Tex­tul ăsta n‑o să fie unul scurt. Dacă te in­te­re­sează o ra­di­o­gra­fie a sec­to­ru­lui de ex­ploa­tare, cu un ac­cent pe tă­ie­rile ile­gale, fă-ți timp și citește‑l în în­tre­gime. N‑o să rămâi ne­lă­mu­rit, pro­mit. Am avut grijă să pun in­for­ma­ție în fi­e­care frază, ca să în­țe­legi cât mai bine.


Afa­ce­rile din ex­ploa­ta­rea lem­nu­lui nu sunt sim­ple. Nu ori­cine se poate apuca de așa ceva. Tre­buie să în­de­pli­nești câ­teva con­di­ții și unele din­tre ele nu sunt chiar ușoare. Ai ne­voie de ca­pi­tal ca să te do­tezi co­res­pun­ză­tor, ai ne­voie de oa­meni ca­li­fi­cați, ai ne­voie de bani de sa­la­rii pen­tru pe­ri­oa­dele când nu ai front de lu­cru sau când re­gu­lile de ex­ploa­tare te îm­pie­dică să lu­crezi, ai ne­voie de un ates­tat de la co­mi­sia spe­cia­li­zată. Tre­buie să fii pre­gă­tit să în­frunți vre­mea rea, să lu­crezi cu oa­meni as­pri și nu prea edu­cați, să ac­cepți ca bi­roul tău să fie pe niște co­cla­uri ne­um­blate de oa­meni. De ce ai face toate efor­tu­rile și sa­cri­fi­ci­ile as­tea?

Pen­tru că se câștigă bine, deși — din mo­tive care țin de bi­nele pă­du­rii — re­gu­lile pe care le im­pu­nem ex­ploa­tă­rii fo­res­ti­ere sunt des­tul de di­fi­cil de res­pec­tat și con­duc la cos­turi des­tul de mari. La prima ve­dere nu pare de­loc ge­nul de do­me­niu în care să te avânți cu en­tu­zi­asm an­tre­pre­no­rial pen­tru că, pe cal­cule ma­te­ma­tice, pro­fi­ta­bi­li­ta­tea e foarte greu de ob­ți­nut. Și to­tuși ni­meni nu dă îna­poi din aceste afa­ceri.

Pa­ra­do­xul acesta are o ex­pli­ca­ție este des­tul de sim­plă: în ex­ploa­ta­rea fo­res­ti­eră se pot face bani ne­gri. Se fac bani ne­gri pen­tru că există o piață la ne­gru. Există o piață la ne­gru pen­tru că avem în Ro­mâ­nia o ce­rere re­ală de lemn mai mare de­cât oferta. Și, în fine, avem o ce­rere mai mare de­cât oferta pen­tru că nu pu­nem su­fi­cient lemn pe piața le­gală. Vă șo­chează aceste afir­ma­ții?

N‑ar tre­bui. Nu e foarte com­pli­cat să faci pu­țină ma­te­ma­tică și să aduni vo­lu­mele de lemn pre­lu­crat de in­dus­trie și can­ti­tă­țile de lemn fo­lo­site ca sursă de ener­gie de po­pu­la­ție — vei ob­serva niște dis­cre­panțe des­tul de stri­dente. In­ven­ta­rul Fo­res­tier Na­țio­nal a ară­tat o si­tu­a­ție ase­mă­nă­toare: se taie mai mult de­cât de­cla­răm ofi­cial. Și a treia do­vadă, dacă mai era ne­voie, a fost Ra­da­rul Pă­du­ri­lor: după ce a fost în­fi­in­țat a apă­rut brusc o criză a lem­nu­lui.

Din teama de a nu fi prinse fir­mele de ex­ploa­tare au re­dus brusc tă­ie­rile ile­gale. În anul acela (2016) a ve­nit fri­gul foarte re­pede, chiar în oc­tom­brie. Lu­mea vroia lemn, piața ofi­ci­ală nu avea. PSD a pro­mis că va re­zolva pro­blema și, după ale­ge­rile din de­cem­brie, a de­cre­tat că gu­ver­nul teh­no­crat a fost in­com­pe­tent și a pur­ces la re­zol­va­rea si­tu­a­ției: s‑a pre­fă­cut că cere ofi­cial că­tre Rom­silva su­pli­men­ta­rea lem­nu­lui de foc pen­tru po­pu­la­ție. A fost doar o miș­care de ima­gine, de fapt Rom­silva nu are de unde să su­pli­men­teze lem­nul de foc, iar po­li­ti­cie­nii știu asta. Ceea ce a re­zol­vat pro­blema a fost fap­tul că PSD a în­chis ime­diat In­spec­to­rul Pă­du­ri­lor cu to­tul. Tă­ie­rile ile­gale s‑au pu­tut re­lua, cu niște ajus­tări de me­todă pen­tru fal­si­fi­ca­rea do­cu­men­te­lor. Ro­mâ­nia a re­ve­nit la “nor­mal”. Cum s‑a ajuns ca asta să fie nor­ma­li­ta­tea? Prin con­ver­gența aces­tui deze­chi­li­bru din­tre ce­re­rea și oferta le­gală cu alți pa­tru fac­tori:

1. Lă­co­mia
Lă­co­mia a ju­cat cu si­gu­ranță un rol. An­tre­pre­no­rii și-au do­rit câști­guri mari — cine nu-și do­rește? — și au fost dis­puși să treacă li­nia ro­șie a le­ga­li­tă­ții. Po­li­ti­cie­nii au vă­zut în lemn o sursă per­fectă pen­tru a pro­duce bani ne­gri pen­tru ei și par­tide. Sil­vi­cul­to­rii au fost trași în horă ca să fur­ni­zeze apa­ren­țele de le­ga­li­tate. Nu‑i vorbă, unii chiar au ce­rut un loc la masa os­pă­țu­lui. O mică parte din­tre ei au mi­grat spre an­tre­pre­no­riat, iar câ­țiva spre po­li­tică. Cei mai mulți au ră­mas în ad­mi­nis­tra­ție, dar o bună parte sunt pu­ter­nic co­nec­tați cu ex­ploa­ta­rea sau po­li­tica.

2. Lipsa de fi­nan­țare a sec­to­ru­lui
S‑a adă­u­gat și ea ca un bun pre­text. Afa­ce­rile sunt greu pre­dic­ti­bile din punct de ve­dere al ve­ni­tu­ri­lor, iar băn­cile au re­ți­neri în a le cre­dita. Sis­te­mul de li­ci­tare a ma­sei lem­noase, care pare avan­ta­jos pen­tru vân­ză­tor, îm­pie­dică o ca­pi­ta­li­zare co­rectă a do­me­ni­u­lui. După 30 de ani fir­mele de ex­ploa­tare au ră­mas multe și mici, fără forță fi­nan­ci­ară re­ală, fără pu­te­rea de a se con­so­lida în ju­că­tori mai pu­ter­nici care să se mo­der­ni­zeze și să se dezvolte la nive­lul teh­no­lo­gic ac­tual. Frag­men­ta­rea a fost în­tre­ți­nută și de im­pli­ca­rea sil­vi­ci­lor în afa­ceri, pen­tru ei că și-au do­rit par­te­neri mici, ușor de con­tro­lat. Așa că acum avem firme “de casă” și nu e rară si­tu­a­ția când pe raza unui ocol ope­rează “firma șe­fu­lui de ocol”, “firma in­gi­ne­ru­lui de la fond fo­res­tier”, șamd. “Aran­ja­rea” li­ci­ta­ți­i­lor a fost ur­mă­to­rul pas pe lan­țul con­se­cin­țe­lor.

3. Re­gle­men­tă­rile
Re­gle­men­tă­rile proaste fac și ele foarte di­fi­cilă pro­fi­ta­bi­li­ta­tea afa­ce­ri­lor le­gale din do­me­niu, de­ve­nind încă un pre­text pen­tru prac­tica tă­ie­ri­lor ile­gale. Ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor e o ope­ra­țiune teh­nică în care con­cen­tra­rea tre­buie să fie pe ca­li­ta­tea exe­cu­ției, nu pe vo­lu­mul re­zul­tat. Toc­mai de aceea ar fi mult mai util pen­tru pă­dure ca ex­ploa­ta­rea să fie o pres­tare de ser­vi­ciu, nu o ope­ra­ție de re­col­tare a măr­fii cum­pă­rate. Dar așa ceva nu e po­si­bil toc­mai pen­tru că fi­nan­ța­rea afa­ce­rii ar de­veni aproape im­po­si­bilă. Sil­vi­cul­tura plă­tește prost pres­ta­rea de ser­vi­cii, după norme cro­ite în lo­gica eco­no­miei cen­tra­li­zate co­mu­niste. Nici o firmă nu ar pu­tea re­zista pe ter­men lung doar din acele ve­ni­turi — nu ar fi în­de­a­juns pen­tru uti­laje noi, piese de schimb, sa­la­rii și con­su­ma­bi­lele ne­ce­sare. În­cer­că­rile de a aduce sec­to­rul în zona pres­tă­rii de ser­vi­cii s‑au sol­dat cu re­fu­zuri în bloc ale agen­ți­lor eco­no­mici de a ac­cepta această schim­bare.

4. Spon­so­rii “bi­ne­vo­i­tori“
În fine, ci­re­așa de pe tort au pus‑o spon­so­rii “bi­ne­vo­i­tori”. In­dus­tria de pre­lu­crare a lem­nu­lui a pri­vit o vreme de la dis­tanță zba­te­rile sec­to­ru­lui de ex­ploa­tare, dar după apa­ri­ția ma­ri­lor ju­că­tori au în­țe­les că tre­buie să-și se­cu­ri­zeze apro­vi­zio­nă­rile cu lemn. Și cum se poate face mai bine acest lu­cru de­cât ofe­rind fur­ni­zo­ri­lor exact ce îi in­te­resa: fi­nan­țare. Pen­tru că afa­ce­rile din pre­lu­crare sunt mai sta­bile și mai pro­fi­ta­bile după ce le-ai por­nit, s‑a creat po­si­bi­li­ta­tea de a oferi su­port fi­nan­ciar fir­me­lor de ex­ploa­tare pen­tru achi­zi­ția de uti­laje. Șme­che­ria era că re­tur­na­rea aju­to­ru­lui nu tre­buia fă­cută în bani, ci în lemn. Ți-ai luat trac­tor nou, acum adu-mi lemn. Iar fir­mele de ex­ploa­tare, ca să nu pi­ardă trac­to­rul, s‑au fă­cut lun­tre și punte să facă rost de lemn, in­di­fe­rent cum. Lem­nul tă­iat ile­gal cu acte mă­slu­ite era nu­mai bun.


Re­zu­mând cele de mai sus pu­tem spune că în Ro­mâ­nia s‑au cu­mu­lat fac­to­rii ne­ce­sari pen­tru dez­as­trul per­fect: o piață unde ce­re­rea nu este aco­pe­rită prin mij­loace le­gale, un sec­tor de­ca­pi­ta­li­zat și di­fi­cil de cre­di­tat, o co­lec­ție de re­gle­men­tări com­pli­cate, inu­tile și rupte de re­a­li­tăți, o clasă po­li­tică co­ruptă și pusă pe că­pă­tu­ială. Peste toate s‑a adă­u­gat bi­ne­cu­nos­cuta lă­co­mie umană, care — să re­cu­noaș­tem — nu e spe­ci­fică doar aces­tui do­me­niu.

Tă­ieri ile­gale au exis­tat me­reu și pro­ba­bil că nici­o­dată nu le vom pu­tea opri com­plet. Dar am­ploa­rea lor a fost ac­ce­le­rată până la pro­por­ți­ile în­gri­jo­ră­toare de azi prin acest sis­tem co­rupt din sil­vi­cul­tură și sec­to­rul de ex­ploa­tare. În­treg eșa­fo­da­jul aces­tui mod de a face afa­ceri se spri­jină pe per­pe­tu­a­rea aces­tei stări de fapt. Nu vi se pare de aș­tep­tat că aceia care îl prac­tică să ca­ute orice me­tode pen­tru a‑l apăra și con­so­lida? So­co­tiți că dacă se taie ile­gal doar 2 mi­li­oane de mc anual, la un preț de 500 lei/mc, vor­bim de o miză de 1 mi­li­ard de lei. Dar e vorba doar de 2 mi­li­oane de mc?

Un lu­cru e si­gur: de la mită și până la ame­nin­ța­rea cu moar­tea, orice este ok atâta timp cât mo­rișca ba­ni­lor ne­gri se în­vârte mai de­parte.

(va urma)


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.