Ieri seară mă întorceam de la Cluj. Se făcuse deja noapte, drumul era plin de camioane, așa că pe multe porțiuni n‑am avut altceva de făcut decât să stau în coada de tiruri, mergând cuminte cu 60 km/h și așteptând să se ivească ocazia unei depășiri norocoase. În timpul ăsta am avut răgazul să mă gândesc la una și alta. Autostrada aproape pustie a compensat câte ceva din timpul pierdut și mi‑a oferit și ea prilejul de a reflecta la alte subiecte decât traficul. Gândul m‑a purtat către cele care s‑au întâmplat în ultima vreme, la protestele din stradă, la feluritele evenimente și declarații ale mai marilor zilei, încercând să deslușesc încotro se îndreaptă societatea românească. Nu doar din curiozitate personală, ci și pentru că simt că toate astea nu se poate să nu aibă consecințe asupra vieții mele personale. Când ești pe cont propriu devii mult mai sensibil la pulsațiile politicii.
Guvernarea se îndreaptă spre un faliment inevitabil, sunt convins de asta. Toate măririle de salarii și pensii, reducerile de taxe și impozite, nesusținute de o creștere economică solidă, vor genera inflație, deteriorarea cursului de schimb, scăderea ritmului de creștere economică și nervozități sociale. Când a deschis cutia cu pomeni, PSD a stârnit patimi și frustrări ascunse în cele mai diverse clase profesionale. Profesorii sunt nemulțumiți că li s‑a dat medicilor mai mult decât lor, medicii nu‑s nici ei fericiți cu ce au primit, polițiștii au ieșit în stradă că vor și ei măriri. O dată pornit, caruselul măririlor se învârte singur. Nimeni nu știe exact până unde. Cât de mare va fi inflația? Oare ar trebui să-mi schimb economiile în euro? Sau în dolari? Nici Uniunea Europeană, nici SUA nu par să fie prea bine în ultima vreme.
Ca să fie și mai îngrijorător, chiar de oameni din PSD se îndoiesc de sustenabilitatea programului PSD. Deunăzi Ponta și Năstase aveau astfel de îngrijorări, acum li se adaugă și Corina Crețu, comisar european provenit din rândul PSD, care zice că s‑ar putea declanșa o procedură de infringement împotriva României dacă guvernul nu demonstrează cum menține deficitul bugetar sub control. Primarii se plâng că măririle de salarii le consumă banii din bugetele locale și nu mai rămâne mare lucru pentru alte proiecte. Nici măcar bani pentru cofinanțările nu există, deci vom pierde și multe dintre fondurile europene. Ministrul de finanțe spune public că trebuie să renunțe la investiții publice pentru că nu mai sunt bani. Dragnea îl ceartă și continuă să spună că, dacă se aplică programul de guvernare așa cum a fost gândit, totul va fi bine. Oare?
Ar trebui, se pare, să am încredere în competențele de macro-economie ale unui ins care a fost toată viața slujbaș de stat într-unul dintre județele cele mai prăpădite din punct de vedere financiar. Și mă întreb: dacă e așa de priceput, de ce n‑a reușit să facă ceva pentru oamenii care l‑au tot votat de atâtea ori? Oare nu cumva e doar un impostor? Și, dacă da, e un impostor inocent sau unul perfid? E pur și simplu un prost care ne târăște pe toți într‑o aventură economică, un infractor care se zbate să scape din mâinile legii și se folosește de pomeni ca să ne mituiască pe toți sau un rusofil care plănuiește un alt fel de viitor pentru România? Mie unul nu mi se pare a fi prost. Deși ar fi fost probabil de preferat, dacă mă gândesc la celelalte două variante.
Multe întrebări, puține răspunsuri. Un lucru mi s‑a părut evident: politica românească s‑a schimbat. A devenit mult mai simplă și mult mai radicală. Nu mai există subtilitățile întortocheate ale multitudinii de politicieni care construiau grupuri și bisericuțe înăuntrul fiecărui partid. Hrebenciucii, cozmâncii, videnii și bercenii, baronii județeni și naționali — fiecare cu propria sa agendă și clientelă politică, cu sforăriile și interesele personale, care se intersectau și se multiplicau în nesfârșite combinații frauduloase pe care nici acum justiția nu le‑a descâlcit pe deplin — sunt istorie. În locul lor avem un guvern de saltimbanci și un alai de parlamentari servili, dispuși să facă tumbe și mătănii la comanda păpușarului principal, care încearcă să ne mintă că nu e el la comandă. Acțiunile lor sunt directe și fruste, sfidătoare și pline de dispreț la adresa celorlalți. Nimeni nu se mai obosește să inventeze argumente. Trebuie să acceptăm demolarea unor principii și legi pentru că așa vor mușchii cuiva, iar acel cineva are dreptul de a fi legiuitor. Constituția a devenit pretext de viol colectiv.
Ce‑o să mai urmeze?
8:03
Cu totii trecem prin momente de „depresie anlitica anxio-depresiva fixata pe fond destinic”. Dincolo de gluma asta amara cu iz de diagnostic psihiatric, cred ca „e groasa rau”. Dar, suntem vinovati cu totii. Trufie, incredere prea mare in propria noastra capacitate de a discerne, ce duce uneori la decizii complet eronate, luate cu convingerea ca sunt cele mai bune, cand, in realitate ele sunt rezultatul celei mai subtile manipulari, aceea care ne face sa credem ca am decis prin propria vointa. Si, in plus, nu vedem „lucrurile mici” din cauza ca suntem convinsi ca avem chemare pentru schimbarea lucrurilor mari…
19:03
Poate ar trebui sa ne uitam la Turcia ca sa vedem unde putem ajunge.