Ar trebui sau nu să îți urmezi pasiunile până când le transformi în profesie? Unii zic că da, pentru că doar așa îți vei face cu plăcere munca în fiecare zi. Căci ce poate fi mai dezirabil decât să te duci în fiecare zi la muncă fredonând un cântecel de bucurie că vei face iarăși ceva ce te pasionează? Și totuși…
Nu orice profesie poate avea în spatele ei o pasiune. Nu-mi imaginez cum ar putea fi cineva pasionat de gunoaie sau de canalizări. Din fericire însă există sumedenie de ocupații care ar putea fi o sursă de plăcere, așa că cei mai mulți dintre noi putem să ne urmăm dorințele către o profesie plină de satisfacții. Și poate că cea mai nimerită exemplificare în zilele noastre este IT-ul, meseria care poate aduce mulți bani în buzunarul celor pricepuți. Să fii pasionat de calculatoare și să faci din asta o grămadă de bani, nu e ăsta visul perfect?
Acum câțiva ani am avut ocazia să particip la un proiect foarte interesant inițiat de Școala de Valori ((Am ocazia acum să‑i mulțumesc din nou lui Ștefan Pălărie pentru oportunitate.)). Ideea din spatele proiectului era aceea de a pune tinerii elevi în contact cu fața reală a pasiunilor lor, ajutându‑i să înțeleagă mai exact cum arată în viața de zi cu zi profesiile spre care își doresc să se îndrepte. Așa că un număr de elevi din unele dintre cele mai bune licee bucureștene, care visau să devină IT-iști, au fost invitați să colaboreze cu o firmă de software și să lucreze pentru un scurt timp exact așa cum lucrează un programator profesionist. Copiii au venit cu propriile lor idei de proiecte, tot ei le-au selectat pe cele mai interesante și s‑au organizat în echipe, iar firma a pus la dispoziție niște îndrumători care să îi coordoneze după regulile și principiile de lucru ale unei companii reale de IT.
A ieșit ceva extraordinar de interesant. Creativitatea și râvna cu care au lucrat vădeau pasiunea din inima fiecăruia. La final și-au prezentat realizările, unele de‑a dreptul impresionante pentru puținul timp pe care l‑au avut la dispoziție, iar noi — cei care organizam întregul experiment — le-am adresat o singură întrebare: cum vi s‑a părut experiența de a lucra după regulile unei companii reale? De fapt vroiam să aflăm cât de mult și cât de repede își pot transforma hobby-ul în profesie.
Răspunsul a fost aproape unanim: experiența a fost într-un anume sens șocantă pentru ei. Pentru că regulile lumii reale le-au cerut lucruri pe care ei nu le anticipau: pragmatism, rigoare, disciplină. Mulți dintre ei au vorbit despre așteptările pe care le-au avut la începutul experimentului — să li se dea voie să facă ce vor ei, când vor ei, cât vor ei, cum vor ei. Regulile i‑au constrâns, au simțit că le limitează creativitatea. Dar au admis că altfel nu ar fi terminat nimic, că probabil energia s‑ar fi risipit fără prea mult folos.
Lucrez de ceva ani în IT și pot să afirm fără teama de a greși că exact cu mentalitatea acestor copii vin și proaspeții absolvenți de facultate atunci când se angajează. Își imaginează că firmele care îi plătesc sunt un fel de sponsori ai hobby-ului lor, o prelungire firească a pasiunii lor personale. Și, atunci când regulile companiei încep să aducă constrângeri și rigoare, plăcerea lor de a lucra dispare, cel puțin în parte. Frustrările îi îndeamnă să protesteze sau să plece la altă firmă care îi momește cu promisiuni meșteșugite în birourile HR-ului. Peste puțin timp istoria se repetă. Pentru că de fapt e imposibil să faci o profesie ca pe un hobby.
Din fericire câștigurile bune din IT au început să atragă în ultima vreme și alte categorii de tineri în afară de cei pasionați de computere. Poate că cei mai puțin pasionați sunt mai degrabă oportuniști și nu chiar așa de dornici de a deveni cei mai buni profesioniști, dar aduc cu ei exact ceea ce le lipsește visătorilor: pragmatism. Și un fel de sănătoasă distanță față de orice fel de formă de evanghelism tehnologic. Pentru că ei nu tratează profesia ca pe un hobby, ci ca pe ceva care le plătește facturile.
9:12
Am avut la un moment dat un business, nici nu conteaza domeniul. A pornit de la o idee a unuia care apoi a fost asociat in firma rezultanta. Tipul, in ceea ce priveste meseria, genial, dar lipsit de orice fel de disciplina si de capacitatea de a duce ceva la capat. Odata ce a dovedit principiul de functionare, pentru el totul era gata. Problema e ca un produs mai e compus din inca 90% din chestii care‑s pedante, dar absolut necesare, ca altfel nu existi ca business.
