Cine decide dacă un act administrativ este necesar și oportun? Asta e una dintre întrebările care nasc controverse zilele astea. Senatul a aprobat prin vot niște modificări legislative care introduc ideea că un ales local — respectiv un primar — nu poate fi tras la răspundere de alte autorități ale statului pentru necesitatea și oportunitatea deciziilor pe care le ia. Cu alte cuvinte, ducând lucrurile la extrem, un primar poate decide să dea toți banii comunității pe o statuie din aur ridicată în centrul localității fără ca vreun procuror sau alt organ de anchetă să îl poată trage la răspundere. Pare revoltător?
Hai să mergem la extrema cealaltă. Imaginează-ți că ești primarul unei localități, ești o persoană onestă și bine intenționată și — pe baza unei analize de tip managerial — decizi că e mai puțin important pentru comunitate să asfaltezi niște străzi. În schimb folosești banii ca să faci o groapă de gunoi ecologică. N‑ai furat nimic, n‑ai făcut groapa de gunoi cu firma unui cumnat, ai respectat procedurile legale. Vine un procuror și zice că decizia ta e abuzivă, că ai deturnat banii comunității și te trimite în judecată. Pare rezonabil?
Lucrurile s‑au întors cu fundul în sus în România. Așteptăm de la DNA și procurorii săi să ne rezolve problemele de necesitate și oportunitate. De ce? Pentru că nu avem, ca societate, capacitatea de a discerne cine sunt persoanele potrivite pentru a ne administra localitățile și din cauza asta ajung în fruntea noastră tot felul de șarlatani și impostori. În loc să căutăm o soluție ca să nu mai alegem infractori și incompetenți, vrem procurori care să‑i aresteze nu doar când fură, ci și când sunt nepricepuți. Cum s‑ar spune, am vrea un stat în care cetățenii sunt exonerați de răspunderea alegerilor lor, pe care o deleagă unor magistrați: vedeți voi ce fac ăștia că noi nu ne-am gândit la nimic când i‑am ales, dar aveți grijă să nu comită prostii. Ți se pare normal?
Mie nu.
Lasă un comentariu