Toc­mai ce-am ter­mi­nat de ci­tit un text des­pre toată tă­ră­șe­nia asta cu gra­ți­e­rile și dez­in­cri­mi­na­rea abu­zu­lui în ser­vi­ciu al unui pro­fe­sor uni­ver­si­tar de la fa­cul­ta­tea de drept din Cluj, pe nu­mele său Radu Chi­riță. Omul e spe­cia­list în do­me­niu, doc­tor în drept con­sti­tu­țio­nal și avo­cat prac­ti­cant, deci nu se poate con­tra multă lume cu el pe su­biec­tele as­tea. Ba, pe dea­su­pra, e unul din­tre cei care au ana­li­zat teza de doc­to­rat a șe­fei DNA și au dat ver­dict că e ok(ish), deci are oa­re­cum și un fel de pre­zump­ție de ne­păr­ti­nire po­li­tică.

Ce ne spune el în ar­ti­co­lul res­pec­tiv este că ne agi­tăm cam prea tare cu gra­ți­e­rea, că nu se sfâr­șește pămân­tul din asta, ceea ce — din punct de ve­dere te­o­re­tic — și eu sunt de acord. Lu­mea și‑a con­ti­nuat mer­sul îna­inte, mai șon­tâ­căit nițel, după două răz­bo­aie mondi­ale, deci o gra­ți­ere n‑o să ne pună la pământ. Pri­vită de la înăl­ți­mea di­dac­tică a unei ca­te­dre uni­ver­si­tare, gra­ți­e­rea unor in­frac­tori e o ches­tie de sta­tis­tică ju­ri­dică și-atât.

Pri­vită de la fi­rul ier­bii, adică de la al­ti­tu­di­nea unui sim­plu ce­tă­țean, lu­cru­rile se văd nițel di­fe­rit. Pen­tru că a eli­bera vreo 8.000 de in­frac­tori de drept co­mun, în con­di­ți­ile în care sta­tis­tic rata de re­ci­divă în Ro­mâ­nia este de 75%, în­seamnă că în ur­mă­to­rii unu’-doi ani se vor co­mite cel pu­țin 8.000 * 75% = 6.000 de in­frac­țiuni noi. Am zis cel pu­țin pen­tru că re­ci­di­viș­tii s‑ar pu­tea să nu fie prinși la prima faptă și să apuce să co­mită două, trei ori poate mai multe. Ca ce­tă­țean nu pot privi la fel de de­ta­șat fap­tul că se vor co­mite 6.000 de vi­o­luri, tâ­lhă­rii și fur­turi pe care le-aș fi pu­tut pre­veni sau mă­car amâna, dacă i‑aș fi ți­nut pe in­di­vi­zii res­pec­tivi să-și is­pă­șească pe­dep­sele. În­țe­leg de­ta­șa­rea ex­per­tu­lui față de in­sti­tu­ția gra­ți­e­rii, dar nu con­simt la con­clu­zi­ile sale.

În par­tea a doua a tex­tu­lui, dom­nul Chi­riță ne ex­plică des­pre abu­zul în ser­vi­ciu și des­pre cum el l‑ar dez­in­cri­mina com­plet, considerându‑l o tâm­pe­nie. Nu să­riți în sus, omul are un ra­țio­na­ment foarte lo­gic: dacă abu­zul în ser­vi­ciu re­pre­zintă si­tu­a­ția când un func­țio­nar pu­blic în­calcă o lege sau le­zează drep­tu­rile cuiva în exer­ci­ta­rea atri­bu­ți­i­lor sale, atunci orice func­țio­nar pu­blic a co­mis sau va co­mite cu si­gu­ranță o ast­fel de faptă (în text dă niște exem­ple des­tul de per­ti­nente). Și va fi sus­cep­ti­bil de a fi bă­gat în puș­că­rie. Afir­ma­ția asta re­zo­nează foarte bine cu te­o­ria pe­se­distă des­pre blo­ca­jul din in­sti­tu­ți­ile sta­tu­lui, pro­dus de ati­tu­di­nea func­țio­na­ri­lor de a nu-și mai asuma de­ci­zii și de nu mai semna hâr­tii de frica DNA-ului. Hai să să­păm nițel în pro­blema asta.

Ca func­țio­nar pu­blic, de ce ai în­călca le­gea sau ai pă­gubi pe ci­neva în timp ce-ți exer­ciți atri­bu­ți­ile? Din două mari mo­tive: pen­tru că ești prost (prost pre­gă­tit, prost in­for­mat sau pur și sim­plu prost de la na­tură) sau pen­tru că ur­mă­rești un scop one­ros, un avan­taj per­so­nal sau pen­tru un grup pe care îl re­pre­zinți.

Dacă ana­li­zăm pri­mul mo­tiv con­sta­tăm că pe­dep­sim nești­ința și ne­a­ten­ția des­tul de se­ver, arun­când func­țio­na­rul di­rect în în­chi­soare pen­tru niște fapte co­mise în mod in­vo­lun­tar. Tre­buie să ad­mi­tem că e des­tul de exa­ge­rată mă­sura: am pu­tea pur și sim­plu să‑l zbu­răm din func­ția res­pec­tivă și să con­si­de­răm că pa­gu­bele le aco­pe­rim noi toți, din bu­zu­na­rul bu­ge­te­lor de stat și lo­cale, pen­tru că și noi sun­tem par­țial de vină că ad­mi­nis­tra­ția e atât de prost or­ga­ni­zată în­cât per­mite in­com­pe­tența și im­pos­tura.

Dacă ana­li­zăm însă al doi­lea mo­tiv, con­sta­tăm că pe­dep­sele nu sunt în­de­a­juns de as­pre pen­tru a des­cu­raja ast­fel de fapte. Do­vada e chiar ocu­rența in­cre­di­bil de mare de ast­fel de abu­zuri în care in­ten­ția e vă­dită, multe co­mise chiar și după ce DNA in­trase zdra­văn în do­sa­rele de acest gen și mai toate se în­chi­deau cu con­dam­nări. Avem de a face în Ro­mâ­nia cu un con­text so­cial în care cei care se zbat să ajungă la bu­toa­nele ad­mi­nis­tra­ției pre­me­di­tează fur­tul.

Dom­nul Chi­riță ne aduce ca ar­gu­ment re­co­man­dă­rile Co­mi­siei de la Ve­ne­ția care atrage aten­ția că abu­zul în ser­vi­ciu de­fi­nit cu lar­ghețe și cu o oa­re­care im­pre­ci­zie (cum se pare că e ca­zul azi în Ro­mâ­nia) este o in­cri­mi­nare aproape si­gură și că poate fi uti­li­zat ca in­stru­ment de in­flu­ență po­li­tică. Din punct de ve­dere strict ju­ri­dic, e ade­vă­rat. Re­co­man­da­rea lor este să se li­mi­teze foarte se­rios de­fi­ni­ția abu­zu­lui în ser­vi­ciu și să se re­fere doar la fapte ex­trem de grave. Pro­fe­so­rul de drept merge chiar mai de­parte: abu­zul în ser­vi­ciu ar fi mai bine să fie abro­gat in­te­gral, pen­tru că e abu­ziv el în­suși. Iar sta­tele oc­ci­den­tale care ne tot re­co­mandă să nu slă­bim lupta an­ti­co­rup­ție nu au nici ele ase­me­nea pre­ve­deri — de ce ne tot îm­ping de la spate să le avem noi? Nu cumva se fo­lo­sesc de abu­zul în ser­vi­ciu ca de un in­stru­ment po­li­tic? Re­cu­nosc, din nou, ar­gu­men­ta­ția pe­se­distă (care ad­mit că e mult mai în­flo­rită și mai ro­man­țată).

Dar ce nu ne spune dom­nul Chi­riță, ori poate că nici nu a luat în con­si­de­rare, este con­tex­tul. Pen­tru că ace­lași lu­cru, pla­sat în con­texte di­fe­rite, poate să aibă sem­ni­fi­ca­ții di­a­me­tral opuse. Un băr­bat cu o armă în mână este ceva ab­so­lut fi­resc într‑o uni­tate mi­li­tară. Du­ceți ace­lași băr­bat cu ace­eași armă într-un mall și nu mai e ni­mic fi­resc. Într‑o țară în care oa­me­nii văd func­ți­ile pu­blice ca pe niște porți că­tre că­pă­tu­ială și îm­bo­gă­țire nu cred că e ni­me­rit să aplici le­gile re­la­xate ale sta­te­lor cu de­mo­cra­ții de lungă tra­di­ție, unde co­rup­ția este mai de­grabă ac­ci­den­tală. În sta­tele nor­dice nu cred că poți să dai șpagă unui func­țio­nar, deci nu e ne­voie să in­cri­mi­nezi abu­zul în ser­vi­ciu. În Ro­mâ­nia nu poți să nu dai șpagă unui func­țio­nar, deci e bine să men­ții niște pe­depse care să‑l mo­ti­veze să-și schimbe ati­tu­di­nea. Chiar și cu pre­țul unor ex­cese de apli­care a le­gii. Edu­ca­ția oc­ci­den­tală, ob­ți­nută în se­cole de or­ga­ni­zare sta­tală ex­trem de dis­ci­pli­nată și de se­veră în pe­depse, nu se poate do­bândi în Ro­mâ­nia în doar câ­țiva ani și cu vorbe de do­jană: măi, func­țio­na­rii ma­mii, nu mai fu­rați, că nu e fru­mos!

Așa­dar, în opi­nia mea, te­o­re­ti­za­rea di­dac­tică e bună, însă nu­mai la fa­cul­tate. În viața de zi cu zi le­gile tre­buie puse într-un con­text și ele nu tre­buie să fie cele mai mo­derne te­o­rii ju­ri­dice, ci cele mai efi­cace in­stru­mente pen­tru a educa so­ci­e­ta­tea des­pre im­por­tanța sta­tu­lui de drept. Pen­tru că nu poți vorbi de de­mo­cra­ție re­ală, doar pen­tru că toți mer­gem la vot și pu­tem alege orice pa­pițoi cu gura bo­gată, care pro­mite câte‑n stele și în lună. E ne­voie de un stat de drept, adică de un res­pect ge­ne­ral față de lege. Sau, mai sim­plu spus, res­pec­tul pen­tru con­ce­tă­țe­nii tăi. Iar asta, dra­gii mei, tre­buie să re­cu­noaș­teți că încă ne cam lip­sește.

Ci­tește: Po­veşti cu gra­ţi­eri şi abu­zuri — Radu Chi­riţă


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Catalin Tanase

    Dar oare, acolo la fi­rul ier­bii, ro­ma­nul de rand cu pre­ca­dere cel care se afla in­tre aia ~45% care a vo­tat cu PSD, cum vede lupta an­ti­co­rup­tie? Doar printr‑o ob­ser­vare em­pi­rica imi dau seama ca nici nu isi do­reste era­di­ca­rea co­rup­tiei! Pen­tru omul de rand, co­rup­tia este un mij­loc prin care isi re­zolva pro­ble­mele ma­runte, iar atunci cand se in­tam­pla la nivel gu­ver­na­men­tal are sen­za­tia ca nu exista im­pli­ca­tii asu­pra pro­piei per­soane. Asa se face ca foarte multi nu in­te­leg ca fur­tul de la stat in­seamna furt de la fi­e­care in parte


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.