Multiplicati apoi filozofia asta cu 90% din cei care lucreaza in software engineering si o sa vedeti cauza a diverselor probleme, cum ar fi exemplul masinii de spalat, asa cum foarte spiritual a fost descris de dnul M. Boss. Cu alte cuvinte, fix programatorii stau la baza acestor chestiuni, pentru ca pe undeva, pe drum, s‑a pierdut ideea ca software-ul, ca orice produs, e despre oameni (ca de la ei vin banii, pentru ca lor le rezolva problemele), nu despre librarii, limbaje s.a.m.d, vis-a-vis de care manifesta o religiozitate incrancenata sora cu filozofia Inchizitiei. Dar, vorba aceea, multi programatori, putini ingineri, de unde si putini oameni care pot in acelasi timp implementa si pastra viziunea de ansamblu asupra unui proiect.
Nici firmele nu ajuta, uitati-va la reclamele de angajare: fun, distractie, arta etc. Raspundere? Mnu suna bine! Etica? Bleah! Sa ne gandim la client si nu la sculele cu care vrem sa lucram noi? Nope!
Eh, si atunci vin intrebari precum:
— cine mentine o viziune de ansamblu asupra proiectului?
— cine discuta cu un client nemultumit?
— cine convinge un programator capos sa lucreze la un proiect cu tehnologie “legacy” (care altminteri ar fi sub demnitatea lui)?
Cu siguranta nu un programator, care de cele mai multe ori e un cliseu biped umblator. As vrea si eu sa vad macar unul din cei care spune ca un PM nu are ce cauta in industrie, zic, as vrea sa‑l vad incercand sa scoata camasa in fata unui client pentru un fuck-up sau o intarziere cauzata de colegii sai pentru ca s‑au crezut prea buni ca sa schimbe elemente de interfata la 100 de pagini, scrise intr-un limbaj vechi. Cafeaua aia moca de la birou nu se plateste singura!
In sfarsit, ma mir, deci, cumva de contradictia pe care o vad la specia asta aparte: se scalda la linistea unei meserii lipsita de foarte multe griji directe si arunca in noroi in aceia care le gestioneaza.
2:04
Mi se pare pertinent ce ai scris Sorin. De ce? Pai cum naiba ati mai supravietui voi project managerii fara acesti programatori amatori care sa scrie cod cu picioarele si sa necesite angajarea altor agarici? Cum sa suporti un programator adevarat care iti da peste fata arogant si avand argumente valide si nu pseudo programator umil care se inverzeste la fata cand aude de algoritmica? Insa oamenii slabi vor sa lucreze cu alti oameni slabi. Cum e posibil sa existe oameni platiti sa foloseasca jira, sa trimita un email si sa faca grafice in excel? Munca pe care o pot face pensionarii, copii de liceu, etc. Insa prostimea ne inalta pe noi, programatorii adevarati: atunci cand trebuie sa creezi ceva complicat pleci acasa cu agaricii tai. E rusinos unde se indreapta IT-ul, cu zeci de project manageri care fac munca de secretariat si dorm cu agile manifesto sub perna insa fiecare om face ce poate sa supravietuiasca.
10:04
Doamne, cum de n‑am văzut până acum lumina pe care ne‑o arăți? Și totuși… Când vorbești cu oamenii ăia care fac business în software development afli că de cele mai multe ori programatorii, acești zei ai IT-ului, nu prea reușesc să înțeleagă mare lucru din ce vor clienții și nici să termine munca în niște parametri acceptabili pentru afacere. Cu cât sunt mai tehnici, cu atât sunt mai incapabili să înțeleagă că proiectele software nu sunt despre software. Sunt despre clienți și bani. Și despre chestiile alea pentru care zeii programatori nu au chef: buget, timp, profitabilitate. Așa că cineva trebuie să facă și munca asta stupidă. Niște stupizi ca mine. Iertare, măriile voastre, că vă stăm în cale!
1:03
Partial, adevarat. Sa nu uitam pana la urma ca cei mai putini pasionati, ajung sa scrie cod, design si arhitectura si o fac de o maniera f slaba. Dar pe tine nu prea te intereseaza aspectul asta, ci faptul ca tabla de jira se goleste de taskuri. Nu conteaza ca in viitorul apropiat o sa fie f greu sa aduci noi features-uri la produs, sau sa fixezi buguri…important e ca tabla de jira sa se goleasca si sa arati velocit-ul in care crezi orb. Tocmai ai tras o concluzie indirecta: cei noi mai putini pasionati, sunt de obicei programatori slabi, care au nevoie de asa zisi “scrumble masteri” , si care atrag valuri de alti programatori care sa le fixeze fie erorile, fie sa mai adauge features-uri pe softul lor (castel de nisip). Stii zicala aia: “Cand un prost arunca o piatra in apa, alti zece de chinuiesc sa o scoata”. Fix asa e si in soft !
9:03
Nu consider că toți cei care vin spre IT fără a fi neapărat pasionați de meseria asta sunt proști. Am văzut destui cât să pot spune că nu‑s cu nimic inferiori intelectual celor care fac meseria asta din pasiune. Poate că “noul val” este mai puțin interesat de a ține pasul cu noutățile — am observat asta. Pe de altă parte nici companiile de software development nu au cum să adopte într-una tot ce apare nou, ar fi prea costisitor și cu siguranță neprofitabil.
Cât despre tabla de Jira, cred este important să se golească. Pentru că vezi tu, dragă “Mihai”, software development-ul este un mijloc de a realiza ceva, nu un scop în sine. Dacă nu atingi un obiectiv, adesea mărunt și mercantil, nu primești banii pentru codul scris. Pentru că, de fapt, nimeni nu plătește pentru cod, ci pentru rezultatele pe care acesta le produce. Nu peste mult timp vom avea alte modalități de a produce astfel de rezultate. Inteligență artificială, machine learning, cloud computing. Cod care va genera cod. Și atunci o să aflăm cu toții cât de valoroși și de importanți sunt programatorii pentru societate și economie. Cred că abia după ce vor fi rămas fără obiectul muncii vor realiza ce se așteaptă de la ei: rezultate, nu linii de cod. Soluții, nu tehnologie. Adică pragmatismul ăla de care zic eu că acum cam lipsește.
1:03
🙂 imi place dl Sorin ca te gandesti inainte, ca un adevarat vizionar. Lucrez in domeniul de retele neuronale si machine learning (deci stiu f bine cu ce se mananca domeniul asta…in final e vb de a minimiza o functie de cost…nu are constiinta, nu are inteligenta reala 🙂 ). Acum, eu as zice sa incepem cu inceputul: la ora actuala cea mai usoara pozitie de automatizat este cea de prj manager (muuuuult overrated). avem jira, iar techincal leadul proiectului oricum ia statusul si poate completa in jira statusul (daca nu stie, poate fi “trainuit”) , velocity, burndown chart etc…sunt oricum scoase automat. Important e ca industria software sa se trezeasca si sa realizeze ca “neavenitii” nu au ce cauta aici. Bine acum, daca un prj manager vrea sa devina o secretara pe un salariu de 3000 ron poate fi acceptat si doar sa mai bage el datele in jira si sa ajute eventual la o cafea. Dar stii ceva ? eu am ajuns la concluzia ca e mai bine sa vina toti neavenitii: uite asa se creeaza hasoul curent si o mega inflatie de programatori. Firmele de software nu realizeaza ca nu oamenii lipsesc, ci cunostintiele ! Cum ziceai tu: noroc cu oamenii care isi platesc facturile…asa e…sincer ei nu prea au logica si finalizeaza un produs. Daca ar fi ca softul sa aibe o reprezentare fizica si sa zicem ca un client cere o masina se spalat, softul la ora actuala ar arata asa: o turbina, care pune in miscare alte 5 ‑6 turbine (total inutile…dar e vb de microservicii 🙂 ) si de acolo, masina e alimentata cu 3 furtune si 10 — 20 robineti !!! care se deschid si se inchid dupa nuste algoritmi speciali, la sfarsit, inainte de a intra apa in cuva se porneste si un generator care inexplicabil scoate fum (mult fum) , iar pentru asta se creeaza un catalizator (fff complicat care sa atenueze fumul). In sfarsit masina e scoasa (product managerul, project managerul si o intreaga lista de habarnavisti) sunt fericiti, spun ca au scos in timp masina…dar habar nu au cu ce costuri si de faptul ca daca e sa adauge un feature later e extrem de greu ! Sincer ma bucur ca exista oamenii astia care platesc facturile…e viata buna in it. mai ales cand te apuci sa faci un catalizator de fum (total inutil) ! o seara buna sa aveti !
12:03
M‑a amuzat comentariul, naivitatea viziunii asupra dezvoltării de software. Pe urmă am realizat că vine de la cineva care se ocupă de inteligență artificială și mi‑a pierit cheful de râs. Dacă așa gândesc cei care creează inteligență artificială, avem probleme mari.