Cum s‑a schimbat politica în România

Ieri seară mă întorceam de la Cluj. Se făcuse deja noapte, dru­mul era plin de camioane, așa că pe multe porți­uni n‑am avut altceva de făcut decât să stau în coada de tiruri, mergând cuminte cu 60 km/h și aștep­tând să se ivească ocazia unei depășiri noro­coase. În tim­pul ăsta am avut răgazul să mă gân­desc la una și alta. Autostrada aproape pustie a com­pen­sat câte ceva din tim­pul pier­dut și mi‑a oferit și ea prile­jul de a reflecta la alte subiecte decât trafi­cul. Gân­dul m‑a pur­tat către cele care s‑au întâm­plat în ultima vreme, la protestele din stradă, la felu­ritele eveni­mente și declar­ații ale mai mar­ilor zilei, încer­când să deslușesc încotro se îndreaptă soci­etatea românească. Nu doar din curi­oz­i­tate per­son­ală, ci și pen­tru că simt că toate astea nu se poate să nu aibă con­secințe asupra vieții mele per­son­ale. Când ești pe cont pro­priu devii mult mai sen­si­bil la pul­sați­ile politicii.

Guvernarea se îndreaptă spre un fal­i­ment inevitabil, sunt con­vins de asta. Toate mărir­ile de salarii și pen­sii, reduc­er­ile de taxe și impozite, nesusținute de o creștere eco­nom­ică solidă, vor gen­era inflație, dete­ri­o­rarea cur­su­lui de schimb, scăderea rit­mu­lui de creștere eco­nom­ică și ner­voz­ități sociale. Când a deschis cutia cu pomeni, PSD a stâr­nit patimi și frus­trări ascunse în cele mai diverse clase pro­fe­sion­ale. Pro­fe­sorii sunt nemulțu­miți că li s‑a dat medicilor mai mult decât lor, medicii nu‑s nici ei feri­ciți cu ce au primit, polițiștii au ieșit în stradă că vor și ei măriri. O dată por­nit, caruselul mărir­ilor se învârte sin­gur. Nimeni nu știe exact până unde. Cât de mare va fi inflația? Oare ar tre­bui să-mi schimb economi­ile în euro? Sau în dolari? Nici Uni­unea Euro­peană, nici SUA nu par să fie prea bine în ultima vreme.

Ca să fie și mai îngri­joră­tor, chiar de oameni din PSD se îndoi­esc de susten­abil­i­tatea pro­gra­mu­lui PSD. Deunăzi Ponta și Năs­tase aveau ast­fel de îngri­jorări, acum li se adaugă și Corina Crețu, comisar euro­pean provenit din rân­dul PSD, care zice că s‑ar putea declanșa o pro­ce­dură de infringe­ment împotriva României dacă guver­nul nu demon­strează cum menține defici­tul buge­tar sub con­trol. Pri­marii se plâng că mărir­ile de salarii le con­sumă banii din bugetele locale și nu mai rămâne mare lucru pen­tru alte proiecte. Nici măcar bani pen­tru cofi­nanțările nu există, deci vom pierde și multe din­tre fon­durile europene. Min­istrul de finanțe spune pub­lic că tre­buie să renunțe la investiții pub­lice pen­tru că nu mai sunt bani. Drag­nea îl ceartă și con­tinuă să spună că, dacă se aplică pro­gra­mul de guvernare așa cum a fost gân­dit, totul va fi bine. Oare?

Ar tre­bui, se pare, să am încredere în com­pe­tențele de macro-economie ale unui ins care a fost toată viața slu­jbaș de stat într-unul din­tre județele cele mai prăpădite din punct de vedere finan­ciar. Și mă întreb: dacă e așa de pri­ceput, de ce n‑a reușit să facă ceva pen­tru oamenii care l‑au tot votat de atâtea ori? Oare nu cumva e doar un impos­tor? Și, dacă da, e un impos­tor inocent sau unul per­fid? E pur și sim­plu un prost care ne târăște pe toți într‑o aven­tură eco­nom­ică, un infrac­tor care se zbate să scape din mâinile legii și se folosește de pomeni ca să ne mitu­iască pe toți sau un rusofil care plănuiește un alt fel de viitor pen­tru Româ­nia? Mie unul nu mi se pare a fi prost. Deși ar fi fost prob­a­bil de preferat, dacă mă gân­desc la cele­lalte două vari­ante.

Multe între­bări, puține răspun­suri. Un lucru mi s‑a părut evi­dent: polit­ica românească s‑a schim­bat. A devenit mult mai sim­plă și mult mai rad­i­cală. Nu mai există sub­til­itățile întor­tocheate ale mul­ti­tu­dinii de politi­cieni care con­stru­iau grupuri și bis­er­icuțe înăun­trul fiecărui par­tid. Hreben­ci­ucii, cozmâncii, videnii și bercenii, baronii județeni și națion­ali — fiecare cu pro­pria sa agendă și clien­telă politică, cu sforări­ile și intere­sele per­son­ale, care se inter­sec­tau și se mul­ti­pli­cau în nes­fârșite com­bi­nații fraudu­loase pe care nici acum justiția nu le‑a descâl­cit pe deplin — sunt isto­rie. În locul lor avem un guvern de saltim­banci și un alai de par­la­men­tari servili, dis­puși să facă tumbe și mătănii la comanda păpușaru­lui prin­ci­pal, care încearcă să ne mintă că nu e el la comandă. Acți­u­nile lor sunt directe și fruste, sfidă­toare și pline de dis­preț la adresa celor­lalți. Nimeni nu se mai obosește să inven­teze argu­mente. Tre­buie să accep­tăm demo­larea unor prin­cipii și legi pen­tru că așa vor mușchii cuiva, iar acel cineva are drep­tul de a fi legiuitor. Con­sti­tuția a devenit pre­text de viol colec­tiv.

Ce‑o să mai urmeze?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Anonymous

    Cu totii tre­cem prin momente de „depre­sie anlit­ica anxio-depresiva fix­ata pe fond des­tinic”. Din­colo de gluma asta amara cu iz de diag­nos­tic psi­hi­atric, cred ca „e groasa rau”. Dar, sun­tem vino­vati cu totii. Tru­fie, incredere prea mare in pro­pria noas­tra capac­i­tate de a dis­cerne, ce duce une­ori la decizii com­plet eronate, luate cu convin­gerea ca sunt cele mai bune, cand, in real­i­tate ele sunt rezul­tatul celei mai sub­tile manip­u­lari, aceea care ne face sa cre­dem ca am decis prin pro­pria vointa. Si, in plus, nu vedem „lucrurile mici” din cauza ca sun­tem con­vinsi ca avem chemare pen­tru schim­barea lucrurilor mari…

  2. Bogdan

    Poate ar tre­bui sa ne uitam la Tur­cia ca sa vedem unde putem ajunge.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu