1000 de zile în Romsilva (III)

Arti­colele mele despre Rom­silva pro­duc reacții. Foarte bine, asta era și intenția. Mai multe voci mi‐au reproșat asprimea tonu­lui. Unii chiar au zis că am uitat că mi‐a fost bine cât am fost în con­sil­iul de admin­is­trație și acum îmi demon­strez nere­cunoșt­ința lovind în regie. Mi s‐a mai reproșat că dis­trug imag­inea Rom­silva atunci când vorbesc despre incom­pe­tența unor oameni care se află prin poz­iții de con­duc­ere ale sil­vi­cul­turii. Cred că toate aceste afir­mații arată că este nevoie de niște clar­i­ficări.

Perioada în care am fost mem­bru în con­sil­iul de admin­is­trație nu a fost o sinecură. Știu că mulți așa per­cep aceste poz­iții admin­is­tra­tive și, dacă ne uităm la istoricul con­sili­ilor de admin­is­trație de pe la mai toate firmele de stat, chiar așa și este: pos­tura de mem­bru al con­sil­i­u­lui de admin­is­trație este un loc căl­duț de unde iei niște bani fru­moși fără să‐ți asumi răspun­deri prea mari. Ridici mâna după cum spune jupânul politic care te‐a trimis acolo, ești atent să nu‐ți prinzi ure­chile în chestii care te‐ar putea duce la închisoare sau răspun­dere mate­ri­ală, ești ambiguu și cameleonic și toată tre­aba merge bine. În cazul meu nu a fost deloc așa.

În primul rând pen­tru că eu câștig mai mulți bani dacă nu‐mi dedic tim­pul regiei, cam de șase‐șapte ori mai mulți bani decât ind­em­niza­ția prim­ită la con­sil­iul de admin­is­trație. Fiecare zi de muncă pier­dută m‐a costat câteva sute de euro. Iar la începutul prezenței mele în con­siliu am ded­i­cat și câte o săp­tămână din fiecare lună pen­tru Rom­silva, căutând împre­ună cu ceilalți mem­bri și cu direc­torul gen­eral soluții pen­tru un man­age­ment de cal­i­tate. Deci dacă facem o bal­anță între ce am câști­gat și ce am pier­dut, n‐aș spune că m‐am umplut de bani de pe urma regiei. E drept, nici nu cred că am ieșit în pierdere per total. Dar cred că fiecare leu care mi s‐a plătit l‐am întors prin seri­oz­i­tatea cu care mi‐am tratat mis­i­unea și prin stră­da­nia de a îmbunătăți lucrurile ală­turi de colegii mei. Cu alte cuvinte nu regia mi‐a făcut un favor mie, ci eu i‐am făcut un ser­vi­ciu punându‐mi la dis­poz­iție ideile, com­pe­tențele și tim­pul. Iar eu sunt recunoscă­tor pen­tru opor­tu­ni­tatea de a con­tribui la isto­ria ei.

Prob­a­bil că pen­tru unii ce spun aici sună a orgoliu și infat­u­are, dar vă asigur că nu despre asta e vorba. Sunt un bun pro­fe­sion­ist în anu­mite domenii, am o expe­riență sem­ni­fica­tivă de man­age­ment și am o gândire foarte struc­turată, iar dacă nu mă cre­deți pe mine vă pot spune numele a cel puțin 20 de oameni foarte rel­e­vanți cu care am colab­o­rat și care vă pot asigura că nu exagerez. Puse cap la cap toate aceste cal­ități sunt de folos unei orga­ni­za­ții căreia îi lipsește direcția strate­gică și pri­ceperea oper­ațion­ală.

În al doilea rând eu sunt orice, dar nu ambiguu și cameleonic. Cei care mă cunosc per­sonal și au lucrat cu mine știu că "sufăr de păreri" pe care le exprim cu voce tare, că nu mă jenez să spun lucrurilor pe nume și că nicio­dată nu m‐am dat după cum a bătut vân­tul. O fi bine, o fi rău, nu știu, dar eu așa sunt. Felul ăsta de a fi mi‐a adus și aprecieri, și necazuri — eu, însă, nu m‐am schim­bat.

Cât despre imag­inea regiei și felul în care eu o pătez cu afir­mați­ile mele, am de spus câteva vorbe. Eu vorbesc mai ales despre oameni și despre com­por­ta­mentele lor. În mod stra­niu, mulți cred că a‐i crit­ica pe ei este echiva­lent cu a crit­ica Rom­silva. Log­ica asta am văzut‐o de curând și la actu­alii guver­nanți: cine vor­bește de rău despre ei, defăimează țara. Cu alte cuvinte ei sunt țara. Sim­i­lar, sil­vicii de azi sunt Rom­silva. Atâta doar că eu, și într‐un caz și în celălalt, văd lucrurile diferit.

Fiecare pădu­rar, tehni­cian sau inginer sil­vic din Rom­silva este doar un vremel­nic slu­ji­tor al unei meserii nobile, al cărei rost este să păstreze pen­tru toți românii (și poate chiar mai mult decât atât) un mediu nat­ural sănă­tos și dura­bil. Temeini­cia și pasi­unea cu care își fac mese­ria dau măsura reușitelor lor, dar chiar și atunci când eșuează — cu sau fără vinovăție — nu insti­tuția este cea care a dat greș, ci ei înșiși. Dacă mâine printr‐o trag­ică și nedorită întorsă­tură a sorții ar dis­părea toți anga­jații regiei, Rom­silva ar con­tinua să existe. Alți oameni le‐ar lua locul, poate mai puțin pri­cepuți și exper­i­men­tați la început, dar viața și‐ar con­tinua cur­sul. Rom­silva ar con­tinua să existe.

Așadar, dragii mei con­frați, nu noi sun­tem Rom­silva. Noi ne reprezen­tăm pe noi înșine, gen­er­ații trecă­toare de sil­vicul­tori ale căror bune și rele le va judeca tim­pul, pro­fe­sion­iști mai per­for­manți sau nu, ale căror rezul­tate vor influ­ența soarta pădurii românești. Cei ce ne crit­ică, pe noi ne doje­nesc, nu regia. Căci Rom­silva — în forma actu­ală ori poate alta pe care tim­pul și politi­cienii o vor mod­ela — va con­tinua să existe. Pen­tru că esența ei, rați­unea pen­tru care există nu sunt sil­vicul­torii, ci pădurea. Așadar nicio­dată vor­bele mele aspre nu vor atinge regia, căci nu ea, nu pădurea i‐a îndem­nat să dev­ină sil­vicul­tori pe cei ce nu sunt demni de mese­ria asta.

Am spus că unii din­tre cei aflați în con­duc­er­ile insti­tuți­ilor din sil­vi­cul­tură suferă de incom­pe­tență. Și prob­a­bil că mulți se vor fi simțit ofen­sați. Dar ade­vărul e că nu e nici o jig­nire în a fi incom­pe­tent. Omenirea a ajuns acum să deschidă nenumărate domenii de cunoaștere, de la sil­vi­cul­tură la astro­nau­tică, de la fiz­ica new­to­ni­ană la tehnolo­gia infor­mației. E imposi­bil ca cineva să le cuprindă pe toate. În con­secință fiecare din­tre noi putem face o listă de zece pagini cu domeni­ile în care sun­tem incom­pe­tenți. Ceea ce e grav, ceea ce eu con­sider că nu poate fi scuzat, este fap­tul că oamenii de genul ăsta acceptă respon­s­abil­ități pen­tru care știu că le lipsesc com­pe­tențele și pe care știu că nu le vor putea îndeplini la nivelul de per­for­manță de care ar fi nevoie. Asta nu poate fi tre­cut cu ved­erea. Nimeni nu îi obligă să ocupe un scaun de direc­tor atunci când știu că nu au cunoșt­ințe ele­mentare de man­age­ment. Iar dacă totuși cred că știu, că sunt pregătiți să con­ducă pe alții și să influ­ențeze soarta insti­tuției, depar­ta­men­tu­lui, direcției sau ocolu­lui — cu alte cuvinte dacă nu știu că nu știu — sunt oblig­ați să privească cu un ochi critic pro­pria pri­cepere și să o testeze teo­retic și prac­tic până când socotesc că s‐au echipat cu toate armele pen­tru a face o tre­abă bună.

Alt­minteri nu vor fi nicio­dată decât niște bieți impos­tori cu ifose de mari man­ageri.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu