/ Munții Leaota / România

Se­zo­nul de ture pe munte de anul ăsta a de­bu­tat des­tul de di­fi­cil. În pri­mul rând din ca­uza mea, pen­tru că am ezi­tat în­de­lung dacă să por­nesc cât încă era frig — ex­pe­rien­țele mele de monta­ni­ard hi­ber­nal nu sunt prea ve­sele și cred că am ră­mas cu un mic com­plex în pri­vința ier­ni­lor montane. Apri­lie a tre­cut prin file de ca­len­dar în timp ce eu mă în­tre­bam dacă să caut sau nu ama­tori de dru­me­ție, gân­dindu-mă că ni­meni n‑o să mi se ală­ture și temându-mă mai mult de ce m‑aș face dacă al­ții ar zice “hai!”.

A ve­nit luna mai și vre­mea s‑a în­că­l­zit ne­aș­tep­tat de re­pede, așa că nu mai aveam nici o scuză să tot amân. Prima în­cer­care — o tură în Pia­tra Mare pe 3 mai — a eșuat din mo­tive de in­dis­po­ni­bi­li­tate a com­ba­tan­ți­lor: toți cei care ar fi fost ama­tori au re­nun­țat trep­tat din di­verse mo­tive, așa că am ră­mas sin­gu­rul dru­meț. Însă eu nu sunt ge­nul de mun­țo­man so­li­tar. Așa că am pre­luat ideea lui Bo­gdan și am avansat‑o ca pe o a doua ten­ta­tivă de tură — vâr­ful Lea­ota pe 10 mai. Și de data asta a ie­șit.

Li­ota de Lea­ota a fost for­mată din cinci dru­meți, nici prea mulți, nici prea pu­țini. Am ple­cat de di­mi­neață din Bu­cu­rești și după vreo trei cea­suri eram la Glod, sa­tul de ți­gani unde s‑au fil­mat scene din fil­mul Bo­rat. Te­o­re­tic — după so­co­te­lile noas­tre — tra­seul nos­tru con­ti­nua pe dru­mul care urcă pe la sa­na­to­riul TBC și con­ti­nuă spre Peș­tera. După vreun sfert de ceas de ur­cat pe coas­tele de­a­lu­lui, GPS-ul lui Bo­gdan ne‑a dat trista veste că nu sun­tem pe dru­mul cel bun: tre­buia să o luăm pe un­deva mai jos, pe va­lea unui pârâu. Am fă­cut cale în­toarsă, pier­zând vreo pa­tru­zeci de mi­nute.

Dru­mul fo­res­tier care merge spre can­to­nul Bră­tei a fost ne­spe­rat de bun. Nu e o mi­nune, dar se poate merge cam cu orice fel de ma­șină. Doar în apro­pi­e­rea can­to­nu­lui am avut mici emo­ții din ca­uza unui strat con­sis­tent de no­roi care de­ve­nise cam lu­ne­cos din ca­uza plo­i­lor — cu pu­țină aten­ție și un dram de ex­pe­riență de șo­fer nu a fost nici acela un im­pe­di­ment. Am par­cat lângă can­ton, ne-am echi­pat și am por­nit la drum. Ploaia mă­runtă a por­nit exact când am oprit mo­toa­rele 🙂

Tra­seul CR (cruce ro­șie) în­cepe pu­țin mai sus de can­ton, prin tra­ver­sa­rea unui po­deț și apoi a unui mic pârâu (care era nițel cam um­flat de ploi). A tre­buit să ne adu­năm re­pede for­țele pen­tru că de­bu­tează furt­u­nos, cu o pantă sus­ți­nută care ne‑a ur­cat des­tul de re­pede în al­ti­tu­dine, dar ne‑a cam în­că­l­zit “tur­bi­nele” des­tul de tare. Chiar îna­inte de a ieși din pă­dure a în­ce­put din nou o ploaie mai deasă și un vânt din­spre nord care ne‑a cam în­gri­jo­rat — pă­rea că nu ne aș­teaptă o ex­pe­riență prea plă­cută în go­lul al­pin. Spre no­ro­cul nos­tru, de în­dată ce am ie­șit din pă­dure ploaia a con­te­nit. Nu și vân­tul.

