De la indiferență la econazism

Avem în ultima vreme o teri­bilă ape­tență pen­tru soluți­ile rad­i­cale. Cu orice prob­lemă ne‐am con­frunta, răspun­sul cel mai la îndemână pare să fie de fiecare dată ges­tul extrem. Dez­baterea rațion­ală, inven­tarul chibzuit al alter­na­tivelor, com­pro­misul înțelept nu ne mai sunt pri­eteni. Nu soluția prob­lemelor ne intere­sează, ci eradi­carea lor totală și defin­i­tivă. Însă prob­lemele au pros­tul obi­cei de a nu dis­părea atunci când avem noi chef. Pen­tru că cele mai multe din­tre ele au cauze ce izvorăsc din greșelile pro­pri­u­lui nos­tru tre­cut. Și une­ori acest tre­cut nu e chiar așa de înde­păr­tat.

N‐au tre­cut decât vreo douăzeci de ani, poate un pic mai mult, de când politi­cienii vre­murilor de atunci băteau din pin­teni despre sfințe­nia pro­pri­etății pri­vate într‐o țară demo­c­ra­t­ică și, pe cale de con­secință, cereau impe­rios retro­cedarea pădurilor către drepții lor stăpâni. Jumă­tate din pădurile României au ajuns ast­fel pe mâinile mul­tor indi­vizi lacomi de câștig, care le‐au exploatat fără milă și fără nici o teamă de legi. Orice s‐ar spune despre pădurile stat­u­lui, deza­s­trul cel mai mare s‐a petre­cut în cele pri­vate, prin furt, delăsare și lipsă de gospodărire adec­vată.

Ani de‐a rân­dul nimeni din soci­etatea civilă n‐a avut nimic de spus despre asta. Nimeni nu s‐a scan­dal­izat de mil­ioanele de metri cubi de cher­estea care curgeau prin por­tul Con­stanța către țări arabe, dori­toare de mate­r­ial de con­strucții. Răspun­sul la jaful pădurilor pri­vate de la sfârși­tul anilor '90 și începutul anilor 2000 a fost unul extrem: nepăsarea. A tre­buit să treacă ceva timp, să se nască povestea Roșiei Mon­tane, ca să se mobi­lizeze o parte a soci­etății civile, să dev­ină mai sen­si­bilă la subiecte de mediu și să protesteze față de deban­dada din piața lem­nu­lui.

Acum, când subiec­tul a devenit fierbinte pen­tru mulți, soluția prob­le­mei este tot una rad­i­cală, dar în extrema cealaltă: interz­icerea exploatărilor de lemn. De la indifer­ență am tre­cut la econazism. Nimeni nu mai pare dis­pus la rațion­a­mente și dez­ba­teri. Să oprim tăier­ile. Foarte bine. S‐o facem. Dar înainte de asta, hai să aflăm cu ce preț. Hai să inven­tariem cât ne costă asta și să deci­dem dacă e bine să adop­tăm această măsură dras­tică.

Mai întâi tre­buie să știm ce impact social are o ast­fel de decizie. În indus­tria lem­nu­lui și cele care depind de lemn lucrează peste 100.000 de anga­jați. Majori­tatea lor sunt din zone rurale sau mic urbane, acolo unde de obi­cei nu prea există alter­na­tive de muncă. E vorba de orășele mici din Moldova, Ardeal și câteva prin Munte­nia unde familii întregi depind de salariul celui care lucrează la o fab­rică de cher­estea, pe un camion care trans­portă lemn sau la o firmă de exploatare. Aces­tor 100.000 de familii, adică vreo 3–400.000 de oameni tre­buie să le spunem că mer­ită să rămână fără ven­i­turi pen­tru că noi, ecologiștii din orașele mari, vrem să respirăm aer curat. Nu tot tim­pul, că noi stăm cu nasul mai mult în eșa­pa­mentele mașinilor, doar din când în când, când ne îmbulzim toți pe valea Pra­hovei ca să înjurăm infer­nul trafi­cu­lui de week­end.

Apoi tre­buie să știți că există vreo 6–7.000 de firme impli­cate în sec­torul forestier. Toate astea au uti­laje cumpărate cu cred­ite și con­sumă în fiecare zi multă motor­ină, uleiuri și diverse con­sum­a­bile tehno­log­ice, pe care le cumpără de la diverși pro­ducă­tori. Toate aceste afac­eri vor dis­părea brusc, pen­tru că nu vor mai avea obiect de activ­i­tate. Zeci de mii de trac­toare forestiere, de fierăs­traie mecanice, de greifere, gatere și de alte echipa­mente vor tre­buie aban­do­nate la fier vechi sau, cine va fi în stare, vân­dute prin străină­tate pe un sfert de preț. Pierder­ile economiei sunt prob­a­bil imposi­bil de esti­mat cu o pre­cizie mulțu­mi­toare, dar e limpede că niște patroni de firme vor deveni peste noapte fal­iți și datori la bănci. PIB‐ul gen­erat de aceste firme este esti­mat pe la 6 mil­iarde de euro, adică 3,5%. Ăsta o să dis­pară brusc. Deci și vreun miliard‐două de euro vor dis­pare din buge­tul de stat.

Toți pro­pri­etarii de păduri vor tre­bui să‐și plătească admin­is­trarea și paza pădurilor. Astăzi cea mai mare parte a sumelor nece­sare sunt acoperite din vân­zarea lem­nu­lui exploatat. Cu banii ăștia se plătesc salarii, lucrări, mate­ri­ale și sub­stanțe de pro­tecție, reparații de dru­muri forestiere, pro­ducția de puieți pen­tru plan­tat și multe altele. Dacă lemn nu se mai exploatează, tre­buie cu toții să băgăm mâna în buzu­nar și să plă­tim aceste sume care vor fi în con­tin­uare nece­sare. Ochio­met­ric, aș zice că e vorba de aproape un mil­iard de euro pe an care tre­buie dați toți din buge­tul de stat, chiar și pen­tru pădurile pri­vate, pen­tru că nu poți lipsi un pro­pri­etar de uzufruc­tul pro­pri­etății sale fără să‐i acorzi o despăgu­bire justă. Iar buge­tul de stat — vă mai amintiți? — toc­mai a fost lip­sit de tax­ele de la peste 100.000 de anga­jați și de la vreo 7.000 de firme.

Mai avem de rezol­vat și prob­lema celor peste 3 mil­ioane de gospodării care depind de lemn ca sursă de încălzire. De vreme ce noi nu mai tăiem pădurile noas­tre, tre­buie să le procurăm lemn din alte părți. De la ucrainieni de pildă. Cât costă impor­tul de lemn și trans­portul până la zonele unde e nevoie de el? Pen­tru că vor­bim de vreo 10 mil­ioane de metri cubi la un preț de cel puțin 100€. Adică încă un mil­iard de euro. Cine plătește sumele astea? Nea Ion, care abia are după ce să bea apă? Nu cumva îi con­damnăm pe oamenii ăștia să dev­ină hoți de lemne pen­tru că n‐au altă alter­na­tivă? Sau ne bazăm pe par­tidele politice care vor găsi încă un mate­r­ial de pro­pa­gandă elec­torală promițând lemne gratis?

Să nu uităm că orice pro­dus din lemn vom cumpăra după aceea, de la un banal scaun la o mobilă de sufragerie, ne va costa cu cel puțin 30% mai scump. Pen­tru că impor­tul de lemn sau de pro­duse din lemn e mai scump. Și pen­tru că com­er­cianții vor ști că n‐avem alter­na­tivă, că sun­tem la mâna lor.

Cam asta e poza la prima vedere a unei Românii în care se interz­ice exploatarea lem­nu­lui. Nu sună prea bine, așa‐i? După ce că avem o mie de prob­leme de rezol­vat în țara asta, ne mai batem și vreo două cuie în talpă, ca să ne fie și mai greu. Și toate astea pen­tru ce? Pen­tru că nu avem chibzuința de a gândi niște soluții rezon­abile prin care să înțelegem și să con­trolăm fenomenul tăier­ilor ile­gale și ne repezim la ges­tul extrem al interz­icerii. Pădurea a dat lemn întot­deauna. Exis­tența ei nu este amenințată dacă exploatarea se face rațional. Tre­buie doar să pri­cepem niște lucruri sim­ple și să avem dor­ința de a găsi soluții inteligente.

Dar despre asta am să vă povestesc altă dată.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Ionut

    Va rog sa va infor­mati asupra firmelor exis­tente in perioada 2003–2007 si sa con­stati cate s‐au inchis de atunci…toate gaterele mici din zona de munte s‐au inchis..si nu..nu lucreaza la mar­ile fabrici de lemn..ii gasim prin tar­ile occi­den­tale la agricultura..s-a pro­ce­dat in asa fel incat cei mici sa nu mai faca fata pietei lem­nu­lui ,si chiar daca s‐au creat cat­eva mii de locuri de munca prin apari­tia mar­ilor com­panii ,au dis­parut alte zeci de mii…si in momen­tul de fata locuitorii din zonele mon­tane ajung in sit­u­a­tia sa nu pot achizitiona lemne pen­tru foc…va rog sa faceti un studiu mai con­cret in teren si sa vedeti cati au avut de suferit din 2004 incoace..si in perioada respec­tiva se taia lemn de zeci de ori mai putin..

  2. Gheorghe Roman

    Fructele coapte tre­bui­esc recoltate alt­fel se putrezesc !


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu