Se apropie sfârșitul de an și tot neamul românesc se pregătește de sărbători. Iar o să auzim despre zurgălăi și spiritul Crăciunului, iar o să ni se amintească să fim buni, să donăm, să cumpărăm, să ne veselim. Și, ghici ce? chiar așa o să facem. Nimeni nu se înghesuie să ne amintească de un pic de cumpătare. Nici chiar farmaciștii — ei ne vor povesti din nou despre Triferment, Colebil și alte hapuri care ne ajută să ne îndopăm creștinește fără spaima indigestiei.
Nu știu dacă v‑ați gândit la treaba asta, dar noi românii — și probabil și alte popoare mai sărmane la minte și la educație, cum ar fi rușii și ucrainenii — avem încă o mentalitate de slugi. Se vede treaba asta după cum înțelegem să ne distrăm: mâncare și băutură în exces, așa cum făceau odinioară slugile boierului când stăpânii nu erau acasă ori atunci când le îngăduiau să aibă o zi de răgaz. Nici urmă de rafinament sau de subtilități gastronomice. Doar bucuria primitivă a înfulecatului grăbit: cât mai mult și cât mai repede.
Cantitatea domină sărbătorile noastre, fie că sunt eminamente vesele precum Crăciunul, fie că ar trebui să fie mai degrabă triste precum Paștele. Și la naștere și la înmormântare ceremonialul sfârșește prin exces. Salate boeuf care n‑au nici urmă de carne de vită (sic!) dar abundă în maioneze grase și cartofi sățioși. Sarmale inundate de smântână, alături de eterna mămăligă din porumb. Fripturi în sosuri grele. Prăjituri și cozonaci. Cât mai mult, cât mai gras, cât mai sățios. Ca să simțim fericirea mațului ce stă să pleznească de atâta plăcere.
Iar deasupra trebuie musai turnată băutură din belșug. Nicidecum licori fine sau vinuri învechite. Mai degrabă țuică și vinuri proaspete, căci fericirea gastronomică trebuie combinată neapărat cu vertijul rapid al alcoolului, altminteri plăcerea nu e întreagă. Grecii antici spuneau că a bea vinul neîndoit cu apă este o lipsă de civilizație, căci euforia trebuie crescută treptat și păstrată la nivelul la care spiritul este dezinhibat și conversația este stimulată. Nouă ne place mai repede beția abruptă, nerăbdarea slugii de a se chercheli neîntârziat, până nu s‑o răzgândi stăpânul și ne‑o lua cheile de la cămara cu băutură.
Hai noroc și dați și voi piftia aia mai aproape…
Lasă un comentariu