Campioni europeni la pupat icoane

Nu m‑am uitat la cam­pi­onatul euro­pean, așa cum nu mă uit de o bucată bună de vreme la fot­bal. Pen­tru că nu mă intere­sează. Din­tre toate spor­turile, fot­balul mi se pare cel mai viciat din punct de vedere social, până la limita la care nu mai e sport, ci o afacere. O afacere care se bazează pe com­por­ta­mentele gre­gare de joasă speță ale oame­nilor, pe nevoia de a urla împre­ună cu alți semeni, ceea ce face totul social­mente accept­abil. Pen­tru că dacă am lua aceeași oameni și i‑am scoate în stradă să urle în fața guver­nu­lui, strigând tot felul de măscări și insulte, am con­sid­era că există un motiv înte­meiat să‑i împrăștiem cu tunul de apă. Dacă sunt pe sta­dion, totul e ok. Sunt micro­biști. Au un microb. Sunt infec­tați, deci sunt bol­navi.

În spatele aces­tei fațade se găs­esc niște flăcăi care învârt bani din ultima afacere legală de trafic cu ființe umane. Cică banii vin în fot­bal din reclame. Pe dracu'! Arătați-mi și mie un studiu care demon­strează con­cret că rularea unei anu­mite reclame pe un sta­dion a cres­cut în mod de netăgă­duit vânzările la vreun pro­dus. Nimeni n‑are idee care e efec­tul pub­lic­ității. Banii se fac din tran­za­cți­ile cu jucă­tori, care sunt vân­duți și cumpărați pre­cum niște obiecte. Iar mașinăria numită fot­bal are nevoie de tot mai mulți bani ca să se învârtă, așa că prețurile jucă­to­rilor cresc ver­tig­i­nos. Cu banii care se plătesc pen­tru Messi cred că ai putea pune pe picioare econo­mia unei țări africane mai mici. Și dacă aveți impre­sia că exagerez, uitați-vă puțin la banii negri din pro­ce­sele din ultima vreme în care sunt impli­cați ofi­ciali FIFA.

Dar nu‑i plâng pe jucă­tori. Sunt și ei parte a aces­tui busi­ness și au învățat să-și nego­cieze salarii tot mai obraznice. Până la urmă, dacă ai nițel tal­ent, alergi 2–3 ore pe zi la antre­na­mente și meci­uri și iei mai mulți bani decât un medic care a învățat nu știu câți ani ca să îi vin­dece pe alții. Sau decât un actor tal­en­tat. Astăzi pare foarte firesc că un neica nimeni, anal­fa­bet și gân­gav, să ia un salariu anual care e mai mare decât toți banii pe care i‑a câști­gat Rebengiuc în întreaga lui viață. Dar nu-mi cereți să par­ticip la acest circ ridi­col. N‑aveți decât să vă amuzați privind meci­urile de fot­bal, dar nu-mi pretindeți să mă declar entuzi­as­mat de șarada asta.

Cu atât mai mult în Româ­nia. Știm toți că mulți ani de zile națion­ala era un fel de tarabă pe care se scoteau la vân­zare jucă­torii pe care îi prop­uneau de-alde frații Becali. O vreme a mers bine, cât au fost de vân­dut jucă­tori for­mați în anii comu­nis­mu­lui. Ăia încă aveau ceva car­ac­ter, erau învățați să muncească, pen­tru că banii erau puțini în soci­etatea mul­ti­lat­eral dez­voltată. Pe urmă a început vop­si­tul gar­du­lui: fel și fel de loaze tal­en­tate, gen Mutu, vân­dute pe bani mulți sub pre­tex­tul unei ines­tima­bile val­ori, care ulte­rior deza­măgeau. Apoi i‑a strâns DNA-ul pe toți frip­turiștii ăștia care scoteau bani din afac­erea cu jucă­tori, dar lumea tot n‑a pri­ceput că totul e o mas­caradă de car­ton. Așa că ne încolonăm fru­mos la sta­dion și strigăm hai, Româ­nia!

În frunte cu un bătrânel expi­rat, care nu e nici antrenor, nici gen­eral, ne-am dus la cam­pi­onatul euro­pean și ne-am umplut de rușine. Știam de la început că asta se va întâm­pla, am prog­nozat și că vom mânca bătaie de la Alba­nia, nu pen­tru că mă pri­cep la fot­bal, ci pen­tru că mă pri­cep la oameni. Când sin­gura grijă e să apari în tabloide, petrecând cu pițipoance și aruncând bani în stânga și dreapta, nu prea ți‑e capul la per­for­manță. În fot­balul intern, care are o cal­i­tate jenantă, nu se prea observă chesti­ile astea. În țara orbilor chiorul e împărat. Și recunosc că m‑am între­bat în sinea mea ce naiba a fost în capul ăstora de la FRF de l‑au ales pe tata Puiu ca selecționer. Cum îți poți imag­ina că faci per­for­manță cu unul care pupă iconițe ca să joace echipa bine și se duce la nu știu ce duhovnici înain­tea meci­urilor impor­tante? Ce fel de men­tal­i­tate poate avea o ast­fel de per­soană care crede că nu munca, ci pro­nia cerească aduce suc­ce­sul?

În ultima vreme am avut în sportul româ­nesc și niște rezul­tate fru­moase: echipa națion­ală de rugby și echipa națion­ală de hand­bal fem­i­nin. Știți ce au avut în comun aceste per­for­manțe? Antrenori străini. Niște oameni care au o men­tal­i­tate de învingă­tori, care pun sportivii la muncă și care clădesc un spirit de echipă. Iar astea nu se fac pupând icoane. Astea nece­sită viz­iune și stăru­ință. Adică exact ce ne lipsește nouă, românilor, în mai toate domeni­ile. Alt­minteri vom rămâne ceea ce sun­tem, un popor de-alde tata Puiu, cam­pi­oni europeni la pupat icoane.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. daniel

    Exista cel putin doua cat­e­gorii impor­tante de tari, rapor­tate la acest sport. O cat­e­gorie este cea a tar­ilor in care se invart enorm de multi bani, multi din­tre ei negri, in jurul fot­balu­lui, dar se si joaca fot­bal. A doua cat­e­gorie, din care cu necin­ste facem parte, este cea a tar­ilor in care nu se joaca fot­bal dar se invart foarte multi bani mur­dari in jurul aces­tor mas­carici, care nu sunt nici sportivi ade­varati, nici man­ageri, nici antrenori ci, doar, niste sar­la­tani. Fot­balul romanesc se incadreaza per­fect in pro­filul national. Munca putina, lipsa de ver­ti­cal­i­tate, smecherie, incer­care per­ma­nenta de a fenta si dribla real­i­tatea. Rezul­tatul aces­tor fente si drib­lin­guri s‑a vazut, se vede si se va mai vedea.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu