S‑ar putea să fiți surprinși, însă ăsta‑i adevărul: suntem obligați să construim o mega-moschee în România. Nu, nu ne obligă Uniunea Europeană, cum zic unii. Nu ne obligă nici Turcia, că n‑are cum s‑o facă. Nu ne obligă nici președintele Iohannis. Ne obligă cu totul altcineva — Biserica Ortodoxă Română. Probabil că vi se pare că sună complet aiurea. Am să vă demonstrez că nu‑i așa.
În Constituția noastră scrie la articolul 29 că libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă, nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. Va să zică am stabilit că a fi musulman este perfect legal în România.
Tot în Constituție, la articolul 16, scrie că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Asta ne duce la a doua concluzie: cel ce se închină lui Allah nu e doar îndreptățit să-și urmeze credința, ci musulmanul este egal în drepturi cu creștinul.
În bugetul de stat și în bugetele locale al ultimilor ani, probabil de vreo cinci-șase ani încoace, putem găsi sume alocate de statul român pentru finanțarea cultelor religioase. O sumă specială este trimisă către construirea unei mega-catedrale ortodoxe, deși banii nu provin doar de la creștini ortodocși, ci și de la catolici, atei, ba chiar și musulmani. Cu alte cuvinte în România, în loc de spitale, drumuri și școli de care toți ar avea nevoie, musulmanul plătește construcția unei mega-catedrale ortodoxe.
Și atunci musulmanul român își dorește și el o mega-moschee. Nu cere statului să finanțeze construcția ei, banii vin de la alți musulmani, din alte țări. Cere doar un teren pe care să o poată înălța. Însă ortodocșii spun că musulmanul nu are dreptul să-și construiască moschee. De ce? Pentru că ortodoxului îi e frică, pentru că n‑are chef să vadă o moschee, pentru că musulmanul e suspect de a fi terorist. Nici unul dintre motive nu e serios, sunt doar pretexte care maschează intoleranța ortodoxului român.
Acuma ce-ar trebui să facă statul român? Dacă n‑ar fi dat bani din bugetul central și din cele locale pentru mega-catedrala ortodoxă, ar fi putut spune simplu: nu. Pentru că religia este o chestiune privată a fiecărui individ, iar statul nu construiește locașuri pentru cultele religioase din bani publici. Și nimeni n‑ar fi putut comenta nimic. Dar pentru că statul a băgat mâna în buzunare până la cot și a dat teren și o grămadă de bani pentru catedrala mântuirii naționale, nu mai poate aduce astfel de argumente. Deja a acordat terenuri gratuite pentru construirea multor biserici ortodoxe. Sub ce pretext constituțional poate să spună acum că pentru o moschee nu poate da nici măcar un teren? Nu este legală religia islamică? Nu sunt musulmanii egali în drepturi cu ortodocșii? De ce unora da, iar altora ba?
Pentru că BOR a cerșit și a primit de la statul român teren și bani pentru a‑și construi un palat în centrul capitalei, un templu care să încununeze opulenta lor îmbuibare, suntem obligați să acceptăm o moschee în București. Și dacă nu-ți convine și vrei să‑l refuzăm pe musulman, atunci stimate preacredincios ortodox bagă mâna în buzunar și plătește-ți singur mântuirea națională. Că poate o iei cu tine pe lumea cealaltă. Unde prostia nu aduce durere, nici întristare.
8:03
Urmasii Boierilor care au Tradat si INCHINAT Tara si neamul la Turci!
20:03
Ai nimerit‑o la tzanc. Prin Constitutie, statul isi asuma responsabilitatea de a nu discrimina cetatenii pe baza credintei lor. Cand a dat unora dreptul de constructie, trebuie sa le dea tuturor. Contributia statului poate fi proportionala cu numarul contribuabililor de acea credinta, dar cata vreme isi asuma ei costurile de constructie, statul trebuie sa se asigure ca acorda aceleasi drepturi de constructie la toata lumea. Evident, nu este obligat sa o faca in centrul Bucurestiului, sau in dreptul cladirii parlamentului, dar isi indeplineste datoria creata de nesabuinta ortodocsilor.
Scurt si cuprinzator.
14:03
Dupa parerea mea este vorba doar despre interese politice. Politica si religia sunt deja una. Interpretarile, speculatiile, sunt deja dincolo de realitatea umana imediata.
19:03
Adica ne intepam singuri in c**ie.