățat să citesc acum aproape cin­cizeci de ani. Ori poate că ten­tația poveștilor exista undeva înăun­trul meu, aștep­tând doar să fie descoper­ită, adusă la lumină. Și, dacă mă gân­desc mai bine, această plăcere de a povesti și de a mi se povesti n‐a rămas doar o ten­tație ce a însoțit lec­turile mele. În chipuri pe care abia acum le deslușesc mai bine, poveștile m‐au însoțit în aproape toate lucrurile impor­tante pe care le‐am încer­cat.

Îmi place să aud, să citesc și să spun povești. Poate că ar tre­bui să vă lămuresc: poveștile despre care vorbesc aici nu tre­buie să fie fan­tas­tice sau pur imag­inare. Există povești reale care ni se întâm­plă fiecăruia, în fiecare zi. Viața noas­tră e, de fapt, o poveste care își deapănă firul în fiecare clipă, atâta doar că am uitat ori poate că nici n‐am fost învățați să ne bucurăm de firul ei epic, ci să alergăm mereu spre punctele cul­mi­nante ale int­rigii: cari­eră, bani, casă, mașină, copil, glo­rie, pen­sie și final. Pe măsură ce am înain­tat în timp, trăind pro­pria mea poveste, am început să înțe­leg tot mai clar că nu des­ti­nația con­tează, ci călă­to­ria. Feri­cirea nu ar tre­bui să fie clădită doar din ocazionale împliniri ale unor obiec­tive — mai mult sau mai puțin înțelept alese — ci din bucuri­ile și deza­mă­gir­ile nenumăratelor clipe ale încer­cării de a le atinge.

Îmi place muz­ica, îmi place să ascult și să cânt. Spun ade­sea, celor ce au timp și chef să mă asculte, că muz­ica e pen­tru mine mult mai mult decât o înșiruire rit­mică de sunete, menite să te ridice de pe scaun și să te facă să dansezi. Că e o poveste scrisă cu note și că ver­surile unei piese sunt egal de impor­tante pen­tru a spune această poveste, deși se poate și fără ele. Nici o mirare că întot­deauna am avut o prefer­ință clară pen­tru cei care știu să facă asta‐ din­tre toți, Sting mi se pare cel mai grozav povesti­tor. Cât despre cân­tat, nu am fost înzes­trat cu tal­en­tul unui ade­vărat artist — am o inimă de muzi­cian într‐un trup de om obiș­nuit, așa că per­for­manțele mele în materie de muz­ică au rămas mod­este, cel puțin prin com­para­ție cu ceea ce mi‐aș fi dorit. Însă aceeași ten­tație de a spune o poveste prin muz­ică m‐a sal­vat mereu de la eșecul total — cei din jur simt pasi­unea mea de a povesti cân­tând și asta ține loc de îndemânare a instru­men­tis­tu­lui și com­pensează lipsa măiestriei corzilor vocale. E micul meu ter­tip de a‐i face pe ceilalți să creadă că știu să cânt.

Îmi place să spun povești aici, pe blog. Sunt povești despre mine, despre voi, despre tot ce se întâm­plă în jurul nos­tru, fără a le fil­tra în alt fel decât prin măsura în care îmi par intere­sante, demne de spus. Mi s‐a sug­erat, de mai multe ori și de către mai multe per­soane, să nu mă mai ocup de mărunte friv­o­lități ale vieții coti­di­ene, ci să scriu despre cărți, despre artă și filme, despre subiecte demne de o anume int­elec­tu­al­i­tate, semn al supe­ri­or­ității pre­ocupărilor mele. Mi se pare o abso­lută prostie să te rezumi la ast­fel de subiecte, un semn al unei sufi­ciențe ego­cen­trice: îmi sunt de ajuns mie însumi și n‐am a împărtăși decât trăir­ile mele superior‐intelectuale pe care ceilalți ar tre­bui să le con­tem­ple admi­ra­tiv. Felul ăsta de sin­gură­tate nu mă ten­tează. Pre­fer să par frivol și banal unora, dar să rămân onest în fața pro­priei mele conști­ințe care este dor­nică de toate poveștile și expe­riențele vieții, int­elec­tuale ori nu.

Am real­izat trep­tat aceste lucruri despre mine. Nu am avut o bruscă epi­fanie, ci mai degrabă o lămurire lentă din­spre înăun­tru spre în afară, în anii din urmă. Și, firesc, m‐am între­bat cum se împacă acest povesti­tor care, pare‐se, trăiește înăun­trul meu cu eul meu pro­fe­sional. Oare ceea ce fac pro­fe­sional e în deza­cord ori nu cu ceea ce sunt de fapt? M‐am gân­dit îndelung la acest subiect și nu știu dacă am găsit răspun­suri mulțu­mi­toare. E difi­cil să convingi pe cineva să te anga­jeze ca să spui povești, nu? Și totuși, într‐un fel, asta cred că am încer­cat mereu să fac, cel mai des fără să‐mi dau nici eu seama. Am încer­cat să spun celor din jur povestea a ceea ce putem împlini împre­ună, dacă ne unim forțele și lucrăm inteligent. E însă foarte difi­cil să convingi o întreagă com­panie să asculte povestea ta și mai ales să o urmeze — n‐am fost întot­deauna învingă­tor în ast­fel de încer­cări, poate pen­tru că poveștile mele au părut ori erau sim­ple ficți­uni, poate pen­tru că n‐am știut să le spun convingă­tor. Mai ușor mi‐a fost să spun celor din echipele în care am lucrat povestea a ceea ce putem fi împre­ună, a ceea ce putem învăța, a ceea ce putem deveni. Fiecare, dar împre­ună. Îmi place să cred că cei mai mulți din­tre cei ce au crezut ce le‐am spus și au urmat firul poveștilor mele sunt bucuroși că le‐am trăit împre­ună, pen­tru o vreme.

Așa că îmi pare abso­lut firesc ca acum, când în sfârșit am înțe­les cine sunt, să încerc să îmi câștig exis­tența făcând ceea ce îmi place și ceea ce mă pri­cep cel mai bine: să spun povești. Povești reale și mai ales real­iste despre cum se poate munci mai inteligent, mai fru­mos și mai efi­cient. Povești ade­vărate despre echipe care pot deveni mai mult decât un grup de anga­jați. Povești care pot fi trans­for­mate în ade­văr despre cum să cre­dem în noi înșine, despre cum să învățăm să fim mult mai mult decât banale resurse umane ale unor pro­cese imag­i­nate într‐un birou. Povești despre cum cre­ativ­i­tatea, inteligența și sol­i­dar­i­tatea val­ore­ază mai mult decât uni­for­mi­tatea, con­for­mi­tatea și obe­di­ența. Unii ar spune, mai sim­plu și mai frust, că am devenit con­sul­tant inde­pen­dent.

Și poate că vă gândiți că expe­riențele de până acum îmi sunt un fel de chezășie a viitoru­lui pro­fe­sional. Nu cred asta, căci ceea ce voi face de acum înainte nu este să replic matem­atic lucruri deja încer­cate, ci să imag­inez povești noi ale unor alte suc­cese. Nu ale mele, ale celor­lalți. Și de aceea înțe­leg că reușitele mele viitoare nu depind decât în mică măsură de mine și mult mai mult de suc­ce­sul celor ce vor alege să urmeze firul poveștilor pe care le spun. La urma urmei eroii sunt ei. Eu sunt doar un sim­plu povesti­tor.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Bogdan

    Ma bucur sa aud asta, sper sa fie o poveste de suc­ces 🙂

  2. Anonymous

    Ma bucur pen­tru tine si te admir!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu