Nostalgii comuniste

De fiecare dată când vine vorba despre vre­murile de dinainte de '89, con­cetățenii mei se împart inevitabil în două mari tabere. Cum alt­fel? Căci pe aproape orice subiect știm să ne încolonăm dis­ci­plinați în spatele unor șabloane de gândire și să le trans­for­măm în bar­i­cade de pe care ne scuipăm și ne înjurăm rec­i­proc. Când vine vorba de comu­nism unii zic că era mai bine, alții că dim­potrivă, era mai rău. Desigur, unii din­tre voi vor spune că există fel și fel de nuanțe, dar dacă e să tragem linia tranșeelor din eter­nul război româno-român, cam pe aici trece: era sau nu mai bine să fim comu­niști?

Dis­puta nu e ușor de tranșat cu atât mai mult cu cât China, așa comu­nistă cum o știm, e pe punc­tul să dev­ină cea mai mare put­ere eco­nom­ică a lumii și nu cred că va mai dura mult până când vor pretinde și supre­mația mil­i­tară. Uite! spun unii, comu­nis­mul nu e chiar așa de neper­for­mant. Așa o fi, dar dați-mi voie să vă ream­intesc că un per­sonaj cele­bru (nu mai știu care) a zis la un moment dat că ceea ce este sub­lim la nivelul unui popor poate fi ori­bil la nivelul unui indi­vid. Adică nu sunt așa de sigur că ăștia de admiră econo­mia Chinei și-ar dori viața chinezu­lui de rând.

Am dat zilele astea peste niște fotografii din tre­cu­tul comu­nist1 care mi-au ream­intit de tim­purile alea. Și m‑am gân­dit că poate ar fi bine să fac un fel de bilanț al câș­tig­urilor aduse de democrație ver­sus felu­ritele nos­tal­gii comu­niste ale com­pa­tri­oților mei. 

alimentară comunistă lipsă de produse

Mag­a­zinele ali­mentare erau nițel cam goale. Te uitai la bani (dacă îi aveai) și-ți ținea de foame. Nu era McDonald's, nici KFC, iar șaorma cu de toate — canci! Con­servele de pește erau foarte la modă (fără pește românul nu crește!) și even­tual pâine multă. Nu e chiar peisajul pe care cineva cu nos­tal­gii comu­niste și l‑ar dori azi. Pe de altă parte însă ali­mentele erau mult, mult, mult mai sănă­toase. Nu se auzise în Româ­nia de toate sub­stanțele alea dubioase (generic numite E‑uri) care se pun în orice ali­mente, nu te între­bai dacă ceva e vechi sau stri­cat pen­tru că știai: sala­mul deve­nea negru ca orice carne care se strică, berea se acrea șamd.

lăsat plasa la coada in comunismCând aveai noroc și "se băga ceva" la ali­men­tară tre­buia să stai la niște cozi care nici nu se com­pa­rau cu coada de la KFC în mall, la prânz. Era cam de zece ori mai mare și — spre deose­bire de KFC — nu era sigur că mai prinzi măcar niște ari­p­ioare. Ce‑i drept, pe vre­mea aia puteai să faci coada "prin del­e­gație", adică lăsai o sacoșă la rând și veneai mai târziu. Dacă nu, stăteai fru­mos de vorbă cu con­cetățenii tăi pen­tru că — să nu uit să vă amintesc — pe vre­mea aia nu exis­tau tele­foane mobile, iar oamenii chiar vor­beau între ei. Kinky, right?

în așteptarea buteliilor

Bine, și dacă chiar vroiai să gătești ce ai cumpărat, iar par­tidul în înțelep­ci­unea sa nu con­sid­erase că mer­iți o țeavă de gaz până în casa ta, mai tre­buia să mai faci o coadă la butelii. Prilej ideal de a afla ultimele ban­curi cu Leana și Nicu, după care puteai să te duci la niște băieți cu ochi albaștri ca să să dai o declar­ație despre ati­tudinea reacționară a unor ele­mente declasate ale soci­etății (care au supraviețuit până azi și au și ele nos­tal­gii comu­niste). Plus că buteli­ile erau temeiul pen­tru o altă min­une tehno­log­ică și anume căru­ciorul de butelii, o invenție spec­tac­u­loasă care facilita trans­portul oricărui obiect, de la lem­nele de foc pen­tru mamaie până la cana­peaua rechiz­ițion­ată de la mama.

mersul pe scară transport in comunTrans­portul urban era foarte bine orga­ni­zat pe vre­mea aia, adică se știa pre­cis că auto­buzul / troleibuzul / tram­vaiul nu vine decât une­ori, dar nu se știa când. Iar când venea tre­buia să-ți folosești imag­i­nația ca să te urci, pen­tru că era deja plin, motiv pen­tru care cir­cu­latul pe scară era ceva uzual. Nu‑i vorbă, pe scară era mai bine decât "să te tragă curen­tul" înăun­tru din cauza sis­temu­lui de clima­ti­zare com­plex. Nu vă mirați, pe vre­mea aia toate auto­buzele aveau aer condiționat: condiția era să se deschidă gea­mul și să-și mute cel de lângă tine sub­țioara din nasul tău. Partea intere­santă era că se mergea mult mai mult pe jos, 2–3 kilo­metri de mers nu spe­riau pe nimeni și erau mai puțini copii obezi.

 practica agricola a elevilorDacă tot am pomenit de copii, să nu uit să vă amintesc și de copilăria feric­ită pe care par­tidul le‑o orga­niza, ajutându‑i să cunoască îndeaproape tainele agri­cul­turii social­iste. Fiecare an șco­lar înce­pea cu cartofi, sfe­clă, porumb sau — pen­tru olimpici și copiii de elită — struguri. Nenumărate opor­tu­nități de întărire a mușchilor și de for­ti­fi­care a car­ac­teru­lui se iveau în ast­fel de împre­jurări, când plo­dul urban dădea față‑n față cu șoarecii câm­pu­lui, nămolul tar­lalei și coșurile de nuiele ale bogatelor recolte. Căci fiecare toamnă era prilej de a raporta cu mân­drie noi și noi recor­duri de pro­duc­tiv­i­tate comu­nistă: se făceau 10 tone la hec­tar, rapor­tam 20 de tone la hec­tar, iar par­tidul decidea că 10 merg la export și restul rămân pen­tru noi. Pe de altă parte gen­er­ați­ile de atunci știau nițel mai con­cret ce e aia muncă și cât de greu e une­ori să faci brazda să rodească.

program tv comunistÎn fine, dar foarte impor­tant, par­tidul avea grijă să te relax­ezi după o zi de muncă. Pro­gra­mul TV era extrem de diver­si­fi­cat, conținând atât știri despre ce a mai făcut tovarășul Ceaușescu, cât și infor­mații despre magis­tralele teze pe care tot el le prezen­tase la ultimul con­gres. După ce-ți clar­i­fi­cai dilemele ide­o­log­ice puteai să urmărești pro­grame de diver­tis­ment com­puse din glume răsu­flate spuse de niște inși pe care azi îi numim "marii noștri actori" sau niște excepționale filme sovi­et­ice despre dramele nere­al­izării pro­ducției la hec­tar în col­hozuri. Iar dacă pro­gra­mul TV nu ți se părea sufi­cient de anga­jant, puteai să pui mână pe niște obiecte foarte intere­sante numite cărți. Pe care — n‑o să vă vină să cre­deți — le puteai citi! Ca să devii mai deștept (deși, să recunoaștem, nu era garan­tată tre­aba cu deștep­tă­ci­unea). Partea și mai intere­santă era că, după ce citeai cărțile, aveai ce să vor­bești cu pri­etenii, adică subiecte de con­ver­sație, gen.

Mno, și-acuma o între­bare de final pen­tru voi: de ce dracu' nu sun­tem în stare să luăm ce era bun din vre­murile alea, adică mân­carea mai sănă­toasă, miș­carea fiz­ică, apropierea de real­ități, lec­turile con­sis­tente și socializarea directă cu cei din jur și să le com­binăm cu avan­ta­jele democrației? De ce tre­buie să ne tân­guim după comu­nism ca să avem ceva ce am putea chiar noi, chiar acum să facem?

  1. Toate fotografi­ile sunt pre­lu­ate de pe pag­ina File de isto­rie []

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. daniel

    Imi place exerci­tiul tau de tipul "in tot raul e si un bine". Pe de alta parte, as zice ca nu era nevoie de tot raul din comu­nism pen­tru a ne da seama de tot raul de acum. In aceasta ordine de idei, cred ca, in aproape toate sit­u­ati­ile, politicul de atunci pre­cum si politicul de acum sunt sursa prin­ci­pala a raului. Sau, in orice caz, ampli­fi­ca­torul raului ce are surse diverse, pre­cum ar fi: intere­sele com­er­ciale, partene­r­i­atele mici sau mari locale, nationale sau inter­na­tionale, ce se bazeaza pe interese ce nu au nimic a face cu omul de rand, cu ceea ce e bun pen­tru soci­etatea romaneasca in ansam­blul ei si, nu in ultimul rand, lipsa de edu­catie (polit­ica, sociala, ali­men­tara, sportiva, san­i­tara… etc etc etc).
    De men­tionat ca, din neferi­cire, lucrurile astea, sa le numim generic "bune", nu func­tioneaza per­fect nici­unde in lume sau, mai grav, au inceput sa func­tioneze din ce in ce mai prost peste tot. Pana si in Elve­tia, care poate fi con­sid­er­ata stan­dar­dul maxim in dome­niul aces­tor lucruri "bune", despre care vorbesti, apar semne ale "raului". Cunosc bine aceasta tara si stiu ce spun.…

  2. Muresan Rodica

    Nu sun­tem în stare să pre­luăm ce a fost bun pt că ne‑a lovit deștep­tă­ci­unea și lenea și vrem să ne dea și să ne facă cineva oricine dar nu noi, încă sun­tem trib­u­tari ideii de tătucă bun să ne poarte de grijă.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu