IT. Profesie sau hobby?

Ar tre­bui sau nu să îți urmezi pasi­u­nile până când le trans­formi în pro­fe­sie? Unii zic că da, pen­tru că doar așa îți vei face cu plăcere munca în fiecare zi. Căci ce poate fi mai dezirabil decât să te duci în fiecare zi la muncă fre­donând un cân­te­cel de bucurie că vei face iarăși ceva ce te pasionează? Și totuși…

Nu orice pro­fe­sie poate avea în spatele ei o pasi­une. Nu-mi imag­inez cum ar putea fi cineva pasionat de gunoaie sau de canal­izări. Din feri­cire însă există sume­de­nie de ocu­pații care ar putea fi o sursă de plăcere, așa că cei mai mulți din­tre noi putem să ne urmăm dor­ințele către o pro­fe­sie plină de sat­is­facții. Și poate că cea mai nimer­ită exem­pli­fi­care în zilele noas­tre este IT-ul, mese­ria care poate aduce mulți bani în buzu­narul celor pri­cepuți. Să fii pasionat de cal­cu­la­toare și să faci din asta o gră­madă de bani, nu e ăsta visul per­fect?

Acum câțiva ani am avut ocazia să par­ticip la un proiect foarte intere­sant inițiat de Școala de Val­ori1. Ideea din spatele proiec­tu­lui era aceea de a pune tinerii elevi în con­tact cu fața reală a pasi­u­nilor lor, ajutându‑i să înțe­leagă mai exact cum arată în viața de zi cu zi pro­fe­si­ile spre care își doresc să se îndrepte. Așa că un număr de elevi din unele din­tre cele mai bune licee bucureștene, care visau să dev­ină IT-iști, au fost invi­tați să cola­boreze cu o firmă de soft­ware și să lucreze pen­tru un scurt timp exact așa cum lucrează un pro­gram­a­tor pro­fe­sion­ist. Copiii au venit cu pro­pri­ile lor idei de proiecte, tot ei le-au selec­tat pe cele mai intere­sante și s‑au orga­ni­zat în echipe, iar firma a pus la dis­poz­iție niște îndrumă­tori care să îi coor­doneze după reg­ulile și prin­cipi­ile de lucru ale unei com­panii reale de IT. 

A ieșit ceva extra­or­di­nar de intere­sant. Cre­ativ­i­tatea și râvna cu care au lucrat vădeau pasi­unea din inima fiecăruia. La final și-au prezen­tat real­izările, unele de‑a drep­tul impre­sio­n­ante pen­tru puținul timp pe care l‑au avut la dis­poz­iție, iar noi — cei care orga­ni­zam întregul exper­i­ment — le-am adresat o sin­gură între­bare: cum vi s‑a părut expe­riența de a lucra după reg­ulile unei com­panii reale? De fapt vroiam să aflăm cât de mult și cât de repede își pot trans­forma hobby-ul în pro­fe­sie.

Răspun­sul a fost aproape unanim: expe­riența a fost într-un anume sens șocantă pen­tru ei. Pen­tru că reg­ulile lumii reale le-au cerut lucruri pe care ei nu le antic­i­pau: prag­ma­tism, rigoare, dis­ci­plină. Mulți din­tre ei au vor­bit despre aștep­tările pe care le-au avut la începutul exper­i­men­tu­lui — să li se dea voie să facă ce vor ei, când vor ei, cât vor ei, cum vor ei. Reg­ulile i‑au con­strâns, au simțit că le lim­itează cre­ativ­i­tatea. Dar au admis că alt­fel nu ar fi ter­mi­nat nimic, că prob­a­bil ener­gia s‑ar fi risipit fără prea mult folos.

Lucrez de ceva ani în IT și pot să afirm fără teama de a greși că exact cu men­tal­i­tatea aces­tor copii vin și proaspeții absol­venți de fac­ul­tate atunci când se anga­jează. Își imag­inează că firmele care îi plătesc sunt un fel de spon­sori ai hobby-ului lor, o pre­lun­gire firească a pasi­u­nii lor per­son­ale. Și, atunci când reg­ulile com­paniei încep să aducă con­strân­geri și rigoare, plăcerea lor de a lucra dis­pare, cel puțin în parte. Frus­trările îi îndeamnă să protesteze sau să plece la altă firmă care îi momește cu promi­si­uni meșteșugite în birourile HR-ului. Peste puțin timp isto­ria se repetă. Pen­tru că de fapt e imposi­bil să faci o pro­fe­sie ca pe un hobby.

Din feri­cire câș­tig­urile bune din IT au început să atragă în ultima vreme și alte cat­e­gorii de tineri în afară de cei pasion­ați de com­put­ere. Poate că cei mai puțin pasion­ați sunt mai degrabă opor­tu­niști și nu chiar așa de dor­nici de a deveni cei mai buni pro­fe­sion­iști, dar aduc cu ei exact ceea ce le lipsește visă­to­rilor: prag­ma­tism. Și un fel de sănă­toasă dis­tanță față de orice fel de formă de evanghe­lism tehno­logic. Pen­tru că ei nu tratează pro­fe­sia ca pe un hobby, ci ca pe ceva care le plătește fac­turile.

  1. Am ocazia acum să‑i mulțumesc din nou lui Ște­fan Pălărie pen­tru opor­tu­ni­tate. []

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alex

    Am avut la un moment dat un busi­ness, nici nu con­teaza dome­niul. A por­nit de la o idee a unuia care apoi a fost aso­ciat in firma rezul­tanta. Tipul, in ceea ce priveste mese­ria, genial, dar lip­sit de orice fel de dis­ci­plina si de capac­i­tatea de a duce ceva la capat. Odata ce a dovedit prin­cip­iul de func­tionare, pen­tru el totul era gata. Prob­lema e ca un pro­dus mai e com­pus din inca 90% din chestii care‑s pedante, dar abso­lut nece­sare, ca alt­fel nu existi ca busi­ness.

    Mul­ti­pli­cati apoi filo­zofia asta cu 90% din cei care lucreaza in soft­ware engi­neer­ing si o sa vedeti cauza a diverselor prob­leme, cum ar fi exem­plul masinii de spalat, asa cum foarte spir­i­tual a fost descris de dnul M. Boss. Cu alte cuvinte, fix pro­gram­a­torii stau la baza aces­tor chestiuni, pen­tru ca pe undeva, pe drum, s‑a pier­dut ideea ca software-ul, ca orice pro­dus, e despre oameni (ca de la ei vin banii, pen­tru ca lor le rezolva prob­lemele), nu despre librarii, lim­baje s.a.m.d, vis-a-vis de care man­i­festa o reli­gioz­i­tate incran­ce­nata sora cu filo­zofia Inchiz­itiei. Dar, vorba aceea, multi pro­gram­a­tori, putini ingineri, de unde si putini oameni care pot in ace­lasi timp imple­menta si pas­tra viz­iunea de ansam­blu asupra unui proiect.
    Nici firmele nu ajuta, uitati-va la reclamele de anga­jare: fun, dis­trac­tie, arta etc. Raspun­dere? Mnu suna bine! Etica? Bleah! Sa ne gandim la client si nu la sculele cu care vrem sa lucram noi? Nope!

    Eh, si atunci vin intre­bari pre­cum:
    — cine men­tine o viz­iune de ansam­blu asupra proiec­tu­lui?
    — cine dis­cuta cu un client nemul­tumit?
    — cine convinge un pro­gram­a­tor capos sa lucreze la un proiect cu tehnolo­gie "legacy" (care alt­minteri ar fi sub dem­ni­tatea lui)?

    Cu sig­u­ranta nu un pro­gram­a­tor, care de cele mai multe ori e un cliseu biped umbla­tor. As vrea si eu sa vad macar unul din cei care spune ca un PM nu are ce cauta in indus­trie, zic, as vrea sa‑l vad incer­cand sa scoata camasa in fata unui client pen­tru un fuck-up sau o intarziere cauzata de colegii sai pen­tru ca s‑au crezut prea buni ca sa schimbe ele­mente de inter­fata la 100 de pagini, scrise intr-un lim­baj vechi. Cafeaua aia moca de la birou nu se plat­este sin­gura!

    In sfar­sit, ma mir, deci, cumva de con­tra­dic­tia pe care o vad la spe­cia asta aparte: se scalda la lin­is­tea unei meserii lip­sita de foarte multe griji directe si arunca in noroi in aceia care le ges­tioneaza.

  2. Elian

    Mi se pare per­ti­nent ce ai scris Sorin. De ce? Pai cum naiba ati mai supravi­e­tui voi project man­agerii fara acesti pro­gram­a­tori ama­tori care sa scrie cod cu picioarele si sa nece­site anga­jarea altor agarici? Cum sa suporti un pro­gram­a­tor ade­varat care iti da peste fata aro­gant si avand argu­mente valide si nu pseudo pro­gram­a­tor umil care se inverzeste la fata cand aude de algo­rit­mica? Insa oamenii slabi vor sa lucreze cu alti oameni slabi. Cum e posi­bil sa existe oameni platiti sa foloseasca jira, sa trim­ita un email si sa faca grafice in excel? Munca pe care o pot face pen­sion­arii, copii de liceu, etc. Insa pros­timea ne inalta pe noi, pro­gram­a­torii ade­varati: atunci cand tre­buie sa creezi ceva com­pli­cat pleci acasa cu agaricii tai. E rusi­nos unde se indreapta IT-ul, cu zeci de project man­ageri care fac munca de sec­re­tariat si dorm cu agile man­i­festo sub perna insa fiecare om face ce poate sa supravi­e­tu­iasca.

    • Sorin Sfirlogea

      Doamne, cum de n‑am văzut până acum lumina pe care ne‑o arăți? Și totuși… Când vor­bești cu oamenii ăia care fac busi­ness în soft­ware devel­op­ment afli că de cele mai multe ori pro­gram­a­torii, acești zei ai IT-ului, nu prea reușesc să înțe­leagă mare lucru din ce vor clienții și nici să ter­mine munca în niște para­metri accept­abili pen­tru afacere. Cu cât sunt mai tehnici, cu atât sunt mai inca­pa­bili să înțe­leagă că proiectele soft­ware nu sunt despre soft­ware. Sunt despre clienți și bani. Și despre chesti­ile alea pen­tru care zeii pro­gram­a­tori nu au chef: buget, timp, prof­itabil­i­tate. Așa că cineva tre­buie să facă și munca asta stu­pidă. Niște stupizi ca mine. Iertare, mări­ile voas­tre, că vă stăm în cale!

  3. Popescu Mihai

    Par­tial, ade­varat. Sa nu uitam pana la urma ca cei mai putini pasion­ati, ajung sa scrie cod, design si arhi­tec­tura si o fac de o maniera f slaba. Dar pe tine nu prea te intere­seaza aspec­tul asta, ci fap­tul ca tabla de jira se goleste de taskuri. Nu con­teaza ca in viitorul apropiat o sa fie f greu sa aduci noi features-uri la pro­dus, sau sa fix­ezi buguri…important e ca tabla de jira sa se goleasca si sa arati velocit-ul in care crezi orb. Toc­mai ai tras o con­cluzie indi­recta: cei noi mai putini pasion­ati, sunt de obi­cei pro­gram­a­tori slabi, care au nevoie de asa zisi "scrum­ble mas­teri" , si care atrag val­uri de alti pro­gram­a­tori care sa le fix­eze fie ero­r­ile, fie sa mai adauge features-uri pe sof­tul lor (cas­tel de nisip). Stii zicala aia: "Cand un prost arunca o pia­tra in apa, alti zece de chinui­esc sa o scoata". Fix asa e si in soft !

    • Sorin Sfirlogea

      Nu con­sider că toți cei care vin spre IT fără a fi neapărat pasion­ați de mese­ria asta sunt proști. Am văzut des­tui cât să pot spune că nu‑s cu nimic infe­ri­ori int­elec­tual celor care fac mese­ria asta din pasi­une. Poate că "noul val" este mai puțin intere­sat de a ține pasul cu noutățile — am obser­vat asta. Pe de altă parte nici com­pani­ile de soft­ware devel­op­ment nu au cum să adopte într-una tot ce apare nou, ar fi prea costisi­tor și cu sig­u­ranță neprof­itabil.

      Cât despre tabla de Jira, cred este impor­tant să se golească. Pen­tru că vezi tu, dragă "Mihai", soft­ware development-ul este un mijloc de a real­iza ceva, nu un scop în sine. Dacă nu atingi un obiec­tiv, ade­sea mărunt și mer­can­til, nu primești banii pen­tru codul scris. Pen­tru că, de fapt, nimeni nu plătește pen­tru cod, ci pen­tru rezul­tatele pe care acesta le pro­duce. Nu peste mult timp vom avea alte modal­ități de a pro­duce ast­fel de rezul­tate. Inteligență arti­fi­cială, machine learn­ing, cloud com­put­ing. Cod care va gen­era cod. Și atunci o să aflăm cu toții cât de val­oroși și de impor­tanți sunt pro­gram­a­torii pen­tru soci­etate și economie. Cred că abia după ce vor fi rămas fără obiec­tul muncii vor real­iza ce se așteaptă de la ei: rezul­tate, nu linii de cod. Soluții, nu tehnolo­gie. Adică prag­ma­tismul ăla de care zic eu că acum cam lipsește.

      • Mihaita Boss

        🙂 imi place dl Sorin ca te gan­desti inainte, ca un ade­varat vizionar. Lucrez in dome­niul de retele neu­ronale si machine learn­ing (deci stiu f bine cu ce se man­anca dome­niul asta…in final e vb de a min­i­miza o func­tie de cost…nu are con­sti­inta, nu are inteligenta reala 🙂 ). Acum, eu as zice sa incepem cu inceputul: la ora actu­ala cea mai usoara poz­i­tie de autom­a­ti­zat este cea de prj man­ager (muu­u­u­ult over­rated). avem jira, iar tech­in­cal leadul proiec­tu­lui oricum ia sta­tusul si poate com­pleta in jira sta­tusul (daca nu stie, poate fi "trainuit") , veloc­ity, burn­down chart etc…sunt oricum scoase automat. Impor­tant e ca indus­tria soft­ware sa se trezeasca si sa real­izeze ca "neav­en­i­tii" nu au ce cauta aici. Bine acum, daca un prj man­ager vrea sa dev­ina o sec­re­tara pe un salariu de 3000 ron poate fi accep­tat si doar sa mai bage el datele in jira si sa ajute even­tual la o cafea. Dar stii ceva ? eu am ajuns la con­cluzia ca e mai bine sa vina toti neav­en­i­tii: uite asa se creeaza hasoul curent si o mega inflatie de pro­gram­a­tori. Firmele de soft­ware nu real­izeaza ca nu oamenii lipsesc, ci cunos­tin­tiele ! Cum ziceai tu: noroc cu oamenii care isi platesc facturile…asa e…sincer ei nu prea au log­ica si final­izeaza un pro­dus. Daca ar fi ca sof­tul sa aibe o reprezentare fiz­ica si sa zicem ca un client cere o masina se spalat, sof­tul la ora actu­ala ar arata asa: o turbina, care pune in mis­care alte 5 ‑6 tur­bine (total inutile…dar e vb de microser­vicii 🙂 ) si de acolo, masina e ali­men­tata cu 3 fur­tune si 10 — 20 robi­neti !!! care se deschid si se inchid dupa nuste algo­ritmi spe­ciali, la sfar­sit, inainte de a intra apa in cuva se porneste si un gen­er­a­tor care inex­plic­a­bil scoate fum (mult fum) , iar pen­tru asta se creeaza un catal­iza­tor (fff com­pli­cat care sa atenueze fumul). In sfar­sit masina e scoasa (prod­uct man­agerul, project man­agerul si o intreaga lista de habar­nav­isti) sunt feric­iti, spun ca au scos in timp masina…dar habar nu au cu ce cos­turi si de fap­tul ca daca e sa adauge un fea­ture later e extrem de greu ! Sin­cer ma bucur ca exista oamenii astia care platesc facturile…e viata buna in it. mai ales cand te apuci sa faci un catal­iza­tor de fum (total inutil) ! o seara buna sa aveti !

        • Sorin Sfirlogea

          M‑a amuzat comen­tar­iul, naiv­i­tatea viz­iu­nii asupra dez­voltării de soft­ware. Pe urmă am real­izat că vine de la cineva care se ocupă de inteligență arti­fi­cială și mi‑a pierit che­ful de râs. Dacă așa gân­desc cei care creează inteligență arti­fi­cială, avem prob­leme mari.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu