După cum v‑am po­ves­tit cu ceva timp în urmă, anul ăsta mi-am zis că a ve­nit vre­mea să vor­besc mai pu­țin des­pre ati­tu­dine ci­vică și im­pli­care so­ci­ală și să de­mon­strez ceva mai prac­tic aceste lu­cruri. Așa că m‑am im­pli­cat în câ­teva ches­tii mai mult sau mai pu­țin im­por­tante, unele utile, al­tele nu chiar, însă toate din ca­te­go­ria vo­lun­ta­ri­a­tu­lui. N‑o să în­cep aici să mă laud cu ce-am fă­cut, ci o să mă re­zum la ul­tima ex­pe­riență, aceea de ob­ser­va­tor la vot. Care toc­mai s‑a în­che­iat.

Cum a fost? Păi de unde să în­cep? In­te­re­sant. Nu foarte con­su­ma­tor de timp. Obo­si­tor pen­tru o zi. Dar, una peste alta, o ex­pe­riență pe care nu re­gret că am avut‑o, pen­tru că am avut oca­zia să văd cum arată tot pro­ce­sul ăsta elec­to­ral din per­spec­tiva or­ga­ni­ză­rii lui. Și, cre­deți-mă, e foarte di­fe­rit de ceea ce pare la prima ve­dere.

Di­mi­neață, la 6, eram prin Ber­ceni, la sec­ția unde tre­buia să și vo­tez, ca să asist la des­chi­de­rea ei ofi­ci­ală. Într‑o clasă cu băn­cuțe și scă­u­nele pen­tru co­pii de la grupa pre­gă­ti­toare și într‑o at­mosferă de de­cu­paje cu teme naive, opt adulți se stră­du­iau să-și gă­sească lo­cul unde ur­mau să pe­treacă în­treaga zi. I‑am pri­vit cu aten­ție, în­cer­când să în­țe­leg cum func­țio­nează me­ca­nis­mele de co­la­bo­rare din­tre ei. Ma­jo­ri­ta­tea pă­reau a fi ca­dre di­dac­tice, pu­teai ghici asta ușor după cum co­mu­ni­cau: voci ușor răs­tite, ton ri­di­cat, ati­tu­dine de pă­rinte cri­tic. N‑a du­rat mult până când a apă­rut pri­mul con­flict în­tre două doamne, care s‑au acu­zat re­ci­proc că vor­besc pe un ton urât și că sunt iras­ci­bile. Am­bele aveau, în fapt, drep­tate. Apoi lu­cru­rile s‑au cal­mat brusc, ca și cum ni­mic nu s‑ar fi în­tâm­plat și dis­cu­ția a con­ti­nuat de parcă cearta ar fi fost o cu­tumă so­ci­ală re­ci­proc ac­cep­tată, un epi­sod fără altă în­sem­nă­tate de­cât aceea că păr­țile se pot co­to­nogi ver­bal un pic, ca să se mai ră­co­rească psi­hic.

Le-am pri­vit un timp in­te­rac­țiu­nile, ur­mă­rind dacă în­de­pli­nesc pro­ce­du­rile pre­vă­zute de lege pen­tru pre­gă­ti­rea sec­ției de vo­tare și în­cer­când să-mi dau seama dacă au ca­pa­ci­ta­tea de a se des­curca cu pu­z­de­ria de pro­bleme care ur­mau să apară pe par­cur­sul zi­lei. Cu chiu cu vai, aju­tată de sub­ti­lele mele se­si­zări ver­bale, pre­șe­dinta a par­curs eta­pele des­chi­de­rii sec­ției, a ve­ri­fi­cat si­gi­li­ile ur­ne­lor și a în­ce­put să îm­partă pe mese bu­le­tine de vot. Am întrebat‑o de ce sunt de­si­gi­late pa­che­tele cu bu­le­tine și mi‑a spus că toți mem­brii bi­ro­u­lui s‑au în­tâl­nit cu o seară îna­inte și au ho­tă­rât să pre­gă­tească to­tul îna­inte, ca să le fie mai ușor. Bine, bine, am zis eu, dar asta în­seamnă că ați în­căl­cat pro­ce­dura le­gală care spune că doar în ziua ale­ge­ri­lor se des­fac și se ștam­pi­lează bu­le­ti­nele de vot. Da? s‑a mi­rat doamna pre­șe­dinte, n‑am știut că așa zice le­gea, da’ nu e nici o pro­blemă că erau de la toate par­ti­dele, toți mem­brii erau de față și nu s‑a în­tâm­plat ni­mic. În fond ce e le­gea? Un fleac de care nu ne îm­pie­di­căm atunci când sun­tem cu treabă și n‑avem timp de pros­tii.

După vreun ceas de la des­chi­dere, timp în care am vo­tat și eu, am de­cis să că am ob­ser­vat des­tul de­ban­dada care pă­rea că se in­sta­lează trep­tat și că pot să plec la sec­ția de vo­tare unde fu­se­sem re­par­ti­zat pe du­rata în­tre­gii zile, un­deva într‑o co­mună li­mi­trofă din nor­dul Bu­cu­rești­u­lui. Am ajuns pe la 9, când vo­ta­rea deja în­ce­puse. Pre­șe­din­tele, de data asta un băr­bat, n‑a pă­rut foarte sur­prins de apa­ri­ția mea nea­nun­țată, a tras o co­pie după ecu­son și bu­le­tin și m‑a in­vi­tat să iau loc într‑o mar­gine a ca­me­rei de vo­tare. Struc­tura bi­ro­u­lui de sec­ție era com­plet di­fe­rită. Mai pu­ține ca­dre di­dac­tice și mai multe per­soane cu ocu­pa­ții di­verse: ca­sieră de su­per­mar­ket, func­țio­nar în pri­mă­rie șamd. At­mosfera era mult mai de­ga­jată, oa­me­nii n‑aveau ni­mic de îm­păr­țit unul cu ce­lă­lalt. În afara de pre­șe­dinte și vi­ce­pre­șe­dinte — o în­vă­ță­toare — mai erau șapte mem­bri, re­pre­zen­tând șapte par­tide. Am aflat lista par­ti­de­lor re­pre­zen­tate, dar n‑am în­tre­bat di­rect pe fi­e­care ce par­tid re­pre­zintă, în­cer­când să ghi­cesc, cu­rios să-mi dau seama cine e re­pre­zen­tan­tul PRU sau UDMR. Mi‑a fost im­po­si­bil. Mai târ­ziu aveam să re­a­li­zez că, în afară de cel de la PNL și cel de la PSD, cei­lalți erau re­pre­zen­tanți con­junc­tu­rali, plătiți pro­ba­bil să par­ti­cipe la bi­roul elec­to­ral al sec­ției și mai ales la nu­mă­ră­toa­rea de la fi­nal.

Spec­ta­co­lul zi­lei a fost însă foarte in­te­re­sant. E fas­ci­nant să ur­mă­rești cine sunt cei care vin la vot, cum se com­portă și cum in­te­rac­țio­nează cu au­to­ri­ta­tea re­pre­zen­tată de nouă inși ali­ni­ați la niște mese, cu ca­tas­tife și ștam­pile în fața lor. În­veți o mul­țime de lu­cruri.

Chiar de la pri­mele ore am aflat că în co­muna res­pec­tivă există o co­mu­ni­tate bine re­pre­zen­tată de rromi care lo­cu­iesc pro­ba­bil într-un car­tier cu climă tro­pi­cală, pen­tru că în ciuda ier­nii toți erau în șlapi sau es­pa­drile, iar du­am­nele pur­tau ha­late plu­șate roz de baie, în chip de par­de­siu. Pro­ba­bil că mai toți au pis­cine și ja­cu­zzi în curte și ha­la­tul e un ac­ce­so­riu ves­ti­men­tar fi­resc.

Tot la în­ce­pu­tul zi­lei am avut o par­ti­ci­pare ac­tivă a mai mul­tor domni foarte mar­ți­ali, care ară­tau de parcă mu­ri­seră re­cent și ci­neva i‑ar fi scu­lat din coș­ciuge, le-ar fi scos vata din nas și i‑ar fi tri­mis să vo­teze: gal­beni ceară la față, cos­tume și pan­tofi de ul­ti­mul drum, pi­cioare târ­șâite. Cu o dâr­ze­nie demnă de o ca­uză mai bună se stră­du­iau to­tuși să ajungă până în ca­bina de vot ca să ștam­pi­leze bu­le­ti­nul.

Pe la mij­lo­cul zi­lei au în­ce­put să vină pă­tura ță­ră­nească, câtă mai ră­mă­sese prin co­mună, deși când zic ță­rani mă re­fer mai de­grabă la în­fă­ți­șare de­cât la ocu­pa­ție. Ele cu ba­tic și pan­ta­lo­nii ăi buni, nițel pă­tați pe ici, pe colo, ei cu nă­dragi so­ioși și în­căl­țări scâl­ci­ate, mi­ro­sind le­jer a ra­chi­uri ieftine.

Pe la fi­nele după amie­zii a apă­rut și pro­ti­pen­dada co­mu­nei, în cu­pluri de ge­nul “astă seară vo­tăm in fa­mi­lie”, ei cu pan­ta­loni cu dungă, ja­chete de piele și pan­tofi lu­ați din Obor, ele cu pal­to­nașe după moda din Co­len­tina, ru­jate și nițel par­fu­mate cu mi­asme dul­cegi.

Iar seara a apă­rut și ti­ne­ri­mea, cu eter­nii blugi rupți în ge­nunchi și geci co­lo­rate, dor­nici și ei să-și ex­prime pro­ba­bil în­de­lung cân­tă­ri­tele op­țiuni po­li­tice.

La nu­mă­ră­toa­rea vo­tu­ri­lor, după o zi lungă de stat în scaun, mem­brii bi­ro­u­lui de sec­ție erau ne­răb­dă­tori să afle re­zul­ta­tul. Co­muna era un fief PNL, deci aș­tep­tă­rile erau clare. Doar re­pre­zen­tan­tul PSD spera într‑o mi­nune, care nu s‑a pro­dus: PNL 55%, PSD 25%, USR 10%, ALDE 4%, PMP 1%. La țară lucrurile‑s lim­pezi: pri­ma­rul dă to­nul. Am ie­șit de mai multe ori în cur­tea șco­lii unde se afla sec­ția ca să văd dacă există vreun fel de pre­siune pe ale­gă­tori sau dacă se des­fă­șoară vreun fel de pro­pa­gandă elec­to­rală. Nici urmă de așa ceva. Adu­când vorba des­pre asta cu unul din­tre mem­brii bi­ro­u­lui de sec­ție, a zâm­bit și mi‑a spus: păi dom’ pri­mar e prin co­mună, tri­mite oa­me­nii la vot, nu stă aici să‑i aș­tepte.

Cam așa s‑a și în­tâm­plat pro­ba­bil. Ale­gă­to­rii so­seau în gru­puri mă­ri­șoare, 15–20 de per­soane, toți de pe ace­eași stradă, gru­pați ade­sea în ace­eași zonă a lis­te­lor elec­to­rale, ca și cum s‑ar fi vor­bit toți să vină îm­pre­ună la vot. De fapt cred că erau îm­pinși de la spate de pri­mar și de oa­me­nii lui. Ha­bar n‑aveau ce și pe cine vo­tează, nu fă­ceau nici o dis­tinc­ție în­tre bu­le­ti­nele de se­nat și de ca­mera de­pu­ta­ți­lor, in­trau în ca­bine, ză­bo­veau foarte pu­țin și ie­șeau cu un aer de ușu­rare, flu­tu­rând cele două bu­le­tine și în­tre­bând din ochi unde tre­buie să le pună. Ci­neva tre­buia să stea per­ma­nent lângă urne și să le ex­plice: bu­le­ti­nul cu S la se­nat și cel cu CD la ca­mera de­pu­ta­ți­lor. Aha! zi­ceau ne­du­me­riți încă, dar gata să facă ceea ce li s‑a spus. Ne­greșit, mai toți, se căz­neau să stre­coare fo­lie prin fan­tele ur­me­lor, cu stân­gă­cia ce­lui care nu e obiș­nuit să lu­creze cu hâr­tii.

USR a luat 65 de vo­turi și m‑am în­tre­bat în si­nea mea cine sunt cei 65 de vo­tanți din­tre toate per­so­na­jele pe care le-am vă­zut tre­când prin sec­ția de vo­tare. Pro­ba­bil ti­ne­rii, dar nu‑s foarte si­gur pen­tru că n‑au fost chiar așa de mulți ti­neri la vot. A ră­mas un mis­ter și pen­tru mine și pen­tru toți cei­lalți mem­brii ai bi­ro­u­lui, care o pri­veau in­tri­gați pe tipa care re­pre­zenta USR-ul, ve­nită doar seara, la nu­mă­ră­toa­rea vo­tu­ri­lor — era clar că nu e din ace­lași film cu cei­lalți, cel mai pro­ba­bil bu­cu­reș­teancă din zona cor­po­ra­tistă.

După nu­mă­ră­toare a ur­mat cal­va­rul re­nu­mă­ră­rii de încă 5–6 ori, căci ci­frele nu ie­șeau, che­ile de ve­ri­fi­care dă­deau erori și ni­meni nu mai re­u­șea să se con­cen­treze ca să dea de cap pro­ble­mei de arit­me­tică elec­to­rală. Aș fi pu­tut să‑i ajut, mi-am cam dat seama unde gre­șeau, dar le­gea in­ter­zice ob­ser­va­to­ri­lor să se im­plice, iar în­treaga pro­ce­dură era fil­mată cu o ta­bletă de la STS, ope­rată de un ti­ne­rel care o fi­xase pe o bancă și ați­pea cu ca­pul în mâini, aș­tep­tând fi­na­lul epu­i­zan­tei pro­ce­duri. Așa că am aș­tep­tat răb­dă­tor să văd cum de­curg lu­cru­rile, con­sta­tând (pen­tru a câta oară?) că în si­tu­a­ții li­mită adul­ții nu se de­o­se­besc cu ni­mic de co­pii.

Pe la 3 di­mi­neața, după șase ore de cal­cule și re­nu­mă­rări ale tean­cu­ri­lor de bu­le­tine de vot, pre­șe­din­tele a gă­sit o mo­da­li­tate de a în­chide che­ile de ve­ri­fi­care. Toți au ră­su­flat ușu­rați și s‑au apu­cat ceva mai vo­ioși de bă­gat vo­tu­rile în saci, pen­tru ca pre­șe­din­tele sec­ției să plece cu ele și să le pre­dea. Am pro­fi­tat de oca­zie ca să-mi fac ie­și­rea din scenă și-am ple­cat spre casă, în­tre­bându-mă în si­nea mea dacă aș mai re­peta vreo­dată ex­pe­riența asta.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.