1000 de zile în Romsilva (III)

Arti­co­lele mele des­pre Rom­silva pro­duc reac­ții. Foarte bine, asta era și inten­ția. Mai multe voci mi‐au repro­șat aspri­mea tonu­lui. Unii chiar au zis că am uitat că mi‐a fost bine cât am fost în con­si­liul de admi­nis­tra­ție și acum îmi demon­strez nere­cu­noș­tința lovind în regie. Mi s‐a mai repro­șat că dis­trug ima­gi­nea Rom­silva atunci când vor­besc des­pre incom­pe­tența unor oameni care se află prin pozi­ții de con­du­cere ale sil­vi­cul­tu­rii. Cred că toate aceste afir­ma­ții arată că este nevoie de niște cla­ri­fi­cări.

Peri­oada în care am fost mem­bru în con­si­liul de admi­nis­tra­ție nu a fost o sine­cură. Știu că mulți așa per­cep aceste pozi­ții admi­nis­tra­tive și, dacă ne uităm la isto­ri­cul con­si­li­i­lor de admi­nis­tra­ție de pe la mai toate fir­mele de stat, chiar așa și este: pos­tura de mem­bru al con­si­li­u­lui de admi­nis­tra­ție este un loc căl­duț de unde iei niște bani fru­moși fără să‐ți asumi răs­pun­deri prea mari. Ridici mâna după cum spune jupâ­nul poli­tic care te‐a tri­mis acolo, ești atent să nu‐ți prinzi ure­chile în ches­tii care te‐ar putea duce la închi­soare sau răs­pun­dere mate­rială, ești ambi­guu și came­le­o­nic și toată treaba merge bine. În cazul meu nu a fost deloc așa.

În pri­mul rând pen­tru că eu câștig mai mulți bani dacă nu‐mi dedic tim­pul regiei, cam de șase‐șapte ori mai mulți bani decât indem­ni­za­ția pri­mită la con­si­liul de admi­nis­tra­ție. Fie­care zi de muncă pier­dută m‐a cos­tat câteva sute de euro. Iar la înce­pu­tul pre­zen­ței mele în con­si­liu am dedi­cat și câte o săp­tămână din fie­care lună pen­tru Rom­silva, cău­tând împre­ună cu cei­lalți mem­bri și cu direc­to­rul gene­ral solu­ții pen­tru un mana­ge­ment de cali­tate. Deci dacă facem o balanță între ce am câști­gat și ce am pier­dut, n‐aș spune că m‐am umplut de bani de pe urma regiei. E drept, nici nu cred că am ieșit în pier­dere per total. Dar cred că fie­care leu care mi s‐a plătit l‐am întors prin seri­o­zi­ta­tea cu care mi‐am tra­tat misiu­nea și prin stră­da­nia de a îmbu­nă­tăți lucru­rile ală­turi de cole­gii mei. Cu alte cuvinte nu regia mi‐a făcut un favor mie, ci eu i‐am făcut un ser­vi­ciu punându‐mi la dis­po­zi­ție ide­ile, com­pe­ten­țele și tim­pul. Iar eu sunt recu­nos­că­tor pen­tru oport­u­ni­ta­tea de a con­tri­bui la isto­ria ei.

Pro­ba­bil că pen­tru unii ce spun aici sună a orgo­liu și infa­tu­are, dar vă asi­gur că nu des­pre asta e vorba. Sunt un bun pro­fe­si­o­nist în anu­mite dome­nii, am o expe­riență sem­ni­fi­ca­tivă de mana­ge­ment și am o gân­dire foarte struc­tu­rată, iar dacă nu mă cre­deți pe mine vă pot spune numele a cel puțin 20 de oameni foarte rele­vanți cu care am cola­bo­rat și care vă pot asi­gura că nu exa­ge­rez. Puse cap la cap toate aceste cali­tăți sunt de folos unei orga­ni­za­ții căreia îi lip­sește direc­ția stra­te­gică și pri­ce­pe­rea ope­ra­țio­nală.

În al doi­lea rând eu sunt orice, dar nu ambi­guu și came­le­o­nic. Cei care mă cunosc per­so­nal și au lucrat cu mine știu că "sufăr de păreri" pe care le exprim cu voce tare, că nu mă jenez să spun lucru­ri­lor pe nume și că nici­o­dată nu m‐am dat după cum a bătut vân­tul. O fi bine, o fi rău, nu știu, dar eu așa sunt. Felul ăsta de a fi mi‐a adus și apre­ci­eri, și neca­zuri – eu, însă, nu m‐am schim­bat.

Cât des­pre ima­gi­nea regiei și felul în care eu o pătez cu afir­ma­ți­ile mele, am de spus câteva vorbe. Eu vor­besc mai ales des­pre oameni și des­pre com­por­ta­men­tele lor. În mod stra­niu, mulți cred că a‐i cri­tica pe ei este echi­va­lent cu a cri­tica Rom­silva. Logica asta am văzut‐o de curând și la actu­a­lii guver­nanți: cine vor­bește de rău des­pre ei, defă­i­mează țara. Cu alte cuvinte ei sunt țara. Simi­lar, sil­vi­cii de azi sunt Rom­silva. Atâta doar că eu, și într‐un caz și în celă­lalt, văd lucru­rile dife­rit.

Fie­care pădu­rar, teh­ni­cian sau ingi­ner sil­vic din Rom­silva este doar un vre­mel­nic slu­ji­tor al unei mese­rii nobile, al cărei rost este să păs­treze pen­tru toți româ­nii (și poate chiar mai mult decât atât) un mediu natu­ral sănă­tos și dura­bil. Teme­i­ni­cia și pasiu­nea cu care își fac mese­ria dau măsura reu­și­te­lor lor, dar chiar și atunci când eșu­ează – cu sau fără vino­vă­ție – nu insti­tu­ția este cea care a dat greș, ci ei înșiși. Dacă mâine printr‐o tra­gică și nedo­rită întor­să­tură a sor­ții ar dis­pă­rea toți anga­ja­ții regiei, Rom­silva ar con­ti­nua să existe. Alți oameni le‐ar lua locul, poate mai puțin pri­ce­puți și expe­ri­men­tați la înce­put, dar viața și‐ar con­ti­nua cur­sul. Rom­silva ar con­ti­nua să existe.

Așa­dar, dra­gii mei con­frați, nu noi sun­tem Rom­silva. Noi ne repre­zen­tăm pe noi înșine, gene­ra­ții tre­că­toare de sil­vi­cul­tori ale căror bune și rele le va judeca tim­pul, pro­fe­si­o­niști mai per­for­manți sau nu, ale căror rezul­tate vor influ­ența soarta pădu­rii româ­nești. Cei ce ne cri­tică, pe noi ne doje­nesc, nu regia. Căci Rom­silva – în forma actu­ală ori poate alta pe care tim­pul și poli­ti­cie­nii o vor modela – va con­ti­nua să existe. Pen­tru că esența ei, rațiu­nea pen­tru care există nu sunt sil­vi­cul­to­rii, ci pădu­rea. Așa­dar nici­o­dată vor­bele mele aspre nu vor atinge regia, căci nu ea, nu pădu­rea i‐a îndem­nat să devină sil­vi­cul­tori pe cei ce nu sunt demni de mese­ria asta.

Am spus că unii din­tre cei aflați în con­du­ce­rile insti­tu­ți­i­lor din sil­vi­cul­tură suferă de incom­pe­tență. Și pro­ba­bil că mulți se vor fi sim­țit ofen­sați. Dar ade­vă­rul e că nu e nici o jig­nire în a fi incom­pe­tent. Ome­ni­rea a ajuns acum să des­chidă nenu­mă­rate dome­nii de cunoaș­tere, de la sil­vi­cul­tură la astro­nau­tică, de la fizica new­to­ni­ană la teh­no­lo­gia infor­ma­ției. E impo­si­bil ca cineva să le cuprindă pe toate. În con­se­cință fie­care din­tre noi putem face o listă de zece pagini cu dome­ni­ile în care sun­tem incom­pe­tenți. Ceea ce e grav, ceea ce eu con­si­der că nu poate fi scu­zat, este fap­tul că oame­nii de genul ăsta acceptă res­pon­sa­bi­li­tăți pen­tru care știu că le lip­sesc com­pe­ten­țele și pe care știu că nu le vor putea înde­plini la nive­lul de per­for­manță de care ar fi nevoie. Asta nu poate fi tre­cut cu vede­rea. Nimeni nu îi obligă să ocupe un scaun de direc­tor atunci când știu că nu au cunoș­tințe ele­men­tare de mana­ge­ment. Iar dacă totuși cred că știu, că sunt pre­gă­tiți să con­ducă pe alții și să influ­en­țeze soarta insti­tu­ției, depar­ta­men­tu­lui, direc­ției sau oco­lu­lui – cu alte cuvinte dacă nu știu că nu știu – sunt obli­gați să pri­vească cu un ochi cri­tic pro­pria pri­ce­pere și să o tes­teze teo­re­tic și prac­tic până când soco­tesc că s‐au echi­pat cu toate armele pen­tru a face o treabă bună.

Alt­min­teri nu vor fi nici­o­dată decât niște bieți impos­tori cu ifose de mari mana­geri.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu