Beau un pahar de Egri Bikaver și citesc despre domnul László Tőkés care a rămas fără Steaua României. Și, de bună seamă, a ieșit mare tărăboi în jurul subiectului, căci nu se putea ca dumnealui să nu comenteze evenimentul, știută fiind limbuția sa proverbială. Comentariile sale au iscat alte comentarii, unele pro, altele contra — după cum e obiceiul la români, mai ales când vine vorba despre relațiile noastre de pace și prietenie cu naționalitatea conlocuitoare maghiară.
Dar să nu anticipăm și să derulăm firul evenimentelor, ca să înțelegem mai bine cum s‑a ajuns azi în situația asta.
1988
László Tőkés organizează la parohia sa o manifestare culturală la care participă și membri ai trupei de teatru de limbă maghiară „Thalia” — trupă organizată pe lângă Casa de Cultură a Studenților din Timișoara. La manifestare sunt declamate poezii care nu sunt pe placul autorităților, motiv pentru care atât Tőkés, cât și membrii trupei „Thalia” sunt avertizați să nu mai organizeze asemenea manifestări. La 4 decembrie 1988 ei organizează a doua manifestare culturală la parohia reformată, motiv de interzicere temporară a trupei „Thalia”.
1989
László Tőkés protestează față de actul prin care a fost desființată trupa de teatru, iar protestul său este difuzat de autoritățile din statul vecin, Ungaria, prin Radio Budapesta la 28 mai 1989. În urma acestui eveniment, László Tőkés devine cunoscut ca dizident față de regimul român. Vă las să ghiciți de ce s‑au enervat autoritățile române și de ce poporul vecin și prieten a făcut publicitate incidentului. Să nu vă gândiți că poeziile erau aluziv antiromânești, nici vorbă!
László Tőkés face mai multe afirmații legate de demolarea bisericilor reformate din satele sistematizate de comuniști, cerând construirea de de biserici noi pentru a nu dispersa comunitățile religioase reformate, eminamente maghiare. Securitatea, eminamente comunistă, îl ia la ochi.
În iulie 1989 televiziunea maghiară îi ia un interviu lui László Tőkés, ceea ce deranjează autoritățile bisericii reformate și pe cele de stat române. Drept urmare, episcopul de Oradea, László Papp decide destituirea lui Tőkés de la parohia din Timișoara și mutarea sa în satul Mineu, județul Sălaj. Refuzul lui László Tőkés de a accepta hotărârea îl determină pe episcop să deschidă o acțiune judiciară la Judecătoria Timișoara pentru evacuarea preotului din locuința în care domicilia — locuință proprietate a parohiei Bisericii Reformate. La 20 octombrie 1989 Judecătoria Timișoara emite o sentință prin care László Tőkés este obligat să evacueze locuința. Recursul lui Tőkés este respins de Tribunalul Timiș la 28 noiembrie 1989. Potrivit somației executorului judecătoresc, László Tőkés primește termen până la 15 decembrie 1989 să evacueze de bună voie locuința, ceea ce Tőkés aduce la cunoștința enoriașilor cu prilejul serviciului divin duminical din 10 decembrie 1989.
În seara de 15 decembrie 1989, un grup de enoriași reformați de etnie maghiară, cărora li se alătură un grup de enoriași baptiști, se adună în fața Bisericii Reformate pentru a‑l susține pe Tőkés. În dimineața zilei de sâmbătă, 16 decembrie, circa 500 de credincioși reformați și baptiști conduși de pastorul Petre Dugulescu, se adună la locuința lui Tőkés, unde împiedică ridicarea sa din casa parohială. În cursul zilei de 16 decembrie grupului de credincioși protestanți adunați în fața bisericii reformate din strada Timotei Cipariu din Timișoara i se alătură numeroși trecători, mulțimea începând să scandeze lozinci anticomuniste. Nu se știe cum nici azi cum s‑a ajuns de la un litigiu pe probleme imobiliare între o episcopie și un pastor reformat la “Jos comunismul”. Gurile rele zic că ar fi fost plantați niște agitatori printre enoriași.
La 22 decembrie 1989 László Tőkés este numit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale. Cariera politică îi dă prilejul să facă nenumărate declarații publice cu tentă iredentistă, potențate și uneori cauzate de declarații șovine ale unor personaje precum Funar și Vadim Tudor. Tőkés se plasează politic în extrema radicală a UDMR.
2009
În decembrie Traian Băsescu îl decorează pe László Tőkés cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler “cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului și a demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”. Foarte puțină lume constată că rolul său n‑a fost nici pe departe acela de erou. De fapt domnul Tőkés a fost un rebel fără cauză dintotdeauna, iar viața sa personală este plină de astfel de conflicte cu toate tipurile de autorități, de la cele de stat până la cele religioase. Încă nu s‑a stabilit cu precizie dacă pe el în 1989 îl măcina mai tare grija pentru români sau pentru parohia din orașul Timișoara, pe care n‑ar fi dat‑o pe una aflată la dracu’ cu cărți.
Cât despre cum s‑a ajuns ca din acest mărunt scandal să se stârnească o revoluție anticomunistă, cred că trebuie întrebați niște alți băieți, care probabil se aflau cu treabă prin Timișoara în vremea aceea. În România au fost revolte mult mai grave — de pildă greva minerilor din ’77 sau protestul muncitorilor de la Brașov din ’87 — dar nu s‑a stârnit nici o revoluție. Cum naiba s‑a mobilizat brusc toată România, “declanșată” de un pastor reformat care era mutat disciplinar dintr‑o parohie în alta?
2013
Timp de patru ani domnul Tőkés continuă să emită tot felul de opinii cel puțin discutabile despre autonomia maghiară și relațiile maghiarilor cu românii, fiind categorisit chiar și de maghiari ca persoană cu vederi radicale. În 27 iulie, Tőkés pune cununiță la istoria sa de gură-spartă-și-proastă și îi cere premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. Afirmația este imediat taxată de mulți politicieni. Traian Băsescu afirmă că nu merită să fie cetățean român cineva care atentează la suveranitatea României. Corina Crețu — membră a Ordinului Steaua României — cere oficial retragerea distincției acordate lui Tőkés.
Consiliul de Onoare al Ordinului Național ‘Steaua României’ se întrunește în octombrie și decide retragerea distincției. Tőkés cere să fie reprezentat de avocat, ceea ce se consideră inacceptabil, nefiind vorba de un proces juridic. Tőkés refuză să dialogheze cu membrii consiliului de onoare și spune că afirmațiile incriminate reprezintă o manifestare normală a libertății sale de exprimare. Decizia consiliului este consultativă, doar președintele României putând decide retragerea distincției.
2014
În ciuda declarațiilor sale la adresa lui Tőkés, Traian Băsescu o arde marinărește la Cotroceni și se face că uită să‑i retragă distincția.
2015
Ardelean fiind, pe deasupra și neamț, Iohannis freacă și el mangalul un an de zile pe tema retragerii distincției.
2016
În sfârșit se mobilizează sasul de la Cotroceni și face mișcarea așteptată. Tőkés rămâne fără decorație, dar zice că nu s‑ar fi cuvenit să i se retragă medalia deoarece nu s‑a făcut vinovat de nimic, iar ceea ce i s‑a imputat în motivarea retragerii este de fapt o simplă manifestare a libertății de exprimare. Adică libertatea de a sugera desființarea suveranității statului care îi acordă distincția.
Tot în apărarea sa, Tőkés face totuși o remarcă inteligentă: dacă ne uităm cine formează consiliul de onoare al ordinului Steaua României ne apucă plânsul — țața de Gabi Firea, tanti Coca Andronescu și penalul Brădișteanu care l‑a “salvat” de la sinucidere pe Adrian Năstase. Câtă onoare e în consiliul ăsta! Îi dau dreptate, însă i‑aș adresa și o întrebare domnului Tőkés: când a primit distincția nu a băgat de seamă că printre membrii ordinului sunt și oameni alături de care nu vrea să se afle? Sau atunci i se păreau buni și frumoși?
Observația mea este că nu despre retragerea distincției ar trebui să discutăm, ci despre acordarea ei de la bun început. Cineva care s‑a aflat întâmplător la intersecția unor evenimente declanșate și controlate de către cu totul alte grupuri de interese nu își poate revendica meritele. Iar la final, ceea ce nimeni nu vrea să observe este că, fără curajul enoriașilor reformați și baptiști care l‑au protejat, domnul Tőkés n‑ar mai fi fost azi europarlamentar cu zece mii de coco pe lună și cu libertatea de a propune protectorate ungurești în Transilvania, ci un căcăcios de pastor reformat în satul Mineu din județul Sălaj, unde și-ar fi îngrijit sechelele oaselor rupte de anchetatorii securității comuniste, cam cum s‑a întâmplat cu conducătorii protestelor de la Brașov.
