A fost o vreme când aveam câ­țiva po­li­ti­cieni na­țio­na­liști și foarte vo­cali. Ni­meni nu cred că i‑a ui­tat încă pe Fu­nar și pe Va­dim Tu­dor. Dis­cur­sul lor era plin de ură și de ră­u­tăți la adresa stră­i­ni­lor, în­cer­când să pună pe seama lor toate ne­pu­tin­țele Ro­mâ­niei. I‑am dis­pre­țuit pen­tru cu­vin­tele și gân­du­rile pe care le aveau și am cre­zut pe vre­mea aceea că ei sunt ră­mă­șițe ale na­țio­na­lis­mu­lui ceau­șist, cel care ne re­peta la tot pa­sul că “sun­tem aici de 2000 de ani”, că ne tra­gem din daci și că sun­tem bu­ri­cul pământului.

Trep­tat, după anul 2000, oa­me­nii ăș­tia au dis­pă­rut din prim-pla­nul po­li­tic și am spe­rat că în­cet-în­cet ne vin­de­căm de nar­ci­sis­mul ăsta gă­u­nos. Pen­tru mine era lim­pede că avem multe pro­bleme de re­zol­vat, unele is­to­rice, al­tele con­junc­tu­rale, însă nici una din­tre ele nu își pu­tea găsi o so­lu­ție atâta vreme cât nu ne re­cu­noș­team de­fec­tele și gre­șe­lile. Iar na­țio­na­lis­mul exact asta re­peta ob­se­siv: sun­tem per­fecți, cei­lalți sunt de vină. Nici o șansă de a ne stră­dui să de­ve­nim mai buni.

Pe urmă au în­ce­put să apară sem­nele na­țio­na­lis­mu­lui în sâ­nul Uniu­nii Eu­ro­pene. Prin tot mai multe țări oc­ci­den­tale, miș­cări sau par­tide po­li­tice ex­pri­mau tot mai des idei na­țio­na­liste, tul­bu­rând apele eu­ro­pene cu dis­cur­suri des­pre ie­și­rea din UE, des­pre res­trân­ge­rea li­ber­tă­ții de cir­cu­la­ție, des­pre in­ter­zi­ce­rea drep­tu­lui de a munci în alte țări. Ar­gu­men­tele ți­neau în­tot­dea­una de bi­nele ex­clu­siv al ace­lui po­por, fără nici o pre­o­cu­pare pen­tru ide­a­lu­rile care îi adu­se­seră ală­turi de ce­le­lalte țări eu­ro­pene. Pen­tru că e greu să fim îm­pre­ună și e mult mai ușor să ne despărțim.

Apoi aceste par­tide au în­ce­put să aibă re­pre­zen­tare tot mai se­ri­oasă în ță­rile lor. Ma­rine Le Pen în Franța, Nigel Fa­rage în UK au de­ve­nit voci care se au­zeau tot mai tare și tot mai stri­dent în dis­cur­sul po­li­tic eu­ro­pean. Nici când au apă­rut sus­pi­ciuni și chiar do­vezi că sunt fi­nan­țați de Krem­lin — de o Ru­sie in­te­re­sată de des­tră­ma­rea con­struc­ției eu­ro­pene — po­pu­la­ri­ta­tea și so­no­ri­ta­tea lor nu a scă­zut. Ba dim­po­trivă, spre sa­tis­fac­ția unora, am ajuns la Bre­xit. Ma­rea Bri­ta­nie dă sem­na­lul unei po­ten­ți­ale dez­in­te­grări. Pu­tin își freacă mâi­nile, pla­nu­rile lui merg bine, căci o Eu­ropă unită e o forță pe care n‑o poate con­tra­cara nici mi­li­tar, nici eco­no­mic. Ga­zul ru­sesc nu mai face le­gea în Uniu­nea Eu­ro­peană, iar ru­șii nu au alt­ceva pe post de eco­no­mie na­țio­nală. Când pe­tro­lul și ga­zele lor se iefti­nesc sub pre­siu­nea ne­go­ci­e­ri­lor cu un sin­gur par­te­ner eu­ro­pean pu­ter­nic, fa­li­men­tul eco­no­miei lor pri­mi­tive în­cepe să bân­tuie ca un spec­tru pe co­ri­doa­rele Kremlinului.

Am avut me­reu spe­ranța că Uniu­nea Eu­ro­peană va su­pra­vie­țui Bre­xit-ului. Ba chiar că va în­văța ceva din asta și își va îm­bu­nă­tăți me­ca­nis­mele po­li­tice, de­bi­ro­cra­ti­zându-le și în­torcându-și pre­o­cu­pă­rile spre pro­ble­mele ur­gente ale eu­ro­pe­ni­lor. A ve­nit însă acum încă o lo­vi­tură: Trump este pre­șe­din­tele Ame­ri­cii. Iar pri­e­te­nii lui foarte apro­pi­ați sunt exact cei care luptă pen­tru des­tră­ma­rea Uniu­nii Eu­ro­pene — Ma­rine Le Pen, Nigel Fa­rage. Ce spe­ranțe mai pu­tem avea că din par­tea Sta­te­lor Unite va exista in­te­re­sul păs­tră­rii Uniu­nii Eu­ro­pene, când Trump se de­clară ad­mi­ra­tor al lui Pu­tin și e gata să “lu­creze” cu el la pla­nuri po­li­tice de viitor?

Na­țio­na­liș­tii din Ro­mâ­nia, re­năs­cuți din ce­nușă după o pe­ri­oadă de cvasi-dis­pa­ri­ție de pe scena po­li­tică și re­gru­pați în Par­ti­dul Ro­mâ­nia Unită și prin PSD, ne ex­plică acum că to­tul va fi bine, că pu­tem să ne ur­măm in­te­re­sele na­țio­nale și să pros­pe­răm ne­îm­pie­di­cați de con­strân­ge­rile Uniu­nii Eu­ro­pene, care de fapt ne‑a su­b­ju­gat eco­no­mic și po­li­tic. Ar­gu­men­tele lor au un mare im­pact emo­țio­nal: stră­i­nii ne-au cum­pă­rat pămân­tu­rile și pă­du­rile și le ex­ploa­tează doar în fo­lo­sul lor, ne-au în­chis fa­bri­cile și ne-au lă­sat pe dru­muri, ne-au im­pus cre­a­rea unor in­sti­tu­ții care să con­tro­leze po­li­tic țara, pre­cum DNA. Astea‑s cu­vin­tele care ne vin­decă de vina noas­tră ca po­por, ne oferă scuza fa­cilă a eșe­cu­ri­lor, iar asta e foarte ade­me­ni­tor din punct de ve­dere psi­hic pen­tru mulți ro­mâni. Pen­tru că e te­ri­bil de greu să ac­cep­tăm că de fapt e vina noas­tră că am vân­dut pămân­tu­rile, pă­du­rile și fa­bri­cile, că am ales în frun­tea noas­tră o tagmă de hoți și min­ci­noși care ne fură în fi­e­care zi cu zâm­be­tul pe buze.

Așa că hai să des­tră­măm toate ali­an­țele pe care le avem, să ie­șim din UE, din NATO și din orice alt­ceva și să ne afir­măm in­te­re­sele na­țio­nale. Să ne ui­tăm în is­to­rie și să ve­dem cum am fă­cut asta în tre­cut. Și poate atunci vom re­a­liza că tot ceea ce am ob­ți­nut im­por­tant — in­de­pen­dența, prima unire, ma­rea unire — a de­pins de ali­an­țele noas­tre cu ma­rile pu­teri ale vre­mu­ri­lor ace­lea. De unii sin­guri n‑am re­u­șit ni­mic, nici­o­dată. Pen­tru că sun­tem o țară mică, fără atuuri mi­li­tare, fără o eco­no­mie pu­ter­nică, fără o na­țiune so­li­dară. De fi­e­care dată când am fost sin­guri, aban­do­nați de ali­ați pu­ter­nici, am de­ve­nit obiec­tul tro­cu­ri­lor po­li­tice. Până și Ceau­șescu, care a vi­sat exact o in­de­pen­dență to­tală de orice altă pu­tere mi­li­tară sau eco­no­mică, n‑a re­u­șit alt­ceva de­cât să ne facă să‑l urâm din răs­pu­teri, să ne în­fo­me­teze și să ne de­ter­mine să de­ve­nim mici hoți și min­ci­noși pen­tru a supraviețui.

Vi­sul na­țio­na­list e de fapt un coș­mar, pe care unii vor să‑l trăim căci lor le aduce be­ne­fi­cii. Se vor pu­tea în­toarce la furt și co­rup­ție fără să mai fie nici o voce care să‑i cri­tice, fără să mai fie nici o mână a jus­ti­ției care să‑i ajungă. Pen­tru că vo­cile care îi de­ran­jează sunt cele ale UE și ale Ame­ri­cii. Când ele vor tace, min­ciu­nile și pro­pa­ganda de par­tid prin la­tri­nele TV vor aco­peri ur­mele ho­ți­i­lor, așa cum au mai făcut‑o și în trecut.

Ur­mează niște ale­geri. La ca­pă­tul lor vom afla câți din­tre noi au ui­tat is­to­ria. Sau câți n‑au înțeles‑o niciodată.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.