De fi­e­care dată când vine vorba des­pre vre­mu­rile de di­na­inte de ’89, con­ce­tă­țe­nii mei se îm­part in­e­vi­ta­bil în două mari ta­bere. Cum alt­fel? Căci pe aproape orice su­biect știm să ne în­co­lo­năm dis­ci­pli­nați în spa­tele unor șa­bloane de gân­dire și să le trans­for­măm în ba­ri­cade de pe care ne scui­păm și ne în­ju­răm re­ci­proc. Când vine vorba de co­mu­nism unii zic că era mai bine, al­ții că dim­po­trivă, era mai rău. De­si­gur, unii din­tre voi vor spune că există fel și fel de nu­anțe, dar dacă e să tra­gem li­nia tran­șe­e­lor din eter­nul răz­boi ro­mâno-ro­mân, cam pe aici trece: era sau nu mai bine să fim co­mu­niști?

Dis­puta nu e ușor de tran­șat cu atât mai mult cu cât China, așa co­mu­nistă cum o știm, e pe punc­tul să de­vină cea mai mare pu­tere eco­no­mică a lu­mii și nu cred că va mai dura mult până când vor pre­tinde și su­pre­ma­ția mi­li­tară. Uite! spun unii, co­mu­nis­mul nu e chiar așa de ne­per­for­mant. Așa o fi, dar dați-mi voie să vă rea­min­tesc că un per­so­naj ce­le­bru (nu mai știu care) a zis la un mo­ment dat că ceea ce este su­blim la nive­lul unui po­por poate fi ori­bil la nive­lul unui in­di­vid. Adică nu sunt așa de si­gur că ăș­tia de ad­miră eco­no­mia Chi­nei și-ar dori viața chi­ne­zu­lui de rând.

Am dat zi­lele as­tea peste niște fo­to­gra­fii din tre­cu­tul co­mu­nist1 care mi-au rea­min­tit de tim­pu­rile alea. Și m‑am gân­dit că poate ar fi bine să fac un fel de bi­lanț al câști­gu­ri­lor aduse de de­mo­cra­ție ver­sus fe­lu­ri­tele nos­tal­gii co­mu­niste ale com­pa­tri­o­ți­lor mei. 

alimentară comunistă lipsă de produse

Ma­ga­zi­nele ali­men­tare erau nițel cam goale. Te ui­tai la bani (dacă îi aveai) și-ți ți­nea de foame. Nu era Mc­Do­nal­d’s, nici KFC, iar șa­orma cu de toate — canci! Con­ser­vele de pește erau foarte la modă (fără pește ro­mâ­nul nu crește!) și even­tual pâine multă. Nu e chiar pe­i­sa­jul pe care ci­neva cu nos­tal­gii co­mu­niste și l‑ar dori azi. Pe de altă parte însă ali­men­tele erau mult, mult, mult mai să­nă­toase. Nu se au­zise în Ro­mâ­nia de toate sub­stan­țele alea du­bi­oase (ge­ne­ric nu­mite E‑uri) care se pun în orice ali­mente, nu te în­tre­bai dacă ceva e vechi sau stri­cat pen­tru că știai: sa­la­mul de­ve­nea ne­gru ca orice carne care se strică, be­rea se acrea șamd.

lăsat plasa la coada in comunismCând aveai no­roc și “se băga ceva” la ali­men­tară tre­buia să stai la niște cozi care nici nu se com­pa­rau cu coada de la KFC în mall, la prânz. Era cam de zece ori mai mare și — spre de­o­se­bire de KFC — nu era si­gur că mai prinzi mă­car niște ari­pi­oare. Ce‑i drept, pe vre­mea aia pu­teai să faci coada “prin de­le­ga­ție”, adică lă­sai o sa­coșă la rând și ve­neai mai târ­ziu. Dacă nu, stă­teai fru­mos de vorbă cu con­ce­tă­țe­nii tăi pen­tru că — să nu uit să vă amin­tesc — pe vre­mea aia nu exis­tau te­le­foane mo­bile, iar oa­me­nii chiar vor­beau în­tre ei. Kinky, ri­ght?

în așteptarea buteliilor

Bine, și dacă chiar vro­iai să gă­tești ce ai cum­pă­rat, iar par­ti­dul în în­țe­lep­ciu­nea sa nu con­si­de­rase că me­riți o țe­avă de gaz până în casa ta, mai tre­buia să mai faci o coadă la bu­te­lii. Pri­lej ideal de a afla ul­ti­mele ban­curi cu Leana și Nicu, după care pu­teai să te duci la niște bă­ieți cu ochi al­baș­tri ca să să dai o de­cla­ra­ție des­pre ati­tu­di­nea re­ac­țio­nară a unor ele­mente de­cla­sate ale so­ci­e­tă­ții (care au su­pra­vie­țuit până azi și au și ele nos­tal­gii co­mu­niste). Plus că bu­te­li­ile erau te­me­iul pen­tru o altă mi­nune teh­no­lo­gică și anume că­ru­cio­rul de bu­te­lii, o in­ven­ție spec­ta­cu­loasă care fa­ci­lita trans­por­tul ori­că­rui obiect, de la lem­nele de foc pen­tru ma­maie până la ca­na­peaua re­chi­zi­țio­nată de la mama.

mersul pe scară transport in comunTrans­por­tul ur­ban era foarte bine or­ga­ni­zat pe vre­mea aia, adică se știa pre­cis că auto­bu­zul / tro­lei­bu­zul / tram­va­iul nu vine de­cât une­ori, dar nu se știa când. Iar când ve­nea tre­buia să-ți fo­lo­sești ima­gi­na­ția ca să te urci, pen­tru că era deja plin, mo­tiv pen­tru care cir­cu­la­tul pe scară era ceva uzual. Nu‑i vorbă, pe scară era mai bine de­cât “să te tragă cu­ren­tul” înă­un­tru din ca­uza sis­te­mu­lui de cli­ma­ti­zare com­plex. Nu vă mi­rați, pe vre­mea aia toate auto­bu­zele aveau aer con­di­țio­nat: con­di­ția era să se des­chidă gea­mul și să-și mute cel de lângă tine sub­ți­oara din na­sul tău. Par­tea in­te­re­santă era că se mer­gea mult mai mult pe jos, 2–3 ki­lo­me­tri de mers nu spe­riau pe ni­meni și erau mai pu­țini co­pii obezi.

 practica agricola a elevilorDacă tot am po­me­nit de co­pii, să nu uit să vă amin­tesc și de co­pi­lă­ria fe­ri­cită pe care par­ti­dul le‑o or­ga­niza, ajutându‑i să cu­noască în­dea­proape tai­nele agri­cul­tu­rii so­ci­a­liste. Fi­e­care an șco­lar în­ce­pea cu car­tofi, sfe­clă, po­rumb sau — pen­tru olim­pici și co­piii de elită — stru­guri. Ne­nu­mă­rate oport­u­ni­tăți de în­tă­rire a mu­ș­chi­lor și de for­ti­fi­care a ca­rac­te­ru­lui se iveau în ast­fel de îm­pre­ju­rări, când plo­dul ur­ban dă­dea față‑n față cu șoa­re­cii câm­pu­lui, nă­mo­lul tar­la­lei și co­șu­rile de nu­iele ale bo­ga­te­lor re­colte. Căci fi­e­care toamnă era pri­lej de a ra­porta cu mân­drie noi și noi re­cor­duri de pro­duc­ti­vi­tate co­mu­nistă: se fă­ceau 10 tone la hec­tar, ra­por­tam 20 de tone la hec­tar, iar par­ti­dul de­ci­dea că 10 merg la ex­port și res­tul rămân pen­tru noi. Pe de altă parte ge­ne­ra­ți­ile de atunci știau nițel mai con­cret ce e aia muncă și cât de greu e une­ori să faci bra­zda să ro­dească.

