Asta e una din­tre cele mai im­por­tante în­tre­bări pe care ni le pu­nem în ul­tima vreme. Pen­tru că nici nu mai știm ce să cre­dem. Pe de o parte avem DNA și pro­ce­sele ma­ri­lor co­rupți, ceea ce ne face să cre­dem că lu­cru­rile se schimbă. Dar vin al­ții, sus­ți­nă­tori ai co­rup­ți­lor, și urlă cât îi țin plămâ­nii că pro­ce­sele as­tea sunt fa­bri­cate ca să eli­mine po­li­tic pe fa­vo­ri­ții lor. Și de­ve­nim con­fuzi: așa o fi? Sau oa­me­nii ăș­tia sunt doar ma­ni­pu­lați de presă, care e orches­trată cu în­demâ­nare chiar de co­rupți pen­tru a‑și scăpa pie­lea, pre­zen­tându-se pu­bli­cu­lui drept vic­time ne­vi­no­vate ale unei jus­ti­ții aser­vită po­li­tic? Pare tot mai di­fi­cil de spus care e ade­vă­rul, unde e dreptatea.

Eu cred că, îna­inte de a ne pro­nunța asu­pra unor ast­fel de di­leme, e bine să ne rea­min­tim ce în­seamnă drep­ta­tea, căci tră­iesc cu sen­ti­men­tul acut că noi, ro­mâ­nii, am cam ui­tat de­fi­ni­ția aces­tui cu­vânt. Mi se pare că am dezvol­tat cu tim­pul un soi de per­cep­ție ero­nată asu­pra aces­tei no­țiuni, adică am ajuns — nu se știe exact cum, pro­ba­bil din ca­uza unei jus­ti­ții care ani de zile n‑a func­țio­nat co­rect — la con­clu­zia că jus­ti­ția și drep­ta­tea nu sunt si­no­nime. Cum s‑ar zice ceva ce e drept (sau mo­ral, co­rect etc) nu este ne­a­pă­rat le­gal. Și in­vers: ceva ce e le­gal, nu e ne­a­pă­rat drept. Și am im­pre­sia că asta stă la baza mul­tor con­fu­zii pe care le fa­cem, in­clu­siv a ce­lor politice.

Pe de o parte e vina fi­e­că­ruia din­tre noi că ne-am lă­sat fu­rați de de­grin­go­lada so­ci­ală a ul­ti­mi­lor 27 de ani și ne-am pier­dut re­pe­rele mo­rale și le­gale. Am ajuns să cre­dem că drep­ta­tea e atunci când vic­to­ria e de par­tea noas­tră, in­di­fe­rent dacă ar­gu­men­tele noas­tre sunt lo­gice, ra­țio­nale și le­gale. Nu știm să apli­căm ra­țio­na­mente ju­ri­dice. Iar când ne sunt im­puse de că­tre o au­to­ri­tate (vezi ca­zu­rile con­tra­ven­ți­i­lor în tra­fic), pro­tes­tăm ve­he­ment: nu e drept. Luăm le­gile în sens foarte per­so­nal și le-am vrea cro­ite după in­te­re­sele noas­tre ime­di­ate.1

N‑am pri­mit și nu pri­mim nici un fel de edu­ca­ție ju­ri­dică. Școala nu se con­si­deră da­toare să ne in­tro­ducă în aceste as­pecte foarte im­por­tante ale vie­ții de ce­tă­țean, deși e lim­pede că, in­di­fe­rent de pro­fe­sia aleasă, in­e­vi­ta­bil vom in­te­rac­ționa cu sis­te­mul le­gi­sla­tiv al ță­rii. Con­se­cința este că, ne­e­du­cați fi­ind, ni se pare că e foarte ușor să ne dăm cu pă­re­rea des­pre orice ches­tiune ju­ri­dică, in­di­fe­rent de com­ple­xi­ta­tea ei.2

Și toate aceste ne­a­jun­suri ale noas­tre, această in­ca­pa­ci­tate de a su­pra­pune drep­ta­tea și jus­ti­ția în min­țile noas­tre, ne ghi­dează ale­ge­rile po­li­tice care, la rân­dul lor, ne ghi­dează des­ti­nele și vi­i­to­rul. În za­dar ne cer­tăm la nesfâr­șit pe su­biecte po­li­tice, etern îm­păr­țiți în ta­bere pro-PSD și anti-PSD, dacă ar­gu­men­tele noas­tre nu sunt iz­vorâte din lo­gică, ra­țiune și lege. Atâta timp cât vom rămâne în sfera re­ac­ției emo­țio­nale, cât vom vota pe cei care pro­mit ceea ce ne ser­vește in­te­re­sele per­so­nale, chiar dacă e ile­gal sau ne­drept față de al­ții, ba chiar și ire­a­li­za­bil ade­sea, nu vom pro­gresa nici un milimetru.