Iar dacă eu mă înșel și rolul său în revoluție a fost altul, dacă el știa că protestul lui va declanșa mișcări de stradă și apoi o revoltă generală, atunci să facă bine și să ne spună cu ce servicii colabora pe vremea aia, dacă mai lucrează cu ele și acum și dacă nu cumva are deja destule stele în ierarhia lor. Caz în care nu mai are nevoie și de Steaua României.
22:03
Nici eu nu sunt un adept al lui, dar să‑l numeşti “căcăcios” şi să explici evenimentele, dealtfel corecte, într-un mod atât de simplist, mă lasă pe gânduri… Eu am trăit acele vremuri, şi sunt de acord cu antevorbitorul meu, mohnea în aer setea de a scăpa cumva de socialismul ăsta putred. Da, Tőkés era împotriva acestui sistem, şi avea o coloană vertebrală pe care nu‑o aveau mulţi la vremea respectivă. El a pornit revoluţia stând drep, şi alţii (Indiferent de limba vorbită) s‑au alăturat. Era o persoană mediatizată în occident, şi Timişoara a simţit şi a prins momentul. Faptul că se retrage această distincţie şi că apare acest articol cică “suggeste post” chiar înainte de 15 Martie ziua naţională a revoluţiei Ungare din 1848, lasă ceva de înţeles. Pe “teroristu” pe care nici până în ziua de azi nu au cu ce‑l acuza, l‑au prins chiar de 1 Decembrie. Pe 15 Martie 1990 au scos în bătaie şi ochii lui Sűtő András, pe urmă la o manifestare paşnică au venit evenimentele din 20 Martie. Prea multe coincidenţe… Cineva stă la cârma provocării, cineva ne ţine ocupaţi… Ar fi o diversiune? Eu sunt convins că de mult nu politicul conduce această ţară. Ei sunt numai marionete.
6:03
Csaba dragă, citești prea multe romane polițiste. 🙂 Faptul că articolul apare acum e cauzat de retragerea distincției, nu de apropierea zilei de 15 martie. Este “suggested post” pentru că eu am plătit ca să fie promovat de Facebook la câteva mii de oameni — e o metodă de promovare a blogului și pot să-ți arăt că nu e primul articol în situația asta.
În plus am spus că “ar fi fost un căcăcios”, nu că este — e o diferență. Vremurile alea le-am trăit și eu și pot să-ți spun cu certitudine că Tokes nu era foarte popular prin România, nu auzise multă lume despre el. O fi avut el un dinte împotriva comuniștilor, dar nu de dragul României murea el atunci și nici după aia nu s‑a dovedit prea amabil cu românii. Deci meritele lui pentru comunitatea maghiară și cea reformată nu le contest, dar eu nu i‑aș fi dat Steaua României. E părerea mea. Asta‑i tot.
12:03
Sa fie clar, nu sant un adept al omului politic Laszlo Tokes. Dar citind acest articol ‚altfel extrem de bine documentat , nu pot sa remarc cu tristete ca sunt reluate iar si iar argumentele si propaganda comunisto_securista. A aparut in Scinteia din 22 de 1989 un articol securist cica din partea Eparhiei Reformate Oradea, cu exact aceeasi argumente. Toata lumea stia de fapt ca mutarea lui este preludiul viitoarei arestari, torturari si chiar lichidari pentru citez “activitate dusmanoasa impotriva statului” adica disidenta. De asta a fost aparat de oameni iar ceea ce a iesit era rezultatul unei tensiuni ce mocnea de mult.
13:03
Și eu am niște semne de întrebare în ce‑l privește pe domnul episcop Laci Papp, pentru că pare să se fi “aliniat” atunci foarte bine cu autoritățile comuniste. Dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul că pornirea unei revoluții nu se poate atribui unor asemenea incidente, care pe vremea aceea erau mărunte. Tőkés nu murea de grija românilor în nici un caz — fie îndeplinea o misiune, fie își urmărea interesele proprii și ale grupului etnic și religios pe care îl reprezenta, dar erou național n‑a fost în nici un caz. Așa cred eu, pe baza faptelor care s‑au întâmplat de atunci încoace. Dacă i‑ar fi păsat de români și de România n‑ar fi făcut atâtea afirmații jignitoare, chiar dacă uneori a avut și un pic de dreptate.