Dragnea-Liiceanu, 1–0

Am urmărit zilele tre­cute inter­venți­ile celor patru per­soane care au reprezen­tat Româ­nia în dez­baterea din Comisia pen­tru Lib­ertăți Civile, Justiție și Afac­eri Interne a Par­la­men­tu­lui Euro­pean — eram curios să văd ce argu­mente s‑au adus și cum s‑au prezen­tat fiecare din­tre cei invi­tați să ia cuvân­tul.

Dis­cur­sul min­istru­lui justiției nu m‑a sur­prins în nici un fel. Omul e pro­fe­sor uni­ver­si­tar ca for­mație și a pre­dat un scurt curs de justiție apli­cată, prin prisma opini­ilor pro­prii, care se supra­pun în foarte multe locuri cu cele ale PSD. Prob­a­bil că din acest motiv a și fost ales ca min­istru pseudo-tehnocrat — cineva știa că ved­er­ile sale sunt… con­ven­abile. În esență ceea ce dom­nul Tudorel a spus comisiei europene este că totul e bine și, acolo unde nu e bine, o să facem să fie bine. Ca să nu fie rău.

Jur­nal­is­tul Liviu Avram a fost foarte inspi­rat în con­strucția dis­cur­su­lui său. Ideea lui de a porni de la imag­inea extrem de con­cretă a portofelu­lui pro­priu, pe care l‑a și ridi­cat dea­supra capu­lui când a venit vorba despre el, a dat un impact put­er­nic întregii argu­men­tații și a fost convingă­toare. Log­ica impeca­bilă și abor­darea aparent sim­plistă a prob­le­mei dezbă­tute — atacul asupra justiției comis de guvernarea PSD — au dat un soi de clar­i­tate dis­cur­su­lui său, care ar fi fost per­fect dacă nu ar fi fost nefericit pig­men­tat cu frecventa ros­tire a cuvân­tu­lui "slide", care instruia un oper­a­tor să sin­cronizeze dis­cur­sul jur­nal­is­tu­lui cu o prezentare, prob­a­bil în Pow­er­Point. Există gadget-uri rel­a­tiv ief­tine care per­mit oper­area de la dis­tanță a unei prezen­tări, ceea ce ar fi sal­vat dis­cur­sul fru­mos al jur­nal­is­tu­lui de la desue­tul cuvân­tu­lui repetat în mod ener­vant. Plus că la un moment dat, sub pre­siunea tim­pu­lui lim­i­tat, s‑a pro­dus un decalaj între dis­curs și prezentare, iar Liviu Avram n‑a știut să ges­tioneze grațios prob­lema.

Vic­tor Alis­tar, de la Trans­parency Inter­na­tional, a fost ambiguu și alunecos. Argu­mentele sale puteau fi ușor inter­pre­tate ca fiind favor­a­bile PSD. Sau nu. A avut și niște remarci orig­i­nale la final, legate de pre­venirea corupției, aducând o per­spec­tivă corectă (zic eu) și puțin dis­cu­tată de ceilalți vor­bitori. Și a făcut niște trim­i­teri impor­tante spre per­cepția românilor asupra temei corupției, care a fost de aseme­nea un aspect puțin dis­cu­tat de ceilalți vor­bitori, abor­dând inspi­rat povestea pri­maru­lui băimărean Cătălin Chiricheș, ales pen­tru un nou man­dat în timp ce era în pușcărie. Una peste alta, a fost ca aspi­rina: nici n‑a aju­tat, nici n‑a încur­cat.

La final a vor­bit Gabriel Liiceanu. Am urmărit cu mare atenție dis­cur­sul său pen­tru că sunt — de obi­cei — un admi­ra­tor al artei sale ora­torice. Dar de data asta am fost destul de deza­măgit. Cuvin­tele nu erau sufi­cient de limpezi, ideile nu erau sufi­cient de cur­sive în con­tex­tul în care se află. S‑a pier­dut într‑o dez­batere oare­cum ster­ilă, mai degrabă aca­d­e­mică și — oricum a‑i lua‑o — plic­tisi­toare. N‑a avut nerv, n‑a avut miez. A spus lucruri deja cunos­cute, de parcă ținea o infor­mare pen­tru cineva care abia acum afla despre situ­ația din Româ­nia. Într-un cuvânt s‑a pier­dut în detalii inutile și a ratat să trans­mită un mesaj sim­plu și clar — ori exact asta aștep­tam de la el. Între cele câteva momente de ciorovăială pe care (regretabil) le‑a avut cu președ­in­tele comisiei asupra tim­pu­lui acor­dat (oare de ce toți vor­bitorii nu și-au exer­sat dis­cur­surile ca să le cal­i­breze pe cele 8 minute acor­date?) a comis și o impar­don­abilă greșeală: a mințit în legă­tură cu o declar­ație a lui Drag­nea despre demiterea procuroru­lui șef și a șefu­lui DNA.

Ulte­rior, după ce au apărut reacții la dis­cur­sul său, Liiceanu a admis că există o prob­lema, recunoscând eroarea, dar nu și min­ci­una. Pen­tru că — spune el — fap­tul că Drag­nea vrea capul celor doi procurori este un ade­văr, chiar dacă nu a declarat acest lucru în mod explicit. Iar dovada este că, la un moment dat, Drag­nea chiar a spus că Româ­nia nu va pieri dacă cei doi procurori șefi vor pleca din funcți­ile lor. Din păcate aici mă dis­tanțez de dom­nul Liiceanu: toc­mai de la el mă aștep­tam la o rigoare aca­d­e­mică a citării. Înțe­leg pato­sul care însoțește logo­sul, dar eto­sul tre­buie să fie și el în armonie. Dacă Drag­nea n‑a spus nici­când că cere demisia vre­unui procuror șef, nu e ok să i se pună în gură vorbe pe care nu le‑a ros­tit. Chiar dacă mulți din­tre noi pre­supunem că le‑a gân­dit.

Azi Drag­nea (sau mai degrabă cineva care l‑a aju­tat) a scris pe Face­book o replică extrem de coer­entă, de per­ti­nentă și de ustură­toare: "Îmi mențin declar­ația că vor­bim prea mult despre cele două funcții. Într-adevăr, com­bat­erea corupției nu ar tre­buie să depindă de o funcție sau de o per­soană. Alt­fel, înseamnă că totul este reversibil. Într-un stat de drept, mecan­is­mele și insti­tuți­ile sunt sau ar tre­bui să fie mai impor­tante decât per­soanele în sine. De aceea, mă sur­prinde idol­a­tria pe care o man­i­fes­tați față de doamna Kovesi. Tes­tul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când dom­nia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă intere­sează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea sta­bili ceea ce vă doriți și dum­neav­oas­tră, anume că pro­ce­sul com­bat­erii corupției este ire­versibil, indifer­ent cine va con­duce vremel­nic acea insti­tuție după doamna Kovesi. "

Și, oricât de mult l‑aș sim­pa­tiza pe Gabriel Liiceanu (pe care voi con­tinua să‑l admir din multe puncte de vedere), în dis­puta asta Drag­nea a câști­gat.

PS Dacă vreți să auz­iți dez­ba­ter­ile din comisia euro­peană, le puteți găsi aici. Pen­tru cei care vor doar inter­venți­ile românilor, mergeți la poz­iția 2:09:30.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Anonymous

    Sorin, din nou nu sesizezi sub­til­i­tatile securiste. Sau, poate, nu doresti asta. Dom­nul Drag­nea nu a facut decat sa sub­lin­ieze, inca o data, ca e stapan pe sit­u­atie. Obraznic si nes­imtit.
    Daca ma intrebi pe mine, mie nu-mi place pre­tioz­i­tatea lui Liiceanu dar, nu poti com­para, nicio­data, mere cu pere.

    • Sorin Sfirlogea

      Ba le sesizez, dar pe comu­ni­care — ambii au vrut să facă asta, să comu­nice pub­lic — Drag­nea i‑a luat fața pe fon­dul greșelii făcute de Liiceanu. Ca exer­cițiu de imag­ine, Drag­nea a câști­gat. Nu pen­tru că e mai bun, ci pen­tru că Liiceanu a fost neaștep­tat de slab.

      • Anonymous

        Sorin, eu te apre­ciez pen­tru tot ceea ce faci dar, accepta, te rog, ca une­ori bati campii. Nu se pot alatura cele doua nume. Nici pen­tru exerci­tii de imag­ine si pen­tru nimic altceva. In materie de comu­ni­care, pe Liiceanu il poti com­para doar cu Liiceanu. Pe Drag­nea il poti com­para cu gasca lui de sar­la­tani. Din­tre aces­tia, este cel mai bun (in comu­ni­care).

        • Sorin Sfirlogea

          Fap­tul că avem opinii diferite nu înseamnă că unul din­tre noi bate câmpii. Înseamnă că vedem lucrurile din per­spec­tive diferite. Eu rămân la opinia mea. Argu­mentele tale lipsesc. Îmi repeți doar că cei doi nu pot fi com­parați pen­tru că se află pe trepte diferite în sis­temul tău de val­ori. Iar eu ar tre­bui să cred că sis­temul tau de val­ori e per­fect. Scuze, nu pot face asta.

          • Anonymous

            Sorine, revino-ti! Te rog! Ce argu­mente? Pen­tru ce? Dragnea-Liiceanu. Esti cul­mea!
            E blogul tau. Poti spune orice. Iarta-ma!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu