Sistemul cangrenat

Impre­sia pe care majori­tatea din­tre români o au este că, atunci când un par­tid câștigă alegerile și preia guvernarea, este cât se poate de sim­plu să treacă la îndeplinirea promi­si­u­nilor făcute. Nu tre­buie decât să‐și numească miniștrii și sec­re­tarii de stat pe funcții și să‐i dea bătaie. Însă, de mai bine de 25 de ani, con­statăm că lucrurile nu stau deloc așa. Dacă e vorba de niște preved­eri leg­isla­tive care tre­buie mod­ifi­cate, tre­aba merge rel­a­tiv repede: se dau iute hotărâri de guvern și ordine de min­istru, căci toate astea depind doar de nou‐numiții guver­nanți. Dacă însă e vorba de măsuri mai ample, care nece­sită acți­uni con­crete și proiecte deru­late, lucrurile se potic­nesc la fel de repede. Pen­tru că de data asta nu guver­nanții cei noi tre­buie să le exe­cute, ci un întreg aparat funcționăresc aflat în slu­jba admin­is­trației pub­lice.

Să luăm ca exem­plu situ­ația prezentă. Câtă vreme a fost vorba de ordo­nanțe pen­tru grațiere și dez­in­crim­inare a abuzu­lui în ser­vi­ciu, PSD a fost foarte efi­cient și prompt. La fel s‐a întâm­plat și cu mărir­ile de pen­sii și salarii: câteva hotărâri de guvern și tre­aba a fost sau va fi făcută, căci armata funcționărească din spate e foarte feric­ită de gen­eroz­i­tatea par­tidu­lui de la put­ere. Prob­lema e că sunt min­is­tere unde nu prea e nimic de dat, ci e doar de făcut. Ori munca se pare că nu e toc­mai pri­etena cea mai bună a funcționaru­lui pub­lic. În această dilemă a căzut și min­istrul tur­is­mu­lui — Mircea Titus Dobre — care con­stată că min­is­terul său este "un sis­tem can­grenat, în care fiecare pro­te­jează pe fiecare". Iată ce declară pen­tru Dig­iTv:

Este un sis­tem can­grenat, nu îmbâc­sit, ci can­grenat, în care fiecare pro­te­jează pe fiecare, iar la rezul­tate nu avem niciun fel de rezul­tate. Nu din cauza mea sau a sec­re­tar­ilor de stat insti­tuția nu funcționează, ci din cauza lor. Pen­tru că ei vânează numai poz­iții, se vânează unii pe alții, au orgolii, au polițe de plătit, au frus­trări. Adică să ajung în situ­ația să pun sec­re­tarul gen­eral adjunct al min­is­teru­lui să se ocupe ca să văd dacă vin oamenii la ora 8:30 la birou, în condiți­ile în care caut șeful de ser­vi­ciu și direc­torul la ora 9 și jumă­tate și nu sunt? Dom­nule, dacă nu mai vrei, pleacă. Vacan­tează pos­tul și cu asta, basta. Prob­lema este că nici nu poate fi dat afară. Sunt tit­u­lari pe post, pos­turile sunt ocu­pate prin con­curs.

Iar aici apare o altă per­cepție greșită a românilor: dom'le, dacă funcționarii nu fac tre­aba, dă‐i afară! Așa gân­desc majori­tatea celor care lucrează în mediul pri­vat, unde noți­unea de chi­uleală și delăsare nu prea există pen­tru că e ime­diat tax­ată prin con­cediere. Ei bine, lucrurile în admin­is­trația pub­lică nu stau chiar așa.

Pen­tru că funcționarul pub­lic este pro­te­jat de o leg­is­lație pe care știe s‐o exploateze foarte bine. Ca să dai afară un funcționar pub­lic tre­buie să te încadrezi în preved­er­ile arti­colelor 97–106 din legea 188 din 1999. Pe scurt nu poți să‐l con­cediezi decât dacă comite o abatere dis­ci­pli­nară sau dacă obține cal­i­fica­tivul "nesat­is­făcă­tor" la eval­u­area anu­ală. Care eval­u­are anu­ală o face șeful lui direct. Iar în insti­tuți­ile pub­lice, de cele mai multe ori ca să nu spun că întot­deauna, se con­sti­tuie niște mici feude ale aces­tor șefi de ser­vicii, direcții și depar­ta­mente. Sub­al­ternii îl pro­te­jează pe șeful lor, care la rân­dul lui îi apară pe ei. Cu tim­pul, prin selectarea atentă a camar­ilei per­son­ale, fiecare șef se încon­joară de oameni obe­di­enți și intere­sați de a‐l menține în funcție. Pen­tru că șeful "se bate" pen­tru ei, le împarte diversele sinecuri ce pot rezulta din poz­iția pe care o au și le aprobă mărir­ile de salarii pe cri­terii ce numai de com­pe­tență nu țin.

Desigur, există și "bis­er­icuțele", grupări de indi­vizi care încearcă să uzurpe pe șefii exis­tenți și să se instaleze pe ei înșiși la cârma insti­tuției. Aceste grupuri pân­desc per­ma­nent opor­tu­nități de a‐i răs­turna de la put­ere pe duș­manii lor și nu se dau înapoi de la nici o metodă, oricât de neorto­doxă ar fi ea. Șefii reacționează prin sub­al­ternii lor fideli, care veg­hează la trăini­cia scaunului lor. Și închipuiți‐vă că în tot acest război per­ma­nent apar la un moment dat proiectele noi ale guver­nanților, care tre­buie puse în apli­care. Cine cre­deți că are timp și chef de ele, mai ales atunci când mai și tul­bură reg­ulile scrise și nescrise ale împărăției funcționărești? Para­doxal, când e vorba de idei de schim­bare și proiecte noi care "der­an­jează", toți funcționarii devin sol­i­dari și pun umărul la demo­larea lor. Dis­cret, cu metodă și cu per­se­v­erență, zădăr­nicind orice acți­une, întârzi­ind orice rezul­tat. Pen­tru că "nu se poate", "nu e legal", "nu are cine să se ocupe", "nu ne pri­cepem", "oare o fi bine?", șamd.

Ca să dai afară un funcționar pub­lic tre­buie deci să obții acor­dul șefu­lui său, ceea ce nu e chiar sim­plu. După ce obții acor­dul șefu­lui, tre­buie să aștepți până la urmă­toarea eval­u­are anu­ală, în cazul nos­tru până în decem­brie. Abia atunci poți să eval­uezi activ­i­tatea ca nesat­is­făcă­toare și să declanșezi pro­ce­dura de demitere. Dar nici atunci nu ești sigur, pen­tru că funcționarul poate da în jude­cată insti­tuția și te trezești cu el înapoi pen­tru ca instanța a apre­ciat că nu știu ce vir­gulă din pro­ce­dura de demitere n‐a fost pusă unde tre­buie. Căci și la juridic sau la resurse umane lucrează tot niște funcționari care s‐ar putea să‐i dea o mână de aju­tor coleg­u­lui lor năpăs­tuit, comițând "din greșeală" o mică inex­ac­ti­tate pro­ce­du­rală. Așa că te trezești cu loaza la ușa ta, cu pata­lama la mână că tre­buie să‐l pui pe ace­lași post și să‐i dai salari­ile din urmă.

Aproape că mi‐ar fi milă de dom­nul min­istru al tur­is­mu­lui. Dar îmi mai trece acest sen­ti­ment când mă gân­desc că dom­nia sa ar tre­bui să‐și răspundă la o între­bare sim­plă: ce ar tre­bui făcut pen­tru a pro­fe­sion­al­iza cor­pul funcționar­ilor pub­lici? Ar tre­bui făcută o reformă a admin­is­trației prin intro­duc­erea unui man­age­ment serios al per­for­manței, după mod­elul firmelor pri­vate, așa cum își pro­pus­ese guver­nul tehnocraților? Sau ar tre­bui să le mărim salari­ile fără să le cerem nimic în schimb așa cum și‐a pro­pus guver­nul Grindrag­nea?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu