Sta­tul ro­mân a de­cis să re­zolve pro­ble­mele cu ur­șii, tot mai des sem­na­late în ul­tima vreme: 140 de urși vor fi vâ­nați. Pri­lej de ne­mul­țu­mire pen­tru o parte din­tre ro­mâni care n‑au ezi­tat să își ma­ni­feste dez­a­cor­dul cu această de­ci­zie. Este de par­tea lor ade­vă­rul sau de par­tea au­to­ri­tă­ți­lor? Ori poate că ade­vă­rul e un­deva în altă parte, iar noi ne cer­tăm inu­til și in­ter­mi­na­bil ca de obi­cei? Să ana­li­zăm câ­teva fapte con­crete.

În Ro­mâ­nia, după do­cu­men­tă­rile pe care le-am fă­cut, există o den­si­tate me­die de 8 urși la 100 km2. În unele zone, prin­tre care mun­ții Bu­cegi, den­si­ta­tea e chiar mai mare și urcă până pe la 20 de exem­plare la 100 km2. Iată și o hartă pre­lu­ată de pe www.carnivoremari.ro.

Acum hai­deți să pri­vim o zonă din Ro­mâ­nia unde se ra­por­tează foarte multe in­ci­dente cu ur­șii: co­ri­do­rul Văii Pra­ho­vei până la Bra­șov. Am mar­cat cu roșu pe o hartă zo­nele in­tens cir­cu­late de oa­meni, adică dru­mu­rile pe care aproape con­ti­nuu cir­culă ma­șini și zo­nele al­pine unde există o den­si­tate mare de tu­riști în aproape orice ano­timp (pla­toul Bu­ce­gi­lor, dru­mu­rile fă­cute până pe pla­tou, zona vâr­fu­lui Omu). Re­mar­cați fap­tul că există trei cu­loare de cir­cu­la­ție in­tensă care co­res­pund exact cu zo­nele unde s‑a dezvol­tat in­tens tu­ris­mul:

  • zona Ru­căr-Mo­e­ciu-Bran, unde s‑au um­plut toate vă­ile de pen­siuni și dru­mu­rile de ac­ces afe­rente
  • va­lea Pra­ho­vei, unde nu mai e ne­voie să spun că e un tra­fic ne­bun în fi­e­care zi, iar în we­e­kend e în­gro­zi­tor, dar nici noap­tea nu e li­niște și pace
  • zona Mă­ne­ciu-Cheia-Să­cele care tinde să se dezvolte și ea tu­ris­tic, ca efect al su­pra­a­glo­me­ră­rii ce­lor­lalte două zone

Această zonă de formă apro­xi­ma­tiv tri­un­ghiu­lară are o su­pra­față de vreo 1.500 de km2, ceea ce — con­form cu den­si­ta­tea men­țio­nată mai sus — în­seamnă că este (sau ar tre­bui să fie) are­a­lul unei po­pu­la­ții de 120 — 300 de urși.

Ur­sul are ne­voie de spa­țiu și li­niște, pen­tru că — con­trar im­pre­siei mul­tora — este un ani­mal care pre­feră să evite con­tac­tul cu oa­me­nii. Și mai are ne­voie de ceva: po­si­bi­li­ta­tea de a se de­plasa li­ber pe spa­ții des­tul de mari. Ori, dacă ne ui­tăm la harta de mai sus, ur­șii din zona Bu­ce­gi­lor sunt prinși în cap­cana for­mată de zo­nele in­tens cir­cu­late, fi­indu-le foarte di­fi­cil să tra­ver­seze spre mun­ții în­ve­ci­nați în că­u­tare de hrană sau li­niște. Căci pen­tru un urs tra­ver­sa­rea șo­se­le­lor in­tens cir­cu­late este o aven­tură în­fri­co­șătoare. Peste tot sunt pri­mej­dii, iar zgo­mo­tele con­ti­nue și mi­ro­su­rile stră­ine îl des­cu­ra­jează să în­cerce. Așa că rămâne prins în spa­țiul res­trâns care i‑a ră­mas, care se tot mi­c­șo­rează cu fi­e­care șo­sea pe care noi o mai con­struim că­tre săl­bă­ti­cie. E fru­mos să avem Transbu­cegi, dar pen­tru ani­male asta e încă o veste proastă.

Ce le rămâne de fă­cut ur­și­lor? Din două, una: ori dis­par, ori se adap­tează. Iar adap­ta­rea în­seamnă să ac­cepte trep­tat ve­ci­nă­ta­tea oa­me­ni­lor, să în­vețe să pro­fite de ea pen­tru a‑și asi­gura hrana. Stâ­nile au fost în­tot­dea­una o țintă la în­demână, mai ales că se află chiar pe te­ri­to­riul lor — prinși în cap­cana unu spa­țiu în­chis, stâ­nile sunt și mai mult vi­zate ca sursă de hrană. Tom­be­roa­nele cu res­turi din mar­gi­nea ora­șu­lui sunt și ele o op­țiune, la fel ca por­cul din gos­po­dă­ria de lângă pă­dure. În­cet-în­cet, ur­șii au în­vă­țat să pro­fite de ve­ci­nă­ta­tea cu noi și s‑o ex­ploa­teze cât pot de mult. Iar în această nouă ipos­tază ne în­tâl­nim și ne vom în­tâlni mai des cu ei. Ceea ce nu ne prea place.

Au­to­ri­tă­țile sta­tu­lui ro­mân au avut până acum o sin­gură so­lu­ție: pușca. Din pă­cate ea nu re­zolvă pro­blema de­cât dacă o aplici în mod dras­tic, până la li­mita la care s‑ar pu­tea să rămâ­nem fără urși, așa cum s‑a în­tâm­plat în mai toată Eu­ropa oc­ci­den­tală. De par­tea cea­laltă, eco­lo­giș­tii spun să‑i prin­dem și să‑i re­lo­căm, dar asta nu face de­cât să cre­ască den­si­ta­tea de urși în alte zone și să mu­tăm pro­blema în alta parte. Și, pe mă­sură ce Ro­mâ­nia se dezvoltă, vor exista tot mai multe cu­loare de trans­port și tu­rism care vor frag­menta are­a­lul ur­și­lor, împiedicându‑i să-și tră­i­ască viața în săl­bă­ti­cie. Vrem ca Ro­mâ­nia să se dezvolte. Am vrea să mai avem și urși. Ce e de fă­cut?

Poate că în loc de pușcă și de re­lo­care tre­buie să ne gân­dim cum le re­dăm po­si­bi­li­ta­tea de a trăi li­beri, fără să fie ne­vo­iți să se in­ter­sec­teze cu noi. Poate ne pu­tem gândi la co­ri­doare eco­lo­gice care să per­mită nu doar ur­și­lor, ci tu­tu­ror ani­ma­le­lor, să cir­cule și să-și ca­ute hrana și pe­re­chile. Poate ne pu­tem ima­gina eco­pa­saje care să tra­ver­seze șo­se­lele pe care ni le do­rim fără să cre­eze al­tor spe­cii atât de mult stres, res­pec­tându-le drep­tul de a con­vie­țui ală­turi de noi. Și fac pa­riu că atunci când vor pu­tea trăi ne­în­gră­diți de oa­meni, ur­șii nu-și vor mai dori să co­bo­are în sat. Dar dacă nu ne gră­bim cu mă­su­rile po­tri­vite vom ajunge să le mo­di­fi­căm com­por­ta­men­tul și să con­sta­tăm că nu mai avem de a face cu ur­sul brun, ci cu ur­sul ur­ban.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.