În inima României

Măr­tu­ri­sesc că am avut aștep­tări mai mari de la anul cen­te­na­ru­lui româ­nesc. Nu știu ce anume m‐aș fi aștep­tat să văd, dar cu sigu­ranță aș fi vrut să sim­țim cu toții un pic de bucu­rie pen­tru ani­ver­sa­rea noas­tră, ames­te­cată cu ceva mai multă res­pon­sa­bi­li­tate pen­tru ceea ce facem azi și ceea ce plă­nuim pen­tru mâine. N‐a prea fost să fie așa. Nimic nota­bil nu s‐a întâm­plat, poate doar – dim­po­trivă – învră­j­bi­rea din­tre noi a atins culmi nebă­nu­ite, iar valo­rile noas­tre morale, cele pe care ar fi tre­buit să ni le amin­tim într‐un ast­fel de an, au înce­put să fie înlo­cu­ite cu păcate ridi­cate la ran­gul de vir­tuți. Hoții tre­buie ier­tați, min­ci­no­șii tre­buie admi­rați, proș­tii tre­buie pro­mo­vați.

E un an în care mi s‐a spus de către mai mulți, în felu­rite forme, că nu se cuvine să vor­besc des­pre defec­tele româ­ni­lor. Pen­tru că asta e dovada lip­sei de patri­o­tism. Sun­tem (aproape) toți de acord că e prea multă corup­ție, că mulți poli­ti­cie­nii au deve­nit exem­ple de hoție și min­ciună, că alco­o­lis­mul în medi­ile sărace e o mare pro­blemă, că sis­te­mul de sănă­tate e o glumă proastă, că edu­ca­ția e con­ti­nuă scă­dere cali­ta­tivă și com­pe­tența e tot mai greu de găsit, că infras­truc­tura e la pământ și nimă­nui nu pare să‐i pese. Dar nu tre­buie să vor­bim tare des­pre asta pen­tru că e lipsă de patri­o­tism. Dim­po­trivă, ce ne lip­sește nouă este să lău­dăm țara noas­tră cea fru­moasă, căci dacă ceva nu merge bine aici e pen­tru că stră­i­nii ne fură și ne vor­besc de rău. Cum s‐ar zice Româ­nia e hoață, proastă, bețivă și incom­pe­tentă, dar ca s‐o aju­tăm nu tre­buie să‐i pome­nim defec­tele, ci s‐o încu­ra­jăm că e fru­moasă și nedrep­tă­țită. Ce să zic, foarte inte­li­gentă abor­dare! O să ne ducă departe, pre­cis.

Sta­tul român nu s‐a prea chi­nuit să orga­ni­zeze vreun eve­ni­ment măreț cu pri­le­jul cen­te­na­ru­lui. Sin­gura ches­tie care s‐a dorit memo­ra­bilă a fost inau­gu­ra­rea celei de‐a doua mons­tru­o­zi­tăți gigan­tice, după Casa Popo­ru­lui: cate­drala care ne va mân­tui. Nici aia nu e încă gata, au inaugurat‐o "la roșu" din lipsă de alte rea­li­zări. Jenant. În rest doar vorbe umflate, patri­o­tism de ope­retă, pro­mi­siuni deșarte și min­ciuni cât cuprinde. Doar atât putem după 100 de ani isto­rie?

* * *

Acum un an de zile ne între­bam în con­si­liul de admi­nis­tra­ție al Rom­silva ce ar tre­bui să facă sil­vi­cul­to­rii ca să mar­cheze cen­te­na­rul. Ideea cea mai la îndemână părea să plan­tăm ceva, undeva. Dar de plan­tat se tot plan­tează la mai toate oca­zi­ile. Sim­țeam toți că e nevoie de ceva mai memo­ra­bil decât atât. Și atunci mie mi‐a venit o idee pe care am spus‐o cu voce tare: ce‐ar fi dacă am marca într‐un fel punc­tul unde se întâl­nesc cele trei mari pro­vin­cii româ­nești care s‐au unit la 1918? Bănu­iam că e undeva în fond fores­tier, la gra­nița din­tre Buzău, Vran­cea și Cova­sna1. Ni s‐a părut tutu­ror o idee inte­re­santă. Și am înce­put să lucrăm la ea.

Am fi vrut cu toții ceva mai remar­ca­bil. O con­struc­ție poate mai impo­zantă, poate mai repre­zen­ta­tivă arhi­tec­tu­ral pen­tru români. Sau poate mai artis­tică. Dar în Româ­nia biro­cra­tică de azi e greu să faci așa ceva. Punc­tul se află pe o pășune a comu­nei Vin­tilă Vodă, iar ca să faci o con­struc­ție cu o amprentă mai mare de 50 mp tre­buie scoa­tere din folo­sință prin hotă­râre de guvern. Adică un an de plim­bat hâr­tii, fără nici o garan­ție de reu­șită, căci un con­si­liu de admi­nis­tra­ție "teh­no­crat" nu avea șanse de sus­ți­nere de la un guvern pese­dist. Pen­tru o operă de artă era prea puțin timp pen­tru a lansa con­cur­sul de con­cepte și a fina­liza la timp. Am res­pins cu toții ideea ampla­să­rii unei cruci, ni s‐a părut că nu tre­buie să mar­căm punc­tul acela ca pe un mor­mânt. Așa că după mai multe vari­ante aban­do­nate, am ales‐o pe sin­gura feza­bilă: un obser­va­tor montan care să per­mită călă­to­ru­lui să pri­vească spre cele trei pro­vin­cii ale Româ­niei.

Nu e greu să ai idei, greu e să le pui în prac­tică. Punc­tul era acce­si­bil doar până pe la sfâr­și­tul lui sep­tem­brie, după aceea vre­mea face de obi­cei impo­si­bile orice lucrări – e frig, plouă sau chiar ninge. Nimeni nu știa cum va arăta toamna lui 2018 în munte. Am avut însă o echipă care a pus foarte mult suflet în rea­li­za­rea aces­tui pro­iect și care a făcut posi­bilă fina­li­za­rea la timp cu toate că întreaga lună iulie nu s‐a putut lucra deloc din cauza nesfâr­și­te­lor ploi. Cor­nel Pitiș, direc­to­rul direc­ției sil­vice Buzău merită toată recu­noș­tința pen­tru con­tri­bu­ția lui: s‐a docu­men­tat des­pre punc­tul de inter­sec­ție al pro­vin­ci­i­lor la 1918, a găsit locul pe teren, a con­vins auto­ri­tă­țile locale și jude­țene măcar să nu se stea în cale dacă de aju­tat nu prea aveau de gând, a coor­do­nat lucră­rile pe teren și a orga­ni­zat inau­gu­ra­rea pe 14 sep­tem­brie. Ală­turi de el s‐a aflat tot tim­pul Ciprian Pahonțu, direc­to­rul gene­ral al Rom­silva, care l‐a aju­tat să treacă peste tot felul de impe­di­mente teh­nice sau biro­cra­tice. Mă înclin în fața pro­fe­sio­na­lis­mu­lui între­gii echipe de pro­iect.

Iar rezul­ta­tul arată așa:

Pre­cum musca la arat, la inau­gu­rare a apă­rut și guver­nul, dar dom­nul minis­tru nu s‐a deran­jat până acolo. L‐a tri­mis pe secre­ta­rul de stat de la păduri prin care ne‐a trans­mis un mesaj într‐o limbă de lemn, plin de tru­isme și pla­ti­tu­dini, cum îi stă bine ori­că­rui poli­truc modern. Dar nu i‐am dus lipsa. Au fost câteva sute de oameni pre­zenți, sil­vici și nu numai. Spre fie­care pro­vin­cie a fost pus câte un panou care enu­meră per­so­na­li­tă­țile impor­tante din ști­ință, cul­tură și isto­rie, pre­cum cei care au con­tri­buit major la unire. Pro­ba­bil că nu vor rezista peste iarnă, nu păreau sufi­cient de dura­bile. S‐au făcut și mar­caje turis­tice spre cele trei pro­vin­cii, unul spre caba­nele Giur­gi­u­lui în Vran­cea, altul spre valea Bâsca Mică în Buzău și unul spre poiana Bene­dek în Cova­sna. Cei de la Aso­ci­a­ția Montană Car­pați vor ajuta și ei (sper că la vară își vor ține pro­mi­siu­nea) ca tra­se­ele să fie înre­gis­trate ofi­cial, iar punc­tul să fie sem­na­lat turis­tic pe Via Car­pa­tica (tra­seul euro­pean montan E8, banda roșie care stră­bate cul­mile Car­pa­ți­lor) pen­tru a deveni o refe­rință.

Deci, dacă aveți drum prin zonă, mer­geți până la obser­va­to­rul montan. Veți putea povesti și altora că ați fost în inima Româ­niei.


Citește și…

  1. Pen­tru cei care sunt inte­re­sați, actu­a­lul punct de întâl­nire al celor trei pro­vin­cii se găsește puțin mai la nord, undeva în șaua Goru, cam la jumă­ta­tea dis­tan­ței din­tre vâr­fu­rile Lăcă­uți și Goru, cele mai îna­lte din mun­ții Vran­cei. []

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Meniu