program tv comunistÎn fine, dar foarte im­por­tant, par­ti­dul avea grijă să te re­la­xezi după o zi de muncă. Pro­gra­mul TV era ex­trem de di­ver­si­fi­cat, con­ținând atât știri des­pre ce a mai fă­cut to­va­ră­șul Ceau­șescu, cât și in­for­ma­ții des­pre ma­gis­tra­lele teze pe care tot el le pre­zen­tase la ul­ti­mul con­gres. După ce-ți cla­ri­fi­cai di­le­mele ide­o­lo­gice pu­teai să ur­mă­rești pro­grame de di­ver­tis­ment com­puse din glume ră­su­flate spuse de niște inși pe care azi îi nu­mim “ma­rii noș­tri ac­tori” sau niște ex­cep­țio­nale filme so­vi­e­tice des­pre dra­mele ne­re­a­li­ză­rii pro­duc­ției la hec­tar în co­lho­zuri. Iar dacă pro­gra­mul TV nu ți se pă­rea su­fi­cient de an­ga­jant, pu­teai să pui mână pe niște obiecte foarte in­te­re­sante nu­mite cărți. Pe care — n‑o să vă vină să cre­deți — le pu­teai citi! Ca să de­vii mai deș­tept (deși, să re­cu­noaș­tem, nu era ga­ran­tată treaba cu deș­tep­tă­ciu­nea). Par­tea și mai in­te­re­santă era că, după ce ci­teai căr­țile, aveai ce să vor­bești cu pri­e­te­nii, adică su­biecte de con­ver­sa­ție, gen.

Mno, și-acuma o în­tre­bare de fi­nal pen­tru voi: de ce dracu’ nu sun­tem în stare să luăm ce era bun din vre­mu­rile alea, adică mân­ca­rea mai să­nă­toasă, miș­ca­rea fi­zică, apro­pi­e­rea de re­a­li­tăți, lec­tu­rile con­sis­tente și so­ci­a­li­za­rea di­rectă cu cei din jur și să le com­bi­năm cu avan­ta­jele de­mo­cra­ției? De ce tre­buie să ne tân­guim după co­mu­nism ca să avem ceva ce am pu­tea chiar noi, chiar acum să fa­cem?


Note:


  1. Toate fo­to­gra­fi­ile sunt pre­lu­ate de pe pa­gina File de is­to­rie []

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. daniel

    Imi place exer­ci­tiul tau de ti­pul “in tot raul e si un bine”. Pe de alta parte, as zice ca nu era ne­voie de tot raul din co­mu­nism pen­tru a ne da seama de tot raul de acum. In aceasta or­dine de idei, cred ca, in aproape toate si­tu­a­ti­ile, po­li­ti­cul de atunci pre­cum si po­li­ti­cul de acum sunt sursa prin­ci­pala a ra­u­lui. Sau, in orice caz, am­pli­fi­ca­to­rul ra­u­lui ce are surse di­verse, pre­cum ar fi: in­te­re­sele co­mer­ci­ale, par­te­ne­ri­a­tele mici sau mari lo­cale, na­tio­nale sau in­ter­na­tio­nale, ce se ba­zeaza pe in­te­rese ce nu au ni­mic a face cu omul de rand, cu ceea ce e bun pen­tru so­ci­e­ta­tea ro­ma­neasca in an­sam­blul ei si, nu in ul­ti­mul rand, lipsa de edu­ca­tie (po­li­tica, so­ci­ala, ali­men­tara, spor­tiva, sa­ni­tara… etc etc etc).
    De men­tio­nat ca, din ne­fe­ri­cire, lu­cru­rile as­tea, sa le nu­mim ge­ne­ric “bune”, nu func­tio­neaza per­fect nici­unde in lume sau, mai grav, au in­ce­put sa func­tio­neze din ce in ce mai prost peste tot. Pana si in El­ve­tia, care poate fi con­si­de­rata stan­dar­dul ma­xim in do­me­niul aces­tor lu­cruri “bune”, des­pre care vor­besti, apar semne ale “ra­u­lui”. Cu­nosc bine aceasta tara si stiu ce spun.…

  2. Muresan Rodica

    Nu sun­tem în stare să pre­luăm ce a fost bun pt că ne‑a lo­vit deș­tep­tă­ciu­nea și le­nea și vrem să ne dea și să ne facă ci­neva ori­cine dar nu noi, încă sun­tem tri­bu­tari ideii de tă­tucă bun să ne poarte de grijă.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.