/ Muntenia / România

De mai multă vreme mă în­tre­bam cum arată Ro­mâ­nia din­tre Bu­cu­rești și Ol­te­nița. În we­e­kend-ul ăsta ne-am por­nit la drum ca să aflăm răs­pun­sul la această în­tre­bare. Ca de obi­cei, am în­cer­cat să stu­diez pu­țin tra­seul îna­inte de ple­care, ca să aflu ce pu­tem ve­dea în dru­mul nos­tru. Și tot ca de obi­cei în par­tea asta de Ro­mâ­nie, sin­gu­rele obiec­tive tu­ris­tice sunt mâ­năs­ti­rile. Așa­dar nu tra­geți con­clu­zia greșită că ne-am trans­for­mat în pe­le­rini – Car­men și eu – dar e des­tul de greu să faci o tură de de câ­teva ore în ju­rul Bu­cu­rești­u­lui și să vezi alt­ceva de­cât bi­se­rici.

Am por­nit în­spre Ol­te­nița nu pe DN4, cum ar fi pro­ba­bil cel mai ra­pid și mai co­mod, ci pe la Cer­nica. Am ie­șit din cen­tură și am apu­cat că­tre Plă­tă­rești, pri­mul loc unde afla­sem că am pu­tea ve­dea ceva in­te­re­sant – mâ­năs­ti­rea Plă­tă­rești. Lo­cul are o is­to­rie aparte, zbu­ci­u­mată și ne­o­biș­nu­ită. Cti­to­rită de Ma­tei Ba­sa­rab pe la 1640, cu hra­mul sfân­tu­lui mu­ce­nic Mer­cu­rie (sfânt mi­li­tar), mâ­năs­ti­rea a fă­cut parte din an­sam­blul punc­te­lor stra­te­gice de su­pra­ve­ghere a pă­du­ri­lor Vlă­siei îm­po­triva ata­cu­ri­lor oto­mane și tă­tare, dim­pre­ună cu mâ­năs­ti­rea Căl­dă­ru­șani și Gher­ghița că­tre nord și cu ce­ta­tea Giur­gi­u­lui că­tre sud – re­clă­dită de ace­lași domni­tor pe la 1640. Pi­sa­nia de dea­su­pra in­tră­rii în pro­naos men­țio­nează într‑o ro­mână sim­plă, cu ca­rac­tere chi­ri­lice, după or­to­gra­fia vre­mii, ur­mă­toa­rele: “Cu bună vre­rea lui Dum­ne­zeu ri­di­catu-au această sântă și dum­ne­ze­iască mâ­năs­tire din te­me­lie lu­mi­na­tul Domn Io Ma­tei Ba­sa­rab Vo­ie­vod și doamna Elina în­tru la­uda Sfân­tu­lui slă­vit și mare mu­ce­nic Mer­cu­rie ca să fie po­me­nit în­tru veci de ve­acu la ră­pa­o­sul su­fle­te­lor, în­tru odihna drep­ți­lor nesfâr­șită. Is­prav­nic au fost Pan Albu clu­ce­riu; dupa moar­tea lui fost-au ta­tăl lui pan Mi­trea pi­ta­riul; igu­men Va­sile, apri­lie 3 vleat 7154 (1646), pi­sal Pop Ghe­or­ghe.”

Mâ­năs­ti­rea a fost de câ­teva ori desfi­in­țată și iar în­fi­in­țată. A fost fo­lo­sită ca gar­ni­zoană pen­tru sol­da­ții aus­trieci, apoi de cei ruși, la fi­nele se­co­lu­lui XVIII, când lup­tau pen­tru a cu­ceri ce­tă­țile tur­cești de la sud de Du­năre. A fost trans­for­mată în de­po­zit de ali­mente în tim­pul pri­mu­lui răz­boi mondial. A fost în­chi­soare de fe­mei la fi­nele se­co­lu­lui XIX. În­tre 1952 și 1992 a fost uti­li­zată ca spi­tal de psi­hia­trie. Bi­se­rica a fost sal­vată de cele mai multe ori, prin trans­for­ma­rea ei în bi­se­rică de pa­rohie. As­tăzi a de­ve­nit mâ­năs­tire de maici și este în plină res­ta­u­rare. Când am ajuns acolo, o parte din clă­diri fu­sese re­no­vată pen­tru a de­veni chi­lii și se lu­cra la re­fa­ce­rea al­tei la­turi a in­cin­tei.

Am ple­cat mai de­parte, că­tre co­muna Va­si­lați. Aici ne-am abă­tut de la dru­mul spre Ol­te­nița și am apu­cat spre dreapta, că­tre sa­tul Nuci, apoi că­tre Po­pești. Dru­mul nu mai e chiar așa de bun, dar nici foarte rău. După ce se iese din Nuci, șo­seaua se în­dreaptă că­tre pă­du­rea Po­pești, pe care o oco­lește și face dreapta că­tre sat, pe o ul­timă por­țiune care nu e as­fal­tată, ci doar pie­tru­ită, ca și în­tre­gul sat de alt­fel. Am oprit si am în­tre­bat de bi­se­rica Sfân­tul Ie­rarh Nico­lae, pen­tru că nu o ză­ream ni­că­ieri din ma­șină. Ne-au în­dru­mat că­tre stânga, pe niște ulițe pie­tru­ite, stră­bă­tând un sat pi­to­resc șî plin de ver­deață, așa cum îmi în­chi­pu­iam așe­ză­rile din foș­tii co­drii ai Vlă­siei. Ul­tima por­țiune n‑aș numi‑o nici mă­car uliță – erau mai de­grabă niște urme de roți de că­ruță prin iarba din­tre două case, care șer­pu­iau că­tre câmp. După col­țul unui gard am ză­rit în dreapta bi­se­rica, sim­plă și cumva aus­teră, într‑o curte inun­dată de ver­deață.

E o bi­se­rică foarte ve­che, con­stru­ită în 1654, des­pre care n‑am re­u­șit să aflăm mare lu­cru. Cei ce ne-au în­dru­mat spre ea, ne-au în­tre­bat dacă ne aș­teaptă ci­neva să ve­nim – când am spus că nu, au clă­ti­nat din cap și s‑au în­doit că vom pu­tea să in­trăm. Așa s‑a și în­tâm­plat: ușa bi­se­ri­cii era în­cu­iată cu un la­căt, ușile duble și vechi se des­chi­deau pu­țin, lă­sând să se vadă in­te­ri­o­rul foarte vechi al unei bi­se­ri­cuțe de sat. Mi‑a pă­rut rău că n‑am pu­tut ve­dea mai mult și că o bi­se­rică atât de ve­che este ui­tată în mar­gi­nea sa­tu­lui.

Ne-am în­tors în DJ301 și am con­ti­nuat dru­mul spre Ol­te­nița. Din Bo­dești ne-am în­tâl­nit cu DN4 și după 30 km am ajuns la Du­năre. N‑am să spun mare lu­cru des­pre Ol­te­nița – n‑am gă­sit ni­mic pe in­ter­net demn de vi­zi­tat în acest oraș, poate doar strada pe care s‑a năs­cut Ili­escu, dar asta nu ne in­te­resa – am să amin­tesc to­tuși că mi s‑a pă­rut un oră­șel cu­rat și des­tul de în­gri­jit. Ne-am oprit doar când am vă­zut Du­nă­rea și am avut no­roc să ni­me­rim din prima por­tul (deși port e mult spus). Tot no­ro­cul a fă­cut să asis­tăm la ple­ca­rea unei nave de croa­zieră pe Du­năre, că­tre aval. Mă în­treb ce-or fi cre­zut stră­i­nii aceia des­pre Ol­te­nița. Vă las să ve­deți cum arată por­tul și fa­leza, ca să vă fa­ceți o idee.

La în­toar­cere ne-am oprit la mâ­năs­ti­rea Cer­nica. Din­colo de fru­mu­se­țea lo­cu­lui și de cu­ră­țe­nie, mi se pare că mâ­năs­ti­rea are un aer ușor co­mer­ci­a­li­zat, îi lip­sește mis­te­rul acela mis­tic pe care îl re­gă­sești în alte așe­ză­minte. În bal­co­nul unei chi­lii șe­dea un că­lu­găr care su­per­viza fân­tâna, dând in­di­ca­ții ce­lor care în­cer­cau să scoată apă – aflându-se sus, ne­ob­ser­vat de cei mai mulți, re­u­șea să sur­prindă pe toți cu vo­cea lui ne­aș­tep­tată: “nu așa, slă­bește lan­țul că‑l rupi!”. Dar, încă o dată spun, lo­cul e tare fru­mos.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.