Ro­mâ­nia con­tem­po­rană nu este pro­du­sul ha­zar­du­lui, ci evo­lu­ția po­li­tică fi­rească a unei po­pu­la­ții ex-co­mu­niste, ghi­do­nată în­demâ­na­tic de câ­țiva pă­pușari cu pro­funde cu­noș­tințe de ma­ni­pu­lare a ma­se­lor. Și, dacă vă în­do­iți o clipă de asta, vă in­vit să par­cur­gem îm­pre­ună o scurtă re­tros­pec­tivă a ul­ti­mi­lor 26 de ani.

Mai în­tâi am avut o primă sci­ziune, aceea a Ro­mâ­niei for­mată din două stra­turi dis­tincte: oa­me­nii sis­te­mu­lui și oa­me­nii mun­cii. Pri­mii știau cum merge treaba prin țara asta și stă­pâ­neau per­fect arta pro­pa­gan­dei. Cei­lalți erau niște bieți do­bi­toci, tâm­piți de zeci de ani de co­mu­nism, care cre­deau că de­mo­cra­ția în­seamnă că ci­neva vine și te în­des­tu­lează pe gra­tis. Sin­gura treabă a po­po­ru­lui era să‑l gă­sească pe șe­ful ăla mi­nu­nat care știe cum să des­chidă ba­ie­rele pun­gii și să îm­partă ge­ne­ros tu­tu­ror. Pro­fi­tând de această ilu­zie na­țio­nală, oa­me­nii sis­te­mu­lui au de­ve­nit po­li­ti­cieni și an­tre­pre­nori, au pus mâna pe tot ce era de fu­rat din țara asta și s‑au că­pă­tuit prin ho­ție prac­ti­cată fără jenă, la vedere.

În­dată după aceea s‑a pro­dus a doua sci­ziune ma­joră, oa­me­nii mun­cii s‑au îm­păr­țit în două grupe. Unii s‑au dus spre fir­mele pri­vate și au de­ve­nit re­surse umane, cum s‑ar zice tot un fel de oa­me­nii mun­cii. Firme de apar­ta­ment și mai apoi mul­ti­na­țio­nale ver­sate în in­va­da­rea unor piețe emer­gente i‑au pri­mit cu bra­țele des­chise ca să-și por­nească afa­ce­rile într‑o Ro­mâ­nie avidă de con­sum. Ăi­lalți oa­meni ai mun­cii, ceva mai pu­țini, au ră­mas în slu­jba po­li­ti­cie­ni­lor și au de­ve­nit func­țio­nari pu­blici. Adică s‑au spe­cia­li­zat în a‑i ține pe oa­me­nii mun­cii de­parte de politicieni.

Din­tre toate par­ti­dele, FSN-ul și ur­ma­șii săi po­li­tici — până la PSD-ul de azi — au stă­pâ­nit cel mai bine arta de a‑i mo­tiva pe func­țio­na­rii pu­blici să apere me­te­re­zele co­rup­ției de stat. Ar­mate de po­li­țiști, con­țo­piști și alte ca­te­go­rii de in­com­pe­tenți au fă­cut zid în fața ce­tă­țea­nu­lui pen­tru ca el să nu vadă, să nu audă și să nu în­țe­leagă cum este fu­rat în fi­e­care zi. Pen­tru ser­vi­ci­ile lor au fost re­com­pen­sați din când în când cu câte o amă­râtă de creș­tere sa­la­ri­ală, semn că stă­pâ­nii sunt mi­los­tivi, dar cu măsură.

De ceva vreme a în­ce­put a treia sci­ziune. Oa­me­nii mun­cii, ăia care mun­cesc la pri­vat, s‑au îm­păr­țit și ei în două. Prima ca­te­go­rie a ră­mas fi­delă ideii de de­mo­cra­ție, în sen­sul că ei se duc la vot o dată la pa­tru ani și pe urmă su­portă con­se­cin­țele de­ci­ziei lu­ate de ma­jo­ri­tate. Par îm­pă­cați cu soarta lor și exer­sează mo­no­ton acest ri­tual al me­ca­ni­cii de­mo­cra­tice. Sunt în­re­gi­men­tați po­li­tic clar și au op­țiuni re­la­tiv sta­bile. Lo­gica lor e sim­plă: să ne fure, dar să facă și ceva pen­tru noi. Niște panse­luțe, niște pal­mi­eri, niște băn­cuțe colorate.

Cea­laltă parte, tot mai nu­me­roasă, a luat ca­lea anar­his­mu­lui. Sta­tul este in­com­pe­tent, co­rupt și im­po­si­bil de co­ri­jat. Deci nu are rost să-și bată ca­pul cu el. Așa că sta­tul nu există pen­tru ei. Viața lor se des­fă­șoară in­de­pen­dent de orice au­to­ri­tate sta­tală sau lo­cală. Ori­când se in­ter­sec­tează cu aces­tea, se des­curcă. In­di­fe­rent cum: cu șpagă, cu re­la­ții. Im­por­tant e să mi­ni­mi­zeze in­te­rac­țiu­nile cu func­țio­nă­ri­mea, cu bi­ro­cra­ția ad­mi­nis­tra­tivă. Sunt con­vinși că po­li­ti­cie­nii sunt toți niște ban­diți, că func­țio­na­rii sunt toți co­rupți și proști și că ăia care mai cred în de­mo­cra­ție sunt niște fra­ieri. Ei sunt deș­tepți pen­tru că și-au dat seama cum merg tre­bu­rile și că e mai bine să te doară în cur de po­li­tică pen­tru că ni­mic bun nu va ieși din așa ceva. Nici­o­dată. Nu me­rită să vo­teze. Mai bine merg la munte, la mare, la mall. Ro­mâ­nia? O ca­uză pier­dută, tre­buie să fii un bou ca să-ți mai pese. Sin­gu­rul lu­cru care are rost e să-ți vezi de in­te­re­sele tale per­so­nale. De fe­ri­ci­rea ta, de bu­rta pro­prie, de plo­zii tăi, de ca­riera ta.

Cam asta s‑a în­tâm­plat în Bu­cu­rești. Ma­jo­ri­ta­tea ce­lor care nu s‑au dus la vot au ace­eași ex­pli­ca­ție: n‑are rost. Ăș­tia ori­cum fură, bu­ge­ta­rii tot in­com­pe­tenți sunt, țara asta nu se mai face bine. De ce să ne mai ba­tem ca­pul? Mai bine să fim fe­ri­ciți. Să mân­căm, să bem, să cum­pă­răm. În fond o sin­gură viață are omul. Sta­tul de drept? Ro­mâ­nia? Co­rup­ția? DNA? De­mo­cra­ția? Hai, frate, lasă-mă cu pros­ti­ile as­tea! Și, dacă pri­vim re­zul­ta­tele din Bu­cu­rești din această per­spec­tivă, tre­buie să re­cu­noaș­tem: anar­hiș­tii au câștigat.

De din­colo de te­o­ri­ile lor in­te­li­gente și su­pe­ri­oare, ma­dam Fi­rea zâm­bește cu re­cu­noș­tință. Nu vo­tan­ții ei au făcut‑o pri­mar. Cu cât mai mulți anar­hiști, cu atât mai si­gur că oa­meni ca ea vor fi la conducere.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.