De când mă știu am fost fascinat de povești. Poate că totul a început cu aventurile furnicii Ferda și basmele lui Hauff, cărțile de povești pe care am învățat să citesc acum aproape cincizeci de ani. Ori poate că tentația poveștilor exista undeva înăuntrul meu, așteptând doar să fie descoperită, adusă la lumină. Și, dacă mă gândesc mai bine, această plăcere de a povesti și de a mi se povesti n‑a rămas doar o tentație ce a însoțit lecturile mele. În chipuri pe care abia acum le deslușesc mai bine, poveștile m‑au însoțit în aproape toate lucrurile importante pe care le-am încercat.
Îmi place să aud, să citesc și să spun povești. Poate că ar trebui să vă lămuresc: poveștile despre care vorbesc aici nu trebuie să fie fantastice sau pur imaginare. Există povești reale care ni se întâmplă fiecăruia, în fiecare zi. Viața noastră e, de fapt, o poveste care își deapănă firul în fiecare clipă, atâta doar că am uitat ori poate că nici n‑am fost învățați să ne bucurăm de firul ei epic, ci să alergăm mereu spre punctele culminante ale intrigii: carieră, bani, casă, mașină, copil, glorie, pensie și final. Pe măsură ce am înaintat în timp, trăind propria mea poveste, am început să înțeleg tot mai clar că nu destinația contează, ci călătoria. Fericirea nu ar trebui să fie clădită doar din ocazionale împliniri ale unor obiective — mai mult sau mai puțin înțelept alese — ci din bucuriile și dezamăgirile nenumăratelor clipe ale încercării de a le atinge.
Îmi place muzica, îmi place să ascult și să cânt. Spun adesea, celor ce au timp și chef să mă asculte, că muzica e pentru mine mult mai mult decât o înșiruire ritmică de sunete, menite să te ridice de pe scaun și să te facă să dansezi. Că e o poveste scrisă cu note și că versurile unei piese sunt egal de importante pentru a spune această poveste, deși se poate și fără ele. Nici o mirare că întotdeauna am avut o preferință clară pentru cei care știu să facă asta- dintre toți, Sting mi se pare cel mai grozav povestitor. Cât despre cântat, nu am fost înzestrat cu talentul unui adevărat artist — am o inimă de muzician într-un trup de om obișnuit, așa că performanțele mele în materie de muzică au rămas modeste, cel puțin prin comparație cu ceea ce mi-aș fi dorit. Însă aceeași tentație de a spune o poveste prin muzică m‑a salvat mereu de la eșecul total — cei din jur simt pasiunea mea de a povesti cântând și asta ține loc de îndemânare a instrumentistului și compensează lipsa măiestriei corzilor vocale. E micul meu tertip de a‑i face pe ceilalți să creadă că știu să cânt.
Îmi place să spun povești aici, pe blog. Sunt povești despre mine, despre voi, despre tot ce se întâmplă în jurul nostru, fără a le filtra în alt fel decât prin măsura în care îmi par interesante, demne de spus. Mi s‑a sugerat, de mai multe ori și de către mai multe persoane, să nu mă mai ocup de mărunte frivolități ale vieții cotidiene, ci să scriu despre cărți, despre artă și filme, despre subiecte demne de o anume intelectualitate, semn al superiorității preocupărilor mele. Mi se pare o absolută prostie să te rezumi la astfel de subiecte, un semn al unei suficiențe egocentrice: îmi sunt de ajuns mie însumi și n‑am a împărtăși decât trăirile mele superior-intelectuale pe care ceilalți ar trebui să le contemple admirativ. Felul ăsta de singurătate nu mă tentează. Prefer să par frivol și banal unora, dar să rămân onest în fața propriei mele conștiințe care este dornică de toate poveștile și experiențele vieții, intelectuale ori nu.
Am realizat treptat aceste lucruri despre mine. Nu am avut o bruscă epifanie, ci mai degrabă o lămurire lentă dinspre înăuntru spre în afară, în anii din urmă. Și, firesc, m‑am întrebat cum se împacă acest povestitor care, pare-se, trăiește înăuntrul meu cu eul meu profesional. Oare ceea ce fac profesional e în dezacord ori nu cu ceea ce sunt de fapt? M‑am gândit îndelung la acest subiect și nu știu dacă am găsit răspunsuri mulțumitoare. E dificil să convingi pe cineva să te angajeze ca să spui povești, nu? Și totuși, într-un fel, asta cred că am încercat mereu să fac, cel mai des fără să-mi dau nici eu seama. Am încercat să spun celor din jur povestea a ceea ce putem împlini împreună, dacă ne unim forțele și lucrăm inteligent. E însă foarte dificil să convingi o întreagă companie să asculte povestea ta și mai ales să o urmeze — n‑am fost întotdeauna învingător în astfel de încercări, poate pentru că poveștile mele au părut ori erau simple ficțiuni, poate pentru că n‑am știut să le spun convingător. Mai ușor mi‑a fost să spun celor din echipele în care am lucrat povestea a ceea ce putem fi împreună, a ceea ce putem învăța, a ceea ce putem deveni. Fiecare, dar împreună. Îmi place să cred că cei mai mulți dintre cei ce au crezut ce le-am spus și au urmat firul poveștilor mele sunt bucuroși că le-am trăit împreună, pentru o vreme.
Așa că îmi pare absolut firesc ca acum, când în sfârșit am înțeles cine sunt, să încerc să îmi câștig existența făcând ceea ce îmi place și ceea ce mă pricep cel mai bine: să spun povești. Povești reale și mai ales realiste despre cum se poate munci mai inteligent, mai frumos și mai eficient. Povești adevărate despre echipe care pot deveni mai mult decât un grup de angajați. Povești care pot fi transformate în adevăr despre cum să credem în noi înșine, despre cum să învățăm să fim mult mai mult decât banale resurse umane ale unor procese imaginate într-un birou. Povești despre cum creativitatea, inteligența și solidaritatea valorează mai mult decât uniformitatea, conformitatea și obediența. Unii ar spune, mai simplu și mai frust, că am devenit consultant independent.
Și poate că vă gândiți că experiențele de până acum îmi sunt un fel de chezășie a viitorului profesional. Nu cred asta, căci ceea ce voi face de acum înainte nu este să replic matematic lucruri deja încercate, ci să imaginez povești noi ale unor alte succese. Nu ale mele, ale celorlalți. Și de aceea înțeleg că reușitele mele viitoare nu depind decât în mică măsură de mine și mult mai mult de succesul celor ce vor alege să urmeze firul poveștilor pe care le spun. La urma urmei eroii sunt ei. Eu sunt doar un simplu povestitor.
19:02
Ma bucur sa aud asta, sper sa fie o poveste de succes 🙂
9:02
Ma bucur pentru tine si te admir!