/ Munții Iezer-Păpușa / România

Anul tre­cut prin au­gust am în­cer­cat o tură în Ie­zer prin Pla­iul lui Pă­tru, pe sub Bă­trâna. Trei zmei-pa­ra­zmei, mun­țo­mani cu ștaif, am că­u­tat mar­ca­jul tra­se­u­lui fără să‑l gă­sim și am sfâr­șit prin a urca di­rect în cre­astă, dintr‑o căl­dare. Efor­tul a fost așa de mare că ne‑a dis­trus mo­ra­lul și am aban­do­nat tura, în­torcându-ne cu coada în­tre pi­cioare, fără să ne fi atins obiec­ti­vul. Anul ăsta plă­nu­iam să ne răz­bu­năm.

Drept pen­tru care sâm­bata tre­cută (adică alal­tă­ieri) ne-am suit toți trei în ma­șină și am por­nit spre ca­bana Vo­ina. Vre­mea se anunța ușor in­sta­bilă, poate mai bună du­mi­nică, dar eram ho­tă­râți să nu ne stea ni­mic în cale. Pla­nul era și el schim­bat: urma să ur­căm la re­fu­giul Ie­zer, să dor­mim acolo și să fa­cem cre­asta a doua zi mă­car până pe Bă­trâna.

Pen­tru că prima zi nu era foarte lungă ca du­rată (5–6 ore) am ajuns la ca­bana Vo­ina pe la 11:00. După ajus­tă­rile de ri­goare, ruc­sa­cu­rile erau pre­gă­tite, noi la fel. Re­cep­țio­ne­rul de la ca­bană ne‑a în­cu­ra­jat să lă­săm cor­tul în ma­șină, căci la re­fu­giu nu prea ur­case ni­meni din ca­uza vre­mii, deci lo­curi tre­bu­iau să fie be­re­chet. Cu o zi îna­inte plo­u­ase to­ren­țial, iar în di­mi­neața aceea no­rii ce­nu­șii for­mau un pla­fon jos din care bura când și când. Am de­cis să o luăm pe tra­seul prin jepi (punct al­bas­tru), căci cel de cre­astă (bandă ro­șie) ar fi în­sem­nat să mer­gem prin ceață mai tot dru­mul.

Ur­cu­șul la re­fu­giul Ie­zer prin jepi e un tra­seu re­la­tiv scurt — doar vreo șapte ki­lo­me­tri — dar cu ur­cu­șuri des­tul de sus­ți­nute. Chiar jos, unde mar­ca­jul pă­ră­sește va­lea Bă­trâ­nei și apucă în stânga pe lângă pârâul Ie­zer, tre­buia să tra­ver­săm apa Bă­trâ­nei, dar pun­tea era ruptă și de­bi­tul foarte mare — nu ne‑a ră­mas de­cât va­ri­anta des­căl­ța­tu­lui. Prin pă­dure a fost un pic no­ro­ios, apoi por­țiu­nea prin jepi ne‑a udat pu­țin, dar nu de sus, ci din cren­gile jne­pe­ni­lor și ie­nu­pe­ri­lor, care erau pline de apă. Am mers o por­țiune și prin pârâu — face parte din far­me­cul tra­se­u­lui.

Pe drum vre­mea s‑a în­drep­tat, nu ne‑a plo­uat de­loc, pla­fo­nul de nori s‑a ri­di­cat la peste 2000 de me­tri și am pu­tut ve­dea căl­da­rea Ie­zer în timp ce ne apro­piam de ea. La re­fu­giu eram doar noi și Cor­nel, un fel de om de în­cre­dere al sal­va­mon­tiș­ti­lor, care ne‑a în­tâm­pi­nat cu ceai cald și ne‑a ofe­rit sal­tele pen­tru prici. A mai apă­rut pen­tru ju­mă­tate de oră un grup de vreo cinci per­soane, dar nu erau echi­pați pen­tru a rămâne, deci au co­bo­rât îna­poi la Vo­ina. Seara se anunța plă­cută. Am fă­cut nu știu câte supe la plic cu pri­mu­sul, am mân­cat bine și am stat de po­vești până pe la zece seara, când luna plină a ie­șit in nori și a lu­mi­nat în­treaga căl­dare. Nu-mi aduc aminte de­cât că m‑am bă­gat în sa­cul de dor­mit.

A doua zi ce­rul era se­nin dea­su­pra noas­tră. Un­deva, de­parte, peste Pia­tra Cra­i­u­lui și Bu­cegi se ve­deau nori albi bu­lu­ciți unii într-al­ții. Pă­rea să fie o zi per­fectă și chiar așa a și fost. Am ur­cat în cre­astă la Cru­cea Ate­ne­u­lui, apoi am luat tra­seul bandă ro­șie, proas­păt re­fă­cut de Cor­nel până la vâr­ful Roșu. Am ur­cat Ie­ze­rul Mare, Roșu, apoi am tre­cut pe sub Pis­canu într-un cor de lă­tra­turi ale câi­ni­lor de stâna din căl­dare și am con­ti­nuat pe șaua lungă a Bă­trâ­nei. Sus pe Bă­trâna am mân­cat de prânz — tre­cuse de ora unu — și am ho­tă­rât să con­ti­nuăm spre Pă­pușa — aveam și va­ri­anta de re­zervă a co­bo­rârii pe Pla­iul lui Pă­tru, în caz că ne-am fi sim­țit prea obo­siți. Însă ener­gia era pe plus, mo­ra­lul ri­di­cat, așa că o suc­ce­siune de vâr­furi mai mici și șei ne‑a dus până la cur­mă­tura Pă­pu­șii, care ne‑a pri­le­juit o co­bo­râre foarte abruptă și apoi un ur­cuș sus­ți­nut. Pe la trei ju­mă­tate eram pe vâr­ful Pă­pușa. No­rii agă­țați de el se îm­prăș­ti­a­seră, dez­vă­lu­indu-ne o splen­didă pa­no­ramă a Pie­trei Cra­i­u­lui.

Apoi a fost doar o pre­lungă co­bo­râre, ur­mată de o măr­șă­lu­ire pe sub vâr­ful Gă­i­națu, în­cer­când să evi­tăm pan­tele abrupte de dea­su­pra văii Cuca. Pe drum mă gân­deam că am­bele zile au fost per­fecte. Plo­ile ne-au oco­lit, nici soare ar­ză­tor n‑am avut, pi­cioa­rele ne-au dus des­tul de bine (26 de ki­lo­me­tri de cre­astă în ziua a doua nu‑i de ici de colo). Re­u­șita tu­rei pe Ie­zer, cel care ne în­ge­nun­chease cu un an îna­inte, a me­ri­tat obo­seala. Căci dulce e gus­tul răz­bu­nă­rii!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu