IT. Profesie sau hobby?

Ar tre­bui sau nu să îți urmezi pasiu­nile până când le trans­formi în pro­fe­sie? Unii zic că da, pen­tru că doar așa îți vei face cu plă­cere munca în fie­care zi. Căci ce poate fi mai dezi­ra­bil decât să te duci în fie­care zi la muncă fre­donând un cân­te­cel de bucu­rie că vei face iarăși ceva ce te pasio­nează? Și totuși…

Nu orice pro­fe­sie poate avea în spa­tele ei o pasiune. Nu‐mi ima­gi­nez cum ar putea fi cineva pasio­nat de gunoaie sau de cana­li­zări. Din feri­cire însă există sume­de­nie de ocu­pa­ții care ar putea fi o sursă de plă­cere, așa că cei mai mulți din­tre noi putem să ne urmăm dorin­țele către o pro­fe­sie plină de satis­fac­ții. Și poate că cea mai nime­rită exem­pli­fi­care în zilele noas­tre este IT‐ul, mese­ria care poate aduce mulți bani în buzu­na­rul celor pri­ce­puți. Să fii pasio­nat de cal­cu­la­toare și să faci din asta o gră­madă de bani, nu e ăsta visul per­fect?

Acum câțiva ani am avut oca­zia să par­ti­cip la un pro­iect foarte inte­re­sant ini­țiat de Școala de Valori1. Ideea din spa­tele pro­iec­tu­lui era aceea de a pune tine­rii elevi în con­tact cu fața reală a pasiu­ni­lor lor, ajutându‐i să înțe­leagă mai exact cum arată în viața de zi cu zi pro­fe­si­ile spre care își doresc să se îndrepte. Așa că un număr de elevi din unele din­tre cele mai bune licee bucu­reș­tene, care visau să devină IT‐iști, au fost invi­tați să cola­bo­reze cu o firmă de software și să lucreze pen­tru un scurt timp exact așa cum lucrează un pro­gra­ma­tor pro­fe­si­o­nist. Copiii au venit cu pro­pri­ile lor idei de pro­iecte, tot ei le‐au selec­tat pe cele mai inte­re­sante și s‐au orga­ni­zat în echipe, iar firma a pus la dis­po­zi­ție niște îndru­mă­tori care să îi coor­do­neze după regu­lile și prin­ci­pi­ile de lucru ale unei com­pa­nii reale de IT. 

A ieșit ceva extra­or­di­nar de inte­re­sant. Cre­a­ti­vi­ta­tea și râvna cu care au lucrat vădeau pasiu­nea din inima fie­că­ruia. La final și‐au pre­zen­tat rea­li­ză­rile, unele de‐a drep­tul impre­sio­nante pen­tru puți­nul timp pe care l‐au avut la dis­po­zi­ție, iar noi – cei care orga­ni­zam între­gul expe­ri­ment – le‐am adre­sat o sin­gură între­bare: cum vi s‐a părut expe­riența de a lucra după regu­lile unei com­pa­nii reale? De fapt vro­iam să aflăm cât de mult și cât de repede își pot trans­forma hobby‐ul în pro­fe­sie.

Răs­pun­sul a fost aproape una­nim: expe­riența a fost într‐un anume sens șocantă pen­tru ei. Pen­tru că regu­lile lumii reale le‐au cerut lucruri pe care ei nu le anti­ci­pau: prag­ma­tism, rigoare, dis­ci­plină. Mulți din­tre ei au vor­bit des­pre aștep­tă­rile pe care le‐au avut la înce­pu­tul expe­ri­men­tu­lui – să li se dea voie să facă ce vor ei, când vor ei, cât vor ei, cum vor ei. Regu­lile i‐au con­strâns, au sim­țit că le limi­tează cre­a­ti­vi­ta­tea. Dar au admis că alt­fel nu ar fi ter­mi­nat nimic, că pro­ba­bil ener­gia s‐ar fi risi­pit fără prea mult folos.

Lucrez de ceva ani în IT și pot să afirm fără teama de a greși că exact cu men­ta­li­ta­tea aces­tor copii vin și proas­pe­ții absol­venți de facul­tate atunci când se anga­jează. Își ima­gi­nează că fir­mele care îi plă­tesc sunt un fel de spon­sori ai hobby‐ului lor, o pre­lun­gire firească a pasiu­nii lor per­so­nale. Și, atunci când regu­lile com­pa­niei încep să aducă con­strân­geri și rigoare, plă­ce­rea lor de a lucra dis­pare, cel puțin în parte. Frus­tră­rile îi îndeamnă să pro­tes­teze sau să plece la altă firmă care îi momește cu pro­mi­siuni meș­te­șu­gite în biro­u­rile HR‐ului. Peste puțin timp isto­ria se repetă. Pen­tru că de fapt e impo­si­bil să faci o pro­fe­sie ca pe un hobby.

Din feri­cire câști­gu­rile bune din IT au înce­put să atragă în ultima vreme și alte cate­go­rii de tineri în afară de cei pasio­nați de com­pu­tere. Poate că cei mai puțin pasio­nați sunt mai degrabă oport­u­niști și nu chiar așa de dor­nici de a deveni cei mai buni pro­fe­si­o­niști, dar aduc cu ei exact ceea ce le lip­sește visă­to­ri­lor: prag­ma­tism. Și un fel de sănă­toasă dis­tanță față de orice fel de formă de evan­ghe­lism teh­no­lo­gic. Pen­tru că ei nu tra­tează pro­fe­sia ca pe un hobby, ci ca pe ceva care le plă­tește fac­tu­rile.

  1. Am oca­zia acum să‐i mul­țu­mesc din nou lui Ște­fan Pălă­rie pen­tru oport­u­ni­tate. []

Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Popescu Mihai

    Par­tial, ade­va­rat. Sa nu uitam pana la urma ca cei mai putini pasio­nati, ajung sa scrie cod, design si arhi­tec­tura si o fac de o maniera f slaba. Dar pe tine nu prea te inte­re­seaza aspec­tul asta, ci fap­tul ca tabla de jira se goleste de tas­kuri. Nu con­teaza ca in vii­to­rul apro­piat o sa fie f greu sa aduci noi features‐uri la pro­dus, sau sa fixezi buguri…important e ca tabla de jira sa se goleasca si sa arati velocit‐ul in care crezi orb. Toc­mai ai tras o con­clu­zie indi­recta: cei noi mai putini pasio­nati, sunt de obi­cei pro­gra­ma­tori slabi, care au nevoie de asa zisi "scrum­ble mas­teri" , si care atrag valuri de alti pro­gra­ma­tori care sa le fixeze fie ero­rile, fie sa mai ada­uge features‐uri pe sof­tul lor (cas­tel de nisip). Stii zicala aia: "Cand un prost arunca o pia­tra in apa, alti zece de chi­nu­iesc sa o scoata". Fix asa e si in soft !

    • Sorin Sfirlogea

      Nu con­si­der că toți cei care vin spre IT fără a fi nea­pă­rat pasio­nați de mese­ria asta sunt proști. Am văzut des­tui cât să pot spune că nu‐s cu nimic infe­ri­ori inte­lec­tual celor care fac mese­ria asta din pasiune. Poate că "noul val" este mai puțin inte­re­sat de a ține pasul cu nou­tă­țile – am obser­vat asta. Pe de altă parte nici com­pa­ni­ile de software deve­lo­p­ment nu au cum să adopte într‐una tot ce apare nou, ar fi prea cos­ti­si­tor și cu sigu­ranță nepro­fi­ta­bil.

      Cât des­pre tabla de Jira, cred este impor­tant să se golească. Pen­tru că vezi tu, dragă "Mihai", software development‐ul este un mij­loc de a rea­liza ceva, nu un scop în sine. Dacă nu atingi un obiec­tiv, ade­sea mărunt și mer­can­til, nu pri­mești banii pen­tru codul scris. Pen­tru că, de fapt, nimeni nu plă­tește pen­tru cod, ci pen­tru rezul­ta­tele pe care acesta le pro­duce. Nu peste mult timp vom avea alte moda­li­tăți de a pro­duce ast­fel de rezul­tate. Inte­li­gență arti­fi­ci­ală, machine lear­ning, cloud com­pu­ting. Cod care va genera cod. Și atunci o să aflăm cu toții cât de valo­roși și de impor­tanți sunt pro­gra­ma­to­rii pen­tru soci­e­tate și eco­no­mie. Cred că abia după ce vor fi rămas fără obiec­tul mun­cii vor rea­liza ce se așteaptă de la ei: rezul­tate, nu linii de cod. Solu­ții, nu teh­no­lo­gie. Adică prag­ma­tis­mul ăla de care zic eu că acum cam lip­sește.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu