/ Munții Făgăraș / România

Tura pe cre­asta ves­tică a Fă­gă­ra­șu­lui a fost una de po­veste din multe puncte de ve­dere. Dar, îna­inte de a vă is­to­risi mai multe, am să spun des­chis că sunt mân­dru de mine și ui­mit să con­stat cât de mult au con­tat la ca­pi­to­lul re­zis­tență fi­zică și psi­hică ce­le­lalte ie­șiri pe munte din vara asta. Am avut mult mai mult su­flu, mai multă de­ter­mi­nare și nu în ul­ti­mul rând un mo­ral bun, iar as­tea au con­tat sem­ni­fi­ca­tiv în în­cer­ca­rea de a stră­bate dru­mul des­tul de dur al cres­tei ves­tice. În­cer­care în­cu­nu­nată de suc­ces, până la urmă, după cum veți afla ime­diat.

Tra­seul a fost clar de la bun în­ce­put: ur­care de la Turnu Roșu și co­bo­râre pe la ca­bana Po­dragu, exact pe unde am aban­do­nat anul tre­cut. Sin­gu­rele în­tre­bări erau pe unde vom face opri­rile in­ter­me­di­are, care tre­bu­iau să fie de­ter­mi­nate de li­mi­tele noas­tre fi­zice. Aveam sce­na­rii pe­si­miste, re­a­liste și foarte op­ti­miste – tre­buie să re­cu­nosc că Bo­gdan le for­mula pe as­tea din urmă, iar eu mă în­do­iam foarte tare de ele în si­nea mea. Până la urmă el a avut drep­tate: în prima zi am re­u­șit să ajun­gem la la­cul Avrig, câști­gând in­cre­di­bila (pen­tru mine) al­ti­tu­dine de 2150 m în doar zece ore. A doua zi ne-am pro­pus să ajun­gem la la­cul Căl­țun și exact așa am și fă­cut, tra­ver­sând vâr­ful Ne­goiu, unul din obiec­ti­vele prin­ci­pale de pe par­tea asta a cres­tei. Iar a treia zi era cumva de la sine în­țe­les că vom în­tinde pa­sul până la Po­dragu – să ne fi pro­pus mai pu­țin în­semna să ne oprim la doi pași de des­ti­na­ția fi­nală.

În pri­vința vre­mii, am fost ex­tra­or­di­nar de no­ro­coși. Pur și sim­plu ce­rul s‑a în­se­ni­nat în fața noas­tră, no­rii s‑au ri­si­pit pe mă­sură ce ne apro­piam de ei. Doar în ul­tima zi am avut parte de o ur­care prin ceață, de la Trei pași de moarte până după mo­nu­men­tul Ner­lin­ger – tre­buie să re­cu­nosc că n‑a fost par­tea mea fa­vo­rită din tra­seu. Când urci și urci și urci și nici mă­car nu vezi unde e ca­pă­tul ur­cu­șu­lui, ner­vii ți se cam în­tind și pu­te­rile te cam lasă. Dar, dacă n‑ai parte și de gre­u­tăți din as­tea, ce ar mai fi de amin­tit?

În rest n‑aș po­vesti prea multe de­ta­lii – fo­to­gra­fi­ile ar tre­bui să vor­bească de la sine. Par­tea ves­tică a Fă­gă­ra­șu­lui e mult mai spec­ta­cu­loasă, dar și mai di­fi­cilă. Nu strică să ai ceva în­ru­diri, până la ma­xi­mum gra­dul 3, cu o ca­pră nea­gră, pen­tru că e multă pia­tră și niște pante abrupte care îți so­li­cită re­zis­tența fi­zică. Am răz­bit cu bine, mai pu­țin pe Cus­tura Să­ră­ții care a fost prea mult pen­tru mine și am zis un nu ho­tă­rât: tre­buia să co­bo­râm pe o po­te­cuță lată de ma­xi­mum 30 cm, într‑o pantă de aproape 45o, pe o ceață des­tul de densă, în timp ce în stânga și în dreapta era pră­pas­tie. Ho­tă­rât lu­cru, pen­tru mine al­pi­nis­mul nu e de­loc dis­trac­tiv. Ge­nun­chii mei nu‑s su­fi­cient de fermi ca să pă­șesc si­gur pe așa un tra­seu, nici psi­hi­cul nu e prea vi­teaz în ast­fel de si­tu­a­ții, așa că am de­tur­nat tra­seul pe va­ri­anta al­ter­na­tivă, care pre­su­pu­nea co­bo­rârea prin Căl­da­rea Pie­troasă. Am plătit oco­li­șul printr‑o co­bo­râre și apoi o as­cen­siune ex­trem de abrupte, jos în căl­dare șî apoi sus până în Șaua Cle­o­pa­trei, chiar îna­inte de Ne­goiu. Le cer ier­tare pri­e­te­ni­lor și to­va­ră­și­lor mei de drum — Bo­gdan și Nicu — pen­tru efor­tul su­pli­men­tar și le rămân re­cu­nos­că­tor pen­tru so­li­da­ri­ta­tea de care au dat do­vadă ac­cep­tând li­mi­tele mele.

La fi­nal Fă­gă­ra­șul ne‑a fă­cut o mică de­mon­stra­ție de forță, în­so­țindu-ne ple­ca­rea cu o ceață umedă și rece și un vânt tă­ios care ne-au de­ter­mi­nat să îm­bră­căm po­la­rul, haina de vânt și mâ­nu­șile ca să pu­tem re­zista fri­gu­lui. Am co­bo­rât apoi sub nori și tem­pe­ra­tura s‑a mai îm­blân­zit, dar ne‑a în­so­țit din timp în timp o ploaie mă­runtă și in­sis­tentă. Ne-am bu­cu­rat că în­che­ia­sem tura și nu ne-am pu­tut opri gân­dul că apre­ciem și mai mult no­ro­cul avut, vă­zând ce pu­team primi în loc de cer se­nin.

Așa că ne-am în­tors bu­cu­roși de tot ceea ce am vă­zut și mân­dri de iz­bânda noas­tră de a stră­bate tra­seul, chiar dacă știm bine că efor­tu­lui nos­tru i s‑a adă­u­gat și no­ro­cul de a fi fost pri­viți cu în­gă­du­ință de lu­mea de pia­tră a Fă­gă­ra­șu­lui.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu