Glanda naționalismului

Eu am ajuns la con­cluzia că oamenii, din când în când, se tâm­pesc. Îi apucă ceva, se pare că nimeni nu știe exact ce, dar e un fel de scrân­teală la minte și o iau razna. Își pierd log­ica și rațion­a­men­tul clar, uită ce au învățat din expe­riențele lor și ale isto­riei și se apucă de făcut fix ace­leași greșeli. O fi ceva scris prin genele uman­ității, că alt­fel nu se explică.

Îmi aduc aminte că în man­u­alul de genet­ică de clasa a XII‑a, prin 1982, învățam despre reglarea nivelu­lui pop­u­lațional la diverse specii de ani­male. Era în carte un exem­plu cu șoarecii care împart un areal mai restrâns și lim­i­tat ca hrană, cărora — atunci când se înmulțesc peste măsură — li se declanșează nu știu ce glandă aflată parcă pe la coadă prin care emană un miros ce le inhibă repro­duc­erea. Cum s‑ar zice, încep să pută de nu le mai arde de sex. Și în felul ăsta pop­u­lația de șoareci nu crește peste un anu­mit număr de indi­vizi, ca să nu își epuizeze sursa de hrană și pe urmă să moară ca proștii de foame.

La oameni nu există un ast­fel de mecan­ism sim­plu și efi­cient. Noi ne tot înmulțim ca dracii (am ajuns la 7 mil­iarde) până ce începem să ne căl­căm pe coadă unii pe alții. Inevitabil, la un moment dat, tre­aba asta ne cam scoate din sărite și devenim ner­voși. Natura, în sim­pli­tatea ei genială, a găsit totuși o soluție via­bilă: ne scrân­tim la cap și începem să ne măcelărim între noi. Homo homini lupus.

Vă spun tre­aba asta pen­tru că observ cum în ultima vreme avem tot mai des motive să ținem pum­nii strânși ca să nu se întâm­ple tot felul de alunecări spre exces. Prin Europa par­tidele extrem­iste sunt tot mai put­er­nice și chiar azi am tremu­rat nițel la gân­dul că Aus­tria ar putea avea un președ­inte din extrema dreaptă. Brexit-ul încă nu și‑a con­sumat toate valențele, aștep­tăm încă să vedem care sunt efectele sale prac­tice. În Amer­ica președ­inte a fost ales un indi­vid care a impre­sionat doar prin exce­siv­i­tatea ges­turilor și lim­ba­ju­lui. În Italia are loc un ref­er­en­dum care pune în dis­cuție o posi­bilă alunecare spre tabăra celor care vor ieșirea din UE. Franța are la prezi­dențialele ce urmează doi can­di­dați asemănă­tori: ambii sunt pri­etenii lui Putin, dor­nici de mai puțin union­ism și mai mult națion­al­ism. Ungaria este și ea tot mai națion­al­istă și mai antieu­ro­peană. Tur­cia alunecă spre extrem­ism reli­gios. Iar peste toată Europa planează ca un vul­tur hoitar umbra Rusiei, care așteaptă ocazia să se înfrupte din leșul Europei unite.

Și mi se pare că povestea Europei unite a început să scârțâie din momen­tul în care a căzut cortina de fier. Obișnuim să spunem că europenii au vrut să ne aducă în inte­ri­orul Uni­u­nii, dar lucrurile sunt nițel mai nuanțate. Cei ce ne-au vrut în inte­rior au fost com­pani­ile multi­naționale europene. Adică o mână de oameni, foarte influ­enți politic, care au văzut ime­diat potențialul eco­nomic uriaș al estu­lui euro­pean: mână de lucru mai ieft­ină, o piață de des­facere com­plet nouă, un mediu de afac­eri bazat pe o cul­tură asemănă­toare occi­den­tu­lui. Cetățeanul din ves­tul Europei nu s‑a îngh­e­suit să ne invite în Uni­une, dar nici n‑a prote­s­tat, gândindu-se prob­a­bil că totul va fi bine. Cât de răi puteau fi est-europenii?

Numai că lucrurile n‑au mers peste tot cum ar fi tre­buit. În țările cu multă corupție, cum e Româ­nia, politi­cienii nu s‑au lup­tat pen­tru con­strucția unei economii locale put­er­nice. Au încer­cat să vândă ce a fost de vân­dut, să închidă ceea ce putea fi apoi dezmem­brat și val­ori­fi­cat, iar multi­naționalele nu s‑au dat înapoi, ci au pus umărul. În fond, obiec­tivul lor nu era să facă țări ca Româ­nia put­er­nice, ci să facă profit. Dacă statul respec­tiv nu se lupta pen­tru pro­priul popor, de ce s‑ar fi lup­tat ele? Efec­tul a fost depen­dența eco­nom­ică a acelor țări, iar Româ­nia este un ast­fel de exem­plu. Nu Uni­unea Euro­peană ne‑a trans­for­mat în colonie, cum spun unii, ci mai ales noi înșine, prin politi­cienii corupți pe care i‑am votat de 25 de ani în par­la­ment.

Iar pop­u­lația, în lipsa unor locuri de muncă și a unor per­spec­tive de viitor, slab edu­cată și manip­u­lată grosolan de politi­cieni, a început să-și găsească soluții pe cont pro­priu. Peste 3 mil­ioane de români lucrează prin Uni­unea Euro­peană și trimit acasă câteva mil­iarde de euro în fiecare an. Pare fru­mos, dar ade­vărul e că, acolo unde s‑au dus, au ocu­pat locurile de muncă ale local­ni­cilor. Au dus cu ei și lipsa lor de edu­cație civică, lipsa de maniere sociale și — ade­sea — infracțion­al­i­tatea măruntă, cea care în Româ­nia era tol­er­ată. Iar euro­peanul ves­tic a început să fie der­an­jat de efectele aces­tei extin­deri a Uni­u­nii. Nu asta i s‑a promis, nu asta se aștepta. Uitați-vă mai ales la țările din nor­dul Europei, pre­cum Olanda, Dane­marca sau Marea Bri­tanie, unde românii sunt mult mai puțin iubiți decât în Italia sau Spania.

Peste toate astea s‑au supra­pus apoi și val­urile de imi­grație din țările magre­bi­ene și arabe. Cohorte întregi de oameni fără cal­i­fi­care, com­plet difer­iți cul­tural, au inva­dat o Europă care se autode­clara tol­er­antă și mul­ti­cul­tur­ală. Au adus și aceș­tia cu ei prob­leme lor, infracțion­al­i­tatea lor, nemulțu­mir­ile lor reli­gioase, cul­tura lor difer­ită. Și nemulțu­mir­ile euro­pean­u­lui ves­tic s‑au acu­mu­lat și s‑au acu­mu­lat, până când a ajuns la con­cluzia că așa nu se mai poate. Din cu totul alte motive, euro­peanul estic este și el nemulțu­mit. N‑a primit loc la masa bogăției europene, nu i s‑a dat destul, ci mai degrabă i s‑a luat și i s‑a dis­trus econo­mia națion­ală, iar ce nu s‑a dis­trus în mare parte nu‑i mai aparține oricum lui, ci unor com­panii ves­tice.

Și a inter­vine scrân­teala de care vă spuneam. Din­tre toate soluți­ile pe care le-ar putea imag­ina, europenii o aleg exact pe aia care a dus până acum la două războaie mon­di­ale: națion­al­is­mul. Să ne închi­dem granițele, să‑i alungăm pe străini, să fim noi între noi că așa o să ne fie mai bine. Isto­ria a dovedit‑o de nenumărate ori că acest mod de a gândi e greșit. Dar pare că nu mai con­tează. Iar dacă o țară ca Marea Bri­tanie, Franța sau Ger­ma­nia ar avea totuși șansele sale să supraviețuiască de una sin­gură, prin mărimea și forța economi­ilor lor naționale, niște prăpădiți ca românii n‑ar avea nici o șansă. Imaginați-vă că mâine pleacă toate multi­naționalele și băn­cile străine: a doua zi intrăm în colaps. N‑avem agri­cul­tură, n‑avem indus­trie, n‑avem infra­struc­tură de trans­port. Imaginați-vă că de mâine nu se mai plătesc salari­ile anga­jaților din mar­ile com­panii străine, că mil­ioane de oameni devin șomeri. Că toți românii din străină­tate sunt trim­iși acasă, ca să dev­ină șomeri. Vă dați seama ce haos și ce colaps total?

Nu, națion­al­is­mul nu e răspun­sul. N‑a fost nicio­dată. Și nu va fi nici de acum înainte. E doar glanda noas­tră secretă care ne împinge spre a ne măcelări rec­i­proc.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. daniel

    BANII! Si cei care nu-si pot reprima dor­inta de a avea din ce in ce mai multi. CRESTERE ECONOMICA, CONSUM FARA NOIMA! Cu ce pret? POLITICIENI FARA MINTE SI FARA SCRUPULE! Usor de cumparat, inca­pa­bili sa dea solu­tii. O MASA IMENSA DE SARACI MANIPULABILI!
    BULGARELE A LUAT‑O LA VALE!!! Il mai poate opri cineva?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu