Regii orașelor

Când vine vorba de bici­clit prin București, lumea are cele mai diverse păreri. Unii zic că e bine și că ar tre­bui ca toți să ne gândim mai mult la modul ăsta de a ne deplasa, alții sunt scep­tici și dau vina pe primărie care nu face nimic, iar alții pur și sim­plu ignoră surâză­tori subiec­tul. Dar există și o mică cat­e­gorie de per­soane care simt un fel de zgândăre­ală ner­voasă când subiec­tul ăsta e dezbă­tut. Îi apucă pan­dali­ile, nu exploziv, pe față, dar se vede că pe dinăun­tru îi mac­ină ceva. Un fel de alergie psi­hică la bici­clete și bici­cliști. În mod inevitabil, aler­gicii ăștia sunt auto­mo­bil­iști con­vinși că orașul tre­buie aran­jat în așa fel încât mașinile să aibă pri­or­i­tate abso­lută: par­cări pe tro­tu­are, tra­ver­sări des­fi­ințate, semafoare sin­cronizate, tro­tu­are îngus­tate.

Ca orice bici­clist bucureștean, am și eu părerile mele despre trans­portul bucureștean. Le expun cui are curi­oz­i­tatea să mă asculte, pen­tru că sunt con­vins că din schim­bul de opinii se nasc ideile bune. Eu așa învăț cel mai ade­sea: dezbătând subiecte cu alții, confruntându-mi părerile, une­ori validându-le, alte­ori dim­potrivă. De pildă eu sunt de părere că bici­cletele în București nu se vor impune atunci când primăria va ame­naja zeci de kilo­metri de piste spe­ciale, ci atunci când vom ocupa străzi și tro­tu­are cu bici­cliști per­se­v­erenți, care își vor cere drep­turile prin prezența insis­tentă în trafi­cul orașu­lui. La un moment dat nu vom mai putea fi igno­rați. Alt­minteri vom aștepta la nes­fârșit ca alții, care n‑au nici dor­ința, nici intere­sul, să schimbe orașul.

De fiecare dată când fac ast­fel de afir­mații și prin prea­jmă se află o per­soană care are alergie la bici­cliști, începe con­fruntarea. Întâi mă caină ipocrit că n‑am piste ame­na­jate, iar eu spun că mă des­curc cu ce există acum. Apoi mă previne fals ama­bil că în trafic sunt tot felul de șoferi impru­denți și nepri­cepuți care mă pun în peri­col, iar eu replic că cir­cul pe tro­tu­are ori de câte ori am posi­bil­i­tatea. Aoleu, se îngri­jore­ază ime­diat, dar pe tro­tuar dai peste pietoni — sunt foarte gri­juliu să nu der­an­jez pe nimeni, zic eu. Con­statând că nu mă poate încolți cu argu­mentele uzuale, aler­gicul ape­lează la atacul frontal: faptele incon­testa­bile. Prob­lema e — îmi zice el — că inhalezi toate gazele de eșa­pa­ment ale mașinilor, o să ai niște plămâni plini de gudroane, pe când în mașină fil­trul de aer te pro­te­jează totuși.

Asta cam așa e. Nu sunt o per­soană vio­lentă, dor­nică să pornească cer­turi, dar nici nu tac când mi se pare că sunt luat la mișto. Adică — întreb eu — în loc să te scuzi că poluezi orașul, mă faci prost pen­tru că sunt vic­tima ta? Sur­priza con­traat­ac­u­lui e totală: vai, dar nu sunt numai eu în trafic, sunt sute de mii de mașini… Eu însă nu cedez nici un cen­timetru: și crezi că asta e o scuză pen­tru că poluezi? Aaa, nu, doar vroiam să spun că nu e sănă­tos.

Serios? Și e nesănă­tos doar pen­tru bici­cliști? Dar tro­tu­arele sunt pline de pietoni, de mămici care-și plimbă copiii în căru­cioare, de bătrâni care se duc la piață, de copii care merg la școală. Pen­tru toți ăștia nu e nesănă­tos? Și ei sunt absurzi și nu pri­cep că doar în mașină sunt pro­te­jați?

Să nu cre­deți că nu mai merg cu mașina prin oraș. Evit pe cât posi­bil sau reduc la min­i­mum nece­sar. Dar nicio­dată nu ne vom putea dis­pensa com­plet de mașini. Poate peste niște ani vom avea acces la mașini elec­trice ief­tine și polu­area va scădea. Asta nu înseamnă însă că, pen­tru purul con­fort per­sonal, șoferii au drep­tul de a se autode­clara regii orașelor. Dim­potrivă, ar tre­bui să simtă culpa de a otrăvi orașul zi de zi.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu