1000 de zile în Romsilva (II)

Sil­vi­cul­tura este o cora­bie în derivă și asta nu de azi, de ieri, ci de acum 30 de ani. Diverse per­so­naje au râv­nit să ajungă la con­du­ce­rea ei, dar nici unul din­tre ele nu a avut min­tea și pute­rea de a se ridica la nive­lul unui ade­vă­rat lider. Mai toți s‐au mul­țu­mit să fie mario­nete mai mult sau mai puțin obe­diente ale pute­rii poli­tice care i‐a urcat pe sca­u­nele minis­te­ri­ale sau direc­to­ri­ale, con­vinși poate în sinea lor că, de fapt, asta înseamnă să îți iei res­pon­sa­bi­li­ta­tea admi­nis­tră­rii a mili­oane de hec­tare de pădure, adică a plămâ­nu­lui verde al Româ­niei. Incom­pe­tența mana­ge­men­tu­lui a influ­en­țat major soarta sil­vi­cul­tu­rii și a fost prin­tre prin­ci­pa­lele cauze pen­tru mul­ti­plele pro­bleme cu care pădu­rea și sec­to­rul fores­tier se con­fruntă acum.

O lămu­rire supli­men­tară: sil­vi­cul­tura în comu­nism nu a fost mai brează din punct de vedere mana­ge­rial, dar a reu­șit să men­țină (prin frică) o dis­ci­plină des­tul de strictă. În plus, lipsa sec­to­ru­lui pri­vat, deci a îmbo­gă­ți­rii exce­sive pe spa­tele pădu­rii, făcea ca marile abu­zuri să fie lip­site de sens. De ce să des­pă­du­rești supra­fețe mari sau să fal­si­fici gro­so­lan acte de punere în valoare dacă banii nu ajung la tine, iar pedeapsa era aproape sigură? Asta nu înseamnă că era mai bine în comu­nism, ci doar că oame­nii sunt pre­ca­uți: nu fură decât când li se pare că nu vor fi prinși. Și când sunt încu­ra­jați să fure de către un sis­tem com­plet dez­or­ga­ni­zat.

* * *

Ca să faci mana­ge­ment per­for­mant ai nevoie de niște obiec­tive clare, de auto­ri­ta­tea de a lua deci­zii și res­pon­sa­bi­li­ta­tea de a‐ți asuma con­se­cin­țele lor. Și mai ai nevoie de un sis­tem care să măsoare per­for­manța acțiu­ni­lor pe care le între­prinzi, o moda­li­tate de a cuan­ti­fica cât de bine ai decis și ai imple­men­tat. Pare sim­plu și logic, dar din păcate exact lucru­rile astea lip­sesc în sil­vi­cul­tură de 30 de ani. Nici­o­dată nu a fost clar ce obiec­tive se urmă­resc. Cei ce au avut auto­ri­ta­tea deci­zio­nală au încer­cat să scape de orice res­pon­sa­bi­li­tate și s‐o mute pe ume­rii altora. Iar de măsu­rat, nu s‐a măsu­rat nici­o­dată nimic. Nimic rele­vant.

Minis­te­rul a fost cam­pi­o­nul con­fu­ziei. Zeci de ani s‐a tot dis­cu­tat des­pre ela­bo­ra­rea unei stra­te­gii fores­ti­ere națio­nale și nimic nu s‐a întâm­plat. De curând a apă­rut un ast­fel de docu­ment care rela­tează o sumă de pla­ti­tu­dini într‐un lim­baj biro­cra­tic, de lemn. Nimic util nu se poate extrage din acel docu­ment. Ce urmă­rim la nivel națio­nal din punct de vedere al dome­ni­u­lui fores­tier? Un fel de să facem să fie bine, ca să nu fie rău. Nici nu e de mirare că lucru­rile stau așa când per­so­na­jele care popu­lează minis­te­rul sunt apro­xi­ma­tiv ace­leași figuri medi­o­cre, lip­site de idei și per­spec­tivă, care nu înțe­leg misiu­nea insti­tu­ției în care se află și sunt pre­o­cu­pate mai degrabă de con­so­li­da­rea pro­pri­u­lui scaun și spo­ri­rea pri­vi­le­gi­i­lor pe care le‐ar putea avea.

