Eu am ajuns la concluzia că oamenii, din când în când, se tâmpesc. Îi apucă ceva, se pare că nimeni nu știe exact ce, dar e un fel de scrânteală la minte și o iau razna. Își pierd logica și raționamentul clar, uită ce au învățat din experiențele lor și ale istoriei și se apucă de făcut fix aceleași greșeli. O fi ceva scris prin genele umanității, că altfel nu se explică.
Îmi aduc aminte că în manualul de genetică de clasa a XII‑a, prin 1982, învățam despre reglarea nivelului populațional la diverse specii de animale. Era în carte un exemplu cu șoarecii care împart un areal mai restrâns și limitat ca hrană, cărora — atunci când se înmulțesc peste măsură — li se declanșează nu știu ce glandă aflată parcă pe la coadă prin care emană un miros ce le inhibă reproducerea. Cum s‑ar zice, încep să pută de nu le mai arde de sex. Și în felul ăsta populația de șoareci nu crește peste un anumit număr de indivizi, ca să nu își epuizeze sursa de hrană și pe urmă să moară ca proștii de foame.
La oameni nu există un astfel de mecanism simplu și eficient. Noi ne tot înmulțim ca dracii (am ajuns la 7 miliarde) până ce începem să ne călcăm pe coadă unii pe alții. Inevitabil, la un moment dat, treaba asta ne cam scoate din sărite și devenim nervoși. Natura, în simplitatea ei genială, a găsit totuși o soluție viabilă: ne scrântim la cap și începem să ne măcelărim între noi. Homo homini lupus.
Vă spun treaba asta pentru că observ cum în ultima vreme avem tot mai des motive să ținem pumnii strânși ca să nu se întâmple tot felul de alunecări spre exces. Prin Europa partidele extremiste sunt tot mai puternice și chiar azi am tremurat nițel la gândul că Austria ar putea avea un președinte din extrema dreaptă. Brexit-ul încă nu și‑a consumat toate valențele, așteptăm încă să vedem care sunt efectele sale practice. În America președinte a fost ales un individ care a impresionat doar prin excesivitatea gesturilor și limbajului. În Italia are loc un referendum care pune în discuție o posibilă alunecare spre tabăra celor care vor ieșirea din UE. Franța are la prezidențialele ce urmează doi candidați asemănători: ambii sunt prietenii lui Putin, dornici de mai puțin unionism și mai mult naționalism. Ungaria este și ea tot mai naționalistă și mai antieuropeană. Turcia alunecă spre extremism religios. Iar peste toată Europa planează ca un vultur hoitar umbra Rusiei, care așteaptă ocazia să se înfrupte din leșul Europei unite.
Și mi se pare că povestea Europei unite a început să scârțâie din momentul în care a căzut cortina de fier. Obișnuim să spunem că europenii au vrut să ne aducă în interiorul Uniunii, dar lucrurile sunt nițel mai nuanțate. Cei ce ne-au vrut în interior au fost companiile multinaționale europene. Adică o mână de oameni, foarte influenți politic, care au văzut imediat potențialul economic uriaș al estului european: mână de lucru mai ieftină, o piață de desfacere complet nouă, un mediu de afaceri bazat pe o cultură asemănătoare occidentului. Cetățeanul din vestul Europei nu s‑a înghesuit să ne invite în Uniune, dar nici n‑a protestat, gândindu-se probabil că totul va fi bine. Cât de răi puteau fi est-europenii?
Numai că lucrurile n‑au mers peste tot cum ar fi trebuit. În țările cu multă corupție, cum e România, politicienii nu s‑au luptat pentru construcția unei economii locale puternice. Au încercat să vândă ce a fost de vândut, să închidă ceea ce putea fi apoi dezmembrat și valorificat, iar multinaționalele nu s‑au dat înapoi, ci au pus umărul. În fond, obiectivul lor nu era să facă țări ca România puternice, ci să facă profit. Dacă statul respectiv nu se lupta pentru propriul popor, de ce s‑ar fi luptat ele? Efectul a fost dependența economică a acelor țări, iar România este un astfel de exemplu. Nu Uniunea Europeană ne‑a transformat în colonie, cum spun unii, ci mai ales noi înșine, prin politicienii corupți pe care i‑am votat de 25 de ani în parlament.
Iar populația, în lipsa unor locuri de muncă și a unor perspective de viitor, slab educată și manipulată grosolan de politicieni, a început să-și găsească soluții pe cont propriu. Peste 3 milioane de români lucrează prin Uniunea Europeană și trimit acasă câteva miliarde de euro în fiecare an. Pare frumos, dar adevărul e că, acolo unde s‑au dus, au ocupat locurile de muncă ale localnicilor. Au dus cu ei și lipsa lor de educație civică, lipsa de maniere sociale și — adesea — infracționalitatea măruntă, cea care în România era tolerată. Iar europeanul vestic a început să fie deranjat de efectele acestei extinderi a Uniunii. Nu asta i s‑a promis, nu asta se aștepta. Uitați-vă mai ales la țările din nordul Europei, precum Olanda, Danemarca sau Marea Britanie, unde românii sunt mult mai puțin iubiți decât în Italia sau Spania.
Peste toate astea s‑au suprapus apoi și valurile de imigrație din țările magrebiene și arabe. Cohorte întregi de oameni fără calificare, complet diferiți cultural, au invadat o Europă care se autodeclara tolerantă și multiculturală. Au adus și aceștia cu ei probleme lor, infracționalitatea lor, nemulțumirile lor religioase, cultura lor diferită. Și nemulțumirile europeanului vestic s‑au acumulat și s‑au acumulat, până când a ajuns la concluzia că așa nu se mai poate. Din cu totul alte motive, europeanul estic este și el nemulțumit. N‑a primit loc la masa bogăției europene, nu i s‑a dat destul, ci mai degrabă i s‑a luat și i s‑a distrus economia națională, iar ce nu s‑a distrus în mare parte nu‑i mai aparține oricum lui, ci unor companii vestice.
Și a intervine scrânteala de care vă spuneam. Dintre toate soluțiile pe care le-ar putea imagina, europenii o aleg exact pe aia care a dus până acum la două războaie mondiale: naționalismul. Să ne închidem granițele, să‑i alungăm pe străini, să fim noi între noi că așa o să ne fie mai bine. Istoria a dovedit‑o de nenumărate ori că acest mod de a gândi e greșit. Dar pare că nu mai contează. Iar dacă o țară ca Marea Britanie, Franța sau Germania ar avea totuși șansele sale să supraviețuiască de una singură, prin mărimea și forța economiilor lor naționale, niște prăpădiți ca românii n‑ar avea nici o șansă. Imaginați-vă că mâine pleacă toate multinaționalele și băncile străine: a doua zi intrăm în colaps. N‑avem agricultură, n‑avem industrie, n‑avem infrastructură de transport. Imaginați-vă că de mâine nu se mai plătesc salariile angajaților din marile companii străine, că milioane de oameni devin șomeri. Că toți românii din străinătate sunt trimiși acasă, ca să devină șomeri. Vă dați seama ce haos și ce colaps total?
Nu, naționalismul nu e răspunsul. N‑a fost niciodată. Și nu va fi nici de acum înainte. E doar glanda noastră secretă care ne împinge spre a ne măcelări reciproc.
22:12
BANII! Si cei care nu-si pot reprima dorinta de a avea din ce in ce mai multi. CRESTERE ECONOMICA, CONSUM FARA NOIMA! Cu ce pret? POLITICIENI FARA MINTE SI FARA SCRUPULE! Usor de cumparat, incapabili sa dea solutii. O MASA IMENSA DE SARACI MANIPULABILI!
BULGARELE A LUAT‑O LA VALE!!! Il mai poate opri cineva?