Revoluția pădurarilor

Prob­a­bil că ați aflat deja: în Argeș s‑a ajuns la focuri de armă într-un caz de furt de lemne din pădure. Jan­darmii i‑au suprins pe hoți, au fost ata­cați cu topoare și au tre­buit să riposteze cu armele din dotare. Bine că au avut cu ce. În situ­ații din astea ajungi să te gân­dești dacă mai scapi cu viață. Și nu‑s vorbe‑n vânt, chiar știu cum e să fii într‑o ast­fel de situ­ație.

La puțin timp după rev­oluție, când eram încă la ocolul sil­vic Târgu Neamț, am avut o acți­une împre­ună cu mil­iția de atunci, pe valea Secu­lui. Aflasem la ocol că un număr mare de căruțe au ple­cat la deal pe firul văii să fure lemne din par­che­tele de exploatare. Pen­tru că era democrație, deci lem­nele erau ale poporu­lui. Sau cel puțin așa gân­deau oamenii de pe acolo. Gata cu dic­tatura legii! Și ne-am suit într-un Aro, vreo trei ingineri, un tehni­cian si pădu­rarul, iar cu altă mașină au venit câțiva mil­ițieni din zonă. Am ajuns la gura văii pe înserat și ne-am hotărât să aștep­tăm întoarcerea căruțelor, căci era limpede că nu vor înnopta iarna pe-afară. Am avut drep­tate, după vreo jumă­tate de oră au început să apară. Una, două, trei… am numărat până la treizeci și șapte, apoi ne-am oprit îngroz­iți de numărul lor. În fiecare căruță era cam doi oameni. Ne-au văzut, s‑au oprit să se gru­peze și apoi au lăsat căruțele în urmă și au por­nit spre noi pe jos, cu topoarele ridi­cate. Vreo cin­cizeci de oameni, cel puțin. N‑am riscat nici unii să devenim eroi. Ne-am suit în mașini și am fugit. Aveam arme, dar leg­is­lația nu ne per­mitea să le folosim.

Cam așa s‑or fi simțit și jan­darmii ăștia care au fost ata­cați, numai că de data asta au avut legea de partea lor și au putut folosi armele. Dar gândiți-vă că ade­sea întâl­nir­ile astea de gradul III le au pădu­rarii. Ce poți să faci de unul sin­gur în fața unui grup orga­ni­zat și vio­lent? Vă mai mirați atunci că unii bat palma cu hoții și îi îndrumă de unde și cum să fure? Prob­a­bil că își spun că, decât să-și riște viața, mai bine fac o mică afacere. Nu‑i scuz. Încerc doar să explic cum se ajunge une­ori la com­pro­misuri care din exte­rior par inac­cept­abile.

Nu știu dacă ați fost atenți la știri în ultima vreme, dar în sil­vi­cul­tură s‑a întâm­plat o rev­oluție de curând: Codul Sil­vic s‑a mod­i­fi­cat și a fost elim­i­nată în mare măsură răspun­derea ges­tionară a pădu­raru­lui față de pagubele din can­tonul său. Am fost uimit de fap­tul că o ast­fel de idee a ajuns să fie pro­pusă și adop­tată așa de rapid. Nu pen­tru că e neo­biș­nu­ită — asta e nor­mal­i­tatea în toate statele europene — ci pen­tru că părea o schim­bare greu de pro­mo­vat și susținut în con­tex­tul actual. Și m‑am între­bat: o fi sil­vi­cul­tura românească pregătită pen­tru schim­barea asta?

Dacă nu știți despre ce e vorba, hai să vă explic in ce con­stă schim­barea. Înainte orice arbore tăiat fără jus­ti­fi­care care era descoperit la vreun con­trol era impu­tat pădu­raru­lui. Dintr-un salariu foarte mic, pădu­rarul tre­buia să suporte și pagubele făcute de hoți. Acum el are doar oblig­ația să anunțe ocolul în ter­men de 24 de ore de la data descoperirii pagubei, iar șeful de ocol tre­buie să anunțe poliția sau jan­darme­ria în alte 24 de ore. De aici încolo e tre­aba poliției să inves­tigheze cine a furat.

Bineînțe­les că prima sus­pi­ci­une este că pădu­rarul va trim­ite hoții să fure, apoi el va "con­stata" paguba, o va raporta con­form legii și n‑au decât să-și bată capul polițiștii cu descoperirea hoților. Dacă hoții sunt din sat, un șef de post dibaci și necorupt va afla în doi timpi și trei mișcări cine are lemne noi aduse în bătă­tură. Dar câți șefi de post sunt dibaci și necorupți? Iar dacă hoții sunt de la cinci sate mai încolo, s‑ar putea să nu prea mai afle nimeni.  Dar dacă fur­tul se face în par­che­tele de exploatare, prin tăierea mai mul­tor arbori decât cei mar­cați? Păi acolo tre­aba va fi sim­plă, se știe cine a fost în par­chet, iar inves­ti­gați­ile vor fi destul de ușoare. Dar, din nou, pre­supun niște polițiști har­nici și necorupți. Să sperăm că avem des­tui din ăștia prin țară.

Sunt o mulțime de între­bări la care nu avem azi un răspuns. Cum vor reacționa polițiștii? Au ei cunoșt­ințele nece­sare să inves­tigheze fur­turile din pădure? Ce înseamnă aceste măsuri pen­tru sil­vi­cul­tură în gen­eral? Va fi nevoie de mai puțini pădu­rari de vreme ce au fost exon­er­ați de respon­s­abil­i­tatea ges­tionară? Va deveni mese­ria de pădu­rar mai atrac­tivă pen­tru că un mare incon­ve­nient dis­pare? Vor fi ten­tate per­soane cu studii supe­rioare să preia mai multe can­toane în respon­s­abil­i­tate și să câștige ast­fel mai bine? Se va putea flex­i­bi­liza în vreun fel struc­tura foarte rigidă a dis­trictelor și can­toanelor sil­vice?

Nu știu să răspund la aceste între­bări și cred că nimeni nu știe în acest moment. E o ade­vărată rev­oluție a pădurar­ilor. Și ca orice rev­oluție are nevoie de timp ca să-și arate road­ele. Până atunci s‑ar putea să asistăm la vre­muri tul­buri, la con­fuzii și prob­leme. Dar, din­colo de toate, cu toate sac­ri­fici­ile care s‑ar putea să tre­buiască să le facem, eu cred cu convin­gere că e o schim­bare nece­sară pen­tru Româ­nia. Poate era mai bine să ne pregă­tim înainte, dar hai să fim cin­stiți: când au fost românii maeștrii pregătir­ilor temeinice? La noi totul se întâm­plă ad-hoc, pe nepusă masă. Și la toate sur­prizele astea noi avem o rețetă infaili­bilă: ne des­cur­căm. Să sperăm că și de data asta o s‑o facem, în sen­sul bun.

PS Doar un gând de final: nu știu care e tre­aba cu Argeșul ăsta, dar o gră­madă de chestii necu­rate se întâm­plă pe-acolo. Și cu per­misele auto au fost povești incred­i­bile, și cu furatul lem­nelor sunt pe locul I în țară. Mă întreb ce‑o fi în mintea oame­nilor de pe acolo…


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu