Sil­vi­cul­tura este o co­ra­bie în de­rivă și asta nu de azi, de ieri, ci de acum 30 de ani. Di­verse per­so­naje au râv­nit să ajungă la con­du­ce­rea ei, dar nici unul din­tre ele nu a avut min­tea și pu­te­rea de a se ri­dica la nive­lul unui ade­vă­rat li­der. Mai toți s‑au mul­țu­mit să fie ma­rio­nete mai mult sau mai pu­țin obe­diente ale pu­te­rii po­li­tice care i‑a ur­cat pe sca­u­nele mi­nis­te­ri­ale sau di­rec­to­ri­ale, con­vinși poate în si­nea lor că, de fapt, asta în­seamnă să îți iei res­pon­sa­bi­li­ta­tea ad­mi­nis­tră­rii a mi­li­oane de hec­tare de pă­dure, adică a plămâ­nu­lui verde al Ro­mâ­niei. In­com­pe­tența ma­na­ge­men­tu­lui a in­flu­en­țat ma­jor soarta sil­vi­cul­tu­rii și a fost prin­tre prin­ci­pa­lele ca­uze pen­tru mul­ti­plele pro­bleme cu care pă­du­rea și sec­to­rul fo­res­tier se con­fruntă acum.

O lă­mu­rire su­pli­men­tară: sil­vi­cul­tura în co­mu­nism nu a fost mai brează din punct de ve­dere ma­na­ge­rial, dar a re­u­șit să men­țină (prin frică) o dis­ci­plină des­tul de strictă. În plus, lipsa sec­to­ru­lui pri­vat, deci a îm­bo­gă­ți­rii ex­ce­sive pe spa­tele pă­du­rii, fă­cea ca ma­rile abu­zuri să fie lip­site de sens. De ce să des­pă­du­rești su­pra­fețe mari sau să fal­si­fici gro­so­lan acte de pu­nere în va­loare dacă ba­nii nu ajung la tine, iar pe­deapsa era aproape si­gură? Asta nu în­seamnă că era mai bine în co­mu­nism, ci doar că oa­me­nii sunt pre­ca­uți: nu fură de­cât când li se pare că nu vor fi prinși. Și când sunt în­cu­ra­jați să fure de că­tre un sis­tem com­plet dez­or­ga­ni­zat.

* * *

Ca să faci ma­na­ge­ment per­for­mant ai ne­voie de niște obiec­tive clare, de au­to­ri­ta­tea de a lua de­ci­zii și res­pon­sa­bi­li­ta­tea de a‑ți asuma con­se­cin­țele lor. Și mai ai ne­voie de un sis­tem care să mă­soare per­for­manța ac­țiu­ni­lor pe care le în­tre­prinzi, o mo­da­li­tate de a cu­an­ti­fica cât de bine ai de­cis și ai im­ple­men­tat. Pare sim­plu și lo­gic, dar din pă­cate exact lu­cru­rile as­tea lip­sesc în sil­vi­cul­tură de 30 de ani. Nici­o­dată nu a fost clar ce obiec­tive se ur­mă­resc. Cei ce au avut au­to­ri­ta­tea de­ci­zio­nală au în­cer­cat să scape de orice res­pon­sa­bi­li­tate și s‑o mute pe ume­rii al­tora. Iar de mă­su­rat, nu s‑a mă­su­rat nici­o­dată ni­mic. Ni­mic re­le­vant.

Mi­nis­te­rul a fost cam­pi­o­nul con­fu­ziei. Zeci de ani s‑a tot dis­cu­tat des­pre ela­bo­ra­rea unei stra­te­gii fo­res­ti­ere na­țio­nale și ni­mic nu s‑a în­tâm­plat. De cu­rând a apă­rut un ast­fel de do­cu­ment care re­la­tează o sumă de pla­ti­tu­dini într-un lim­baj bi­ro­cra­tic, de lemn. Ni­mic util nu se poate ex­trage din acel do­cu­ment. Ce ur­mă­rim la nivel na­țio­nal din punct de ve­dere al do­me­ni­u­lui fo­res­tier? Un fel de să fa­cem să fie bine, ca să nu fie rău. Nici nu e de mi­rare că lu­cru­rile stau așa când per­so­na­jele care po­pu­lează mi­nis­te­rul sunt apro­xi­ma­tiv ace­leași fi­guri me­di­o­cre, lip­site de idei și per­spec­tivă, care nu în­țe­leg mi­siu­nea in­sti­tu­ției în care se află și sunt pre­o­cu­pate mai de­grabă de con­so­li­da­rea pro­pri­u­lui scaun și spo­ri­rea pri­vi­le­gi­i­lor pe care le-ar pu­tea avea.

Ra­re­ori au fost mi­niș­tri cu o mi­nimă în­țe­le­gere a do­me­ni­u­lui, de cele mai multe ori în frun­tea mi­nis­te­ru­lui au ajuns di­verși po­li­truci bol­navi de su­fi­ciență și co­rup­ție, in­ca­pa­bili să în­țe­leagă sub­ti­li­tă­țile unei po­li­tici fo­res­ti­ere, in­com­pe­tenți din punct de ve­dere ma­na­ge­rial. Con­si­liul de ad­mi­nis­tra­ție al Rom­silva, prin­ci­pa­lul in­stru­ment pe care l‑ar fi avut la în­demână pen­tru a pune în prac­tică o po­li­tică fo­res­ti­eră, mă­car în pă­du­rile de stat, a ră­mas ne­fo­lo­sit. Fi­e­care mi­nis­tru a în­cer­cat cu mai mult sau mai pu­țin suc­ces să-și im­pună un di­rec­tor ge­ne­ral la Rom­silva, care să‑l ser­vească cu lo­ia­li­tate. Iar di­rec­to­rii ge­ne­rali și-au creat la rân­dul lor me­ca­nis­mul de va­li­dare ofi­ci­ală al pro­pri­i­lor de­ci­zii: un con­si­liu de ad­mi­nis­tra­ție for­mat din su­bal­terni, care să sus­țină fără să crâc­nească toate ide­ile și ini­ția­ti­vele șe­fu­lui su­prem. Orice porcă­rie ar fi fost co­misă nu pu­tea fi vina di­rec­to­ru­lui pen­tru că fu­sese apro­bată de con­si­liul de ad­mi­nis­tra­ție. Iar res­pon­sa­bi­li­ta­tea con­si­li­i­lor de ad­mi­nis­tra­ție nu a fost nici­o­dată lu­ată în dis­cu­ție. Mai rău, mo­de­lul acesta de dez­or­ga­ni­zare stu­di­ată a fost co­piat și la nive­lul di­rec­ți­i­lor sil­vice.

Așa se face că Rom­silva a fă­cut de‑a lun­gul a 30 de ani tot so­iul de in­ves­ti­ții aiu­ris­tice în obiec­tive com­plet inu­tile: ca­bane ne­ter­mi­nate, fa­brici de su­curi care n‑au func­țio­nat nici­o­dată, in­sta­la­ții pe care nu le‑a fo­lo­sit ni­meni vreo­dată. Su­mele iro­site ajung la va­lori ire­ale atunci când aduni tot ce s‑a dus pe apa sâm­be­tei, dar aproape nici una din­tre aceste chel­tu­ieli nu a fost fă­cută din pură pros­tie. De fi­e­care dată ci­neva a avut ceva de câști­gat. Poate vreun sil­vic cu func­ție, poate vreun de­pu­tat, poate vreun spon­sor im­por­tant al vre­u­nui par­tid po­li­tic. Pe acte to­tul e ok, nu se poate de­mon­stra nici o vi­no­vă­ție, lu­cră­tu­rile sunt per­fect aco­pe­rite le­gal, cu pro­cese ver­bale și e im­po­si­bil să mai des­câl­cești ițele com­pli­cate ale aces­tor afa­ceri du­bi­oase. Ca peste tot în ad­mi­nis­tra­ția ro­mâ­nească de stat există o ex­tra­or­di­nară ști­ință de a aco­peri sau de a face in­vi­zi­bilă co­rup­ția și in­com­pe­tența prin meș­te­șu­gite țe­să­turi de acte, ho­tă­râri de gu­vern și or­dine de mi­nis­tru. Care, dacă în­cerci să le de­slu­șești, îți iro­sesc tim­pul și ener­gia până la punc­tul la care fie aban­do­nezi, fie de­vii la fel de con­fuz ca și ele.

La în­ce­pu­tul lui 2016 lu­cru­rile s‑au schim­bat. Pen­tru prima oară con­si­liul de ad­mi­nis­tra­ție nu a mai fost for­mat din oa­meni din in­te­ri­o­rul Rom­silva, ci din in­gi­neri sil­vici din afara in­sti­tu­ției. Pen­tru prima oară a fost an­ga­jat un di­rec­tor ge­ne­ral pe bază de con­curs — și vă asi­gur că nu a fost de­loc un con­curs ușor. Pen­tru prima oară con­si­liul de ad­mi­nis­tra­ție a avut un man­dat real de ad­mi­nis­trare a re­giei din par­tea mi­nis­te­ru­lui, con­cre­ti­zat într-un sis­tem de in­di­ca­tori de per­for­manță cum nu mai exis­tase până atunci: creș­tere eco­no­mică sus­te­na­bilă, pre­o­cu­pare pen­tru func­ți­ile eco­lo­gice și so­ci­ale ale pă­du­rii, co­mu­ni­care și trans­pa­rență. Urmă să pu­nem în prac­tică toate aceste bune in­ten­ții. Ce a ur­mat a fost un fel de duș rece al re­a­li­tă­ții.

E de­mo­ra­li­zant să ajungi în con­si­liul de ad­mi­nis­tra­ție, să vrei să faci lu­cru­rile bine și să con­stați că ai în fața ta ta­bloul unui dez­as­tru ma­na­ge­rial to­tal. Pur și sim­plu nu știi nici de unde s‑o iei. To­tul ar tre­bui re­pa­rat, pre­mi­zele ar tre­bui schim­bate, in­stru­men­tele lip­sesc cu de­să­vâr­șire. Dar ceea ce e mai grav, pu­țini din­tre cei aflați la con­du­ce­rea de­par­ta­men­te­lor, di­rec­ți­i­lor și ocoa­le­lor îți sunt ali­ați. Pe fon­dul de­ban­da­dei le­gi­sla­tivă și a in­ten­ți­i­lor one­roase ale mul­tor po­li­ti­cieni, co­rup­ția a ros cu râvnă în fi­bra mo­rală a sil­vi­cul­to­ri­lor ro­mâni, transformându‑i pe mulți din­tre cei care au ju­rat să apere pă­du­rea în niște in­di­vizi care tră­iesc în zona gri a le­ga­li­tă­ții. Și de fapt pri­mul lu­cru pe care tre­buie să‑l schimbi în Rom­silva e men­ta­li­ta­tea oa­me­ni­lor. Iar asta e un lu­cru te­ri­bil de com­pli­cat.

Nu am dez­ar­mat, ci am pro­ce­dat me­to­dic, pas cu pas, în­cer­când să fa­cem or­dine ca într‑o casă: ca­meră cu ca­meră, du­lap cu du­lap, ser­tar cu ser­tar. Am pus în cen­tru tu­tu­ror lu­cru­ri­lor man­da­tul de ad­mi­nis­trare și obiec­ti­vele sale și am în­ce­put să ali­niem as­pec­tele ope­ra­țio­nale: con­struc­ția unei stra­te­gii co­mer­ci­ale, a unei po­li­tici de re­surse umane, in­tro­du­ce­rea unor prime pre­o­cu­pări de mar­ke­ting, cre­a­rea unei struc­turi pro­fe­sio­nale de co­mu­ni­care. Pro­gre­sele au exis­tat, dar au fost lente, pen­tru că în Rom­silva aceste com­pe­tențe esen­ți­ale pen­tru orice or­ga­ni­za­ție se­ri­oasă lip­sesc cu de­să­vâr­șire. Iar atra­ge­rea de com­pe­tență din ex­te­rior este foarte di­fi­cilă din ca­uza sa­la­ri­i­lor ne­com­pe­ti­tive din re­gie (față de piața pri­vată de muncă) sau din ca­uza le­gi­sla­ției stu­pide.

Sunt legi și re­guli ofi­ci­ale, dar mai ales există cu­tuma de a ocupa orice post din ma­na­ge­ment cu in­gi­neri sil­vici. Există un fel de fe­tiș al in­gi­ne­ru­lui sil­vic care e bun și de co­mer­ci­ant, și de mar­ke­ting, și de spe­cia­list HR, și de orice alt­ceva ți-ar trece prin cap. În re­a­li­tate mai toți acești oa­meni co­che­tează cu im­pos­tura pro­fe­sio­nală, n‑au nici un fel de pre­gă­tire te­o­re­tică pen­tru munca pe care o fac și, pe dea­su­pra, su­feră de sin­dro­mul Du­n­ning-Kru­ger: sunt atât de in­com­pe­tenți în­cât nici mă­car nu-și dau seama ce in­com­pe­tenți sunt. Așa cum e de aș­tep­tat, in­com­pe­tența ge­ne­rează și re­zis­tență la schim­bare: când nu stă­pâ­nești pro­fe­sia pe care tre­buie s‑o faci, după ce de-abia ai re­u­șit să vop­sești gar­dul și să dai im­pre­sia că ești în con­trol, nu vrei să se schimbe lu­cru­rile și iar să treci prin spai­mele de­con­spi­ră­rii pro­priei ne­pri­ce­peri. Așa că te opui. Orice idee de schim­bare e fie o pros­tie, fie im­po­si­bilă le­gi­sla­tiv. Iar oa­me­nii ăș­tia au un an­tre­na­ment ex­tra­or­di­nar să-ți ex­plice de ce ceva nu poate fi fă­cut, re­ci­tând pe ne­ră­su­flate ar­ti­cole de legi, haș-ge-uri și or­dine mi­nis­te­ri­ale. Din ne­fe­ri­cire hă­ți­șul ge­ne­rat de tâm­pe­ni­ile le­gi­sla­ției ro­mâ­nești îi ajută din plin.

Dar, cu per­se­ve­rență și cu spri­ji­nul di­rec­to­ru­lui ge­ne­ral și (par­țial) al echi­pei sale, am îna­in­tat câte pu­țin în fi­e­care lună. Sunt mul­țu­mit cu ceea am re­a­li­zat? Cu si­gu­ranță, nu. Aș fi vrut mult mai mult, mult mai re­pede. Dar dacă mă în­tre­bați cum s‑ar fi pu­tut alt­fel, în con­di­ți­ile date, v‑aș răs­punde că am fă­cut aproape tot ce era le­gal po­si­bil. Când te uiți din ex­te­rior, având mă­car o idee des­pre cât de multe tre­buie schim­bate, tot ceea ce a re­u­șit în 1000 de zile con­si­liul de ad­mi­nis­tra­ție din care am fă­cut parte pare foarte pu­țin. Și chiar e pu­țin. Dar dacă în­țe­legi am­ploa­rea și di­fi­cul­ta­tea schim­bă­ri­lor ne­ce­sare în sil­vi­cul­tura ro­mâ­nească, re­a­li­zezi că ni­mic nu poate fi în­drep­tat doar din Rom­silva și în nici un caz peste noapte. E ne­voie de sus­ți­ne­rea mi­nis­te­ru­lui, de anu­la­rea ac­te­lor nor­ma­tive stu­pide, de re­fa­ce­rea unor legi și ho­tă­râri de gu­vern. E un efort con­cer­tat. Doar un con­si­liu de ad­mi­nis­tra­ție nu va re­uși nici­o­dată să schimbe în bine lu­cru­rile.

Ce în­seamnă bine pen­tru sil­vi­cul­tura din Ro­mâ­nia? Am să vă ex­pun punc­tul meu de ve­dere în epi­soa­dele ur­mă­toare.

* * *

P.S. Sunt in­sis­tent în­dem­nat de unii cu­nos­cuți ai mei să co­men­tez (într‑o notă pe care pro­ba­bil că ei și-ar dori‑o ne­ga­tivă) des­pre pres­ta­ția anu­mi­tor mem­bri ai con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție, des­pre care există du­bii pri­vind mo­ra­li­ta­tea lor. Nu am să fac asta din două mo­tive.

Pri­mul este că aceste texte nu sunt bârfe des­pre niște oa­meni. Ținta mea e mai sus, mi-ar place să aduc în dis­cu­ție niște prin­ci­pii și niște po­si­bile schim­bări de pa­ra­digmă în sil­vi­cul­tură. Nu cred că tre­buie să că­u­tăm vi­no­vați, ci so­lu­ții.

Al doi­lea mo­tiv este că, in­di­fe­rent cât de multe vor fi fi­ind acu­za­ți­ile de com­por­ta­mente imo­rale din tre­cu­tul lor, toți mem­brii con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție au avut cel pu­țin o pres­ta­ție co­rectă cât am lu­crat îm­pre­ună. Nu am avut nici­o­dată sen­ti­men­tul unor agende as­cunse, ni­meni nu a în­cer­cat să ma­ni­pu­leze de­ci­zi­ile con­si­li­u­lui, nu au exis­tat in­ter­ven­ții sau in­flu­ențe po­li­tice. Iar cei care mă cu­nosc în ipos­taze ma­na­ge­ri­ale știu că sunt un in­di­vid greu de pă­că­lit. 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Clara Matei

    Un pic mai atent la uti­li­za­rea lim­bii ro­mane și mai multă eloc­cinta in unele ca­zuri. In rest, este foarte util de­mer­sul. Îl sus­țin!

    • Sorin Sfirlogea

      Poate am mai scă­pat pe ici, pe colo vreo vir­gulă ne­la­lo­cul ei. Scuze. Cât des­pre eloc­cință, nici nu știu ce e aia. 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu