După cum v‑am povestit cu ceva timp în urmă, anul ăsta mi-am zis că a venit vremea să vorbesc mai puțin despre atitudine civică și implicare socială și să demonstrez ceva mai practic aceste lucruri. Așa că m‑am implicat în câteva chestii mai mult sau mai puțin importante, unele utile, altele nu chiar, însă toate din categoria voluntariatului. N‑o să încep aici să mă laud cu ce-am făcut, ci o să mă rezum la ultima experiență, aceea de observator la vot. Care tocmai s‑a încheiat.
Cum a fost? Păi de unde să încep? Interesant. Nu foarte consumator de timp. Obositor pentru o zi. Dar, una peste alta, o experiență pe care nu regret că am avut‑o, pentru că am avut ocazia să văd cum arată tot procesul ăsta electoral din perspectiva organizării lui. Și, credeți-mă, e foarte diferit de ceea ce pare la prima vedere.
Dimineață, la 6, eram prin Berceni, la secția unde trebuia să și votez, ca să asist la deschiderea ei oficială. Într‑o clasă cu băncuțe și scăunele pentru copii de la grupa pregătitoare și într‑o atmosferă de decupaje cu teme naive, opt adulți se străduiau să-și găsească locul unde urmau să petreacă întreaga zi. I‑am privit cu atenție, încercând să înțeleg cum funcționează mecanismele de colaborare dintre ei. Majoritatea păreau a fi cadre didactice, puteai ghici asta ușor după cum comunicau: voci ușor răstite, ton ridicat, atitudine de părinte critic. N‑a durat mult până când a apărut primul conflict între două doamne, care s‑au acuzat reciproc că vorbesc pe un ton urât și că sunt irascibile. Ambele aveau, în fapt, dreptate. Apoi lucrurile s‑au calmat brusc, ca și cum nimic nu s‑ar fi întâmplat și discuția a continuat de parcă cearta ar fi fost o cutumă socială reciproc acceptată, un episod fără altă însemnătate decât aceea că părțile se pot cotonogi verbal un pic, ca să se mai răcorească psihic.
Le-am privit un timp interacțiunile, urmărind dacă îndeplinesc procedurile prevăzute de lege pentru pregătirea secției de votare și încercând să-mi dau seama dacă au capacitatea de a se descurca cu puzderia de probleme care urmau să apară pe parcursul zilei. Cu chiu cu vai, ajutată de subtilele mele sesizări verbale, președinta a parcurs etapele deschiderii secției, a verificat sigiliile urnelor și a început să împartă pe mese buletine de vot. Am întrebat‑o de ce sunt desigilate pachetele cu buletine și mi‑a spus că toți membrii biroului s‑au întâlnit cu o seară înainte și au hotărât să pregătească totul înainte, ca să le fie mai ușor. Bine, bine, am zis eu, dar asta înseamnă că ați încălcat procedura legală care spune că doar în ziua alegerilor se desfac și se ștampilează buletinele de vot. Da? s‑a mirat doamna președinte, n‑am știut că așa zice legea, da’ nu e nici o problemă că erau de la toate partidele, toți membrii erau de față și nu s‑a întâmplat nimic. În fond ce e legea? Un fleac de care nu ne împiedicăm atunci când suntem cu treabă și n‑avem timp de prostii.
După vreun ceas de la deschidere, timp în care am votat și eu, am decis să că am observat destul debandada care părea că se instalează treptat și că pot să plec la secția de votare unde fusesem repartizat pe durata întregii zile, undeva într‑o comună limitrofă din nordul Bucureștiului. Am ajuns pe la 9, când votarea deja începuse. Președintele, de data asta un bărbat, n‑a părut foarte surprins de apariția mea neanunțată, a tras o copie după ecuson și buletin și m‑a invitat să iau loc într‑o margine a camerei de votare. Structura biroului de secție era complet diferită. Mai puține cadre didactice și mai multe persoane cu ocupații diverse: casieră de supermarket, funcționar în primărie șamd. Atmosfera era mult mai degajată, oamenii n‑aveau nimic de împărțit unul cu celălalt. În afara de președinte și vicepreședinte — o învățătoare — mai erau șapte membri, reprezentând șapte partide. Am aflat lista partidelor reprezentate, dar n‑am întrebat direct pe fiecare ce partid reprezintă, încercând să ghicesc, curios să-mi dau seama cine e reprezentantul PRU sau UDMR. Mi‑a fost imposibil. Mai târziu aveam să realizez că, în afară de cel de la PNL și cel de la PSD, ceilalți erau reprezentanți conjuncturali, plătiți probabil să participe la biroul electoral al secției și mai ales la numărătoarea de la final.
Spectacolul zilei a fost însă foarte interesant. E fascinant să urmărești cine sunt cei care vin la vot, cum se comportă și cum interacționează cu autoritatea reprezentată de nouă inși aliniați la niște mese, cu catastife și ștampile în fața lor. Înveți o mulțime de lucruri.
Chiar de la primele ore am aflat că în comuna respectivă există o comunitate bine reprezentată de rromi care locuiesc probabil într-un cartier cu climă tropicală, pentru că în ciuda iernii toți erau în șlapi sau espadrile, iar duamnele purtau halate plușate roz de baie, în chip de pardesiu. Probabil că mai toți au piscine și jacuzzi în curte și halatul e un accesoriu vestimentar firesc.
Tot la începutul zilei am avut o participare activă a mai multor domni foarte marțiali, care arătau de parcă muriseră recent și cineva i‑ar fi sculat din coșciuge, le-ar fi scos vata din nas și i‑ar fi trimis să voteze: galbeni ceară la față, costume și pantofi de ultimul drum, picioare târșâite. Cu o dârzenie demnă de o cauză mai bună se străduiau totuși să ajungă până în cabina de vot ca să ștampileze buletinul.
Pe la mijlocul zilei au început să vină pătura țărănească, câtă mai rămăsese prin comună, deși când zic țărani mă refer mai degrabă la înfățișare decât la ocupație. Ele cu batic și pantalonii ăi buni, nițel pătați pe ici, pe colo, ei cu nădragi soioși și încălțări scâlciate, mirosind lejer a rachiuri ieftine.
Pe la finele după amiezii a apărut și protipendada comunei, în cupluri de genul “astă seară votăm in familie”, ei cu pantaloni cu dungă, jachete de piele și pantofi luați din Obor, ele cu paltonașe după moda din Colentina, rujate și nițel parfumate cu miasme dulcegi.
Iar seara a apărut și tinerimea, cu eternii blugi rupți în genunchi și geci colorate, dornici și ei să-și exprime probabil îndelung cântăritele opțiuni politice.
La numărătoarea voturilor, după o zi lungă de stat în scaun, membrii biroului de secție erau nerăbdători să afle rezultatul. Comuna era un fief PNL, deci așteptările erau clare. Doar reprezentantul PSD spera într‑o minune, care nu s‑a produs: PNL 55%, PSD 25%, USR 10%, ALDE 4%, PMP 1%. La țară lucrurile‑s limpezi: primarul dă tonul. Am ieșit de mai multe ori în curtea școlii unde se afla secția ca să văd dacă există vreun fel de presiune pe alegători sau dacă se desfășoară vreun fel de propagandă electorală. Nici urmă de așa ceva. Aducând vorba despre asta cu unul dintre membrii biroului de secție, a zâmbit și mi‑a spus: păi dom’ primar e prin comună, trimite oamenii la vot, nu stă aici să‑i aștepte.
Cam așa s‑a și întâmplat probabil. Alegătorii soseau în grupuri mărișoare, 15–20 de persoane, toți de pe aceeași stradă, grupați adesea în aceeași zonă a listelor electorale, ca și cum s‑ar fi vorbit toți să vină împreună la vot. De fapt cred că erau împinși de la spate de primar și de oamenii lui. Habar n‑aveau ce și pe cine votează, nu făceau nici o distincție între buletinele de senat și de camera deputaților, intrau în cabine, zăboveau foarte puțin și ieșeau cu un aer de ușurare, fluturând cele două buletine și întrebând din ochi unde trebuie să le pună. Cineva trebuia să stea permanent lângă urne și să le explice: buletinul cu S la senat și cel cu CD la camera deputaților. Aha! ziceau nedumeriți încă, dar gata să facă ceea ce li s‑a spus. Negreșit, mai toți, se căzneau să strecoare folie prin fantele urmelor, cu stângăcia celui care nu e obișnuit să lucreze cu hârtii.
USR a luat 65 de voturi și m‑am întrebat în sinea mea cine sunt cei 65 de votanți dintre toate personajele pe care le-am văzut trecând prin secția de votare. Probabil tinerii, dar nu‑s foarte sigur pentru că n‑au fost chiar așa de mulți tineri la vot. A rămas un mister și pentru mine și pentru toți ceilalți membrii ai biroului, care o priveau intrigați pe tipa care reprezenta USR-ul, venită doar seara, la numărătoarea voturilor — era clar că nu e din același film cu ceilalți, cel mai probabil bucureșteancă din zona corporatistă.
După numărătoare a urmat calvarul renumărării de încă 5–6 ori, căci cifrele nu ieșeau, cheile de verificare dădeau erori și nimeni nu mai reușea să se concentreze ca să dea de cap problemei de aritmetică electorală. Aș fi putut să‑i ajut, mi-am cam dat seama unde greșeau, dar legea interzice observatorilor să se implice, iar întreaga procedură era filmată cu o tabletă de la STS, operată de un tinerel care o fixase pe o bancă și ațipea cu capul în mâini, așteptând finalul epuizantei proceduri. Așa că am așteptat răbdător să văd cum decurg lucrurile, constatând (pentru a câta oară?) că în situații limită adulții nu se deosebesc cu nimic de copii.
Pe la 3 dimineața, după șase ore de calcule și renumărări ale teancurilor de buletine de vot, președintele a găsit o modalitate de a închide cheile de verificare. Toți au răsuflat ușurați și s‑au apucat ceva mai voioși de băgat voturile în saci, pentru ca președintele secției să plece cu ele și să le predea. Am profitat de ocazie ca să-mi fac ieșirea din scenă și-am plecat spre casă, întrebându-mă în sinea mea dacă aș mai repeta vreodată experiența asta.
Lasă un comentariu