Toată lu­mea e de acord că în Ro­mâ­nia lu­cru­rile nu merg cum tre­buie și când spun toată lu­mea mă re­fer mai ales la ro­mâni. In­e­vi­ta­bil, când în­ce­pem să di­se­căm mo­ti­vele pen­tru care avem atâ­tea pro­bleme, după ce epu­i­zăm vi­no­vă­ți­ile al­tora prin­tre care ru­șii, ame­ri­ca­nii, un­gu­rii, evreii și hoar­dele mi­gra­toare, ajun­gem la noi în­șine și la re­la­ția pe care o avem cu aceste pro­bleme. În­tre­ba­rea pe care ne‑o pu­nem, mai de­vreme sau mai târ­ziu, este: sunt ro­mâ­nii ca­uza sau doar vic­ti­mele aces­tor pro­bleme? Răs­pun­sul nu e ușor, de­si­gur, mo­tiv pen­tru care nu prea pu­tem că­dea de acord asu­pra ade­vă­ru­lui. Și, așa cum ne stă nouă bine, în loc să con­ti­nuăm stră­da­nia de a‑l afla, ne mul­țu­mim cu niște șa­bloane men­tale prefabricate.

Po­zi­ti­viș­tii spun că ro­mâ­nii sunt ok, că nu sun­tem mai răi de­cât al­ții — ba dim­po­trivă! — și că sin­gura pro­blemă pe care o avem este că nu știm să ne în­cu­ra­jăm mai mult, să ne apre­ciem ca­li­tă­țile la ade­vă­rata lor va­loare. Și ur­mează apoi un lung po­mel­nic de in­ven­ta­tori ro­mâni, de oa­meni de cul­tură, de co­pii olim­pici și spor­tivi re­nu­miți. Cri­ti­cile aduse ro­mâ­ni­lor sunt re­pu­di­ate cu mâ­nie și dis­preț: ia mai ter­mi­nați, do­m’le, cu ste­re­o­ti­pu­rile as­tea le­gate de ro­mâni! Ade­sea, din­colo de acest po­zi­ti­vism bom­bas­tic, un ob­ser­va­tor atent ar se­siza alt­ceva. Și anume că po­zi­ti­viș­tii vor să se dis­culpe pe sine de pă­ca­tele na­ției din care fac parte, dar pen­tru că e je­nant să te la­uzi doar pe tine și să spui eu nu sunt așa, gă­sesc de cu­vi­ință să ab­solve de vină toată na­ția. Un fel de mân­tu­ire na­țio­nală de păcate.

Ne­ga­ti­viș­tii zic că ro­mâ­nii sunt suma tu­tu­ror re­le­lor de pe pământ, că sunt hoți, min­ci­noși și le­neși și — mai im­por­tant de­cât atât — nu există nici o șansă de în­drep­tare a lor. Sun­tem con­dam­nați să băl­tim în pro­pri­ile noas­tre pă­cate, in­ca­pa­bili să pro­gre­săm, lip­siți de do­rința în­drep­tă­rii. Ro­mâ­nia este deci un soi de iad, iar ceea ce poate face un om in­te­li­gent este să-și așeze viața de așa na­tură în­cât să nu fie afec­tat de efec­tele dez­as­tru­oase ca­u­zate de ro­mâni. Este ade­sea ex­pu­ne­rea de mo­tive pe care o re­gă­sim în dis­cur­sul ce­lor ce pleacă de­fi­ni­tiv din țară, scâr­biți de o na­țiune des­pre care spun că nu e ca­pa­bilă de ni­mic bun. Sin­gura so­lu­ție re­zo­na­bilă este să pună o cât mai mare dis­tanță în­tre ei și ori­gi­nile lor, de care se rușinează.

Prag­ma­ti­cii zic că nu‑i in­te­re­sează cla­si­fi­că­rile as­tea, care de fapt nici nu mai au sens în lu­mea mo­dernă de azi. Sun­tem fi­e­care pe cont pro­priu și tre­buie să ne croim dru­mul în viață prin mij­loa­cele pe care le avem la în­demână, fără să ne mai cram­po­năm de no­țiuni pre­cum pa­trie și na­țiune. Ro­mâ­nii sunt doar un alt po­por pre­cum ori­care al­tul. Lu­cru­rile care con­tează sunt cum prind re­du­ce­rea aia mare sau mie ce-mi iese la afa­ce­rea asta. To­tul se mă­soară în bani, iar ba­nii n‑au naționalitate.

Există de­si­gur nu­anțe și com­bi­na­ții ale aces­tor ati­tu­dini, însă aceste trei cu­rente de opi­nie le în­tâl­nesc cel mai frec­vent în rân­dul ro­mâ­ni­lor. Nici una din­tre ele nu mi se pare ade­vă­rată până la ca­păt. E greu să fii po­zi­ti­vist, de pildă, când con­stați că mo­ro­șe­nii au ales un pri­mar aflat la în­chi­soare nu pen­tru pre­zump­tive vi­no­vă­ții, ci pen­tru că a fost prins cu mita în bu­zu­nar și pen­tru că a ame­nin­țat cu moar­tea pe cel care l‑a de­nun­țat. Poate pen­tru că în Ma­ra­mu­reș re­zol­va­rea prin vi­o­lență a dis­pu­te­lor nu e chiar ne­o­biș­nu­ită. Iar mita nu‑i mită, ci plată cin­stită pen­tru un ser­vi­ciu fur­ni­zat, de pildă o fa­voare ne­me­ri­tată sau o exo­ne­rare de la li­tera le­gii. Și uite ajun­gem la te­o­ria prag­ma­ti­ci­lor care nu prea se în­curcă de no­țiuni pre­cum stat de drept și jus­ti­ție — to­tul e pe bani, ceea ce ia­răși nu cred. E însă im­po­si­bil să rămâi în ta­băra ne­ga­ti­viș­ti­lor când vezi că există și lu­cruri bune care se în­tâm­plă în jur și pe care tre­buie doar să te in­te­re­seze să le ob­servi, să nu le treci cu ve­de­rea. De obi­cei e vorba de co­mu­ni­tăți mici, de idei fru­moase puse în prac­tică, de oa­meni care trans­formă vise în re­a­li­tate — încă n‑am ajuns la pro­iect mari și im­pre­sio­nante, dar, dacă am în­văța să în­su­măm lu­cru­rile bune, poate că am avea și re­a­li­zări pe măsură.

Pro­ba­bil că ar tre­bui să ne scu­tu­răm de toate aceste ste­re­o­ti­puri pe care tot noi le-am in­ven­tat și să prac­ti­căm re­a­lis­mul. As­cun­zându-ne de­fec­tele și lă­u­dându-ne ne­în­ce­tat cu vir­tuți dis­cu­ta­bile, nu vom fi nici­o­dată mai buni de­cât sun­tem. La fel, cre­zând că sun­tem de­fi­ni­tiv con­dam­nați la eșec, nu vom re­uși ni­mic no­ta­bil. E ne­voie de cu­ra­jul de a ne auto­iro­niza pen­tru de­fec­tele noas­tre, de mo­des­tia de a ne apre­cia cu mă­sură ca­li­tă­țile și de o doză zdra­vănă de edu­ca­ție care să ne în­vețe să le co­rec­tăm pe pri­mele și să le va­lo­ri­fi­căm pe cele din urmă. Căci edu­ca­ția e sin­gu­rul mod d e a ieși din ste­re­o­tip și de a merge înainte.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Muresan Rodica

    edu­ca­tia e so­lu­tia, DAR, nu prea are cine s‑o faca

  2. daniel

    Ai pus cumva de­ge­tul pe rana: “edu­ca­tia”. Ar fi in­te­re­sant acum de va­zut din ce mo­tiv avem, cu ade­va­rat, o pro­blema cu edu­ca­tia. Nu‑s nici “po­zi­ti­vist”, nici “ne­ga­ti­vist”, imi place sa cred ca sunt re­a­list. Daca pu­tem vorbi in Ro­ma­nia de o tra­dite, aceasta nu poate fi de­cat o “tra­di­tie ru­rala”. Con­form aces­tei tra­di­tii, nu‑i ne­voie de multa scoala, tre­buie sa fii gos­po­dar (“de­cat co­das la oras, mai bine in sa­tul tau frun­tas”). Toate bune si fru­moase pana la ve­ni­rea co­mu­nis­ti­lor care au creat “clasa mun­ci­toare”. “Ta­ra­nul-mun­ci­tor” la oras, struto-ca­mila dez­ra­da­ci­nata, nos­tal­gica, mo­der­ni­zata si edu­cata pe ju­ma­tate, cu de­ri­va­tele ei al­co­o­lice, in­frac­tio­nale, raz­vra­tite (vezi ta­ra­nii-mun­ci­tori ai ani­lor 60–70 din Bra­sov etc). Munca a de­ve­nit o ru­sine. “Lasa ca des­tul am mun­cit eu. Sa-mi ajut odra­sla sa in­vete cat de cat si sa ga­seasca un loc cal­dut sa nu mai mun­ceasca”. Iata pe­i­sa­jul so­cial in care ne ga­sim. Ta­rani ade­va­rati, cu­minti si in­te­lepti, de peste 80 de ani, “ta­rani-mun­ci­tori” pen­sio­nari (in cea mai mare parte nos­tal­gici sau resemnati)unii vi­e­tu­i­tori la bloc, al­tii na­ve­tisti in­tre lo­cul de bastina,acum pa­ra­gi­nit si bloc, al­tii de­gra­dati com­plet. Si ti­ne­rii. Multi ple­cati dupa bani in strai­na­tate. Pu­tini ra­masi la sate, fara “bu­sola”. Doar cu in­ter­net, mo­bil si ta­bleta. La oras, in mare parte sco­liti (a nu se citi edu­cati), fi­tosi, su­per­fi­ci­ali. Educatia?.Putini au timp si chef de ea. Si in­te­lec­tu­a­lii. Din ce in ce mai pu­tini si cu vo­cea din ce in ce mai stinsa. Si po­li­ti­cia­nul, edu­cat sau in­cult, este de­o­po­triva con­sti­ent de fap­tul ca un elec­to­rat ne­e­du­cat este usor de ma­ni­pu­lat si, in spa­tele unor de­cla­ra­tii sfo­rai­toare, con­tri­buie in­cor­pore la men­ti­ne­rea dez­as­tru­lui pri­vind edu­ca­tia. Exista ie­sire din aceasta si­tu­a­tie? Da. Dar fara se­cu­risti si co­mu­nisti vop­siti in so­ci­a­listi si liberali.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.