În fiecare lună urc pe Mont Blanc. E o provocare pe care mi-am propus‑o cu ceva timp în urmă și de care încerc să mă țin. Până acum am reușit. Urmez un traseu lung, care pornește de la nivelul mării, deci ascensiunea este de 4.800 metri, iar urcușul îmi ia exact opt ore. O să spuneți că e o performanță. Este, dar nu în sensul în care vă gândiți. Pentru că nu despre capacitatea de efort este vorba, cât mai mult de perseverență și disciplină. Aceste calități vă pot duce și pe voi pe Mont Blanc, în opt ore, în fiecare lună. Ca să reușiți puteți să urmați metoda mea. Nu dă greș.
În primul rând etapizați urcarea. Urcați în opt reprize de câte o oră, fără oprire pe parcurs. După fiecare oră urmează o pauză în care vă refaceți, vă hidratați și vă hrăniți cât mai echilibrat. Este foarte important să nu faceți un efort prelungit, care aparent vă urcă sus mai repede, dar vă face să vă pierdeți suflul pe distanțe mai mari. Lucrurile mari se clădesc cu cărămizi mici.
Al doilea lucru important este ritmul constant. Nu accelerați inutil, nu încetiniți. Mențineți același pas, cât mai lung posibil, fără să simțiți că efortul de a întinde piciorul e prea mare. Păstrați aceeași cadență, chiar dacă simțiți că aveți puterea să vă grăbiți, chiar dacă simțiți nevoia să vă opriți. Perseverați prin monotonia ritmului.
Al treilea lucru de care trebuie să țineți cont este viteza ideală. Nu alergați, nu e o probă de 100 de metri, e un maraton. Faceți pasul lung căci ritmul cardiac se accelerează atunci când pașii sunt mici și grăbiți, organismul trece într‑o stare de ușoară surescitare, plămânii pompează oxigen în ritm alert. Asta vă obosește, așa că e bine să vă impuneți un ritm mai domol. Știți probabil calculul faimos care spune că pulsul nu trebuie să depășească valoarea rezultată prin scăderea vârstei voastre din cifra 220. Fixați-vă ritmul pulsului la 75% din valoarea astfel calculată. Nu sprintul vertiginos trebuie să‑l căutați, ci cadența marșului prelungit.
A mai rămas un singur lucru de adăugat: să vă spun unde găsiți harta traseului meu spre Mont Blanc. E simplu. Începe din orice sală de sport unde puteți găsi o bandă de alergare. Duceți-vă acolo de două ori pe săptămână, câte o oră. Fixați panta la 15% — de obicei e maximum de înclinare posibilă — și viteza la 4 km/oră. Timp de o oră nu vă opriți. Veți fi urcat 600 de metri altitudine la fiecare sesiune. Adică 1200 de metri pe săptămână, deci 4800 de metri pe lună. Exact cât Mont Blanc.
Lasă un comentariu