Se vor­bește mult des­pre ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor și des­pre in­ven­ta­rul fo­res­tier na­țio­nal zi­lele as­tea. So­ci­e­ta­tea e în­gri­jo­rată de cei 20 de mi­li­oane de mc tă­i­ați ile­gal. Unii spun că sunt erori de cal­cul sta­tis­tic. Că nu e ca­zul să ne în­gri­jo­răm. La noi nu se fură. Rom­silva ne vor­bește de doar 30.000 mc fu­rați din pă­dure. Tre­buie să cre­dem pen­tru că nu are nici un in­te­res să ne mintă, nu? Mai ales că se ba­zează pe ra­por­tă­rile an­ga­ja­ți­lor care sunt foarte exacte. Căci an­ga­ja­ții nu au nici un in­te­res să as­cundă ade­vă­rul, pro­ba­bil… Sau au?

Tre­când peste acest gen de ati­tu­dine, care nu e de­loc nouă în Rom­silva, să ana­li­zăm pu­țin re­ac­ția “sis­te­mu­lui”. Adică a sil­vi­ci­lor. Aproape la uni­son toată floa­rea sil­vi­cul­tu­rii ro­mâ­nești, de la pro­fe­sori de fa­cul­tate până la sim­pli pă­du­rari, e de acord că ci­frele fur­tu­lui sunt exa­ge­rate. Nu e nici vorbă de 20 de mi­li­oane de mc. Unii to­tuși ad­mit că fe­no­me­nul există. Poate 5 mi­li­oane mc,  ori poate 10 mi­li­oane de mc… cât s‑o fi fu­rând în re­a­li­tate? Ni­meni nu știe… 

Când nu vor­besc pu­blic, când sunt doar în­tre ei, sil­vi­cii ad­mit că fură. Ba chiar au și creat un mic fol­clor in­tern pe su­biec­tele as­tea. Vă re­dau mai jos un frag­ment de la o pe­tre­cere in­ternă, un chef în stil cla­sic, cu lă­u­tari, mân­care și bă­u­tură. Iar bă­u­tura dez­leagă lim­bile. Veți auzi o po­e­zie care ex­plică me­toda de furt. Am anu­lat ima­gi­nea pen­tru că in­ten­ția nu este să‑l de­nunț pe un sin­gur in­di­vid, ci să arăt că pro­blema există. Cât de gravă e? Ade­vă­rul e că ni­meni nu știe exact.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. GgVerb

    Am fost în am­bele ta­bere (acum îs plătit de stat) Si­tu­a­ția este chiar așa de gravă. Dar există pe­ri­co­lul sa arun­căm co­pi­lul odată cu le­șia in care l‑am spă­lat. Con­ti­nuăm lupta de gu­e­rilă (des­tul de per­versă) până ve­dem că se con­stru­iește la vârf un sis­tem care să nu mai fie în­că­le­cat nici de pu­tere.
    Este aproape pa­ra­do­xal ceea ce aș­tep­tăm: O lege peste care să nu poată trece nici le­giu­i­to­rii.
    In­te­re­sante vre­muri nu?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu