Par­la­men­tul Ro­mâ­niei vo­tează legi fa­vo­ra­bile co­rup­ției și ni­meni nu are ni­mic de obiec­tat. Pro­ba­bil că ne place așa, vrem să fim con­duși de in­frac­tori care se scu­tesc pe ei în­șiși de pre­ve­de­rile le­gi­lor, așe­zându-se dea­su­pra lor. În fond ro­mâ­nii în­tot­dea­una au con­si­de­rat că a fi șef îți dă drep­tul să elu­dezi re­gu­lile, să mun­cești pu­țin sau chiar de­loc și să iei par­tea le­u­lui. De aia e bine să fii șef. Cred că trei sfer­turi din­tre ti­ne­rii ro­mâni pe care i‑am cu­nos­cut de‑a lun­gul tim­pu­lui își do­reau să de­vină ma­na­geri cât mai ra­pid po­si­bil — pu­țini sunt cei care aveau o agendă pro­fe­sio­nală de îm­pli­nit, cei mai mulți vi­sau muncă pu­țină, bani mulți și pri­vi­le­gii de șef. Pro­ba­bil că de aia nu au ni­mic de obiec­tat când șe­fii po­li­tici ai Ro­mâ­niei își ex­tind pri­vi­le­gi­ile.

Ul­tima gă­sel­niță a par­la­men­ta­ri­lor este cea cu abu­zul în ser­vi­ciu. Tra­dusă pe în­țe­le­sul tu­tu­ror, ale­șii noș­tri co­rupți vor ca abu­zul co­mis fără pre­me­di­tare să nu fie pe­dep­sit, pen­tru că in­com­pe­tența nu tre­buie sanc­țio­nată pe­nal. Cum in­ten­ția de a co­mite abu­zul e mai greu de do­ve­dit, pen­tru că e ne­voie de mar­tori și probe care sunt di­fi­cil de adu­nat, re­zultă că abu­zu­rile din tre­cut și cele din vi­i­tor vor fi mai ușor de jus­ti­fi­cat printr‑o sim­plă ri­di­care din umeri: n‑am știut că o să iasă prost!

Să luăm un caz con­cret. Un pri­mar, aju­tat de con­si­liul lo­cal, de­cide să chel­tuie mulți bani pe rea­bi­li­ta­rea cen­tra­le­lor ter­mice din oraș, deși cea mai mare parte a po­pu­la­ției a tre­cut deja la cen­trale de apar­ta­ment. Ba­nii se duc la o firmă des­pre care toată lu­mea știe că e “agre­ată”. După ce se ter­mină cu rea­bi­li­ta­rea, pri­ma­rul se apucă și cum­pără cen­trale pro­prii pen­tru școli, spi­tal și clă­di­rile pri­mă­riei, pe care le de­co­nec­tează de la sis­te­mul cen­tra­li­zat. Mai trece un an și con­stată apoi că cen­tra­lele ter­mice ale ora­șu­lui tre­buie să in­tre în fa­li­ment pen­tru că nu mai au cli­enți. În vi­ziu­nea par­la­men­ta­ri­lor noș­tri asta nu se nu­mește abuz în ser­vi­ciu, pen­tru că pri­ma­rul nu a fu­rat. Poate că doar a “greșit” nițel în lu­a­rea de­ci­zi­i­lor, dar nici vorbă de in­ten­ție. Așa că DNA-ul n‑are ce că­uta în su­biecte de ge­nul ăsta, nu e treaba lor să an­che­teze in­com­pe­ten­țele ad­mi­nis­tra­tive.

De alt­fel in­com­pe­tența este nu­mele de bo­tez al mul­tor func­țio­nari din ad­mi­nis­tra­ți­ile sta­tu­lui. Am avut pri­le­jul în ul­tima vreme să am con­tact mai des cu ast­fel de per­so­naje, unele chiar cu doc­to­rate — pe care nu uită să ți le vâre sub nas la fi­e­care frază: după cum bine spu­nea dom­nul doc­tor Ic­su­lescu… — și măr­tu­ri­sesc că sunt în­gro­zit de lipsa lor de cu­noș­tințe ele­men­tare. După mulți ani de băl­tire în pro­pria su­fi­ciență, au ajuns să fie con­vinși de tot ce le trece prin minte și tot ce le iese pe gură. Și e foarte greu să con­vingi pe ci­neva că vor­bește pros­tii când el e si­gur că de­ține ade­vă­rul ab­so­lut.

Și-mi ima­gi­nez cât de com­pli­cat tre­buie să fie să vii în frun­tea unei in­sti­tu­ții plină de oa­meni de ge­nul ăsta, să în­cerci să schimbi lu­cru­rile lup­tându-te cu mul­ți­mea de in­com­pe­tenți care îți ex­plică fi­e­care pe limba lui de ce nu este bine ce vrei tu să faci și de ce tre­buie să lași lu­cru­rile așa cum sunt ca să nu apară pro­bleme. E ne­voie de o răb­dare de fier și de o per­se­ve­rență de oțel, pen­tru că spe­ci­me­nele as­tea nu‑s prea ușor de în­lă­tu­rat. Au în apă­ra­rea lor legi care‑i fac te­ri­bil de com­pli­cat de dat afară și știu să se pre­va­leze de ele cu în­demâ­nare și vi­cle­nie, tră­gând de timp până când re­nunți sau ești în­lo­cuit pen­tru lipsa de per­for­manță a in­sti­tu­ției.

Trăim într‑o lume bol­navă. Oa­me­nii nu mai dis­ting în­tre bine și rău, în­tre ade­văr și min­ciună, în­tre in­com­pe­tență și ho­ție, în­tre co­rect și co­rupt. Ro­mâ­nii își aleg in­frac­tori în frun­tea ora­șe­lor și co­mu­ne­lor, deși văd cu ochii lor la ce nivel de co­rup­ție a ajuns țara. Pe fon­dul aces­tui pa­ra­dox, po­li­ti­cie­nii ne în­treabă dacă vrem pâine sau că­tușe. Cum s‑ar zice, dacă vrem pâine, e mu­sai să‑i lă­săm să fure. Iar noi zi­cem că sun­tem de acord. Unde dracu’ se duce lu­mea asta?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. daniel

    Daca ar fi sa-ti ras­pund la in­tre­ba­rea de fi­nal, fara sa ma gan­desc prea mult, as for­mula ras­pun­sul cam asa: “Lu­mea asta se duce dupa bani. Si cum bine se stie ca ba­nul e ochiul dra­cu­lui, e foarte clar. Se duce dra­cu­lui”
    Dar sa nu ca­dem intr-un pe­si­mism dez­ar­mant. Ala cu ochiul (adica dra­cul), are si el dus­ma­nii lui. Nu­mai sa‑i la­sam sa in­tre in lupta…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.