În fi­nal, vă las să me­di­tați asu­pra a două pro­bleme simple.

Prima sună așa: să ne ima­gi­năm că ci­neva, să pre­su­pu­nem că un băr­bat, în­tre­ține o fa­mi­lie, mun­cind. El aduce ba­nii acasă, iar so­ția, soa­cra și co­piii tră­iesc de pe urma aces­tor câști­guri. De­si­gur, nu stau de­geaba, mun­cesc pe lângă casă. Însă când vine vorba de de­ci­zii, băr­ba­tul e în mi­no­ri­tate. Opi­ni­ile lui sunt mai me­reu ne­lu­ate în seamă căci vo­tu­rile ce­lor­lalți sunt mai multe. Unde să meargă în va­canță? El ar vrea la munte, să res­pire aer cu­rat, să se re­la­xeze după un an de muncă. Ne­vasta, soa­cra și co­piii vor la mare — deci acolo va merge fa­mi­lia. Este le­gal? Da, le­gea n‑are a se ames­teca în ast­fel de pro­bleme. Dar e drept?

A doua pro­blemă: în Ro­mâ­nia anu­lui 2016 PIB-ul na­țio­nal este de vreo 746 mi­li­arde, iar bu­ge­tul de stat este cam 231 de mi­li­arde de lei, adică apro­xi­ma­tiv 31% din PIB. Din tot PIB-ul ăsta, 6% îi face sec­to­rul IT, adică apro­xi­ma­tiv 65.000 de oa­meni pro­duc peste 44 mi­li­arde de lei, Ceea ce în­seamnă că varsă di­rect sau in­di­rect la bu­get cam 14 mi­li­arde. Cu 14 de mi­li­arde de lei poți să plă­tești un an de zile sa­la­riul pen­tru apro­xi­ma­tiv 290.000 bu­ge­tari (am so­co­tit cam 4.000 lei cu tot cu taxe). Ro­mâ­nia are în to­tal cam 1,2 mi­li­oane de bu­ge­tari, oa­meni care mun­cesc și pres­tează di­verse ser­vi­cii — ne­ce­sare so­ci­e­tă­ții, nu‑i vorbă — fără a ge­nera ve­ni­turi în PIB. Ei sunt doar chel­tu­iala ne­ce­sară pen­tru ad­mi­nis­tra­rea sta­tu­lui (alt­min­teri fă­cută foarte prost, după cum mai toți sun­tem de acord), plătită din munca ce­lor­lalți. E lim­pede că în­tre ce fel de po­li­ti­cieni își do­resc IT-iș­tii și ce fel de po­li­ti­cieni își do­resc bu­ge­ta­rii e o mare di­fe­rență. Dar nu con­tează: 290.000 de vo­turi sunt aproape de 5 ori mai multe de­cât cele 64.000 de vo­turi. Este le­gal? Da, pen­tru că e de­mo­cra­ție. Dar e drept?

Bun. Acum com­pa­rați cum ați răs­puns la prima pro­blemă și cum ați răs­puns la a doua și o să știți cum stați cu în­țe­le­ge­rea drep­tă­ții și justiției.


Note:


  1. Ca un exem­plu: am con­dus sau asis­tat de multe ori în ul­ti­mii zece ani ne­go­ci­eri de con­tracte și, aproape in­va­ri­a­bil, când se ajunge la cla­u­zele de pe­na­li­zare pen­tru proastă exe­cu­ție, în­cep dis­cu­ți­ile: da’ ce? nu aveți în­cre­dere în noi? Și în­tot­dea­una am re­pe­tat ace­eași ar­gu­men­ta­ție: cla­u­zele unui con­tract (care este un fel de lege sta­bi­lită de părți) nu se fac lu­ând în con­si­de­rare anu­mite per­soane, ci evo­lu­ți­ile ne­aș­tep­tate pe care tim­pul le poate aduce. Știe ci­neva cine va lu­cra pe con­tract peste trei luni, cine se va îm­bol­năvi sau va pleca din firmă? []
  2. Unii, de pildă, știu si­gur că Se­bas­tian Ghiță este o vic­timă a “sis­te­mu­lui”, care prin bra­țul de fier al DNA îl orop­sește pe un biet om de afa­ceri, pa­triot și adu­că­tor de lo­curi de muncă. Cum știu asta? Păi e clar, asta e pă­re­rea lor for­mată ui­tându-se la Ro­mâ­nia TV sau An­tena 3, deci nu e ne­voie de nici un fel de alte ar­gu­mente ca să fie în­cre­din­țați că asta și nu alta e drep­ta­tea. Dacă i‑ar con­frunta ci­neva cu su­tele de an­ga­jați ai fir­me­lor lui Ghiță care le-ar pu­tea po­vesti cum au mâ­nă­rit li­ci­ta­ți­ile pu­blice ca să le câștige fra­u­du­los, cum au fa­bri­cat din pix spe­cia­liști cu com­pe­ten­țele ce­rute de ca­ie­tele de sar­cini, ce cre­deți că ar spune? Nu e ade­vă­rat, do­m’ne, ăș­tia nu‑s an­ga­ja­ții lui Ghiță, sunt oa­me­nii lui So­ros puși să dis­trugă țara. Am ajuns să îm­pin­gem lu­cru­rile până la ab­surd, până la ne­ga­rea evi­den­țe­lor și în­lo­cu­i­rea lor cu te­o­rii fa­bri­cate în la­bo­ra­toa­rele de ma­ni­pu­lare ale te­le­vi­ziu­ni­lor. []

Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Maier Sorinel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Maier Sorinel

    Din pa­cate.…

  2. Vasile Ostaciuc

    sim­tul etic este atro­fiat din ca­uza ego­is­mu­lui exa­cer­bat, doar o mica mi­no­ri­tate se in­treaba, ina­inte de a face ceva, daca e drept

  3. Ion Ciungu

    Ce in­tre­bare! De­si­gur ca exista drep­tate, darrrrrrrr, pre­cum­spu­nea Ale­xan­drescu intr‑o fa­bula ceva mai voa­lat, se vrea ega­li­tate in fata jus­ti­tiei, “dar nu pt catei”!

  4. AdrianS

    In pri­mul rand, al doi­lea exem­plu este gre­sit con­struit si prin asta poti de­turna na­tura dis­cu­tiei. Bu­ge­tul nu este ob­ti­nut doar din con­tri­bu­ti­ile ce­lor care pro­duc, ci se aduna si cele ale ce­lor care doar con­suma. Si pon­de­rea ar fi tre­buit sa fie egala cu pon­de­rea din con­tri­bu­ti­ile tu­tu­ror pri­va­ti­lor, a ce­lor care pro­duc (de ce sa nu iei in cal­cul si alte chel­tu­ieli). Dar in fine, se in­te­lege unde bati… sa nu la­sam asta sa ne dis­traga de la ce conteaza. 

    Nu ar fi co­rect (nici just, nici le­gal, nici ca per­spec­tive de vi­i­tor mai bun) ca pon­de­rea de­ci­zi­i­lor intr‑o de­mo­cra­tie sa fie data de pon­de­rea con­tri­bu­ti­i­lor. Ar tre­bui sa existe un echi­li­bru (care sa poata fi men­ti­nut prin mij­loa­cele le­gale si trans­pa­rente, nu prin jo­curi de culise) in­tre men­ti­ne­rea unui pon­deri elec­to­rale bine dis­tri­bu­ite si apa­ra­rea in­te­re­se­lor ce­lor care con­tri­buie dis­pro­por­tio­nat la pu­te­rea de re­pre­zen­tare (si este in in­te­re­sult tu­tu­ror ca aceste me­ca­nisme sa existe si sa functioneze). 

    Avem mo­dele de suc­ces din oc­ci­dent des­pre cum s‑ar pu­tea men­tine un echi­li­bru sa­na­tos in­tre in­te­re­sele ma­jo­ri­ta­tii si ale ce­lor care con­tri­buie mai mult. Si cel mai im­por­tant ar fi de men­tio­nat la acest su­biect, ca “it-is­tii” sunt su­bre­pre­zen­tati in po­li­tica ro­ma­neasca ori­cum am vrea sa pu­nem pro­blema, desi anu­mite in­te­rese au fost pro­te­jate prin in­flu­enta pa­tro­na­te­lor (vezi re­du­ce­rea de 16% in mod par­ti­cu­lar). Dar in niciun caz nu pu­team dis­cuta con­struc­tiv daca pro­blema este pusa la mo­dul 1 it-ist tine in carca x bu­ge­tari, ar tre­bui sa poata avea pu­tere de de­ci­zie cat x bugetari.

    • Sorin Sfirlogea

      Nu asta su­ge­ram. În­cer­cam să sur­prind mo­dul di­fe­rit în care ne ra­por­tăm la pro­blema re­pre­zen­ta­ti­vi­tă­ții atunci când pro­blema e la scară mică (în fa­mi­lie) și când e la scară mare. Dacă ar răs­punde cin­stit, ma­jo­ri­ta­tea ar zice că nu e drept ca cel care aduce “ba­nii în casă” să nu aibă un cu­vânt de spus în pri­vința de­ci­zi­i­lor, dar că IT-iș­tii n‑au de­cât să-și în­ghită frus­tră­rile și să pro­ducă bani în con­ti­nu­are. Că așa e ro­mâ­nul, imparțial. 🙂

      În pri­vința fap­tu­lui că și bu­ge­ta­rii sunt im­po­zi­tați, asta e o ches­tiune com­plet ne­re­a­listă. Cum s‑ar zice sta­tul ia ba­nii din ta­xele și im­po­zi­tele pro­ve­nite din eco­no­mia pri­vată, dă sa­la­rii la bu­ge­tari și după aia le ia îna­poi o parte din ei. Asta doar așa, ca să mai fre­căm ba­nii prin con­turi și să dăm im­pre­sia că toată lu­mea e impozitată.

      • AdrianS

        Nu am ras­puns cu ce am in­te­les, am ras­puns la ce toc­mai ai re-ex­pli­cat. Nu este nici co­rect, nici nor­mal cum spui ca in­te­lege “ma­jo­ri­ta­tea” le­gat de am­bele exem­ple, so­lu­tia este un­deva la mij­loc. Si ca veni vorba de fa­mi­lie, ori­cat se da ro­ma­nul co­cos la el acasa, bar­ba­tul face con­ce­sii si merge si acolo unde vrea si acolo unde vor co­piii si acolo unde vrea ne­vasta. Chiar daca nu va ras­punde din prima ca este asa… ma­jo­ri­ta­tea lor cel putin. 

        Le­gat de bu­get, in­di­fe­rent cum crezi ca e co­rect sau nor­mal sau op­tim, asa func­tio­neaza la noi, cu­an­tu­mul bu­ge­tu­lui este cal­cu­lat, re­pet, cu toti ba­nii im­po­zi­tati si con­form con­sti­tu­tiei toata lu­mea pla­teste ta­xele sta­bi­lite prin legi. Acest prin­ci­piu im­pie­dica im­ple­men­ta­rea unei so­lu­tii op­time, dar este co­recta pen­tru ca la fi­na­lul zi­lei, pri­va­tul nu ar tre­bui sa ii dea peste nas doc­to­ru­lui sau pro­fe­so­ru­lui sau pom­pie­ru­lui sau sol­da­tu­lui ca el doar toaca bani. Aceste ca­te­go­rii mun­cesc co­rect si pe ser­vi­ci­ile ofe­rite se pla­tesc taxe in ace­lasi mod cum se face cand ar fi ofe­rite de pri­vati si mi se pare chiar mai co­rect asa. Fre­cu­sul ba­ni­lor ar pu­tea fi evi­tat ori­cum, nu este ca si cand ne im­pie­dica ci­neva sa vi­ram doar ba­nii pen­tru aco­pe­ri­rea ne­tu­lui in con­tu­rile de sa­la­rii ale institutiilor.

  5. Vasile Barbu

    Dra­K­nea Știe ?!

  6. Vasile Barbu

    Drag­nea țtie

  7. András Mariana

    Oare cati au rab­dare sa ci­tesca acest ar­ti­col pana la capat?

    • Costica Moisin

      Eu …si to­tul e o abu­re­ala .STii ca in zi­lele de pe urma ‚bi­nele se va nu­mii rau ‚iar raul bine !


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.