Rare­ori au fost miniș­tri cu o minimă înțe­le­gere a dome­ni­u­lui, de cele mai multe ori în frun­tea minis­te­ru­lui au ajuns diverși poli­truci bol­navi de sufi­ciență și corup­ție, inca­pa­bili să înțe­leagă sub­ti­li­tă­țile unei poli­tici fores­ti­ere, incom­pe­tenți din punct de vedere mana­ge­rial. Con­si­liul de admi­nis­tra­ție al Rom­silva, prin­ci­pa­lul instru­ment pe care l‐ar fi avut la îndemână pen­tru a pune în prac­tică o poli­tică fores­ti­eră, măcar în pădu­rile de stat, a rămas nefo­lo­sit. Fie­care minis­tru a încer­cat cu mai mult sau mai puțin suc­ces să‐și impună un direc­tor gene­ral la Rom­silva, care să‐l ser­vească cu loia­li­tate. Iar direc­to­rii gene­rali și‐au creat la rân­dul lor meca­nis­mul de vali­dare ofi­ci­ală al pro­pri­i­lor deci­zii: un con­si­liu de admi­nis­tra­ție for­mat din subal­terni, care să sus­țină fără să crâc­nească toate ide­ile și ini­ția­ti­vele șefu­lui suprem. Orice porcă­rie ar fi fost comisă nu putea fi vina direc­to­ru­lui pen­tru că fusese apro­bată de con­si­liul de admi­nis­tra­ție. Iar res­pon­sa­bi­li­ta­tea con­si­li­i­lor de admi­nis­tra­ție nu a fost nici­o­dată luată în dis­cu­ție. Mai rău, mode­lul acesta de dez­or­ga­ni­zare stu­di­ată a fost copiat și la nive­lul direc­ți­i­lor sil­vice.

Așa se face că Rom­silva a făcut de‐a lun­gul a 30 de ani tot soiul de inves­ti­ții aiu­ris­tice în obiec­tive com­plet inu­tile: cabane neter­mi­nate, fabrici de sucuri care n‐au func­țio­nat nici­o­dată, insta­la­ții pe care nu le‐a folo­sit nimeni vreo­dată. Sumele iro­site ajung la valori ire­ale atunci când aduni tot ce s‐a dus pe apa sâm­be­tei, dar aproape nici una din­tre aceste chel­tu­ieli nu a fost făcută din pură pros­tie. De fie­care dată cineva a avut ceva de câști­gat. Poate vreun sil­vic cu func­ție, poate vreun depu­tat, poate vreun spon­sor impor­tant al vre­u­nui par­tid poli­tic. Pe acte totul e ok, nu se poate demon­stra nici o vino­vă­ție, lucră­tu­rile sunt per­fect aco­pe­rite legal, cu pro­cese ver­bale și e impo­si­bil să mai des­câl­cești ițele com­pli­cate ale aces­tor afa­ceri dubi­oase. Ca peste tot în admi­nis­tra­ția româ­nească de stat există o extra­or­di­nară ști­ință de a aco­peri sau de a face invi­zi­bilă corup­ția și incom­pe­tența prin meș­te­șu­gite țesă­turi de acte, hotă­râri de guvern și ordine de minis­tru. Care, dacă încerci să le deslu­șești, îți iro­sesc tim­pul și ener­gia până la punc­tul la care fie aban­do­nezi, fie devii la fel de con­fuz ca și ele.

La înce­pu­tul lui 2016 lucru­rile s‐au schim­bat. Pen­tru prima oară con­si­liul de admi­nis­tra­ție nu a mai fost for­mat din oameni din inte­ri­o­rul Rom­silva, ci din ingi­neri sil­vici din afara insti­tu­ției. Pen­tru prima oară a fost anga­jat un direc­tor gene­ral pe bază de con­curs – și vă asi­gur că nu a fost deloc un con­curs ușor. Pen­tru prima oară con­si­liul de admi­nis­tra­ție a avut un man­dat real de admi­nis­trare a regiei din par­tea minis­te­ru­lui, con­cre­ti­zat într‐un sis­tem de indi­ca­tori de per­for­manță cum nu mai exis­tase până atunci: creș­tere eco­no­mică sus­te­na­bilă, pre­o­cu­pare pen­tru func­ți­ile eco­lo­gice și soci­ale ale pădu­rii, comu­ni­care și trans­pa­rență. Urmă să punem în prac­tică toate aceste bune inten­ții. Ce a urmat a fost un fel de duș rece al rea­li­tă­ții.

E demo­ra­li­zant să ajungi în con­si­liul de admi­nis­tra­ție, să vrei să faci lucru­rile bine și să con­stați că ai în fața ta tabloul unui dez­as­tru mana­ge­rial total. Pur și sim­plu nu știi nici de unde s‐o iei. Totul ar tre­bui repa­rat, pre­mi­zele ar tre­bui schim­bate, instru­men­tele lip­sesc cu desă­vâr­șire. Dar ceea ce e mai grav, puțini din­tre cei aflați la con­du­ce­rea depar­ta­men­te­lor, direc­ți­i­lor și ocoa­le­lor îți sunt ali­ați. Pe fon­dul deban­da­dei legi­sla­tivă și a inten­ți­i­lor one­roase ale mul­tor poli­ti­cieni, corup­ția a ros cu râvnă în fibra morală a sil­vi­cul­to­ri­lor români, transformându‐i pe mulți din­tre cei care au jurat să apere pădu­rea în niște indi­vizi care tră­iesc în zona gri a lega­li­tă­ții. Și de fapt pri­mul lucru pe care tre­buie să‐l schimbi în Rom­silva e men­ta­li­ta­tea oame­ni­lor. Iar asta e un lucru teri­bil de com­pli­cat.

Nu am dez­ar­mat, ci am pro­ce­dat meto­dic, pas cu pas, încer­când să facem ordine ca într‐o casă: cameră cu cameră, dulap cu dulap, ser­tar cu ser­tar. Am pus în cen­tru tutu­ror lucru­ri­lor man­da­tul de admi­nis­trare și obiec­ti­vele sale și am înce­put să ali­niem aspec­tele ope­ra­țio­nale: con­struc­ția unei stra­te­gii comer­ci­ale, a unei poli­tici de resurse umane, intro­du­ce­rea unor prime pre­o­cu­pări de mar­ke­ting, cre­a­rea unei struc­turi pro­fe­sio­nale de comu­ni­care. Pro­gre­sele au exis­tat, dar au fost lente, pen­tru că în Rom­silva aceste com­pe­tențe esen­ți­ale pen­tru orice orga­ni­za­ție seri­oasă lip­sesc cu desă­vâr­șire. Iar atra­ge­rea de com­pe­tență din exte­rior este foarte difi­cilă din cauza sala­ri­i­lor necom­pe­ti­tive din regie (față de piața pri­vată de muncă) sau din cauza legi­sla­ției stu­pide.

Sunt legi și reguli ofi­ci­ale, dar mai ales există cutuma de a ocupa orice post din mana­ge­ment cu ingi­neri sil­vici. Există un fel de fetiș al ingi­ne­ru­lui sil­vic care e bun și de comer­ci­ant, și de mar­ke­ting, și de spe­cia­list HR, și de orice alt­ceva ți‐ar trece prin cap. În rea­li­tate mai toți acești oameni coche­tează cu impos­tura pro­fe­sio­nală, n‐au nici un fel de pre­gă­tire teo­re­tică pen­tru munca pe care o fac și, pe dea­su­pra, suferă de sin­dro­mul Dunning‐Kruger: sunt atât de incom­pe­tenți încât nici măcar nu‐și dau seama ce incom­pe­tenți sunt. Așa cum e de aștep­tat, incom­pe­tența gene­rează și rezis­tență la schim­bare: când nu stă­pâ­nești pro­fe­sia pe care tre­buie s‐o faci, după ce de‐abia ai reu­șit să vop­sești gar­dul și să dai impre­sia că ești în con­trol, nu vrei să se schimbe lucru­rile și iar să treci prin spai­mele decon­spi­ră­rii pro­priei nepri­ce­peri. Așa că te opui. Orice idee de schim­bare e fie o pros­tie, fie impo­si­bilă legi­sla­tiv. Iar oame­nii ăștia au un antre­na­ment extra­or­di­nar să‐ți explice de ce ceva nu poate fi făcut, reci­tând pe neră­su­flate arti­cole de legi, haș‐ge‐uri și ordine minis­te­ri­ale. Din nefe­ri­cire hăți­șul gene­rat de tâm­pe­ni­ile legi­sla­ției româ­nești îi ajută din plin.

Dar, cu per­se­ve­rență și cu spri­ji­nul direc­to­ru­lui gene­ral și (par­țial) al echi­pei sale, am îna­in­tat câte puțin în fie­care lună. Sunt mul­țu­mit cu ceea am rea­li­zat? Cu sigu­ranță, nu. Aș fi vrut mult mai mult, mult mai repede. Dar dacă mă între­bați cum s‐ar fi putut alt­fel, în con­di­ți­ile date, v‐aș răs­punde că am făcut aproape tot ce era legal posi­bil. Când te uiți din exte­rior, având măcar o idee des­pre cât de multe tre­buie schim­bate, tot ceea ce a reu­șit în 1000 de zile con­si­liul de admi­nis­tra­ție din care am făcut parte pare foarte puțin. Și chiar e puțin. Dar dacă înțe­legi amploa­rea și difi­cul­ta­tea schim­bă­ri­lor nece­sare în sil­vi­cul­tura româ­nească, rea­li­zezi că nimic nu poate fi îndrep­tat doar din Rom­silva și în nici un caz peste noapte. E nevoie de sus­ți­ne­rea minis­te­ru­lui, de anu­la­rea acte­lor nor­ma­tive stu­pide, de refa­ce­rea unor legi și hotă­râri de guvern. E un efort con­cer­tat. Doar un con­si­liu de admi­nis­tra­ție nu va reuși nici­o­dată să schimbe în bine lucru­rile.

Ce înseamnă bine pen­tru sil­vi­cul­tura din Româ­nia? Am să vă expun punc­tul meu de vedere în epi­soa­dele urmă­toare.

* * *

P.S. Sunt insis­tent îndem­nat de unii cunos­cuți ai mei să comen­tez (într‐o notă pe care pro­ba­bil că ei și‐ar dori‐o nega­tivă) des­pre pres­ta­ția anu­mi­tor mem­bri ai con­si­li­u­lui de admi­nis­tra­ție, des­pre care există dubii pri­vind mora­li­ta­tea lor. Nu am să fac asta din două motive.

Pri­mul este că aceste texte nu sunt bârfe des­pre niște oameni. Ținta mea e mai sus, mi‐ar place să aduc în dis­cu­ție niște prin­ci­pii și niște posi­bile schim­bări de para­digmă în sil­vi­cul­tură. Nu cred că tre­buie să cău­tăm vino­vați, ci solu­ții.

Al doi­lea motiv este că, indi­fe­rent cât de multe vor fi fiind acu­za­ți­ile de com­por­ta­mente imo­rale din tre­cu­tul lor, toți mem­brii con­si­li­u­lui de admi­nis­tra­ție au avut cel puțin o pres­ta­ție corectă cât am lucrat împre­ună. Nu am avut nici­o­dată sen­ti­men­tul unor agende ascunse, nimeni nu a încer­cat să mani­pu­leze deci­zi­ile con­si­li­u­lui, nu au exis­tat inter­ven­ții sau influ­ențe poli­tice. Iar cei care mă cunosc în ipos­taze mana­ge­ri­ale știu că sunt un indi­vid greu de păcă­lit. 


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Clara Matei

    Un pic mai atent la uti­li­za­rea lim­bii romane și mai multă eloc­cinta in unele cazuri. In rest, este foarte util demer­sul. Îl sus­țin!

    • Sorin Sfirlogea

      Poate am mai scă­pat pe ici, pe colo vreo vir­gulă nela­lo­cul ei. Scuze. Cât des­pre eloc­cință, nici nu știu ce e aia. 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu