Observator la vot

După cum v‐am povestit cu ceva timp în urmă, anul ăsta mi‐am zis că a venit vre­mea să vorbesc mai puțin despre ati­tu­dine civică și impli­care socială și să demon­strez ceva mai prac­tic aceste lucruri. Așa că m‐am impli­cat în câteva chestii mai mult sau mai puțin impor­tante, unele utile, altele nu chiar, însă toate din cat­e­go­ria vol­un­tariat­u­lui. N‐o să încep aici să mă laud cu ce‐am făcut, ci o să mă rezum la ultima expe­riență, aceea de obser­va­tor la vot. Care toc­mai s‐a încheiat.

Cum a fost? Păi de unde să încep? Intere­sant. Nu foarte con­suma­tor de timp. Obosi­tor pen­tru o zi. Dar, una peste alta, o expe­riență pe care nu regret că am avut‐o, pen­tru că am avut ocazia să văd cum arată tot pro­ce­sul ăsta elec­toral din per­spec­tiva orga­nizării lui. Și, credeți‐mă, e foarte diferit de ceea ce pare la prima vedere.

Dimineață, la 6, eram prin Berceni, la secția unde tre­buia să și votez, ca să asist la deschiderea ei ofi­cială. Într‐o clasă cu băn­cuțe și scăunele pen­tru copii de la grupa pregăti­toare și într‐o atmos­feră de decu­paje cu teme naive, opt adulți se stră­duiau să‐și găsească locul unde urmau să petreacă întreaga zi. I‐am privit cu atenție, încer­când să înțe­leg cum funcționează mecan­is­mele de colab­o­rare din­tre ei. Majori­tatea păreau a fi cadre didac­tice, puteai ghici asta ușor după cum comu­ni­cau: voci ușor răstite, ton ridi­cat, ati­tu­dine de părinte critic. N‐a durat mult până când a apărut primul con­flict între două doamne, care s‐au acuzat rec­i­proc că vorbesc pe un ton urât și că sunt iras­ci­bile. Ambele aveau, în fapt, drep­tate. Apoi lucrurile s‐au cal­mat brusc, ca și cum nimic nu s‐ar fi întâm­plat și dis­cuția a con­tin­uat de parcă cearta ar fi fost o cutumă socială rec­i­proc accep­tată, un episod fără altă însem­nă­tate decât aceea că părțile se pot cotonogi ver­bal un pic, ca să se mai răcore­ască psi­hic.

Le‐am privit un timp inter­acți­u­nile, urmărind dacă îndeplinesc pro­ce­durile pre­văzute de lege pen­tru pregătirea secției de votare și încer­când să‐mi dau seama dacă au capac­i­tatea de a se des­curca cu puzde­ria de prob­leme care urmau să apară pe par­cur­sul zilei. Cu chiu cu vai, aju­tată de sub­tilele mele sesizări ver­bale, președ­inta a par­curs etapele deschiderii secției, a ver­i­fi­cat sig­ili­ile urnelor și a început să împartă pe mese bule­tine de vot. Am întrebat‐o de ce sunt desig­i­late pachetele cu bule­tine și mi‐a spus că toți mem­brii biroului s‐au întâl­nit cu o seară înainte și au hotărât să pregătească totul înainte, ca să le fie mai ușor. Bine, bine, am zis eu, dar asta înseamnă că ați încăl­cat pro­ce­dura legală care spune că doar în ziua alegerilor se des­fac și se ștampilează buletinele de vot. Da? s‐a mirat doamna președ­inte, n‐am știut că așa zice legea, da' nu e nici o prob­lemă că erau de la toate par­tidele, toți mem­brii erau de față și nu s‐a întâm­plat nimic. În fond ce e legea? Un fleac de care nu ne împiedicăm atunci când sun­tem cu tre­abă și n‐avem timp de prostii.

După vreun ceas de la deschidere, timp în care am votat și eu, am decis să că am obser­vat destul deban­dada care părea că se instalează trep­tat și că pot să plec la secția de votare unde fus­esem repar­ti­zat pe durata întregii zile, undeva într‐o comună lim­itrofă din nor­dul Bucureștiu­lui. Am ajuns pe la 9, când votarea deja înce­puse. Președ­in­tele, de data asta un băr­bat, n‐a părut foarte sur­prins de apariția mea nea­nunțată, a tras o copie după ecu­son și buletin și m‐a invi­tat să iau loc într‐o mar­gine a camerei de votare. Struc­tura biroului de secție era com­plet difer­ită. Mai puține cadre didac­tice și mai multe per­soane cu ocu­pații diverse: casieră de super­mar­ket, funcționar în primărie șamd. Atmos­fera era mult mai dega­jată, oamenii n‐aveau nimic de împărțit unul cu celălalt. În afara de președ­inte și vicepreșed­inte — o învăță­toare — mai erau șapte mem­bri, reprezen­tând șapte par­tide. Am aflat lista par­tide­lor reprezen­tate, dar n‐am între­bat direct pe fiecare ce par­tid reprez­intă, încer­când să ghicesc, curios să‐mi dau seama cine e reprezen­tan­tul PRU sau UDMR. Mi‐a fost imposi­bil. Mai târziu aveam să real­izez că, în afară de cel de la PNL și cel de la PSD, ceilalți erau reprezen­tanți con­junc­turali, plătiți prob­a­bil să par­ticipe la biroul elec­toral al secției și mai ales la numără­toarea de la final.

Spec­ta­colul zilei a fost însă foarte intere­sant. E fasci­nant să urmărești cine sunt cei care vin la vot, cum se com­portă și cum inter­acționează cu autori­tatea reprezen­tată de nouă inși alini­ați la niște mese, cu cat­a­s­tife și ștampile în fața lor. Înveți o mulțime de lucruri.

Chiar de la primele ore am aflat că în comuna respec­tivă există o comu­ni­tate bine reprezen­tată de rromi care locui­esc prob­a­bil într‐un cartier cu climă trop­i­cală, pen­tru că în ciuda iernii toți erau în șlapi sau espadrile, iar duam­nele pur­tau halate plușate roz de baie, în chip de parde­siu. Prob­a­bil că mai toți au piscine și jacuzzi în curte și halatul e un acce­so­riu ves­ti­men­tar firesc.

Tot la începutul zilei am avut o par­tic­i­pare activă a mai mul­tor domni foarte marțiali, care ară­tau de parcă muris­eră recent și cineva i‐ar fi scu­lat din coș­ci­uge, le‐ar fi scos vata din nas și i‐ar fi trimis să voteze: gal­beni ceară la față, cos­tume și pantofi de ultimul drum, picioare târșâite. Cu o dârze­nie demnă de o cauză mai bună se stră­duiau totuși să ajungă până în cab­ina de vot ca să ștampileze bulet­inul.

Pe la mijlocul zilei au început să vină pătura țărănească, câtă mai rămăs­ese prin comună, deși când zic țărani mă refer mai degrabă la înfățișare decât la ocu­pație. Ele cu batic și pan­talonii ăi buni, nițel pătați pe ici, pe colo, ei cu nădragi soioși și încălțări scâl­ci­ate, mirosind lejer a rachi­uri ief­tine.

Pe la finele după amiezii a apărut și pro­tipen­dada comunei, în cupluri de genul "astă seară votăm in fam­i­lie", ei cu pan­taloni cu dungă, jachete de piele și pantofi luați din Obor, ele cu pal­ton­așe după moda din Colentina, rujate și nițel par­fu­mate cu miasme dul­cegi.

Iar seara a apărut și tiner­imea, cu eternii blugi rupți în genunchi și geci col­orate, dor­nici și ei să‐și exprime prob­a­bil îndelung cân­tăritele opți­uni politice.

La numără­toarea voturilor, după o zi lungă de stat în scaun, mem­brii biroului de secție erau nerăb­dă­tori să afle rezul­tatul. Comuna era un fief PNL, deci aștep­tările erau clare. Doar reprezen­tan­tul PSD spera într‐o min­une, care nu s‐a pro­dus: PNL 55%, PSD 25%, USR 10%, ALDE 4%, PMP 1%. La țară lucrurile‐s limpezi: pri­marul dă tonul. Am ieșit de mai multe ori în curtea școlii unde se afla secția ca să văd dacă există vreun fel de pre­siune pe alegă­tori sau dacă se des­fășoară vreun fel de pro­pa­gandă elec­torală. Nici urmă de așa ceva. Aducând vorba despre asta cu unul din­tre mem­brii biroului de secție, a zâm­bit și mi‐a spus: păi dom' pri­mar e prin comună, trim­ite oamenii la vot, nu stă aici să‐i aștepte.

Cam așa s‐a și întâm­plat prob­a­bil. Alegă­torii soseau în grupuri mărișoare, 15–20 de per­soane, toți de pe aceeași stradă, gru­pați ade­sea în aceeași zonă a lis­telor elec­torale, ca și cum s‐ar fi vor­bit toți să vină împre­ună la vot. De fapt cred că erau împ­inși de la spate de pri­mar și de oamenii lui. Habar n‐aveau ce și pe cine votează, nu făceau nici o dis­tincție între buletinele de senat și de cam­era dep­utaților, intrau în cab­ine, zăboveau foarte puțin și ieșeau cu un aer de ușu­rare, flu­turând cele două bule­tine și între­bând din ochi unde tre­buie să le pună. Cineva tre­buia să stea per­ma­nent lângă urne și să le explice: bulet­inul cu S la senat și cel cu CD la cam­era dep­utaților. Aha! ziceau nedumer­iți încă, dar gata să facă ceea ce li s‐a spus. Negreșit, mai toți, se căzneau să stre­coare folie prin fan­tele urmelor, cu stângă­cia celui care nu e obiș­nuit să lucreze cu hâr­tii.

USR a luat 65 de voturi și m‐am între­bat în sinea mea cine sunt cei 65 de votanți din­tre toate per­son­ajele pe care le‐am văzut trecând prin secția de votare. Prob­a­bil tinerii, dar nu‐s foarte sigur pen­tru că n‐au fost chiar așa de mulți tineri la vot. A rămas un mis­ter și pen­tru mine și pen­tru toți ceilalți mem­brii ai biroului, care o priveau intri­gați pe tipa care reprezenta USR‐ul, ven­ită doar seara, la numără­toarea voturilor — era clar că nu e din ace­lași film cu ceilalți, cel mai prob­a­bil bucureșteancă din zona cor­po­ratistă.

După numără­toare a urmat cal­varul renumărării de încă 5–6 ori, căci cifrele nu ieșeau, cheile de ver­i­fi­care dădeau erori și nimeni nu mai reușea să se con­cen­treze ca să dea de cap prob­le­mei de arit­met­ică elec­torală. Aș fi putut să‐i ajut, mi‐am cam dat seama unde greșeau, dar legea interz­ice obser­va­to­rilor să se implice, iar întreaga pro­ce­dură era fil­mată cu o tabletă de la STS, oper­ată de un tinerel care o fix­ase pe o bancă și ați­pea cu capul în mâini, aștep­tând finalul epuizan­tei pro­ce­duri. Așa că am aștep­tat răb­dă­tor să văd cum decurg lucrurile, con­statând (pen­tru a câta oară?) că în situ­ații lim­ită adulții nu se deosebesc cu nimic de copii.

Pe la 3 dimineața, după șase ore de cal­cule și renumărări ale tean­curilor de bule­tine de vot, președ­in­tele a găsit o modal­i­tate de a închide cheile de ver­i­fi­care. Toți au răsu­flat ușu­rați și s‐au apu­cat ceva mai voioși de băgat voturile în saci, pen­tru ca președ­in­tele secției să plece cu ele și să le pre­dea. Am prof­i­tat de ocazie ca să‐mi fac ieșirea din scenă și‐am ple­cat spre casă, întrebându‐mă în sinea mea dacă aș mai repeta vre­o­dată expe­riența asta.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu