După lo­vi­tu­rile mi­li­tare ale SUA în Si­ria apar și pri­mele re­ac­ții. Cele care vin din par­tea si­rie­ni­lor și ale ru­și­lor sunt ab­so­lut pre­vi­zi­bile — poate că sin­gura ne­cu­nos­cută în acest mo­ment este cât de mult va es­ca­lada Pu­tin acest in­ci­dent. Este prima con­frun­tare di­rectă cu noul pre­șe­dinte ame­ri­can și pro­ba­bil că va dori să de­mon­streze că nu este de­loc in­ti­mi­dat. Deo­cam­dată ceea ce ve­dem este că Ru­sia a sus­pen­dat uni­la­te­ral acor­dul de co­la­bo­rare a avi­a­ției mi­li­tare în Si­ria. Ceea ce în­seamnă, spus cu alte cu­vinte, că ame­ri­ca­nii n‑ar tre­bui să fie sur­prinși dacă o ae­ro­navă de‑a lor va fi do­bo­râtă “din gre­șe­ală” de una ru­sească. Să spe­răm că nu se va ajunge la asta.

Re­ac­ți­ile in­ter­națio­nale încă se lasă aș­tep­tate. Lu­mea re­flec­tează la ceea ce s‑a în­tâm­plat și mai ales la sem­ni­fi­ca­ția po­li­tică. În Ro­mâ­nia însă s‑au și gă­sit niște atoa­tești­u­tori care au deja ex­pli­ca­ții și co­men­ta­rii. De pildă Bă­sescu zice că ac­țiu­nea mi­li­tară a SUA este o do­vadă că Trump nu “va bate palma” cu Pu­tin. Eu cred că o ast­fel de afir­ma­ție e cel pu­țin naivă.

Sin­gu­rul lu­cru pe care Trump l‑a de­mon­strat cu pri­so­sință de când s‑a în­scă­u­nat la Casa Albă este că este un om în care nu poți avea în­cre­dere. Lista de pro­mi­siuni și afir­ma­ții fă­cute îna­in­tea ale­ge­ri­lor pe care acum le în­calcă fără să cli­pească e una ex­trem de lungă. Sin­gu­rele de care s‑a ți­nut cu ade­vă­rat sunt toc­mai alea care erau ide­ile cele mai proaste: blo­ca­rea imi­gra­ției și zi­dul la gra­nița cu Me­xi­cul. Deși nici alea nu sunt chiar si­gure că vor fi im­ple­men­tate: prima e blo­cată de jus­ti­ție, a doua e doar un proiect.

N‑am o sta­tis­tică în sen­sul ăsta și nu știu unde aș pu­tea găsi in­for­ma­ți­ile ne­ce­sare, dar am o bă­nu­ială că Trump este pre­șe­din­tele ame­ri­can care a su­fe­rit cea mai abruptă pier­dere de po­pu­la­ri­tate după ale­geri. Deși e de câ­teva luni la Casa Albă, ma­ni­fes­ta­ți­ile de pro­test, iro­ni­ile pu­blice și ban­cu­rile fă­cute pe seama sa sunt la niște cote greu de ima­gi­nat pen­tru a pu­tea pre­tinde că po­po­rul ame­ri­can îl ur­mează cu în­cre­dere. Ma­jo­ri­ta­tea in­te­lec­tu­a­li­lor și a oa­me­ni­lor cu in­flu­ență pu­blică din State sunt ve­he­menți îm­po­triva po­li­ti­cii sale. În fața unei ast­fel de opo­zi­ții so­ci­ale con­sis­tente și in­sis­tente este foarte greu să re­ziști un man­dat în­treg. Îl cred însă su­fi­cient de aro­gant, în­că­pă­țâ­nat și prost ca să se agațe de funcție.

Chiar și lo­vi­tu­rile mi­li­tare îm­po­triva Si­riei nu ar tre­bui să bu­cure pe ni­meni, deși par un fel de de­but al unei ofen­sive an­ti­ru­sești. Acum pa­tru ani, când Obama în­cerca să sanc­țio­neze mi­li­tar Si­ria pen­tru exact ace­lași mo­tiv (uti­li­za­rea ar­me­lor chi­mice îm­po­triva po­pu­la­ției ci­vile), Trump co­menta pu­blic că este o mare gre­șe­ală și că Si­ria nu tre­buie ata­cată. Uite că acum chiar el face asta. Cum poți să ai în­cre­dere în ci­neva care în mod con­stant își în­calcă pro­pri­ile afirmații?

După 1945, ro­mâ­nii i‑au aș­tep­tat foarte mulți ani pe ame­ri­cani, având o ne­stră­mu­tată în­cre­dere că ei se vor în­toarce ca să ne scoată din mâi­nile ru­și­lor. N‑au ve­nit, as­tăzi știm de ce: erau în­țe­leși cu ru­șii. Apoi în anii co­mu­nis­mu­lui Ame­rica re­pre­zenta vi­sul su­prem al emi­gran­tu­lui, lo­cul unde ori­cine și-ar fi do­rit să ajungă pen­tru că toți erau în­cre­din­țați că li­ber­ta­tea și bu­năs­ta­rea sunt ga­ran­tate. După ’89 i‑am aș­tep­tat din nou să vină și să se im­plice în con­stru­i­rea unei noi Ro­mâ­nii, pen­tru că ei ne dă­deau în­cre­de­rea că ne pot feri de pre­siu­nea ru­sească care s‑ar fi pu­tut in­fil­tra în di­verse mo­duri. Di­fe­rența din­tre Mol­dova și Ro­mâ­nia e dată, prin­tre al­tele, de apar­te­nența noas­tră la NATO. Alt­min­teri am fi fost și noi în cam ace­leași di­leme ca ro­mâ­nii de peste Prut, roși de o co­rup­ție ofi­ci­a­li­zată, veș­nic ne­ho­tă­râți dacă vrem să ade­răm la va­lo­rile oc­ci­den­tale sau la pro­mis­cu­i­ta­tea po­li­tică ru­sească. Iar dacă azi avem un oa­re­care sen­ti­ment de se­cu­ri­tate și nu ne te­mem că ru­șii ar pu­tea face cu noi ceea ce au fă­cut cu Ucraina, nu e pen­tru că brava ar­mată ro­mână este im­ba­ta­bilă, ci pen­tru că avem scu­tul de la De­ve­selu și pre­zență mi­li­tară NATO. Adică americană.

Însă Trump re­u­șește ca ni­meni al­tul să ne ia exact ceea ce pri­meam cel mai de preț de la ame­ri­cani: în­cre­de­rea în ei.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.