Se spune des­pre PSD că are re­flexe co­mu­niste de par­tid-stat. Dar ide­o­lo­gia este doar o față a mo­ne­dei, iar cea­laltă este re­torica par­ti­du­lui. Și câ­teo­dată re­torica e mai im­por­tantă. Așa cum s‑a în­tâm­plat în toți cei 27 de ani de după re­vo­lu­ție în care PSD nu a im­pre­sio­nat prin re­a­li­ză­rile po­li­tice, ci prin re­torica sa na­țio­na­list-po­pulistă. La fel cum se în­tâm­plă acum în țări oc­ci­den­tale, unde li­deri pre­cum Nigel Fa­rage sau Ma­rine Le Pen câștigă tot mai multă au­diență. Toți sunt ma­eș­tri ai populismului.

Re­țeta pen­tru po­pulism este uni­ver­sală. Se ca­ută o pro­blemă care îi afec­tează pe mulți (de pildă pen­si­ile și sa­la­ri­ile prea mici), apoi este gă­sit ci­neva care să fie vi­no­vat și se in­ven­tează o po­veste des­pre asta, com­binând pro­blema cu vi­no­va­tul. Ce­lor care au pro­blema li se spune “știm ce sim­țiți”. Și li se spune că au fost gă­siți cei răi, vi­no­vați de ne­ca­zu­rile lor și că aceia au un nume: teh­no­cra­ții, mul­ti­na­țio­na­lele, Uniu­nea Eu­ro­peană. Apoi vi­no­va­ții sunt ca­ri­ca­tu­ri­zați, des­criși ca pa­ra­ziți, ma­ni­pu­la­tori di­a­bo­lici, oa­meni fără inimă, ra­tați, tră­dă­tori. Iar po­puliș­tii se în­fă­ți­șează ca sal­va­tori. Aprind ima­gi­na­ția oa­me­ni­lor. Ig­noră com­plet po­li­ti­cile co­e­rente, pla­nu­rile pe ter­men lung, stra­te­gi­ile și vi­ziu­nile — pur și sim­plu spun o po­veste. Una care în­cepe cu mâ­nie și se ter­mină cu răz­bu­nare. O răz­bu­nare la care cei ce azi sunt ne­mul­țu­miți vor lua parte.

Așa să­desc po­pulis­mul și‑l trans­formă într‑o miș­care de mase, tre­zind o fu­rie surdă în oa­meni. Pa­ra­do­xal, există ceva li­niș­ti­tor în fu­ria ur­mată de răz­bu­nare, e o mo­da­li­tate de a‑ți des­cărca ener­gi­ile ne­ga­tive acu­mu­late. Po­pulis­mul e con­struit pe această ire­zis­ti­bilă is­pită a sim­pli­tă­ții: dro­gul unui răs­puns sim­plu la o în­tre­bare te­ri­bil de com­pli­cată. Dintr‑o dată pro­blema de­vine și ea sim­plă, ne­mul­țu­mi­rea se poate re­zolva, răz­bu­na­rea e la în­demână. Pro­blema sunt oa­me­nii răi. Ei tre­buie în­vinși. Iar dacă cei mâ­ni­oși, dar lip­siți de pu­tere, îi vo­tează pe sal­va­tori, ei pro­mit că îm­pre­ună îi vor zdrobi pe vinovați.

Po­pulis­mul nu poate su­pra­vie­țui de­cât acolo unde există po­la­ri­za­rea so­ci­e­tă­ții. Func­țio­nează prin nesfâr­șita de­fă­i­mare a unui ina­mic. La in­sta­la­rea co­mu­nis­mu­lui, ina­mi­cii au fost pe rând re­gele, bu­r­ghe­zul, chia­bu­rul și apoi in­te­lec­tu­a­lii. De data asta acela ești tu, cel din clasa me­die ur­bană, cel care lu­crează în mul­ti­na­țio­na­lele hră­pă­rețe, cel care îi sus­ține pe teh­no­crați vân­ză­tori de țară. Tu ești ța­pul is­pă­și­tor. Și dacă vei în­cerca să de­mon­strezi lo­gic că nu e așa, ai ra­tat deja esența pro­ble­mei. Pen­tru că tu nu poți fi vic­tima. Tu ești in­cul­pa­tul, deci orice spui nu pot fi de­cât min­ciuni in­ven­tate ca să scapi de mâna de fier a sal­va­to­ru­lui nației.

Po­pulis­mul se ba­zează pe fap­tul că vi­no­va­tul de ser­vi­ciu va ali­menta el în­suși po­la­ri­za­rea. Frus­trat că ți se im­pută fapte nea­de­vă­rate și in­ten­ții pe care nici­o­dată nu le-ai avut, te re­fu­giezi în in­sulte la adresa ce­lor care te de­ni­grează, în sar­casme și dis­preț la adresa “proș­ti­lor” care nu pri­cep ade­vă­rul. Să le in­ter­zi­cem să vo­teze! Sunt spă­lați pe cre­ier de te­le­vi­ziuni! Sunt proști! Sunt re­tar­dați! Sunt co­mu­niști! Acest mi­me­tism com­por­ta­men­tal, răs­pun­sul la agre­siune cu altă agre­siune, am­pli­fică sen­ti­men­tul de ură se­mă­nat de po­puliști. Cele două ta­bere își fur­ni­zează re­ci­proc mo­ti­va­ții de a con­ti­nua conflictul.

La un mo­ment dat, vei vrea să îi dai jos de la pu­tere pe po­puliști. Pen­tru că crezi sin­cer că acest con­flict e ge­ne­rat de pre­zența lor la cârma ță­rii. Cu cât te stră­du­iești mai tare să‑i dă­râmi, cu atât crește re­zis­tența și de­ter­mi­na­rea ce­lor ce i‑au ales pe po­puliști. Căci ei rămân fără sal­va­tor și nu e ni­meni alt­ci­neva să îi ajute să re­zolve pro­ble­mele pe care le au. Cine le mă­rește pen­si­ile și sa­la­ri­ile? Lupta de­vine crân­cenă, nici una din părți nu vrea să ce­deze. Po­puliș­tii exultă. Pu­te­rea lor crește cu fi­e­care zi de conflict.

Pen­tru că nu poți să‑i dă­râmi pe po­puliști, în­cerci să‑i con­vingi pe sus­ți­nă­to­rii lor și le vor­bești des­pre stat de drept, de­mo­cra­ție, co­rup­ție, se­pa­ra­rea pu­te­ri­lor, jus­ti­ție, eco­no­mie sus­te­na­bilă. Ești într‑o mare eroare. Nu me­sa­jul e im­por­tant, ci me­sa­ge­rul. Tu ești du­ș­ma­nul, așa că nu con­tează ce spui. Nu te aude ni­meni din­tre cei care ai vrea să te as­culte. Sin­gu­rul lu­cru pe care ei vor să‑l audă este: când se va re­zolva pro­blema noas­tră? Nu cum, nu de că­tre cine. Când. Atât.

Și pen­tru că această mu­zică a po­pulis­mu­lui con­ti­nuă să se audă peste tot, vei ve­dea cum tu și cei­lalți de lângă tine, in­di­fe­rent că­rei ta­bere apar­ți­neți, în­ce­peți să tră­iți într‑o per­ma­nentă frus­trare și an­xi­e­tate, cum in­e­ga­li­tă­țile eco­no­mice se am­pli­fică, cum dis­cur­sul pu­blic e tot mai ali­enat de re­a­li­tate. Dar ceva și mai grav se în­tâm­plă apoi. Ge­ne­ra­ții în­tregi se scin­dează. Sen­ti­men­tul de apar­te­nență la ace­eași cul­tură dis­pare. Re­torica po­pulistă fal­si­fică is­to­ria, otră­vește vi­i­to­rul, dis­truge sen­ti­men­tul de a ne simți acasă în pro­pria noas­tră țară. Și pier­dem trep­tat li­ber­ta­tea de a fi alt­ceva de­cât două ta­bere cu eti­chete pre­cise: “proști ma­ni­pu­lați” și “tră­dă­tori îmbuibați”.

* * *

Acest ar­ti­col este des­pre Ro­mâ­nia. Dar, de fapt, nu se re­feră doar la Ro­mâ­nia. Acest text este o tra­du­cere adap­tată a unui ar­ti­col scris de An­drés Mi­guel Ron­dón, un eco­no­mist din Ve­ne­zu­ela, care scria des­pre țara sa și des­pre ra­va­gi­ile fă­cute de po­pulis­mul lui Hugo Cha­vez, pro­fe­țind că la fel se va în­tâm­pla și cu Ame­rica lui Trump, dacă se vor lăsa pradă aces­tui fla­gel so­cial. E sur­prin­ză­tor cât de bine se po­tri­vește cu ceea ce se în­tâm­plă în Ro­mâ­nia de azi, nu? Pen­tru că po­pulis­mul e o re­țetă uni­ver­sală. Și până acum noi am co­mis toate gre­șe­lile de manual.

Am ig­no­rat ne­mul­țu­mi­rile ce­lor care au vo­tat PSD. Le-am adus ca ar­gu­mente ne­voia de jus­ti­ție, de stat de drept și de­mo­cra­ție. Am răs­puns în­ju­ră­tu­ri­lor lor cu în­ju­ră­tu­rile noas­tre. Am ali­men­tat în toate fe­lu­rile scin­da­rea ge­ne­ra­ți­i­lor, po­la­ri­za­rea Ro­mâ­niei. PSD poate fi mul­țu­mit. Pla­nul lor merge ca pe roate.

Ce e de fă­cut? Con­ti­nuăm ca până acum?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.