Am ur­cat și am ur­cat prin­tre no­rii cețoși pe care vân­tul îi purta peste munte. N‑am apu­cat să ve­dem nici o clipă cât mai e până sus. De alt­fel ar fi des­tul de greu, după cum am în­țe­les mai târ­ziu — Lea­ota urcă în trepte și fi­e­care treaptă o as­cunde pe ce­le­lalte, pă­rându-ți me­reu că ur­cu­șul se apro­pie de sfâr­șit doar ca să des­co­peri când ajungi acolo că ur­mează încă un vârf. Pe mă­sură ce am ur­cat vân­tul s‑a în­te­țit, iar în șaua din­tre vâr­ful Ră­te­iul și Lea­ota ne‑a lo­vit din dreapta cu vreo 80km la oră (es­ti­ma­rea ne apar­ține). Ici și colo pe­tice de ză­padă par­țial în­ghe­țată al­ter­nau cu zone mo­cir­loase. Am strâns din dinți și am con­ti­nuat — eu unul re­cu­nosc sin­cer că în vreo două rân­duri mi‑a tre­buit un pic de vo­ință ca să nu de­clar for­fait.

Cea­sul Suunto Vec­tor XBlack — pri­mit ca­dou de la pri­e­teni (mul­țu­mesc încă o dată!) — s‑a do­ve­dit foarte pre­cis în a es­tima apro­pri­e­rea de al­ti­tu­di­nea vâr­fu­lui fi­nal: eroa­rea a fost de doar doi me­tri. Lângă mo­mâia de pia­tră care marca des­ti­na­ția noas­tră ne-am oprit să ne odih­nim pu­țin și să ne în­târim for­țele cu ceva de mân­care. Pen­tru că ne-am vă­zut efor­tu­rile răs­plătite, zâm­be­tul ne‑a re­ve­nit tu­tu­ror și mun­tele ne‑a pre­miat și el, slă­bind forța vân­tu­lui rece. Nu ne-am pu­tut bu­cura de pri­ve­liș­tea din vârf că­tre Bu­cegi, Pia­tra Cra­i­u­lui și Pă­pușa, dar am fost to­tuși bu­cu­roși de re­u­șita efor­tu­lui nos­tru.

Lea­ota avea să se îm­bu­neze încă și mai mult, dă­ru­indu-ne în­dată ce am co­bo­rât sub 2000 m o după-ami­ază calmă și plă­cută, deși fără soare. Vân­tul s‑a oprit com­plet, doar sus pă­rea să mai mâne niște nori in­ter­mi­na­bili, care to­tuși ne-au în­gă­duit să ve­dem pa­no­rama su­dică și o bu­că­țică din Bu­cegi, că­tre nord-est. Așa am apu­cat să fa­cem și câ­teva fo­to­gra­fii, pen­tru că la ur­care n‑am avut oca­zia. Ne-am în­tors pe ace­lași tra­seu, mi­nu­nându-ne cu voce tare cât de mult am ur­cat aproape fără să ne dăm seama din ca­uza ceței și gân­dindu-ne fi­e­care în si­nea sa cât de mult con­tează per­se­ve­rența și în­dâr­ji­rea de a re­uși chiar și atunci când pare că e din ce în ce mai greu.

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. David Dragos

    Bravo dra­gi­lor. fru­mos, soare, mare , va­luri :))

    • Sorin Sfirlogea

      Asta‑i iro­nia care mas­chează in­vi­dia, așa‑i? :))

    • Bogdan Avadanei

      De­pinde cum pri­vești: soa­rele era (după nori), ma­rea era (de nori), va­luri cât în­cape (de ceață și vânt).
      Una peste alta, acum aș merge din nou. Vezi că ur­mă­toa­rea tura se anunță pe la sfâr­șit mai / în­ce­put iu­nie — te so­co­tim ? 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.