Mă apro­pii de fi­na­lul ple­doa­riei mele des­pre con­se­cin­țele sto­pă­rii com­plete a ex­ploa­tă­rii pă­du­ri­lor. Am vor­bit des­pre efec­tele asu­pra ca­li­tă­ții ae­ru­lui pe care o ast­fel de mă­sură le-ar pu­tea avea, des­pre efec­tele eco­no­mice pe care le-ar  pro­duce și des­pre im­pac­tul asu­pra schim­bă­ri­lor cli­ma­tice. A mai ră­mas o sin­gură per­spec­tivă pe care aș vrea să o abor­dez. La asta mă voi re­feri în rân­du­rile de mai jos. E vorba des­pre abor­da­rea po­li­tică.

Pă­du­rile și lem­nul pe care îl fur­ni­zează au be­ne­fi­ciat de ne­do­rita aten­ție a cla­sei po­li­tice ime­diat după re­vo­lu­ție. O re­sursă re­ge­ne­ra­bilă care poate pro­duce ve­ni­turi sem­ni­fi­ca­tive și de care oa­me­nii nu se pot lipsi, nu are cum să nu fie in­te­re­santă pen­tru cei care vor să con­tro­leze des­ti­nele unei lo­ca­li­tăți, ale unei re­giuni sau ale ță­rii. Trep­tat, sil­vi­cul­tura a fost cu­prinsă tot mai strâns în îm­bră­ți­șa­rea fa­ti­dică a par­ti­de­lor po­li­tice care și-au pus am­prenta in­te­re­se­lor asu­pra mo­du­lui în care ges­tiu­nea pă­du­ri­lor — im­pli­cit ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor — a fost gân­dită și exe­cu­tată. Pen­tru că, ne place sau nu, ba­nii din sil­vi­cul­tură nu se fac când îm­pă­du­rești sau când faci lu­crări de în­gri­jire, ci când ex­ploa­tezi.

Ță­ră­niș­tii au (re)împroprietărit. Va­sile Lupu a fost cel care a pur­tat stin­dar­dul aces­tei lupte care a dus peste 50% din pă­du­rile ro­mâ­nești îna­poi că­tre pro­pri­e­ta­rii ini­țiali. S‑au fă­cut ex­cese, s‑a min­țit în pri­vința drep­tu­ri­lor de pro­pri­e­tate, dar pro­ba­bil nu într‑o mă­sură care să in­va­li­deze în­tre­gul pro­ces. Cred că ma­jo­ri­ta­tea pro­pri­e­ta­ri­lor aveau acest drept. Ni­mă­nui nu i‑a pă­sat însă des­pre edu­ca­ția fo­res­ti­eră a ce­lor care pri­meau aceste pro­pri­e­tăți sau des­pre lipsa de in­stru­mente și pro­ce­duri care să per­mită o ges­tiune ra­țio­nală a aces­tei imense averi. S‑au creat pre­mi­sele unui dez­as­tru na­țio­nal sub pre­tex­tul re­tro­ce­dă­ri­lor “ad in­te­grum”.

PSD s‑a con­cen­trat pe fon­dul fo­res­tier ce rămâ­nea la stat. A spe­cu­lat ci­nic frus­tră­rile cor­pu­lui sil­vic, emi­na­mente eta­tist ca gân­dire, care ve­dea cum munca sa este ba­tjo­co­rită după res­ti­tu­ire prin ho­ții și dis­tru­geri ne­con­tro­late de ni­meni și le‑a ofe­rit câ­teva pri­vi­le­gii care să‑i fi­de­li­zeze: per­so­na­lul nu s‑a re­dus, deși su­pra­fața pă­du­ri­lor ges­tio­nate s‑a în­ju­mă­tă­țit, le-au ofe­rit un sta­tut spe­cial care nu ți­nea cont de com­pe­tențe, ci de ve­chime, au în­chis ochii la mi­cile “aran­ja­mente” care în­ce­peau să su­ge­reze co­rup­ția vi­i­toare. La schimb au ce­rut sus­ți­nere po­li­tică, mai ales în zona ru­rală, unde șe­ful de ocol poate ajuta des­tul de con­cret pri­ma­rul ca să fie re­a­les. Sil­vi­cii au sim­țit că au un pro­tec­tor, ci­neva care vor­bește pe limba lor și care le dă si­gu­ranța zi­lei de mâine.

Trep­tat, în jo­cul ăsta au in­trat și alte par­tide: pro­tec­ție con­tra aju­tor. Doar că aju­to­rul a de­ve­nit un pic mai sem­ni­fi­ca­tiv. Ce-ar fi dacă la o ex­ploa­tare le­gală am sub­di­men­siona nițel vo­lu­mul real pe do­cu­mente și apoi am ma­ni­pula ușor cine câștigă li­ci­ta­ția, to­tul cu con­di­ția ca o parte din ba­nii ne­gri re­zul­tați  să meargă la par­ti­dul pe care îl in­di­căm noi? În fond am fă­cut lu­cra­rea sil­vică ne­ce­sară, ce con­tează unde merg ba­nii? Că tot la șe­fii po­li­tici ajung… nu? Și n‑a du­rat mult până când acest tip de aran­ja­mente au în­ce­put să fie fă­cute și în in­te­re­sul pro­priu al unor sil­vici. Care, mai apoi, au în­ce­put să aibă ei în­șiși as­pi­ra­ții po­li­tice. Co­rup­ția din sil­vi­cul­tură, în­cu­ra­jată po­li­tic, a în­ce­put să în­flo­rească. Cât de mult? Cât de adânc? Ni­meni nu știe să răs­pundă pre­cis la această în­tre­bare.

În poza asta mare au apă­rut în­ce­pând cu 2002 ju­că­to­rii in­ter­națio­nali. Fa­bri­cile de pre­lu­cra­rea a lem­nu­lui ale ma­ri­lor com­pa­nii ar fi pu­tut ana­liza mai atent bu­li­bă­șe­ala ge­ne­rală de pe piața lem­nu­lui din Ro­mâ­nia și ar fi pu­tut să-și ia mă­su­rile de pre­ca­u­ție ca să nu fie trase în no­ro­iul co­rup­ției. Au făcut‑o târ­ziu, după ce au re­a­li­zat că sunt fo­lo­siți drept țapi is­pă­și­tori. Tema stră­i­ni­lor care ne spo­li­ază de bo­gă­ții e foarte po­pu­lară în Ro­mâ­nia — sun­tem in­ca­pa­bili să ne ges­tio­năm re­sur­sele, ne fu­răm în­tre noi, dar în­tot­dea­una vi­no­vat e un străin. Iar unii po­li­ti­cieni nu au ezi­tat să spe­cu­leze aceste slă­bi­ciuni mo­rale ale ro­mâ­ni­lor. A ajuns lemn tă­iat ile­gal în fa­bri­cile mari de pre­lu­crare? Pro­ba­bil, dar sunt des­tul de con­vins că de fi­e­care dată lem­nul acela avea acte care pă­reau în re­gulă. Au pri­mit can­ti­tăți mai mare de­cât scria pe do­cu­mente? Poate, dar nu cred că în mod sem­ni­fi­ca­tiv. Într‑o fa­brică există o evi­dență con­ta­bilă a pro­duc­ției ba­zată pe fac­turi emise — dacă știi cât s‑a vân­dut poți cal­cula cu des­tulă pre­ci­zie cât lemn a in­trat, iar șme­che­ri­ile care se pot face sunt li­mi­tate și ușor de ve­ri­fi­cat.

Apoi a apă­rut pe scenă so­ci­e­ta­tea ci­vilă. ONG-urile au de­ve­nit tot mai nu­me­roase și tot mai vo­cale. Obiec­ti­vele lor erau clare: să apă­răm pă­du­rea. In­stru­men­tele pă­reau însă di­fe­rite. Unele ONG-uri au mers pe ideea se­pa­ră­rii unor su­pra­fețe de pă­dure care să in­tre într-un re­gim de pro­tec­ție spe­cial: arii pro­te­jate, par­curi na­țio­nale. Lo­gica era: să sal­văm mă­car un pic din pă­du­rile Ro­mâ­niei. Alte ONG-uri au in­sis­tat pe ma­na­ge­men­tul fo­res­tier res­pon­sa­bil, ideea fi­ind că so­lu­ția nu este să sal­văm doar o parte a pă­du­ri­lor, ci să se im­pună niște re­guli care să se­cu­ri­zeze tot fon­dul fo­res­tier. Și, în fine, unele ONG-uri au vă­zut în de­grin­go­lada ge­ne­rală o imensă oport­u­ni­tate de ima­gine și bani: dacă de­nun­țăm fur­tu­rile, vom fi pri­viți ca sal­va­tori ai pă­du­ri­lor și vom fi fi­nan­țați să ne con­ti­nuăm lupta!

De obi­cei apa­ri­ția so­ci­e­tă­ții ci­vile într-un anu­mit do­me­niu ac­țio­nează ca un re­gla­tor efi­cace: con­tro­lul ci­vic re­duce co­rup­ția, im­pune re­forme și in­tro­duce un con­trol re­la­tiv obiec­tiv. În sil­vi­cul­tură nu s‑a în­tâm­plat așa. So­li­di­fi­cat în ju­rul unor re­gle­men­tări le­gale alam­bi­cate și in­co­e­rente, sus­ți­nut de in­te­rese po­li­tice, cor­pul sil­vic a elu­dat con­tro­lul ci­vic cu suc­ces. A pri­vit de la dis­tanță și cu un oa­re­care dis­preț ten­ta­ti­vele so­ci­e­tă­ții ci­vile de a‑i ve­ri­fica, catalogându‑i drept “oen­giști” ne­pri­ce­puți. Șansa re­for­mei in­terne a fost ra­tată pen­tru că sus­ți­ne­rea po­li­tică de care au be­ne­fi­ciat a su­pras­cris me­reu po­si­bi­lele efecte ale ne­mul­țu­mi­ri­lor so­ci­e­tă­ții ci­vile. Dar ten­siu­nea s‑a es­ca­la­dat con­ti­nuu, atin­gând cote alar­mante. O parte a po­pu­la­ției a de­ve­nit ob­se­dată de pro­blema pă­du­ri­lor, deși în­țe­lege prea pu­țin ce în­seamnă sil­vi­cul­tura.

În mod ab­so­lut oport­u­nist, unele ONG-uri au vă­zut în si­tu­a­ția asta o mo­da­li­tate fa­cilă de va­li­dare și fi­nan­țare. Au po­zat în sal­va­to­rii pă­du­ri­lor și au ales ar­mele pro­fe­si­o­niste ale unui răz­boi me­di­a­tic: au ales du­ș­mani bine iden­ti­fi­cați — Rom­silva și Schwei­gho­fer, au po­la­ri­zat dis­cur­sul spu­nând că sunt ei con­tra lor — cei buni con­tra ho­ți­lor, au afir­mat re­pe­tat că nu­mai ei sunt cre­di­bili pen­tru că dez­vă­luie ho­ți­ile — dacă a fost ne­voie, au in­ven­tat false pro­bleme ca să țină opi­nia pu­blică “caldă”. So­lu­ți­ile pro­ble­me­lor nu mai erau im­por­tante. Im­por­tant era “ade­vă­rul” pe care doar ei îl ros­teau, cel care le asi­gura su­por­tul pu­blic, im­pli­cit fi­nan­ța­rea. Trep­tat aceste ONG-uri au de­ve­nit, pa­ra­do­xal și ne­o­fi­cial, com­pli­cii co­rup­ți­lor: voi fa­ceți bani din lemn și noi fa­cem bani din scan­da­lul fă­cut în ju­rul vos­tru, dar nici unii nu în­cer­căm să re­zol­văm vreo­dată pro­blema de fond. Ne e bine așa, și unora, și ce­lor­lalți. Prinși în iu­re­șul aces­tui răz­boi, sil­vi­cii care aveau încă dra­goste de pă­dure și o onoare pro­fe­sio­nală au tre­buit să aleagă o ta­bără. Unii au făcut‑o, ale­gând ne­cin­stea. Al­ții au ales o zonă a echi­vo­cu­lui, unde mi­cile com­pro­mi­suri sunt ac­cep­tate pen­tru că Dum­ne­zeul sil­vi­cul­tu­rii iartă pă­ca­tele dacă faci și fapte bune. Iar al­ții mai cred și azi în pro­fe­sia lor. Câți mai sunt cin­stiți ori s‑ar pu­tea în­toarce la cin­ste și ar dori cu ade­vă­rat o sil­vi­cul­tură fără co­rup­ție? Ni­meni nu știe. Eu sper că încă sunt su­fi­cient de mulți.

De ce am po­me­nit de aceste ONG-uri dacă am zis că fac o ana­liză a as­pec­te­lor po­li­tice? Sim­plu. Pen­tru că ele au în­ce­put să in­flu­en­țeze tot mai mult agenda po­li­tică. Din pă­cate nu într-un sens po­zi­tiv. Po­li­ti­cie­nii iau acum mă­suri care sunt me­nite să arunce praf în ochi, doar pen­tru că le aduc ca­pi­tal po­li­tic. Iar acest tip de ONG-uri pro­fită de asta și im­pune pe agenda po­li­tică anu­mite teme. În­tre ele opri­rea to­tală a ex­ploa­tă­rii pă­du­ri­lor. Dintr‑o dată, pac­tul ne­scris de hăr­țu­ială eternă pare să fie anu­lat, du­ș­ma­nul tre­buie co­tro­pit, sil­vi­cii tre­buie lă­sați fără sursa de ve­nit le­gal și ile­gal. Ceva nu se leagă. Luptă aceste ONG-uri pen­tru a se auto-desfi­ința, pier­zându-și obiec­tul mun­cii?

Dacă pri­vești cu un ochi mai atent tot do­me­niul fo­res­tier, în­cepi să-ți pui în­tre­bări. Da, se fură, dar pe un plan foarte ge­ne­ral se poate spune că ba­nii albi sau ne­gri ajung tot în Ro­mâ­nia și sunt chel­tu­iți tot în Ro­mâ­nia. Fis­ca­li­zați sau nu, acești bani fac parte din eco­no­mia Ro­mâ­niei și există și alte do­me­nii care pro­duc eva­ziuni fis­cale sem­ni­fi­ca­tive. Deci, de ce să omorâm un în­treg sec­tor doar pen­tru că în in­te­ri­o­rul lui există un nivel de co­rup­ție, deși știm că nu e sin­gu­rul unde așa ceva se în­tâm­plă? De ce toc­mai sec­to­rul fo­res­tier e sin­gu­rul din­tre toate care tre­buie omorât? Ei, dra­gii mei, de aici în­colo in­trăm pe tă­râ­mul spe­cu­la­ți­i­lor. În­gă­du­iți-mi să le pre­fa­țez prin a spune că sunt doar re­flec­ți­ile mele și nici mă­car eu nu sunt si­gur de ele.

Când te uiți la piața lem­nu­lui din Eu­ropa, ob­servi că par­tea de pre­lu­crare a lem­nu­lui a cam dis­pă­rut în multe țări oc­ci­den­tale. Însă lemn se ex­ploa­tează, ba chiar în can­ti­tăți des­tul de mari. Deci există un cert in­te­res pen­tru ca­pa­ci­tăți de pre­lu­crare a lem­nu­lui care să fie dis­po­ni­bile pen­tru lem­nul din Aus­tria, Ger­ma­nia sau Franța. Nu­mai că nu se poate. Pen­tru că ro­mâ­nii ex­ploa­tează vreo 18 mi­li­oane de me­tri cubi anual. Și îi pre­lu­crează.

Dar dacă niște ONG-uri ar mi­lita pen­tru opri­rea ex­ploa­tă­ri­lor în Ro­mâ­nia? Fap­tul că ro­mâ­nii au co­rup­ție în sil­vi­cul­tură și că nu se re­zolvă ca­u­zele pro­ble­me­lor ajută foarte mult — opi­nia pu­blică va crede că nu există so­lu­ții și va de­veni dis­pe­rată, pu­nând pre­siune pe po­li­ti­cieni. ONG-urile res­pec­tive ar pu­tea în­tre­ține at­mosfera, dând im­pre­sia că tre­buie mă­suri ex­treme. Ro­mâ­nii vor crede cu con­vin­gere că au un aer mai cu­rat și că sal­vează “pă­du­rile se­cu­lare ale Eu­ro­pei”. În­tre timp fa­bri­cile din Ro­mâ­nia ar pu­tea ge­nera pro­fit pen­tru al­ții.

Nu știu dacă așa stau lu­cru­rile, dar nici nu mi se pare im­po­si­bil ca mă­car o parte din aceste sce­na­riu să fie real. Sper din tot su­fle­tul că anu­mite in­sti­tu­ții ale sta­tu­lui au pri­vit pro­blema din această per­spec­tivă și au in­ves­ti­gat aceste as­pecte. Pen­tru că mie mi se pare foarte ciu­dat că pa­gini din re­țele so­ci­ale care vor­besc des­pre sal­va­rea pă­du­ri­lor ro­mâ­nești sunt ad­mi­nis­trate de oa­meni care lo­cu­iesc în alte țări și că per­so­na­jul cel mai pro­e­mi­nent al “sal­va­to­ri­lor” pă­du­ri­lor ro­mâ­nești lo­cu­iește în afara Ro­mâ­niei și afi­șează un nivel de trai care di­so­nează cu apa­ren­tele sale pre­o­cu­pări și ve­ni­turi. Mi-ar place să am do­vezi certe că in­ten­ți­ile aces­tor oa­meni sunt cu­rate.

Ca să le pu­tem ex­plica sim­plu și cu ar­gu­men­tele pe care vi le-am ofe­rit (sper) în cele pa­tru epi­soade, că opri­rea ex­ploa­tă­rii pă­du­ri­lor din Ro­mâ­nia ar fi o imensă pros­tie. Eco­no­mică, eco­lo­gică, so­ci­ală și po­li­tică. Și să în­ce­pem un di­a­log onest des­pre pă­du­rile Ro­mâ­niei și cum pu­tem să le pro­te­jăm și ex­ploa­tăm sus­te­na­bil, că­u­tând so­lu­ții la pro­ble­mele de fond pe care clasa po­li­tică le‑a ig­no­rat cu bună ști­ință timp de 30 de ani.

Dacă ați ajuns cu ci­ti­tul până aici, vă mul­țu­mesc. Sun­teți niște eroi pen­tru mine. 🙂


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nicolae

    ..“voi fa­ceți bani din lemn și noi fa­cem bani din scan­da­lul fă­cut în ju­rul vostru”..da într-ade­văr cu asta se ocupă Ong ‑urile mai mult în ul­ti­mul timp mai cer și ca mi­lo­gii să do­nam 2 % din ve­ni­tu­rile noas­tre. .
    ..dar oare cu­nosc fap­tul că noi cei de pe Va­lea Tro­tușu­lui trăim de sute de ani din pre­lu­cra­rea lem­nu­lui? ca­sele noas­tre sunt fă­cute din lemn, ne în­că­l­zim la sobe pe lemne ?
    ..să oprim ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor da și. .După care să ple­căm la cu­les de căp­șuni în Spa­nia?

  2. Alzara 1918

    Ce ne fa­cem cu ima­gi­nile mun­ți­lor “ che­liți “ cum apar in pro­xi­mi­ta­tea gra­ni­ței cu Ucraina ?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.